Curs biblic intermediar

Transmiterea Bibliei

Putem ti siguri că avem în faţa noastră exact cuvintele pe care le-a dat Dumnezeu

şi nu altele? Posedăm adevăratele cărţi şi adevăratele texte ale acestor cărţi aşa cum
au fost date iniţial? Ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit în mod supranatural a putut să şi
păstreze. Unitatea Bibliei, cum o avem astăzi, este deja în sine o mărturie. Cele 66
de cărţi din Biblia noastră au fost acceptate de la originea lor de către comunitatea
de credincioşi ca posedînd autoritate divină. Cînd s-au întrunit bărbaţii ca să medi-
teze asupra întrebărilor de mai sus, au recunoscut mereu ceea ce a fost recunoscut
în general de către credincioşi. Valoarea şi autoritatea cărţilor biblice nu s-au înte-
meiat pe un decret al Bisericii sau prin vot. Ele au avut din totdeauna această va-
loare şi autoritate. Ele au fost scrise de bărbaţi cunoscuţi, de frunte. Bărbaţi ai lui
Dumnezeu din Vechiul Testament ca Moise, Iosua, Samuel, David, Isaia şi Ieremia
- sau Pavel, Petru, loan şi Matei în Noul Testament - erau deja cunoscuţi şi confir-
maţi. Credincioşii le-au recunoscut scrierile de la început, aşa cum şi Isus a recunos-
cut Vechiul Testament (loan 10:31-36; Luca 24:44); acesta poseda pentru El autori-
tate divină.

în anul 1546, Biserica romano-catolică a mai adăugat 14 cărţi la Vechiul Testa-

ment care fusese recunoscut de evrei. Ele sunt numite apocrife. Aceasta s-a întîm-
plat în timpul controversei de pe vremea Reformei despre faptul dacă Biblia sau Bi-
serica ar trebui considerate ca autoritatea finală în materie de credinţă. Acest cuvînt
înseamnă „cu autenticitate îndoielnică". Nici o carte dintre apocrife nu pretinde că
e Cuvîntul lui Dumnezeu. Nici Isus Cristos, nici altcineva dintre scriitorii Noului
Testament nu citează din aceste cărţi. Traducerile standard de astăzi ale Bibliei, alte-
le decît traducerile romano-catolice, conţin aceleaşi cărţi vechitestamentale ca şi ce-
le recunoscute de evrei. Ultima carte din Vechiul Testament a fost scrisă înainte de
400 î. Cr., iar grupa cărţilor care corespund celor 39 de cărţi ale noastre din Vechiul
Testament nu a fost fixată mai tîrziu ca 200 î. Cr.

Cea mai timpurie carte din Noul Testament a fost scrisă în jurul lui 45 d. Cr., iar

ultima carte (Apocalipsa) înainte de 100 d. Cr. Pe la 95 d. Cr. erau deja strînse lao-
laltă Epistolele lui Pavel. Pe la 150 d. Cr. erau strînse cele patru Evanghelii. Pe la
170 d. Cr. a luat fiinţă Noul Testament în forma lui de astăzi (în afară de o ultimă
decizie privind 2.Petru). Alte cărţi au fost considerate ca ajutătoare, dar nu inspirate
în mod divin {Epistola întîia şi a două ale lui Clement, Barnaba, Didache). Altele
au fost respinse total {Evanghelia lui Toma). Altele iarăşi au fost recunoscute ca fal-
suri {Evanghelia lui Petru). Nu există „cărţi pierdute" ale Bibliei. Noul Testament
conţine astăzi cele 27 de cărţi recunoscute în acele zile, nu altele.

A fost oare atît de schimbat textul acestor cărţi de atunci încoace, încît nu te mai

poţi baza pe el? Nu, Domnul Şi-a păzit Cuvîntul. în 1947 au fost descoperite la

marea Moartă nişte documente, printre care se aflau texte vechitestamentale care

datau din anul 125 î. Cr. Aceste texte confirmă autenticitatea şi veridicitatea traduc-
erilor noastre de astăzi. Ele corespundeau unei versiuni ebraice extrem de îngrijite
din jurul lui 900 d. Cr., numit textul masoretic, singurul cunoscut pînă atunci. Efor-
tul deosebit depus la copierea manuscriselor timpurii a necesitat numărarea fiecărui
cuvînt şi fiecărei litere, ca să existe o asemănare exactă cu originalul. Un specialist
în domeniul textului Vechiului Testament, Dr. R. Laird Harris, spune: „în afară de
amănunte neînsemnate, nu este îndoielnică nici măcar o parte dintr-o mie, şi nu
există nici o singură indicaţie obiectivă că s-ar fi putut produce prin acest proces de
copiere deosebiri doctrinare în domenii importante".¹

în domeniul Noului Testament ne stau la dispoziţie peste 4500 manuscrise gre-

ceşti ale Noului Testament sau părţi ale lui. Unele fragmente sunt din anul 130 d.
Cr. Au putut fi reconstituite părţi mari din Noul Testament pe baza citatelor din Pă-
rinţii Bisericii din secolul 2. în muzee se află Biblii complete în forma lor originală
din secolul 4. Sir Frederick Kenyon, fostul director al Muzeului Britanic, a spus:
„Atît autenticitatea, cît şi integritatea generală a cărţilor Noului Testament pot fi
considerate ca dovedite definitiv".²

Este evident că nenumărate copii ne garantează textul corect al Bibliei. Unde sunt

totuşi originalele? Oricum, s-a constatat că nu posedăm nici un original ale lucrări-
lor unor autori ca Platon, Cicero sau Herodot, şi totuşi nimeni nu se îndoieşte în mod
serios de textul scrierilor lor. Manuscrisele biblice sunt datate mult mai aproape de
scrierile originale decît toate celelalte lucrări literare antice. Pe lîngă aceasta, numă-
rul manuscriselor biblice este mult mai mare. Din „Războiul galic" al lui Cezar nu
avem decît 10 manuscrise de mînă, iar cel mai timpuriu a fost scris la 900 de ani
după original.³

Acelaşi lucru e valabil pentru mulţi alţi clasici. Copiile pe care le posedăm ale

textului Noului Testament au fost făcute parţial într-un interval de 100 de ani după
redactarea originalelor (şi există în fragmente pentru această perioadă; la 250 de ani
după redactarea originalelor existau părţi continue mai mari). Nu există nici un mo-
tiv ca să fim sceptici privind copiile noastre.