Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova

Din cele 14 instituţii superioare de învăţămînt 9 sînt dotate cu rampe de acces, 7 – cu ascensoare şi 2 dispun de grupuri sanitare adaptate. În instituţiile de învăţămînt superior îşi fac studiile 5 tineri (Tabelul nr. 2).

Tabelul nr. 2.

Adaptarewa instituţiilor superioare de învăţămînt necesităţilor tinerilor cu deficienţe ale aparatului locomotor

Instituţia	rampe	ascensoare	WC adaptat	Buget	Nr. studentilor cu dizabilitati	NOTE
Universitatea "I. Creanga", Chişinău	2	1	0	0	3
Universitatea "A. Russo", Bălti	1	0	0	0	0
ASEM	2	4	1	0	1	pentru anul 2012 urmează a fi prevazute resurse
ULIM	0	0	0	0	0	în instituţie nu-şi fac studiile persoane cu dizabilităţi locomotorii
Universitatea de Stat din Tiraspol, Chisinău	0	0	0	0	0
"Perspectiva-INT"	0	1	1	0	1	sînt planificate renovări în scopul adaptării
Academia de Muzica, Teatru si Arte plastice	1	0	0	0	0
UASM	2	1	0	0	0
UTM	1	3	0	0	0	instituţia dispune de 10 clădiri; pîna la 01.09.2012 vor asigura cu rampe 9 clădiri
Universitatea Slavonă	0	0	0	0	0	în instituţie nu-şi fac studiile persoane cu dizabilităţi locomotorii
USMF "Nicolae Testemiteanu"	7			0	0
USEM	1	1	0	0	0
IRIM	0	0	0	0	0	sediul nu le aparţine
Universitatea de Stat, Cahul	1	1
TOTAL	18	12	2	0	5

În viziunea avocaţilor parlamentari necorespunderea dintre infrastructura instituţiilor de educaţie şi cerinţele specifice de acces ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi constituie cauza cea mai importantă care generează numărul redus de tineri cu dizabilităţi locomotorii încadraţi în învăţămîntul superior. Majoritatea acestora rămîne în afara procesului educaţional.

Schimbarea şi adaptarea continuă a sistemului educaţional pentru a răspunde diversităţii copiilor şi tinerilor, precum şi nevoilor ce decurg din aceasta, pentru a oferi educaţie de calitate tuturor în contexte integrate şi medii de învăţare comună a devenit de mult timp o necesitate vitală. În acest context este salutată aprobarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova.¹²³ Avocaţii parlamentari speră că Programul va contribui la asigurarea şanselor egale şi acces la educaţie de calitate pentru fiecare copil, tînăr şi adult, la toate nivelele şi treptele sistemului de învăţămînt. Însă reuşita depinde de gradul de participare şi cooperare a autorităţilor publice centrale şi locale, al familiei, instituţiilor de educaţie, instituţiilor de cercetare, formare profesională iniţială şi continuă, al serviciilor comunitare şi societăţii civile.
În anul 2011 avocaţii parlamentari au fost sesizaţi în continuare cu privire la refuzul de a admite copiii nevaccinaţi în învăţămîntul preşcolar şi primar. Majoritatea sesizărilor provin din UTA Gagauzia, municipiul Bălţi, oraşul Orhei. Refuzul personalului medical de a elibera certificatul medical pentru admiterea copilului nevaccinat în instituţia de învăţămînt este îndreptăţit cu trimitere la prevederile articolului 52 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10 din 3 februarie 2009, conform cărora ”admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice”. În opinia Ministerului Sănătăţii¹²⁴, refuzul de vaccinare nu poate fi acceptat în situaţia în care, atît în Moldova, cît şi în ţările limitrofe, se menţine pericolul morbidităţii prin maladiile transmisibile prevenibile prin vaccinare.

Reiterînd obligativitatea învăţămîntului general¹²⁵ şi obligativitatea părinţilor de a avea grijă de sănătatea copilul¹²⁶, avocaţii parlamentari consideră nejustificată crearea impedimentelor de natură juridică în realizarea dreptului la educaţie şi se implică în soluţionarea fiecărui caz în parte, pe cale amiabilă. La solicitarea Centrului pentru Drepturile Omului, Ministerul Educaţiei şi-a expus opinia în problema evocată, menţionînd că ”lipsa vaccinării sistemice a copiilor nu constituie impediment pentru accesul în instituţiile educaţionale”. Organul central de specialitate al administraţiei publice care promovează politica de stat în domeniul educaţiei a dat asigurări că va solicita aplicarea directă a prevederilor articolului 35 din Constituţie în cazul în care administraţia instituţiei de învăţămînt va refuza sau va limita accesul copilului în instituţie doar din motivul nevaccinării acestuia¹²⁷.

Pornind de la prevederile art. 35 (1) din Constituţie, organizarea învăţămîntului primar şi a celui gimnazial obligatoriu intră în mod netăgăduit în conţinutul obligaţiei Republicii Moldova de a asigura respectarea dreptului la instruire. Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale¹²⁸ implică pentru stat dreptul de a organiza o şcolarizare obligatorie a copiilor, iar verificarea şi aplicarea normelor educative face parte integrantă din conţinutul acestui drept. Curtea a subliniat recent importanţa şcolarizării copiilor în şcoli primare, nu numai în privinţa dobîndirii de cunoştinţe elementare, dar şi din perspectiva integrării lor în societate¹²⁹. De aceea instanţa europeană a arătat că în sistemele educaţionale ale statelor în care şcolarizarea în cadrul şcolilor publice ori private este obligatorie, prezintă o deosebită importanţă înscrierea în acest sistem a tuturor copiilor de vîrstă şcolară¹³⁰.

În contextul celor expuse avocaţii parlamentari insistă repetat¹³¹ asupra necesităţii de a revizui prevederile articolului 52 din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, iniţiativă care, în opinia avocaţilor parlamentari, trebuie să vină din partea Ministerului Educaţiei – organ central de specialitate al administraţiei publice centrale care promovează politica de stat în domeniul educaţiei.

Prin ratificarea Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Sociale, Economice şi Culturale, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a recunoaşte dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie. Întru asigurarea deplinei exercitări a acestui drept, statul a recunoscut că învăţământul superior trebuie să devină accesibil tuturor în deplină egalitate, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele potrivite şi, în special, prin introducere treptată a gratuităţii.¹³² Statele participante la Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului şi-au luat în plus angajamentul să furnizeze, să dezvolte şi să aplice o politică naţională menită să promoveze prin metode adaptate circumstanţelor şi obiceiurilor naţionale egalitatea de posibilităţi şi de tratament în domeniul învăţământului şi, mai ales, să facă accesibil pentru toţi, în funcţie de capacităţile fiecăruia, în condiţii de egalitate deplină, învăţământul superior.¹³³ Conformîndu-se angajamentelor asumate la nivel internaţional, Republica Moldova asigură la nivel constituţional¹³⁴ şi la nivel legislativ¹³⁵ şanse egale de acces în instituţiile de învăţământ liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, pe bază de merit, în funcţie de aptitudini şi capacităţi, iar prin prevederile articolului 16 din Constituţie statul garantează egalitatea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Pentru a asigura şanse egale de acces la treptele superioare de învăţămînt pentru tinerii din mediile urbane şi rurale, precum şi pentru unele grupuri dezavantajate, Ministerul Educaţiei stabileşte cote de admitere la locurile cu finanţare de la buget.¹³⁶ Avocaţii parlamentari au menţionat de mai multe ori¹³⁷ şi insistă în continuare asupra necesităţii de a revizui cadrul normativ în vigoare pentru a asigura cu adevărat caracterul accesibil pentru toţi la învăţămîntul mediu de specialitate şi cel superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia, în condiţii de egalitate deplină. Este regretabil că astăzi se vorbeşte mult despre optimizarea reţelei şcolare din perspectiva economisirii banilor publici, însă nimeni nu vorbeşte despre reforma structurală în învăţămînt din perspectiva de asigurare a unor studii de calitate în mediul rural, studii ce ar oferi oportunităţi egale pentru copiii din mediul urban şi cel rural şi ar permite absolvenţilor să acceadă în învăţămîntul mediu de specialitate şi superior datorită aptitudinilor şi capacităţilor dobîndite în învăţămîntul secundar, şi nicidecum în funcţie de facilităţile instituite la nivel ministerial.

Anual, sistemul de învăţămînt din Republica Moldova se confruntă cu un deficit de aproximativ 1000 specialişti. Pentru anul de studii 2011-2012, potrivit ofertelor Direcţiilor generale raionale/municipale de învăţământ, tineret şi sport, necesarul de cadre didactice constituia 1005 locuri vacante (în comparaţie cu 1156 în anul de studii 2010-2011). Cele mai multe locuri vacante s-au înregistrat în raioanele Hînceşti – 85; Ungheni – 58; Cimişlia – 54; Cahul – 47; Nisporeni – 48.¹³⁸ Totodată, 25 la sută sau aproximativ 3000 dintre profesori sînt pensionari. Cei mai mulţi dintre aceştia au revenit la muncă după mai mulţi ani pentru a completa deficitul de cadre.¹³⁹ Majoritatea cadrelor didactice (59%) au o experienţă de muncă mai mare de 18 ani. Ponderea profesorilor trecuţi de vîrsta de pensionare se majorează continuu. Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS) în anul de studii 2010-11 în instituţiile de învăţământ primar şi secundar general activau 37,3 mii persoane, dintre care fiecare al cincilea cadru didactic era de vîrstă pensionară, iar tinerii pedagogi cu vechimea în muncă sub 3 ani a constituit mai puţin de 10 la sută (8,2%). Pentru a suplimenta locurile vacante, în special cele din localităţile rurale, Ministerul Educaţiei expediază universităţilor din ţară scrisori, prin care tinerii din ultimul an de facultate sînt îndemnaţi să se angajeze în şcolile de la sate. În acelaşi timp, autorităţile recunosc că tinerii evită să muncească în domeniul educaţiei din cauza salariilor mici şi a lipsei condiţiilor adecvate de muncă.¹⁴⁰ Guvernul a încercat să abordeze problema îmbătrînirii cadrelor didactice şi a fluctuaţiei specialiştilor în mediul rural prin intermediul unor programe ce oferă locuinţe gratuite şi anumite facilităţi pentru unele categorii absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt.¹⁴¹ Se pare că rezultatele acestor iniţiative nu corespund aşteptărilor şi nu sînt vizibile. Astfel, conform informaţiilor prezentate avocaţilor parlamentari de Ministerul Educaţiei şi Direcţiile raionale de învăţămînt privind plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate cu profil pedagogic (anii de studii 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010), o bună parte din absolvenţii repartizaţi pentru plasare în cîmpul muncii nu s-au prezentat la locul de muncă, acest decalaj fiind considerabil.

Plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate cu profil pedagogic

Potrivit Raportului cu privire la activitatea Ministerului Educaţiei în anul 2011, în anul 2011, conform repartizărilor la serviciu, au fost desemnaţi 841 tineri specialişti. Către 1 noiembrie 2011 au fost angajate în baza adeverinţelor de plasare în cîmpul muncii doar 381 de persoane, (341 specialişti - în localităţile rurale; 40 de specialişti - în localităţile urbane), care beneficiază de înlesnirile specificate în art. 53 din Legea învăţămîntului. În anul de studii 2011-2012 s-au prezentat la serviciu cu 7,05% mai puţini tineri specialişti, în comparaţie cu anul de studii 2010-2011¹⁴². Adesea locurile vacante sînt suplinite din rîndul absolvenţilor care au studiat pe bază de contract.

Conform constatărilor avocaţilor parlamentari, mecanismul de acordare a facilităţilor instituie condiţii diferite de susţinere a tinerilor specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior, în funcţie de tipul de învăţămînt ales. Astfel, de înlesnirile prevăzute în art. 53 alin. 9) din Legea învăţămîntului beneficiază doar absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate de stat înscrişi în grupele cu finanţare de la buget, cursurile de zi, care au încheiat contracte privind instruirea şi plasarea lor în cîmpul muncii după absolvire, în funcţie de necesităţile statului. Tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt care au studiat în bază de contract, în învăţămîntul de zi sau cu frecvenţă redusă, sînt privaţi de posibilitatea de a încheia contracte privind plasarea lor în cîmpul muncii după absolvire şi, respectiv, la angajarea în cîmpul muncii rămîn în afara oricărui sprijin din partea statului. În opinia avocaţilor parlamentari, mecanismul de acordare a înlesnirilor şi facilităţilor doar pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate de stat, înscrişi în grupele cu finanţare de la buget, cursurile de zi, contravine principiului egalităţii, consfinţit în articolul 16 din Constituţie, şi necesită a fi reorientat spre toţi tinerii specialişti, care doresc să-şi urmeze cariera conform specialităţii în instituţiile de învăţămînt de stat. În acest context, la 9 februarie 2011 Guvernului i-a fost propusă revizuirea cadrului normativ privind plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor, astfel încît să fie asigurate înlesniri tuturor tinerilor specialişti care doresc să activeze în mediul rural, indiferent de tipul de învăţămînt ales. Propunerea rămîne deocamdată în afara atenţiei executivului.

În scopul perfecţionării condiţiilor de salarizare existente pentru unele categorii de angajaţi, precum şi al sporirii protecţiei sociale a salariaţilor cu retribuţie mică din ramurile sectorului bugetar, au fost operate unele modificări¹⁴³ în Hotărîrea Guvernului nr. 381 din 13.04.2006 ”Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”. de la 01 iulie 2011 au fost majorate salariile de funcţie a peste 107 mii de angajaţi¹⁴⁴, inclusiv ale cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt preuniversitar. Astfel, în anul 2011 a fost finalizată implementarea noului sistem de salarizare pentru 55,6 mii de cadre didactice din toate instituţiile de învăţămînt. Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, de la 1 ianuarie 2011, salariile lunare ale cadrelor didactice au fost majorate în mediu cu 12,5%, iar de la 1 septembrie 2011 - cu încă 10%, cîştigul salarial mediu în anul 2011 în domeniul învăţămîntului constituind 2805,0 lei. Dacă ar fi de ajustat valoarea nominală a acestor majorări la indicele preţurilor de consum, s-ar fi observat că situaţia materială a cadrelor didactice nu s-a îmbunătăţit semnificativ.

În acest context, avocaţii parlamentari rămîn pe poziţia că un mecanism viabil de protecţie a resurselor umane din sistemul de învăţămînt ar avea un impact direct asupra calităţii educaţiei la nivel de sistem.

În contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova prin ratificarea Pactului internaţional cu privire la drepturile sociale, economice şi culturale şi a Convenţiei privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţămîntului, conform cărora statul a recunoscut că învăţămîntul superior trebuie să devină accesibil tuturor în deplină egalitate, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele potrivite, avocaţii parlamentari au abordat problema asigurării şanselor egale pentru admitere la doctorat¹⁴⁵ (învăţămîntul de zi cu finanţare de la buget) şi înscriere la studii de masterat la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova¹⁴⁶. În opinia avocaţilor parlamentari, îngrădirea accesului la învăţămîntul superior unei categorii de cetăţeni după criteriul de vîrstă vine în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (2), art. 35 alin. (7) din Constituţie, cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea învăţămîntului şi cu prevederile tratatelor internaţionale amintite supra. Pentru considerentele expuse problema a fost abordată în Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2010¹⁴⁷, iar Guvernului, la 11 octombrie 2011, i-a fost înaintată propunerea de operare a unor modificări în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi postdoctoratului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 173 din 18.02.2008 şi în Hotărîrea Guvernului privind asigurarea funcţionării Academiei de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova nr. 962 din 05.08.2003. Şi această propunere a avocaţilor parlamentari rămîne deocamdată în afara atenţiei, aşteptîndu-şi rîndul în agenda executivului.

În acest context este de menţionat că, la recomandarea avocaţilor parlamentari, Ministerul Educaţiei deja a revizuit actul departamental care reglementează organizarea şi desfăşurarea admiterii în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova, exluzînd limita de vîrstă de 35 de ani în calitate de criteriu pentru admiterea în învăţămîntul superior de zi. Astfel, organul central de specialitate al administraţiei publice care promovează politica de stat în domeniul educaţiei, a acceptat argumentele avocaţilor parlamentari privind inadmisibilitatea existenţei condiţiilor discriminatorii de accedere în învăţămîntul superior şi necesitatea promovării egalităţii de posibilităţi şi de tratament pentru orice persoană în domeniul învăţămîntului.

5. 
   Dreptul la ocrotirea sănătăţii
   

Potrivit datelor statistice ale Centrului pentru Drepturile Omului, în anul 2011 avocaţii parlamentari au fost sesizaţi prin 55 de cereri scrise ce au avut ca subiect ocrotirea sănătăţii. (anul 2010 – 45 de plîngeri, anul 2009 – 43 de plîngeri, anul 2008 – 44 de plîngeri). Ca şi în anii precedenţii, petiţiile s-au referit la serviciile medicale necalitative, atitudinea iresponsabilă a angajaţilor din domeniul sănătăţii, costurile sporite ale poliţei de asigurare şi chiar inutilitatea acestora carenţele sistemului de ocrotire a sănătăţii.

Trecerea la sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în Republica Moldova a revitalizat sistemul de sănătate şi a avut un impact pozitiv asupra accesului la serviciile medicale al populaţiei social-vulnerabile. Totodată, pe parcursul perioadei de implementare a acestui sistem s-au conturat şi unele deficienţe. Conform studiului ”Fezabilitatea liberalizării pieţii asigurărilor medicale obligatorii în Republica Moldova”, în comparaţiile internaţionale, Moldova se plasează nesatisfăcător la majoritatea indicatorilor ce măsoară starea de sănătate a populaţiei, ceea ce reflectă, într-o anumită măsură, calitatea scăzută a serviciilor medicale şi eficienţa redusă a colectării şi utilizării resurselor din sistem; plăţile informale în sistem nu au fost eliminate complet şi în prezent nu există mecanisme eficiente, suficientă motivaţie şi voinţă politică pentru a le elimina; nu a fost găsită soluţia potrivită pentru creşterea nivelului de acoperire cu asigurare medicală a populaţiei; creşte nemulţumirea contribuabililor mari, care în pofida primelor mari transferate nu primesc servicii de calitate şi subvenţionează un segment prea mare al populaţiei; cadrul instituţional în care este plasată Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) nu este clar, fiind caracterizat şi de o delimitare insuficientă a responsabilităţilor între Ministerul Sănătăţii şi CNAM; transparenţa redusă în executarea cheltuielilor CNAM, determinată de managementul intern ineficient al companiei şi lipsa mecanismelor eficiente de control asupra acesteia¹⁴⁸.

De la punerea în aplicare a sistemului de asigurare medicală şi pînă în prezent mărimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală a sporit considerabil, de la 664,8 lei în anul 2005 pînă la 2772 lei în anul 2011. Astfel, victime ale creşterii costului poliţelor de asigurare sînt persoanele cu venituri mici (vezi capitolul ”Dreptul la asistenţă şi protecţie socială”).

În opinia experţilor¹⁴⁹, protecţia financiară a populaţiei s-a majorat considerabil în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Cu toate acestea, cheltuielile privind sănătatea şi problemele legate de ea reprezintă o povară economică semnificativă pentru întreaga societate şi pentru fiecare individ în parte. Aceasta o confirmă şi campaniile realizate de cele mai multe ori cu ajutorul mass-media (apeluri difuzate la radio, TV) şi/sau prin intermediul panourilor personalizate, în care se solicită colectarea donaţiilor voluntare pentru tratament costisitor peste hotarele ţării a unor pacienţi concreţi. Prin astfel de metode persoanele disperate apelează la cetăţeni şi agenţi economici cu speranţa de a aduna resursele financiare necesare, fără a mai aştepta ajutor din partea statului.

Din discuţiile cu petiţionarii şi vizitatorii Centrului pentru Drepturile Omului rezultă că cetăţenii Republicii Moldova nu deţin informaţii despre posibilitatea de a solicita sprijin financiar din partea statului în cazurile în care tratamentul nu poate fi asigurat în instituţiile medicale din ţară.

Întru garantarea asistenţei medicale calificate, acordate în conformitate cu exigenţele medicinii moderne, Ministerul Sănătăţii a elaborat un mecanism¹⁵⁰ de selectare a pacienţilor care au nevoie de tratament şi/sau investigaţii costisitoare peste hotarele ţării şi care nu pot fi asigurate în cadrul instituţiilor medicale din Republica Moldova. Finanţarea tratamentului sau a investigaţiilor se efectuează din bugetul centralizat al Ministerului Sănătăţii. La necesitate, se solicită contribuţia Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină pentru asigurarea tratamentului de susţinere cu preparate costisitoare în cadrul instituţiilor medico-sanitare din Republica Moldova.


Cuantumul resurselor financiare prevăzute în programele de cheltuieli pentru anii 2009-2011 a constituit suma de 1500,0 mii lei: pentru anul 2009 a fost aprobată suma de 1664,6 mii lei, pentru anul 2010 – suma de 1501,4 mii lei, pentru anul 2011 – suma de 1871,6 mii lei.

La prima vedere s-ar părea că statul a întreprins toate măsurile necesare pentru asigurarea accesului pacienţilor la servicii medicale costisitoare peste hotarele ţării, însă realitatea este alta. Din cauza bugetului modest, puţini bolnavi beneficiază de suportul financiar al statului pentru a pleca la tratament peste hotare. Astfel, în anul 2011 din 104 dosare depuse la Comisia privind selectarea pacienţilor pentru trimiterea la tratament şi/sau investigaţii costisitoare peste hotarele ţării au fost selectaţi 27 de pacienţi pentru trimitere la tratament peste hotare (inclusiv 9 – din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală) şi 29 de pacienţi pentru acordarea tratamentului costisitor cu Lantus, Levemir şi Novorapid - soluţii cu acţiune de scădere a zahărului din sînge (în anul 2010 din 316 dosare au fost selectaţi 33 de pacienţi pentru trimitere la tratament şi 263 de pacienţi - tratamentului costisitor cu Lantus, Levemir şi Novorapid). Însă nici una dintre persoanele selectate nu beneficiază de mai mult de 20% din suma solicitată. Cealaltă parte a sumei trebuie să fie acoperită de către potenţialii beneficiari. Dacă solicitantul nu are restul banilor, Comisia nu examinează dosarul¹⁵¹. Conform Ministerului Sănătăţii¹⁵², cuantumul resurselor financiare necesare satisfacerii tuturor solicitărilor pacienţilor nu poate fi estimat, deoarece accesibilitatea internetului şi mediatizarea cazurilor în mass-media conduc la sporirea solicitărilor de ajutor financiar. Din cauza lipsei surselor bugetare centralizate ale Ministerului Sănătăţii destinate tratamentului costisitor peste hotarele ţării, în anul 2011 au fost respinse 39 de solicitări (în 2010 – 18 solicitări, în 2009 – 14 solicitări).

În opinia avocaţilor parlamentari, procedura de selectare a pacienţilor pentru trimitere la tratament şi/sau investigaţii costisitoare peste hotarele ţării este una ineficientă şi defectuoasă, neadaptată la necesităţile reale ale populaţiei şi lipsită de transparenţă si mediatizare. Întru redresarea situaţiei la acest capitol, prin asigurarea accesului pacienţilor la serviciile medicale costisitoare prestate doar peste hotarele ţării, se impune crearea şi implementarea unui mecanism eficient de atragere a mijloacelor financiare de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru acoperirea cheltuielilor necesare tratamentului.
Educaţia pentru sănătate constituie o componentă a educaţiei generale a populaţiei şi este o activitate instructiv-educativă cu multiple aspecte, orientată spre cultivarea unui comportament conştient şi responsabil al individului în scopul de a menţine şi fortifica sănătatea, de a recupera capacitatea de muncă şi prelungi durata de viaţă activă.

Lipsa unei politici integrate la nivel de populaţie pentru a asigura condiţiile necesare pentru un mod de viaţă sănătos şi pentru promovarea unui atare mod de viaţă la fiecare etapă de vîrstă constituie unul din factorii de risc care duc la apariţia bolilor netransmisibile. Promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor netransmisibile au o pondere relativ mică în bugetul sistemului de sănătate. Serviciile de sănătate sînt orientate adesea spre etapa de îngrijire a bolnavului şi mai rar la etapa de prevenire sau depistarea timpurie a maladiei. Acest fapt influenţează considerabil ratele mortalităţii şi ale supravieţuirii, deoarece rata supravieţuirii descreşte simţitor odată cu avansarea stadiului maladiei.

În Republica Moldova diabetul zaharat, una din bolile netransmisibile extrem de periculoase, reprezintă 46-48% din toate bolile endocrine, bolile de nutriţie şi metabolism. În ultimii zece ani s-a stabilit o creştere de peste două ori a incidenţei, prevalenţei şi, concomitent, a invalidizării şi mortalităţii prin această boală netransmisibilă. În structura numărului general al pacienţilor cu diabet zaharat, 20% sînt copii şi adolescenţi cu diabet de tip 1, iar 80% - persoane cu vîrsta peste 40 de ani, cu diabet de tip 2. Potrivit Centrului Naţional de Management în Sănătate, în Republica Moldova există 60.936 de bolnavi de diabet zaharat, dintre care 12.324 sînt dependenţi de insulină¹⁵³. În acelaşi timp numărul persoanelor cu diabet ”latent” este de 2-3 ori mai mare.


Potrivit statisticilor Federaţiei Internaţionale de Diabet

• 
  la fiecare 21 secunde este este diagnosticat un nou caz de diabet;
  
• 
  la fiecare 12 minute se produce un AVC şi la fiecare 19 minute un infarct datorită angiopatiei diabetice;
  
• 
  la fiecare 90 minute un pacient orbeşte datorită diabetului şi un altul dezvoltă boala renală în stadiu terminal care necesită hemodializă;
  
• 
  la fiecare 19 minute se efectuează o amputaţie de membru inferior la un picior diabetic;
  
• 
  la fiecare 10 minute o persoană moare din cauza diabetului zaharat.
  

Combaterea diabetului zaharat reprezintă pentru Republica Moldova o problemă stringentă atît medicală, cît şi social-economică, prin creşterea numărului de bolnavi cu diabet zaharat, modificarea structurii morbidităţii, afectarea tinerilor şi a copiilor cu pierderea capacităţii de muncă, invalidizare şi moarte prematură.

Avocaţii parlamentari în repetate rînduri şi-au expus îngrijorările vizavi de situaţia cetăţenilor care suferă de diabet zaharat şi de alte afecţiuni condiţionate de această maladie – de la tratamentul prin hemodializă pînă la asigurarea asistenţei medicale la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa de sine stătător¹⁵⁴.

Faptul că în Republica Moldova incidenţa diabetului zaharat este mai redusă în comparaţie cu ţările dezvoltate din Europa, iar rata invalidizării şi mortalităţii este mai înaltă, denotă că acţiunile de depistare precoce şi de tratament sînt mai puţin eficiente sau sînt sub nivelul aşteptat.

Gradul de cunoştinţe ale populaţiei privind combaterea factorilor de risc este scăzut, iar importanţa depistării precoce a diabetului zaharat este subestimată, avînd în vedere rata mare a complicaţiilor tardive şi precoce¹⁵⁵.

La nivel de asistenţă endocrinologică specializată există lacune în organizarea diagnosticului precoce şi în asigurarea continuităţii tratamentului. Inaccesibilitatea pentru bolnavi a multor medicamente (insulină, hipoglicemiante orale, angioprotectoare) prin costul lor înalt influenţează posibilitatea depistării precoce şi nivelul acordării asistenţei medicale bolnavilor cu diabet.

Asigurarea cu insulină este insuficientă. Potrivit datelor oficiale¹⁵⁶, numai 60% din pacienţii maturi insulinonecesitanţi sînt asiguraţi cu insuline, inclusiv analogi de insuline, procurate din resursele centralizate ale Ministerului Sănătăţii. Autorităţile administraţiei publice locale au contribuit insuficient pe parcursul ultimilor ani la asigurarea cu insulină, astfel nefiind acoperite pe deplin costurile (circa 40% din necesar) pentru asigurarea maturilor cu insuline. De asemenea, reprezintă o problemă asigurarea pacienţilor cu analogi de insuline, care este la nivel de numai 30% din necesar. Dotarea insuficientă cu dispozitive medicale pentru determinarea glucozei în sînge, a hemoglobinei glicozilate, microalbuminuriei, efectuarea investigaţiilor genetice, imunologice, hormonale, funcţionale reprezintă, de asemenea, o problemă serioasă. Dotarea secţiilor specializate cu utilaj pentru determinarea hemoglobinei glicozilate şi microalbuminuriei este la nivel de numai 60% din necesar.

Preşedintele asociaţiei Tinerilor Diabetici DIA:

”Tinerii cu diabet de peste hotare beneficiază de progresele diabetologiei (pompe insulinice, transplant de celule beta ale pancreasului), la noi, însă, aceştia orbesc, mor de insuficienţă renală cu o medie de viaţă de 10-20 de ani, în comparaţie cu semenii lor din alte ţări, unde media de viaţă este de două-trei ori mai mare, ba cîştigă şi premii de longevitate în diabet (premiul Joslim – 30 de ani cu diabet fără complicaţii”).”

Copiii bolnavi de diabet zaharat sînt asiguraţi cu glucometre şi consumabile pentru acestea pentru determinarea glicemiei în condiţii de ambulator în proporţie de pînă la 80% din necesar. În acelaşi timp, asigurarea cu glucometre şi consumabile pentru acestea în vederea determinării glicemiei în condiţii de ambulatoriu pentru maturi este la un nivel ce nu depăşeşte 10% din necesar.

De asemenea, au o acoperire insuficientă serviciile de şcolarizare a pacientului cu diabet zaharat şi educaţie a omului sănătos pentru prevenirea diabetului.

Sistemul informaţional de monitorizare şi evaluare este slab dezvoltat. Majoritatea datelor sînt prezentate pe hîrtie şi este dificilă generarea unor rapoarte analitice care ar permite evaluarea performanţei şi a progreselor realizate. Nu există un Registru naţional al pacienţilor cu diabet¹⁵⁷.

Nu este creat Centrul republican de diabetologie, acţiune care a fost inclusă în Programul naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat ”MoldDiab” pentru anii 2006-2010¹⁵⁸.

Problemele care reflectă situaţia diabeticilor în Republica Moldova pot fi clasificate după cum urmează: medicaţie, autocontrol, instruire şi educaţie. Aceştia sînt trei piloni pe care se ţine ”sănătatea cu diabet”. Primul aspect se referă la medicii diabetologi, care, practic, lipsesc în Moldova. Pacienţii cu diabet merg lunar la medicul endocrinolog, de rînd cu bolnavii endocrini. La ora actuală a fost estimat un deficit de circa 100 specialişti în endocrinologie. Al doilea aspect ţine de educatorii de diabet care, pînă în prezent, nu se pregătesc şi nu activează în cadrul programului de instruire a pacienţilor cu diabet ”Şcoala Diabetului”. Accesul la autocontrol prin testarea zahărului din sînge cu ajutorul glucometrelor rămîne limitat. Reprezentanţii Asociaţiei Tinerilor Diabetici DIA din Republica Moldova susţin că ”tinerii diabetici din mediul rural consideră glucometrul drept o minune, la care cu greu poţi ajunge deoarece sînt scumpe, iar testele pentru acesta sînt şi mai scumpe”.

Prin Hotărîrea Guvernului nr. 549 din 21 iulie 2011, a fost aprobat Programul naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015 şi planul de acţiuni pentru implementarea acestuia. În vederea realizării Programului naţional aprobat prin această hotărîre, executivul a recomandat consiliilor municipale Chişinău şi Bălţi, administraţiei unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi consiliilor raionale să elaboreze şi să aprobe programe teritoriale de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015, asigurînd îndeplinirea planurilor de acţiuni privind implementarea programelor teritoriale de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015; să creeze comisii teritoriale pentru profilaxia şi combaterea diabetului zaharat, abilitate cu funcţii de organizare şi control al realizării programelor teritoriale de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat.

Finanţarea Programului naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015 se va efectua din contul şi în limitele mijloacelor bugetului public naţional, precum şi din contribuţiile organizaţiilor internaţionale, din donaţii şi granturi.