Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova
§3. Instituţiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne
Yüklə 1,71 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Vizite efectuate de Reprezentanţele Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova
- Tortura şi relele tratamente
- Articolele din Codul penal în baza cărora a fost pornită urmărirea penală
- Statistica privind condamnarea Republicii Moldova pentru violarea art. 3 CEDO 277
- Recomandări privind profilaxia relelor tratamente
- Recomandări privind ameliorarea condiţiilor de detenţie în instituţiile subordonate poliţiei
| §3. Instituţiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne
Consideraţii generale Avocaţii parlamentari, în calitatea lor de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, acordă o atenţie sporită monitorizării stării de lucruri în subdiviziunile structurale ale Ministerului Afacerilor Interne. În virtutea funcţiilor dificile atribuite poliţiei, angajaţii acestei instituţii comit frecvent abuzuri ce pot cauza o violare considerabilă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Scopul general al activităţilor exercitate în cadrul Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii îl reprezintă protecţia tuturor persoanelor împotriva torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane sau degradante. Poliţia reprezintă o instituţie armată de drept instituită în cadrul autorităţilor publice, ale cărei sarcini de bază sînt apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii tuturor persoanelor, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de atentatele criminale, activitate înfăptuită pe baza respectării stricte a legilor254. Activitatea poliţiştilor este una dificilă, cu un risc sporit pentru viaţă şi sănătate. În acelaşi timp, atribuţiile de menţinere a ordinii publice şi apărarea cetăţenilor împotriva faptelor social periculoase reprezintă o obligaţie profesională a acestora. În procesul exercitării obligaţiilor profesionale poliţiştii sînt împuterniciţi să aplice în caz de necesitate forţa de constrîngere, iar în privinţa persoanelor care au comis infracţiuni sau delicte administrative pot aplica măsuri procesuale de constrîngere – reţinerea. În exerciţiul obligaţiilor profesionale, colaboratorii de poliţie se ghidează de un şir de principii menite de a contribui la apărarea drepturilor şi libertăţilor profesionale ale tuturor membrilor societăţii:
Pe parcursul anului 2011, în instituţiile de detenţie (în prezent izolatoarele de detenţie provizorie) subordonate Ministerului Afacerilor Interne au fost deţinute 7753 persoane. Din acest număr, 7078 de persoane au fost deţinute, fiindu-le aplicată reţinerea procesual - penală sau arestarea preventivă, comparativ cu 6926 de persoane deţinute pe parcursul anului 2010. Totodată 666 de persoane s-au deţinut pe motiv de aplicare a reţinerii sau arestului contravenţional în comparaţie cu 549 de persoane deţinute pe acelaşi motiv pe parcursul anului 2010. De menţionat, că încă în anul 2009 pentru comiterea delictelor contravenţionale au fost reţinute 5183 de persoane, multe dintre acestea fiind cercetate ulterior în cadrul dosarelor penale. Astfel, este salutabilă tendinţa diminuării practicii aplicării reţinerii şi a arestului contravenţional, care vine să contureze dezicerea faţă de fenomenul detenţiei camuflate pentru contravenţii administrative a persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor, la fazele iniţiale ale urmăririi penale. Realizînd sarcina Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante (OPCAT) de a institui un sistem de vizite preventive în locurile de detenţie, în anul 2011 au sporit esenţial cerinţele faţă de reprezentanţele Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova. Vizite efectuate de Reprezentanţele Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova
Din totalul vizitelor efectuate în anul 2011, majoritatea au fost de ordin preventiv, 18 fiind de monitorizare, cu analiza minuţioasă a situaţiei din instituţiile vizitate: controlul condiţiilor de detenţie, starea de lucruri privind relele tratamente şi tortura. Vizitele efectuate în comisariatele de poliţie sînt specifice, fiind determinate şi de particularităţile instituţiilor în cauză. Astfel, persoanele în privinţa cărora există bănuiala rezonabilă că au comis infracţiuni se deţin perioade de timp relativ scurte în izolatoarele de detenţie provizorie din subordinea poliţiei. În acelaşi timp, persoanele bănuite se pot afla în birourile de serviciu ale poliţiştilor, în contact necontrolat cu persoane direct interesate de descoperirea infracţiunilor, fapt ce creează temei favorabil pentru comiterea în privinţa preveniţilor a abuzurilor de orice gen. În anul 2011, activitatea şi funcţionarea izolatoarelor de detenţie provizorie a rămas să fie reglementată de prevederile Ordinului Ministerului Afacerilor Interne cu privire la modul de organizare a activităţii de pază, escortare şi deţinere a persoanelor reţinute şi arestate în izolatoarele de detenţie provizorie nr. 5 din 05 ianuarie 2004, completat prin Ordinul MAI nr. 308 din 07.11.2011. Astfel, avînd în vedere că actul normativ a devenit caduc odată cu intrarea în vigoare a Codului de executare, şi, implicit abrogarea Legii cu privire la arestarea preventivă nr. 1226 din 27.06.1997, care constituia o bază legală de funcţionare a instituţiilor de detenţie din subordinea poliţiei, avocatul parlamentar a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri de reglementare juridică a activităţii instituţiilor subordonate poliţiei, unde pot fi deţinute persoane private de libertate. În cadrul vizitei efectuate pe data de 06 iulie 2011 la Comisariatul raional de poliţie Orhei (comisar adjunct G. Josan) s-a stabilit că în una din celule se deţinea o persoană pedepsită cu arest contravenţional, a cărei termen de deţinere deja depăşise 10 zile. În timpul vizitelor efectuate s-a constatat că, de regulă, termenul maxim de deţinere a persoanelor în custodia poliţiei nu depăşeşte 72 de ore. Odată cu aplicarea arestării preventive preveniţii sînt transferaţi în penitenciare cu statut de izolatoare de urmărire penală. Totuşi, s-au atestat cazuri de deţinere a preveniţilor în izolatoarele din subordinea poliţiei perioade de timp ce depăşesc 10 zile256. În acest context, Codul de executare obligă deţinerea în penitenciare a persoanelor în privinţa cărora a fost aplicată arestarea preventivă257 şi pedeapsa arestului contravenţional258. Reieşind din aceste considerente rămîne incertă legalitatea funcţionări instituţiilor subordonate poliţiei în care se pot deţine persoane private de libertate. Deşi la nivel de politici de stat s-a preconizat construirea a 8 case de arest259, fiecare cu capacitatea de 250 de locuri (Glodeni, Comrat, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Edineţ, Floreşti şi Ungheni), pînă în prezent reforma nu a demarat. Construcţia caselor de arest sau transformarea izolatoarelor de detenţie provizorie în case de arest vor contribui la diminuarea scoaterii necontrolate din celule a deţinuţilor şi la reducerea contactului direct nesupravegheat al preveniţilor cu poliţiştii care instrumentează cazurile în care figurează aceste peroane. Pe parcursul efectuării celor 155 de vizite în sediile instituţiilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, accesul membrilor grupurilor de lucru nu a fost restricţionat de către colaboratorii poliţiei în majoritatea cazurilor, fenomen atestat în anii precedenţi, cînd o mare parte din poliţişti primeau cu rezerve vizitatorii. Grupurilor de lucru li s-a permis accesul neîngrădit în celulele izolatoarelor de detenţie provizorie, în birourile de serviciu şi în încăperile auxiliare în care se aflau sau se puteau afla persoane, ale căror libertate putea fi limitată. În acest context este salutabil efortul conducerii Ministerului Afacerilor de Interne privind plasarea panourilor informative despre activitatea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în sediile majorităţii comisariatelor de poliţie din ţară. În a doua jumătate a anului 2011 pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne a fost plasată lista membrilor Consiliului Consultativ care au acces neîngrădit în localurile poliţiei şi pot să întreţină discuţii confidenţiale cu persoanele private de libertate aflate în custodia poliţiei. Cu toate acestea, au fost înregistrate cazuri, cînd unii conducători ai comisariatelor de poliţie au interzis discuţiile confidenţiale cu preveniţii, făcînd trimitere la necesitatea de a asigura securitatea membrilor grupurilor de lucru – caz atestat în timpul vizitei de monitorizare din 29 iulie 2011 la Comisariatul raional de poliţie Orhei. Avocatul parlamentar nu neagă importanţa şi necesitatea asigurării securităţii celor ce întreprind vizite de monitorizare, însă subliniază că discuţiile confidenţiale constituie o garanţie a reuşitei unei vizite de monitorizare, iar persoanele aflate în custodia poliţiei îşi pot exprima liber reclamaţiile în privinţa condiţiilor de detenţie şi a tratamentul din partea unor poliţişti. În acelaşi context, membrii Consiliului Consultativ au întîmpinat dificultăţi la efectuarea unor vizite. Astfel, în timpul vizitei din 01 februarie 2011 la Comisariatul municipal de poliţie Bender, membrului Consiliului consultativ Veaceslav Ursu i-a fost restricţionat accesul în izolatorul de detenţie provizorie. Acesta a prezentat legitimaţia de membru al Consiliului Consultativ ce îi conferă dreptul de a vizita neîngrădit în orice loc unde se pot deţine persoane private de libertate, însă inspectorii de serviciu i-au interzis accesul fără o ,,prescripţie” a avocatului parlamentar. Accesul în izolator a fost permis doar după convorbirea telefonică cu avocatul parlamentar, în pofida faptului că în luna aprilie 2010 acesta a expediat în adresa Ministerului Afacerilor Interne o adresare prin care a solicitat asigurarea accesului necondiţionat al membrilor Consiliului Consultativ în izolatoarele de detenţie provizorie pentru asigurarea bunei funcţionalităţi a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii. Potrivit datelor oferite de către Ministerul Afacerilor Interne260, pe parcursul anului 2011, poliţia dispunea de 39 de izolatoare de detenţie provizorie, activitatea a 8 izolatoare fiind în continuare sistată – Călăraşi, Ialoveni, Străşeni, Criuleni, Glodeni, Dubăsari (cu sediul în s. Ustia), Donduşeni şi izolatorul Direcţiei Generale Servicii Operative. Izolatoarele situate în subsolul Comisariatelor de poliţie –Soroca, Drochia, dar şi al unui număr considerabil de comisariate au fost proiectate şi date în exploatare în perioada sovietică. Astfel, nu poate fi vorba despre asigurarea unor condiţii de detenţie decente pînă nu vor fi construite instituţii de detenţie proiectate conform standardelor în domeniu. Este salutabilă aprobarea Planului de acţiuni al Ministerului Afacerilor Interne în domeniul drepturilor omului261, conform căruia s-a preconizat realizarea unui şir de măsuri chemate să contribuie la diminuarea fenomenului torturii şi relelor tratamente faţă de persoanele aflate în custodia poliţiei. Acest plan prevede următoarele acţiuni oportune:
Condiţii de detenţie În subordinea Ministerului Afacerilor Interne se află 43 comisariate de poliţie raionale, municipale şi de sector, 7 comisariate de poliţie în transport (Chişinău, Bălţi, Bender, Basarabeasca , Ungheni, Ocniţa şi Aerian), precum şi o secţie de poliţie în transporturi Cahul262. Deşi detenţia persoanelor în incinta instituţiilor poliţiei este de termen scurt, asigurarea condiţiilor adecvate de detenţie ţine, totuşi, de responsabilitatea autorităţilor statului263. Cîteva condiţii ar permite deţinerea persoanelor private de libertate fără riscul de a nu corespunde rigorilor prevăzute de art. 24 din Constituţia Republicii Moldova:
Totalitatea standardelor naţionale şi internaţionale care reglementează detenţia persoanelor instituie norme minime ce protejează persoanele aflate în custodia statului de a nu fi deţinute în condiţii ce pot fi atribuite unor inumane sau degradante264. Tratament degradant este o atitudine faţă de persoanele lipsite de libertate ce generează victimelor sentimente de frică, anxietate sau inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească, scopul final fiind înfrîngerea rezistenţei fizice sau psihice a victimei sau determinarea victimei de a acţiona contrar voinţei sale Pentru asigurarea unor condiţii adecvate de detenţie, sînt recomandate un şir de măsuri menite să minimalizeze efectul privării de libertate şi sentimentele ce apar în legătura cu aceasta:
În urma vizitelor efectuate în instituţiile ce asigură detenţia persoanelor aflate în custodia poliţiei, s-a constatat o ameliorare a condiţiilor de detenţie. Reparaţiile şi reconstrucţiile izolatoarelor de detenţie provizorie, efectuate în anul 2010, permit plasarea persoanelor private de libertate în celule renovate conform standardelor cerute pentru detenţia unor persoane. În majoritatea izolatoarelor au fost reconstruite cîte 3-6 celule, care permit detenţia persoanelor în condiţii considerate decente. În aceste celule s-au instalat ferestre spaţioase, care permit ventilarea naturală şi accesul normal al luminii. În fiecare celulă au fost instalate paturi de dormit individuale, lavoare şi WC-uri, podelele au fost acoperite cu scînduri, a fost asigurat accesul la apa potabilă. Totuşi, în cadrul vizitelor au fost identificate şi celule nereparate, în care erau plasate persoane private de libertate, condiţiile în acestea fiind cele atestate în trecut: ferestre mici ce nu permit accesul luminii naturale, podele de beton, găleţi şi bacuri menite satisfacerii necesităţilor fiziologice. O situaţie critică a fost înregistrată în izolatorul de detenţie provizorie din cadrul Comisariatului General de Poliţie Chişinău, unde condiţiile de detenţie pot fi apreciate ca degradante şi pot influenţa asupra sănătăţii mentale a deţinuţilor. Majoritatea persoanelor deţinute s-au plîns de existenţa în celule a insectelor dăunătoare – păduchi, ploşniţe. Celulele nu erau aerisite, aveau un nivel sporit al umidităţii, determinat de lipsa ventilaţiei adecvate. Grupurile sanitare erau murdare, asigurarea cu apă potabilă se făcea cu întreruperi. O situaţie similară a fost atestată şi în toate cele cinci izolatoare de detenţie provizorie din sectoarele municipiului Chişinău. Deşi în aceste izolatoare detenţia persoanelor durează 1-6 ore, chiar şi în această perioadă scurtă se poate înfrînge rezistenţa fizică sau psihică a anumitor persoane. Celulele nu dispun de ferestre, sînt dotate insuficient cu mobilier. Asigurarea cu hrană pe parcursul aflării în incinta izolatoarelor de detenţie provizorie din sectoarele municipiului nu se înfăptuieşte. Argumentarea conducerii comisariatelor respective se baza pe faptul că alimentarea persoanelor transferate temporar în comisariatele din sector pentru petrecerea acţiunilor de urmărire penală se efectua doar în incinta Comisariatului General de Poliţie. Este necesară modificarea stării de lucruri în această privinţă, situaţie ce poate să fie esenţial schimbată odată cu finisarea, în primul trimestru al anului 2012, a lucrărilor de reconstrucţie a izolatorului Comisariatului General de Poliţie Chişinău, efectuate cu suportul donatorilor externi. Este alarmantă starea încăperilor de deţinere a persoanelor arestate, aflate în incinta instanţelor judecătoreşti. Aceste încăperi sînt mici şi permit găzduirea unui număr limitat de persoane. De regulă, pe parcursul zilei aici se află un număr sporit de deţinuţi care sînt escortaţi în instanţele judecătoreşti pentru examinarea cauzelor penale în care figurează. Dat fiind faptul, că majoritatea persoanelor fumează, în aceste încăperi e greu de respirat. În aceste condiţii se cere amenajarea unor încăperi suplimentare, ce ar permite detenţia în condiţii normale sau dirijarea procesului de numire a cauzelor spre examinare şi de citare a unui număr mai mic de persoane în judecată. Obligaţiile poliţiştilor de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate în custodia lor sînt prevăzute de către Codul European de Etică al Poliţiei265, precum şi de pct. 20 al Codului de etică şi deontologie a poliţistului266, conform cărora poliţia trebuie să garanteze securitatea persoanelor reţinute, să vegheze la starea lor de sănătate, să le asigure condiţiile satisfăcătoare de igienă şi o alimentaţie adecvată. Celulele de poliţie prevăzute în acest scop trebuie să aibă dimensiuni rezonabile, să dispună de surse de iluminat şi ventilaţie corespunzătoare şi să fie dotate astfel încît să permită odihna. În virtutea acestor recomandări, poliţia este pe deplin responsabilă de condiţiile materiale în care trăiesc persoanele private de libertate, reţinute în instituţiile din subordinea poliţiei. Poliţia îşi asumă deplina responsabilitate pentru protecţia deţinuţilor împotriva oricărui pericol, ce vine din exterior şi din interiorul locului de detenţie, inclusiv împotriva răului pe care deţinuţii şi l-ar putea face lor înşişi. În rezultatul vizitelor de monitorizare în instituţiile subordonate poliţiei, s-a constatat plasarea unor deţinuţi în celule nereparate. Astfel de cazuri au fost depistate în comisariatele de poliţie Ocniţa, Comrat, Drochia, Orhei, Bălţi ş.a. Deşi conducătorii acestor instituţii au fost somaţi să nu deţină persoane private de libertate în celulele nereparate, aceştia au argumentat că au un flux ridicat de deţinuţi şi din diferite motive nu îi pot plasa la un loc pe preveniţii care figurează în cadrul aceleiaşi cauze penale, ca complici. Un alt argument a fost numărul mic de celule reparate. Cele constatate menţin în continuare problema asigurării condiţiilor de detenţie în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne pe agenda de lucru a conducerii MAI. Astfel, la Comisariatul de poliţie Ocniţa, într-o celulă totalmente neadecvată, a fost plasată o femeie bănuită de comiterea unei infracţiuni. Detenţia acestei femei în această celulă, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, este apreciată ca tratament degradant: în loc de pat era o platformă de lemn, celula era insalubră, fereastra - acoperită cu o plasă metalică găurită, iar în celulă era întuneric. În celulă nu era apa potabilă, persoanele deţinute îşi făceau rezerve de apă în sticle de plastic, accesul la veceul aflat în afara celulei era asigurat la necesitate. Rămîne îngrijorătoare situaţia privind dotarea insuficientă a locurilor de detenţie din subordinea poliţiei cu perne, saltele, pături. Acestea lipsesc (Comisariatul de poliţie Drochia, Hînceşti), ori sînt uzate (Comrat, Orhei). Lenjeria de pat lipseşte în majoritatea comisariatelor de poliţie. Deşi în majoritatea cazurilor conducătorii comisariatelor fac trimitere la situaţia financiară dificilă şi lipsa surselor financiare capabile de a asigura condiţii elementare de detenţie, în caz de adresare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu se acordă importanţă acestui aspect. Astfel, Curtea a statuat că lipsa resurselor în principiu nu poate justifica condiţiile proaste din locurile de detenţie. CEDO a stabilit o practică care îndeamnă autorităţile statului să amelioreze condiţiile din locurile de detenţie, neacceptînd excepţii de la îndeplinirea art. 3 a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Un alt aspect ce denotă atitudinea simplistă faţă de persoanele aflate în custodia poliţiei este alimentaţia insuficientă. Majoritatea deţinuţilor cu care s-a discutat în decursul vizitelor au menţionat că doar la prînz le-a fost asigurată alimentaţia cuvenită, la dejun şi cină fiindu-le servită o cană cu ceai şi cîteva bucăţi de pîine. În perioada escortării din izolator, în timpul aflării la ofiţerii de urmărire penală sau în timpul petrecerii şedinţelor de judecată, nici un deţinut nu este asigurat cu hrană. Avocaţii parlamentari acceptă poziţia autorităţilor, precum că durata aflării în custodia poliţiei este relativ scurtă şi, respectiv, condiţiile de detenţie nu sînt destinate deţinerii pe perioade îndelungate, dotate cu toate facilităţile, inclusiv pentru petrecerea activităţilor libere sau de muncă. Însă persoanele aflate în instituţiile subordonate poliţiei urmează a fi asigurate cu condiţii elementare de trai. Normele Comitetului European de Prevenire a Torturii recomandă asigurarea unor condiţii decente legate de locurile de odihnă, servirea mesei la ore potrivite (şi cel puţin a masă pe zi care să includă ceva mai substanţial decît un sandwich). CPT recomandă de asemenea plasarea persoanelor aflate în custodia poliţiei în celule cu dimensiunea de cel puţin 2 m2 , avînd cel puţin 2 metri între pereţi şi 2,5 metri între pardoseală şi plafon267. Situaţia atestată pe parcursul anului 2011 în instituţiile din subordinea poliţiei, unde se deţin persoane private de libertate, este în multe cazuri similară celei constatate în anii precedenţi şi identică situaţiei descrise în hotărîrile de condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, condiţiile pentru care Moldova a fost condamnată în legătură cu violarea art. 3 CEDO în cauza Malai versus Moldova268, cînd reclamantul s-a deţinut în custodia izolatorului de detenţie provizorie a Comisariatului din Orhei, au rămas neschimbate. În cadrul vizitei efectuate în luna iunie 2011 în această instituţie s-a stabilit că condiţiile în celula nr. 3 erau similare celor descrise în argumentul Curţii. Deşi conducerea comisariatului de poliţie a dat asigurări grupului de lucru că celula dată nu este utilizată pentru detenţia persoanelor, avocaţii parlamentari au recomandat întreprinderea măsurilor care se impun pentru sistarea deplină a activităţii acestei încăperi, fie prin sigilare, fie prin reutilarea şi utilizarea spaţiului dat pentru o altă destinaţie269. Reieşind din lacunele existente, avocaţi parlamentari au înaintat un şir de recomandări menite să amelioreze condiţiile de detenţie în instituţiile subordonate poliţiei. Asigurarea, dotarea cu cele necesare pentru condiţii decente şi menţinerea în permanenţă a condiţiilor elementare de detenţie ţin de capacităţile manageriale ale conducătorilor instituţiilor subordonate poliţiei. Această situaţie a fost atestată în cadrul Centrului de Plasament Temporar al Străinilor, subdiviziune subordonată Ministerului Afacerilor Interne. Condiţiile de cazare asigurate persoanelor plasate în acest Centru pot fi considerat ca model: există facilităţi necesare petrecerii timpului liber, rezidenţii aflaţi în custodie sînt asiguraţi cu alimentaţie adecvată şi produse igienice în volum suficient pentru menţinerea igienei personale. Mulţi conducători ai comisariatelor de poliţie argumentează condiţiile satisfăcătoare din Centrul de plasament pentru străini prin existenţa suportului donatorilor externi. Avocaţii parlamentari consideră însă că un management eficient ar permite asigurarea condiţiilor de detenţie adecvate chiar şi cu mijloace financiare reduse. Drept exemplu al unui management eficient este cel al poliţiei din Polonia270. Aici, printr-un ordin al ministrului de interne din 14.09.2001, a fost interzis fumatul în celule şi deţinerea în celule a produselor din tutun. Spre deosebire de Polonia, în Republica Moldova nu există interdicţii asupra fumatului în celule. Persoanele nefumătoare sînt nevoite să suporte fumul de ţigară, situaţie ce a servit încă un temei pentru condamnarea Republicii Moldova de către CEDO271. Examinînd experienţa Mecanismului de Prevenire a Torturii din Polonia, membrii grupurilor de vizitatori au recomandat instituţiilor poliţiei să amenajeze încăperi corespunzătoare pentru duş: Comisariatele de poliţie Briceni, Orhei, Drochia; plasarea unor portiere în faţa veceurilor pentru asigurarea intimităţii persoanelor ce-şi satisfac necesităţile fiziologice: Comisariatul General de poliţie Chişinău, Comisariatele de poliţie Orhei, Sîngerei, Comrat, Ocniţa, Drochia.
Toate instrumentele internaţionale ce promovează apărarea drepturilor omului, precum şi actele normative naţionale adoptate în baza acestora interzic categoric aplicarea torturi de către agenţii statului, indiferent ce scop ar urma acţiunile lor. Orice persoană deţinută este mai vulnerabilă în aplicarea torturii la etapele iniţiale ale detenţiei, în special în cadrul audierilor şi petrecerii acţiunilor de anchetă penală272. Tortura este unul din domeniile cele mai dificile pentru grupurile de monitori, necesitând o intervievare atentă, o pregătire specială a acestora. Intervievarea persoanelor care au fost supuse torturii reprezintă o sarcină extrem de sensibilă. Tortura poate fi dificil de demonstrat, în special dacă a trecut o perioadă mai îndelungată de timp. Nici o circumstanţă nu poate fi invocată ca justificare a aplicării torturii. Sub noţiunea de tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă conform teoreticienilor şi practicienilor în dreptul penal va fi interpretarea ţinerii în detenţie a unui deţinut în condiţii care îl privează de posibilitatea de a se folosi permanent sau temporar, de măcar unul din senzaţiile naturale cum ar fi senzaţia de auz, văz sau de perceperea timpului sau spaţiului. În anul 2011, în adresa Centrului pentru Drepturile Omului au parvenit 280 de plîngeri în care s-a invocat încălcarea drepturilor constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi psihică, drepturi prevăzute de art. 24 din Constituţia Republicii Moldova. Din şirul acestor petiţii 19 adresări vizează alegaţii privind aplicarea relelor tratamente în timpul aflării în custodia poliţiei. În 14 cazuri s-a invocat aplicarea relelor tratamente în perioada imediat următoarea reţinerii procesual-penale sau în perioada petrecerii acţiunilor de urmărire penală sau activităţii operative de investigaţie. În urma investigării circumstanţelor invocate în petiţii, precum şi în baza informaţiilor incluse în comunicatele speciale din partea instituţiilor penitenciare, avocaţii parlamentari au înaintat 9 demersuri privind examinarea oportunităţii pornirii urmării penale pentru maltratările comise de către poliţişti. Alegaţiile despre aplicarea relelor tratamente din partea poliţiştilor sînt comunicate reprezentanţilor MNPT în perioada imediat următoarea transferării preveniţilor în penitenciar. În unele cazuri rudele celor maltrataţi comunică despre comiterea abuzurilor. Astfel, se poate constata că persoanele abuzate sînt reticente în a comunica aplicarea violenţei nefondate în perioade imediate acestor abuzuri. Acest fapt se datorează, în special, sentimentului de frică sau pentru a nu-şi complica situaţia şi denotă implicaţiile asupra psihicului victimelor actelor de tortură. În cadrul proiectului „Prevenirea Torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare, la 1 iulie 2009 a fost lansată Linia verde a Mecanismului Naţional de Prevenirea a Torturii. Acest serviciu a oferit cetăţenilor posibilitatea să comunice aplicarea relelor tratamente din partea agenţilor statului şi a contribuit combaterea relelor tratamente. Însăşi privarea de libertate presupune sentimente de anxietate, frică, emoţii puternice care au implicaţii asupra persoanelor lipsite de libertate. Cu toate acestea, persoanele prevenite nu pot fi supuse nici într-un caz unor dureri fizice sau psihice, chiar şi cu acordul lor, iar nivelul de severitate a durerilor să fie cel ce doar reiese din privarea fizică de libertate. În cazul torturii severitatea durerilor fizice sau psihice este foarte mare şi implică înfrîngerea rezistenţei celor maltrataţi cu scopul obţinerii diferitor motive. Exemple de tortură pot servi bătăi pe tălpile picioarelor273, şocuri electrice, expunerea la apă caldă sau rece, lovituri la cap şi ameninţările cu aplicarea relelor tratamente copiilor sau rudelor victimei274, condiţii neadecvate şi regimul dur din închisoare cu scopuri punitive275. Legislaţia în vigoare a înzestrat organele de poliţie cu funcţia de apărare a ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor persoanelor contra atentatelor de orice gen, oferindu-le împuterniciri de aplicare a forţei fizice şi de constrîngere asupra persoanelor ce au comis infracţiuni sau delicte administrative. Astfel, conform art. 15 din Legea cu privire la poliţie, aplicarea forţei fizice, inclusiv a procedeelor de luptă, pentru curmarea infracţiunilor, pentru înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele non-violente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin. În conformitate cu aceste stipulaţii legiuitorul prevede doar 2 situaţii de scutire de răspundere penală a poliţiştilor pentru aplicarea forţei fizice: 1. Legitima apărare - art. 36 din Codul penal 2. Reţinerea infractorului – art. 37 din Codul penal Fenomenul torturii poate fi prevenit prin instituirea unor bariere:
Avocaţii parlamentarii se arată îngrijoraţi şi de managementul defectuos al conducătorilor instituţiilor de poliţie în ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare a ieşirilor din izolatoarele de detenţie provizorie, precum şi de înregistrarea persoanelor care au acces în incita instituţiilor de poliţie. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al reţinutului D.I., învinuit în comiterea unui furt, care, pe data de 22.10.2010, a fost escortat la Judecătoria sectorului Rîşcani de către colaboratorii grupei de escortă a Comisariatului de poliţie a sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău. Prevenitul a menţionat că în timpul escortării a fost maltratat de colaboratorii grupului de escortă, în aceeaşi zi fiind audiat de un procuror. Fiind îndreptat spre examinarea medico-legală pentru constatarea gradului şi leziunilor corporale cauzate, a fost examinat de un medic legist abia la data de 16.11.2010. Totodată, fiind transferat în Penitenciarul nr. 13, a fost examinat de medicul penitenciarului peste 11 zile de la transfer. Acţiunile neglijente ale factorilor de decizie şi medicilor au făcut imposibilă stabilirea urmelor maltratării, termenul de la momentul cauzării leziunilor şi examinării medicale fiind mare. Carenţele depistate pe cazul dat abia în anul 2011 au constituit temei de adresare a avocatului parlamentar către Departamentul Instituţiilor Penitenciare pentru coordonarea eforturilor comune, a serviciilor medicale pentru examinarea cu celeritate a tuturor persoanelor ce intră şi ies din în incinta izolatoarelor de detenţie provizorie din comisariatele de poliţie, precum şi a persoanelor transferate în penitenciare din custodia poliţiei. Întru implementarea Planului de acţiuni al MAI în domeniul drepturilor omului pentru anul 2011, în actele departamentale ale autorităţii respective au fost introduse prevederi care impun obligativitatea examinării medicale obligatorii a tuturor persoanelor plasate în custodia poliţiei. Manifestarea superiorităţii şi ignorarea normelor procesuale şi deontologice faţă de membrii societăţii de către poliţişti se poate manifesta şi în afara sediilor instituţiilor poliţiei.
Circumstanţele în care au acţionat poliţiştii sînt relevante şi pot fi asimilate cauzei Saviţchi Victor versus Moldova (cererea nr.81/04, 17.06.2008)276 în care s-a dat apreciere modalităţii de aplicare a forţei fizice la momentul reţinerii şi uzul excesiv de masuri de constrîngere a victimei din partea agenţilor de poliţie. În această speţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că forţa fizică utilizată de colaboratorii organelor de drept care au reţinut reclamantul nu a fost justificată şi abuzivă în raport cu circumstanţele şi poziţia reclamantului. Curtea a reiterat că, în procesul reţinerii unei persoane,orice recurgere la forţă fizică, ce nu a fost impusă de comportamentul celui reţinut, înjoseşte demnitatea umană şi reprezintă în principiu o încălcare a dreptului garantat de art. 3 CEDO.
Atitudinea de bravadă a unor poliţişti şi ignorarea normelor deontologice privind exercitarea atribuţiilor profesionale se reflectă în adresarea unui grup de locuitori ai raionului Cantemir.
Avocaţii parlamentari menţionează rolul deosebit al poliţiştilor în domeniul protejării drepturilor fundamentale ale omului şi menţinerii ordinii publice, însă condamnă vehement excesul de putere şi atitudinea preconcepută faţa de persoanele anterior condamnate.
Analizînd cazurile descrise, avocaţii parlamentari constată că un număr sporit de colaboratori încă nu sînt familiarizaţi cu garanţiile oferite persoanelor bănuite în comiterea unor infracţiuni. În multe cazuri poliţiştii nu cunosc că este de datoria autorităţilor în custodia cărora se află persoanele private de libertate de a prezenta explicaţii plauzibile despre modul în care au fost cauzate leziunile corporale – prevedere stipulată în art.10 alin.31din Codul de procedură penală. Totodată, din informaţia analitică a Procuraturii Generale rezultă următoarea situaţie relevantă pentru anii 2010 – 2011:
Pe parcursul anului 2011 procurorii au dispus neînceperea urmării penale în 775 cazuri, comparativ cu 671 în anul 2010. În anul 2011, ca urmare a sesizărilor despre aplicarea maltratărilor procurorii din republică au dispus pornirea urmării penale în 108 cazuri, comparativ cu 131 cauze penale în 2010.
Din numărul total de dosare pornite în 2011, au fost expediate în judecată 36, (în 2010 -65). Totodată, situaţia privind sentinţele pronunţate de instanţele judecătoreşti este următoarea: 9 sentinţe pronunţate pe examinarea cauzelor penale pornite în baza art.3091 din Codul penal în privinţa a 11colaboratori de poliţie. Doar 4 poliţişti au fost recunoscuţi culpabili de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3091din Codul penal, dintre care doar 2 - la pedeapsa reală a închisorii. În acelaşi timp 6 poliţişti au fost achitaţi de către judecătorii. Nici în privinţa cauzelor remise în baza art. 328 din Codul penal situaţia privind stabilirea pedepsei nu reflectă tendinţe de contracarare a fenomenului de abuz de forţă din partea poliţiştilor. Astfel, din cei 23 poliţişti recunoscuţi culpabili de exces de putere, doar unul a fost pedepsit cu închisoarea. În atare circumstanţe este diminuat rolul pedepsei penale, stabilit în art. 61 din Codul penal ce rezidă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atît de condamnaţi, cît şi de alte persoane. Starea de lucruri privind activitatea procuraturii denotă faptul că pe marginea majorităţii adresărilor privind aplicarea relelor tratamente se adoptă decizii de neîncepere a urmăririi penale. În acest context Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statele părţi, inclusiv ţara noastră pentru lipsa unei investigaţii eficiente a cazurilor de tortură.
Conform jurisprudenţei Curţii, la capitolul necesităţii investigaţii eficiente a alegaţiilor despre aplicarea torturii se instituie obligaţiuni din partea autorităţilor menite de a investiga relele tratamente sau tortura şi de a constata cît mai aproape de adevăr circumstanţele referitor la care persoana invocă aplicarea relelor tratamente. Astfel, obiectivul oricărei investigaţii îl reprezintă constatarea adevărului. Aceleaşi scopuri rezidă şi din prevederile art. 1 din Codul de procedură penală, care determină ca scop al procesului penal cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite şi pedepsirea persoanelor care se fac vinovate. În acest context rolul diriguitor al procuraturii rezidă în a stabili adevărul şi a investiga nemijlocit cazurile aplicării relelor tratamente. Secţia de combatere a torturii în cadrul Procuraturii Generale şi procurorii specializaţi în teritoriu, abilitaţi cu investigarea relelor tratamente, sînt obligaţi de a întreprinde toate măsurile procesuale în vederea investigării minuţioase şi sub toate aspectele a alegaţiilor privind aplicarea torturii, identificarea făptuitorilor ce se fac culpabili de fenomene de tortură, şi implicit, contribuţia de aplicare a pedepsei rezonabile. Un suport real în activitatea eficientă a cercetării cazurilor de tortură şi profilaxiei acestui fenomen ar fi instalarea camerelor de supraveghere video, cu stocarea informaţiei în nemijlocita apropiere a locurilor unde se deţin persoanele aflate în custodia statului. Rămîne de sperat că odată cu propagarea atitudinii ,,zero toleranţă faţă de tortură” colaboratorii de poliţie vor ajunge să conştientizeze că dintr-un ,,veritabil binevoitor” în lupta cu criminalitatea, aceştia uşor devin singuri infractori, iar în cazul declanşării unor anchete efective îşi pot pierde statutul de poliţist şi îşi pun în dificultate membrii de familie. În procesul de combatere a fenomenului torturii un rol important revine activităţilor de instruire a viitorilor poliţişti. Astfel, 10 colaboratori ai organelor de poliţie au fost instruiţi ca formatori naţionali în domeniul standardelor cu privire la combaterea relelor tratamente şi impunităţii, propagîndu-se mesajul şi însemnătatea drepturilor şi libertăţilor anului. Asistenţa medicală La capitolul acordarea asistenţei medicale persoanelor aflate în custodia poliţiei situaţia rămîne aceiaşi ca şi anii precedenţi. În majoritatea comisariatelor de poliţie felcerii activează prin cumul, nefiind acordată asistenţa medicală necesară şi în volumul corespunzător, iar examinarea persoanelor plasate în izolatoare fiind efectuată doar în timpul orelor de serviciu. De obicei, regimul de lucru durează între orele 08.00 – 17.00, iar al felcerilor ce activează prin cumul - şi mai puţin. În majoritatea comisariatelor în care activitatea izolatoarelor a fost sistată, nu activează nici felcerii. Situaţia este îngrijătoare la Comisariatul de poliţie din Comrat, unde de cîţiva ani nu poate fi angajat un cadru medical. Această situaţie este determinată de neatractivitatea serviciului medical din cadrul comisariatelor de poliţie, fapt confirmat de majoritatea felcerilor. Starea de lucruri privind acordarea asistenţei medicale persoanelor aflate în custodia poliţiei poate fi apreciată drept una ce nu corespunde pe deplin cerinţelor. Totodată, este necesară lichidarea medicamentelor, ale căror termen de valabilitatea expiră sau a expirat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că, deşi art. 3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca impunînd o obligaţie de a elibera deţinuţii pe motiv de sănătate, totuşi impune o obligaţie autorităţilor de stat de a proteja integritatea fizică şi psihică a persoanei luate în custodia sa şi acordarea asistenţei medicale, iar lipsa asistenţei medicale adecvate este interpretată ca o violare a art. 3 din Convenţie278. În acest context, organele poliţiei unde se deţin persoane private de libertate sînt obligate să întreprindă toate măsurile privind acordarea eficientă şi adecvată a asistenţei medicale, evitînd situaţia actuală cînd doar se constată diagnosticul fără acordarea asistenţei medicale calitative. În acest sens este salutabilă modificarea prevederilor Ordinului MAI nr.5 din 05.01.2004279 ce stipulează acordarea asistenţei medicale în izolatoare. Astfel, se instituie obligativitatea examinării medicale obligatorii sub toate aspectele, în condiţii confidenţiale, fără participarea colaboratorilor de poliţie, pentru a nu intimida confidenţialitatea deţinutului, cît şi examinarea medicală în 2 exemple şi în două etape la intrare şi la ieşire din/în locul de detenţie, cu indicarea minuţioasă a datelor despre starea sănătăţii deţinuţilor. În acelaşi Ordin a fost reglementat tratamentul medical gratuit şi beneficiul de igienă personală. În legătură cu obligativitatea examinării medicale în fiecare caz de ieşire din/în locul de detenţie, se va institui o practică pozitivă ce ar face posibilă diminuarea cazurilor de tortură din partea colaboratorilor de poliţie. Recomandări privind profilaxia relelor tratamente: Instituirea unor reguli stricte de înregistrare a procesului de ieşire din/în izolatorul de detenţie provizorie a persoanelor private de libertate; Respectarea prevederilor legale privind transferarea imediată a persoanelor în privinţa cărora a fost aplicată arestarea preventivă în penitenciare; Propagarea mesajului ,,toleranţă zero” la fenomenul torturii în rîndul tuturor poliţiştilor, urmînd a fi cercetate toate cazurile în care există suspecţii de aplicare a relelor tratamente, precum şi de încălcare a nomelor etice şi deontologice de către poliţişti; Intensificarea instruirii profesionale a colaboratorilor de poliţie sub aspectul importanţei respectării drepturilor şi libertăţilor participanţilor procesului penal, şi accentuarea importanţei probelor materiale ce probează vinovăţia persoanelor în comiterea infracţiunilor sau delictelor administrative şi nu a doar a depoziţiilor verbale; Familiarizarea colaboratorilor de poliţie cu prevederile codului de etică şi deontologie a poliţistului; Garantarea asigurării dreptului persoanelor reţinute de a-şi informa rudele sau persoanele apropiate despre locul reţinerii; Asigurarea examinării de fiecare dată, de către un medic, a tuturor persoanelor reţinute şi plasate într-o instituţie privativă de libertate subordonată poliţiei, atît la plasarea cît şi la scoaterea din instituţie; Asigurarea înregistrării orei de intrare şi ieşire din sediile poliţiei a tuturor vizitatorilor şi persoanelor aduse de către poliţişti; Extinderea instalării sistemelor de supraveghere video în toate sediile comisariatelor şi secţiilor de poliţie. Recomandări privind ameliorarea condiţiilor de detenţie în instituţiile subordonate poliţiei Sistarea activităţii celulelor din izolatoarele de detenţie provizorie care nu au fost renovate sau reparate şi neadmiterea plasării persoanelor private de libertate în acestea; Adoptarea unor măsuri organizatorice privind asigurarea deţinuţilor cu lenjerie curată, pături, perne şi saltele; Asigurarea persoanelor plasate în instituţiile subordonate poliţiei cu obiecte de menţinere a igienei personale; Asigurarea alimentaţiei adecvate a deţinuţilor; Asigurarea neîntreruptă a celulelor cu apă potabilă; Asigurarea temperaturii agreabile în celulele izolatoarelor de detenţie provizorie pe timp rece al anului, precum şi ventilarea adecvată pe timp canicular. Yüklə 1,71 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||