Curs biblic intermediar

Lecţia 12
îndepărtarea de Domnul

„Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pă-

mîntul de seceta verii" (Psalm 32:4). „Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul
meu stă necurmat înaintea mea" (Psalm 51:5). Dacă un necredincios s-a îndepărtat
de Domnul, acesta este un lucru deosebit de tragic. O comuniune care a fost odată
frumoasă şi fericită a devenit acum amară. A dispărut bucuria salvării (Psalm 51:
14). Mai rămîne poate doar un plîns amar (Luca 22:62). Poate că cineva încearcă să
obţină vreo satisfacţie de la această lume trecătoare (2.Timotei 4:10). Cineva în-
cearcă să se justifice dînd vina pe împrejurări pentru starea lui nenorocită. Dar un
adevărat copil al lui Dumnezeu nu va dobîndi niciodată o satisfacţie lăuntrică din
această stare neputincioasă; comuniunea cu Domnul este întreruptă. în plus, se pier-
de răsplata eternă de care vor avea parte copiii lui Dumnezeu în viaţa viitoare (1 .Co-
rinteni 3:14-15). Am dispreţuit iubirea Salvatorului care ne iubeşte, ne mustră, ne
disciplinează şi ne cheamă la pocăinţă (Apocalipsa 3:19).

în ochii lui Dumnezeu, dacă ne aflăm într-o asemenea stare, înseamnă un eşec al

obiectivelor pe care le are El cu viaţa noastră: de a aduce rod (loan 15:2). Noi am
fost salvaţi ca să facem fapte bune (Efeseni 2:10; Tit 2:14). Dacă ne-am înstrăinat
de Dumnezeu şi comuniunea cu El e întreruptă, este cu neputinţă să ducem o aseme-
nea viaţă pentru El. Ar trebui să medităm asupra atitudinii lui Isus privind aseme-
nea pomi neroditori (Luca 13:6-9; Matei 12:33; 13:18-23). După cum boala, seceta
şi dăunătorii fac copacii să se usuce, aşa fac „calamităţile" spirituale să fie cu nepu-
tinţă roadele intenţionate de Duhul lui Dumnezeu. Am face bine să ascultăm chema-
rea lui Dumnezeu: „întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi" (Maleahi
3:7).

Lumea creştină foloseşte în mod obişnuit cuvîntul „abatere" de la credinţă pen-

tru a se referi la această stare de comuniune întreruptă. E uimitor cît de frecvent este
folosit el pentru a explica purtarea acelora care nu prea arată semne că sunt născuţi
din nou la o viaţă nouă în Cristos (2.Corinteni 5:17). Totuşi, să observăm că în Noul
Testament cuvîntul „abatere" practic nu e folosit, ci se întîlneşte mai ales în Ieremia
şi Osea, unde se referă în special la Israel, ca popor departe de Dumnezeu, nu la in-
divizi ieşiţi din comuniune. în esenţă, el descrie o stare de apostazie (lepădare de
credinţă), în versete ca Ieremia 5:6; 14:7 şi Osea 14:4. în privinţa lui Evrei 6:4-6;
2.Petru 2:20-22 şi Iuda 5-19, cu greu ar putea fi zugrăvit un copil al lui Dumnezeu
ca apostat. în funcţie de contextul lor, aceste versete din Vechiul Testament care fo-
losesc cuvîntul „abatere" nu se referă în general la credincioşi adevăraţi.