Lecţia 2
Poziţia credinciosului în Cristos
Poziţia unui copil al lui Dumnezeu este atît de măreaţă, încît e aproape prea fru-
moasă ca să fie adevărată! Cine şi-ar putea închipui că un păcătos, care a fost salvat
prin graţia minunată a lui Dumnezeu, e adus în ochii lui Dumnezeu în cea mai înaltă
poziţie? Şi totuşi, în următoarele pasaje se spune; „Căci în El locuieşte trupeşte toată
plinătatea Dumnezeirii. Vot aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii
şi stăpîniri" (Coloseni 2:9-10). Noi avem totul în Cel care are întîietate în toate lu-
crurile! Noi avem totul în Cel iubit de Tatăl şi în faţa Căruia se închină ostile cereşti.
Credinciosul nu e primit doar parţial, ci deţine cea mai înaltă poziţie. El nu este
văzut în lumina nedesăvîrşirii lipsurilor omeneşti. El e văzut ca cel care este „făcut
desăvîrşit pentru totdeauna" (Evrei 10:14). El a devenit pentru Tatăl la fel de plăcut
ca şi Domnul Isus însuşi. Ce transformare minunată! Omul, care era odată mort în
fărădelegi şi păcate, a fost transplantat (aşezat) acum în Cristos (Efeseni 2:1-7).
Cînd s-a întîmplat aceasta? Atunci cînd un păcătos aude vestea bună despre sal-
vare (mîntuire), o crede şi se încrede în Domnul Isus Cristos, este pecetluit [sigilat]
în El prin Duhul Sfînt (Efeseni 1:13). Duhul lui Dumnezeu botează sau încorpore-
ază deplin acest om în Trupul [Corpul] lui Cristos (l.Corinteni 12:13). în Cristos
sunt binecuvîntaţi toţi credincioşii cu orice binecuvîntări spirituale date de Dumne-
zeu (Efeseni 1:3). în Cristos am devenit noi dreptitudinea [conformarea cu standar-
dul divin] lui Dumnezeu (2.Corinteni 5:21). în Cristos suntem iubiţi şi primiţi ca şi
El însuşi, deoarece suntem uniţi cu El. Graţia, adică favoarea nemeritată, ne este
dăruită, deoarece suntem în Cel Iubit (Efeseni 1:6).
Dostları ilə paylaş: |