Cuprins nota editorului Dan Puric: Să ieşim din păcatul uitării şi să ne vedem sfinţii

Călătoria în Sfântul Munte Athos, minunile şi semnele Dumnezeieşti – jaloane în drumul spre o trăire îndumnezeită

Anul 1929 înseamnă pentru Sandu Tudor un an de cotitură majoră, prin călătoria făcută în Sfântul Munte Athos. Acolo, călăuzit de Dumnezeu şi îndrumat de sfinţii călugări cunoaşte în profunzime viaţa monahilor athoniţi, soarbe nectarul dulce al rugăciunii curate şi smerite a inimii şi se întoarce pătruns de „duhul curat şi duhovnicesc” al Athosului, după cum va consemna el însuşi, într-un material de presă.

Călătoria lui Sandu Tudor stă sub semnul minunii. În momentele cruciale din viaţa sa, mâna lui Dumnezeu şi ajutorul Maicii Domnului l-au sprijinit şi l-au izbăvit, deschizându-i, în acelaşi timp sufletul spre trăirea inimii, întru mântuirea sufletului său, pentru că şi cei chemaţi, dar întârziaţi în păcate, au nevoie de o chemare mai puternică, de semne mai mari.

Astfel, Sandu Tudor scapă dintr-o tentativă de asasinat, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, într-o localitate din Ucraina, când un plutonier încearcă să-l ucidă cu o rafală de pistol automat, în timp ce dormea. Dumnezeu i-a dat gândul cel bun să se mute din patul în care dormea de obicei, cu câteva minute înainte de a porni rafala ucigaşă. Apoi, scapă cu viaţă dintr-un accident aviatic, pe care-l descrie el însuşi: „Într-o zi, pe când zburam, m-am îndreptat spre pista de aterizare, angajându-mă într-o vrilă, din care nu am putut redresa aparatul. Văzând că avioneta se prăbuşeşte, am strigat către Dumnezeu: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Am rugat pe Dumnezeu să mă scape. Asta am cerut, cu lacrimi în ochi, când veneam spre gura căscată a morţii care mă aştepta jos. Iar Mântuitorul Iisus Hristos m-a auzit şi mi-a salvat viaţa. Avioneta, în cădere s-a zdrobit de pământ. A fost o mare minune dumnezeiască că am scăpat cu viaţă. Mi-am muşcat doar buza de jos în timpul accidentului”.

Atunci s-a hotărât să vândă întreaga avere, şi-a luat crucea sa şi a urmat Domnului. Însă, până să ajungă să facă acest pas Sandu Tudor a fost încercat de Dumnezeu şi chemat să-L caute pe El. Călătoria din anul 1929, în Sfântul Munte Athos este o astfel de încercare. Această călătorie este descrisă în cartea „Viaţa ieroschimonahului Daniil Tudor”, apărută la Editura Panaghia, sub îngrijirea ierodiaconului Cleopa Paraschiv, din care am preluat câteva fragmente.

„În anul 1929 o ziaristă franceză a scris câteva articole defăimătoare la adresa călugărilor din Sfântul Munte Athos, minţind că a vizitat Sfântul Munte, travestită în bărbat. Intrigat de acest lucru şi ahtiat, ca orice ziarist, după noutăţi Sandu Tudor s-a hotărât să viziteze Sfântul Munte.

În timpul călătoriei sale se încredinţează de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care la fiecare pas îi scoate în cale omul potrivit. Astfel, în Tesalonic, îl întâlneşte pe părintele Bridu, preotul aromânilor care-i facilitează obţinerea vizei de intrare în Sfântul Munte. Tot aici se întâlneşte cu schimonahul athonit Elisei, originar din Oltenia”, care-i va fi însoţitor şi povăţuitor în Sfântul Munte. Diavolul îl ispiteşte, sub chipul negustorului grec Alecos Papaiani, care-i descrie Sfântul Munte ca pe un loc „unde nu există nimic altceva decât sărăcie, sălbăticie şi murdărie” şi-i recomandă să călătorească în apus. Lămurirea vine tot de la Părintele Elisei: „Cu ochii lumeşti şi păcătoşi atâta se vede. După judecata păcătoasă, nu se vede decât întunericul. Nu uita că Biserica Ortodoxă, care este Trupul Domnului Iisus Hristos, nu va fi distrusă niciodată. Biserica Ortodoxă este în mare luptă cu păcatele şi moartea. Dar de fiecare dată iese biruitoare şi cântă «Hristos a înviat»”. Sub îndrumarea părintelui Elisei, Sandu Tudor îşi lasă barbă şi vieţuieşte opt luni în Sfântul Munte, urmând îndemnul „ceea ce fac eu să faci şi tu”. Astfel, află miezul arzând, viu al Ortodoxiei, iar prin faţa lui se perindă tinereţea lui, cu deşertăciunile ei lumeşti – „Capşa”, cluburile de noapte, cabaretele, femeile în toalete elegante, şedinţele literare, petrecerile …

Toată trăirea spirituală din Sfântul Munte Athos se poate concentra într-o frază, mărturie a părintelui Elisei „Lumea asta întreagă dacă se mai ţine şi nu cade sub blesteme e fiindcă se sprijină pe rugăciunile Muntelui Sfânt. Pe când lumea stă la adâncul nopţii culcată în moliciunea patului, în dulceaţa somnului şi furii, răii şi tâlharii, blestemăţesc, iar desfrânaţii se îndulcesc stricat din pofte spurcate, Muntele stă treaz şi bate mătănii cu oftări”.

* * *
În anul 1930 Sandu Tudor editează revista săptămânală „Floarea de foc”, care va apărea până în anul 1936, iar în 1933 scoate cotidianul „Credinţa” – ziar independent de luptă politică şi spirituală – care va fi ulterior interzis de Guvernul Goga. În jurul acestor publicaţii se grupează tinerele condeie ale vremii, Alexandru Sahia, Ion Călugăru, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Zaharia Stancu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu care duc o acerbă luptă antihitleristă şi împotriva antisemitismului.

În anul 1939 Sandu Tudor este concentrat şi trimis pe frontul de est. Se întoarce în 1941 şi este numit profesor la o şcoală tehnică de motomecanizare, unde îndeplineşte şi funcţia de comandant. În luna noiembrie a anului 1942 este arestat şi internat în lagărul de la Târgu Jiu, împreună cu alţi scriitori, considerându-se că avea convingeri de stânga; este eliberat la intervenţia Ministerului de Război, Direcţia Motomecanizare, care reclamă prezenţa acestuia în unitate.

Sandu Tudor rămâne sub arme până la sfârşitul războiului. La întoarcerea acasă, în 1945 va constata falimentul celei de a treia căsătorii. Acest fapt îl determină să se dedice vieţii monahale, după care tânjea de mult şi spre care, se poate aprecia, că a făcut primul pas prin călătoria din 1929, la Sfântul Munte Athos.

Urmând întru totul porunca Mântuitorului şi-a vândut maşina personală, casele de pe Calea Victoriei, împreună cu alte bunuri personale de mare valoare şi a contribuit la renovarea Mănăstirii Antim, unde a intrat ca frate în acelaşi an, 1945. În data de 3 septembrie 1948 fratele Sandu Tudor a primit tunderea în monahism, din partea ÎPS. Firmilian Arhiepiscopul Craiovei şi odată cu aceasta numele Agaton (prescurtare de la Aghia-Aton, adică Sfântul Munte Athos). După doi ani, în 1950 părintele Agaton este hirotonit ieromonah (preot) la Mănăstirea Crasna, judeţul Gorj, de către Mitropolitul Olteniei, Firmilian.