Curtea de Apel Cluj

Cerere având ca obiect executare contract de concesiune. Calificare. Cerere comercială, neevaluabilă în bani, iar nu de contencios administrativ

Potrivit art.2 alin.1 lit.c, teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Dacă bunul imobil identificat în contractul de concesiune nu intră în categoria bunurilor proprietate publică, deci acţiunea are ca obiect un bun imobil proprietate privată a unităţii administrativ- teritoriale, această acţiune este o cerere comercială neevaluabilă în bani care urmează a fi judecată de un complet specializat cu incidenţa normelor civile şi comerciale şi nu a celor de drept administrativ.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 137 din 21 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr.2597 pronunţată în 17 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SERVICIUL PUBLIC – ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI LOCAL ŞI UTILITĂŢI BAIA MARE, împotriva pârâtei SC B.I.C. SRL BUCUREŞTI având ca obiect executare contract de concesiune precum şi cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii s-a arătat că instanţa de contencios administrativ este competentă potrivit art.27/2 pct.3 din Legea 219/1998 calitatea procesuală activă a reclamantei există datorită faptului că întreaga activitate de administrare a patrimoniului municipiului Baia Mare, este atribuită reclamantei conform HCL 172/2001 şi regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de interes local administraţia patrimoniului local şi utilităţi. Din acestea ar rezulta mandatul general din partea Consiliului local al municipiului Baia Mare.

Tribunalul a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda pârâtei terenul situat în domeniul privat al municipiului Baia Mare pe care trebuia să construiască pista de biciclete pentru că în nouţiunea de predare ar intra o documentaţie completă pusă la dispoziţia pârâtei pe baza căreia acesta să poată solicita eliberarea autorizaţiei de construcţie. Pe de altă parte, există amenajări care sunt incompatibile cu noţiunea de teren liber şi este necesar ca terenul cu destinaţia de pistă să facă obiectul unei hotărâri a Consiliului local de atribuire. Nefiind îndeplinită obligaţia de predare, pârâta nu poate fi făcută răspunzătoare pentru neexecutarea obiectului pe care şi-a asumat-o la rândul ei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Serviciul Public – Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei în rejudecare instanţei comerciale iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la construirea unei piste de bicilete, în caz contrar autorizând reclamanta să execute această obligaţie pe cheltuiala pârâtei cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că litigiul dedus judecăţii este unul comercial, deoarece contractul de concesiune are ca obiect un bun aflat în proprietatea privată a municipiului Baia Mare, astfel că litigiul nu este incident Legii 554/2004. De asemenea, sub aspectul modificării hotărârii, s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii pentru că pârâta s-a obligat să pună în funcţiune o pistă pentru bicicletă conform contractului de concesiune, terenul aferent lucrărilor de construire fiind predat iar noţiunea de punere la dispoziţie a terenului trebuie interpretată conform voinţei părţilor la data încheierii contractului de concesiune. Cu toate că reclamanta a făcut demersuri în vederea încheierii unui proces verbal de recepţie, acesta nu a fost semnat, reclamanta încercând să nu îşi îndeplinească obligaţiile contractuale.

SC B.I.C. SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi invocând şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, deoarece mandatul acesteia este acordat de Consiliul local al municipiului Baia Mare şi nu poate fi extins, astfel că nu poate promova recursul neavând calitate procesuală activă.

Motivul de casare nu este întemeiat, pentru că nu există nici un înscris din care să rezulte regimul juridic al terenului, iar contractul de concesiune este guvernat de Legea 219/1998.

Chiar în condiţiile în care instanţa s-a aflat sesizată cu obligaţie de a face, acest lucru atrage competenţa contenciosului administrativ.

Sub aspectul incidenţei unei cauze de modificare nu se poate reţine culpa pârâtei intimate deoarece aşa cum a susţinut în mod corect instanţa de fond, amplasamentul destinat pistei de biciclete nu a fost predat niciodată acestei intimate liber de sarcini.

Asupra recursului, Curtea va reţine următoarele:

Referitor la calitatea procesuală activă a recurentei, Curtea va aprecia că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către aceasta şi a fost considerată ca având calitate procesuală activă de către instanţa de fond în virtutea hotărârii 172/2001 şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de interes local – Administraţia Patrimoniului Local şi Utilităţi . Fiind considerată că are calitate procesuală, tribunalul a soluţionat pe fond acţiunea formulată, astfel că recursul putea fi declarat doar de către partea care a fost considerată că are calitatea de parte de către instanţa de fond în acest sens fiind şi prevederile art.302/1 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art.304 pct.3 C.proc.civ.Curtea va aprecia că acest motiv de recurs este fondat, deoarece are în vedere soluţionarea proceselor atât de către instanţele competente potrivit art.2 C.proc.civ.cât şi de completele specializate să judece în primă instanţă procesele şi cererile în funcţie de calificarea dată obiectului cererii de chemare în judecată. În cazul de faţă, cauza a fost soluţionată de către secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş fiind însă considerată o cerere în contencios administrativ potrivit art.2 pct.1 lit.d C.proc.civ.

Calificarea dată acestei cereri a fost dată de către instanţa de fond prin raportare la prevederile art.27/2 pct.3 din Legea 219/1998.

Această lege este legea sub incidenţa căreia a fost încheiat contractul de concesiune nr.524 din 3.01.2006 în baza căreia a fost promovată prezenta acţiune.

Totuşi, acţiunea a fost introdusă la data de 1.09.2008 la Tribunalul Maramureş, dată la care intrase în vigoare Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art.2 alin.1 lit.c din această lege, teza a II-a sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Bunul imobil identificat în contractul de concesiune nu intră în categoria bunurilor proprietate publică de interes local prevăzut în anexa 1 pct.III al Legii 213/1998 nu există nici o hotărâre a Consiliului local de declarare a acestui imobil ca aparţinând domeniului public şi prin urmare, nefiind declarată în domeniul public această suprafaţă, ea aparţine domeniului privat al municipiului Baia Mare, fapt constatat şi de instanţa de fond.

Cum Legea 554/2004 este o lege de procedură de imediată aplicare, urmează să se constate că acţiunea formulată de reclamantă în cazul în care are ca obiect un bun imobil proprietate privată este o cerere comercială neevaluabilă în bani care urmează a fi judecată de un complet specializat cu incidenţa normelor civile şi comerciale şi nu a celor de drept administrativ.

Sub acest aspect, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei comerciale a Tribunalului Maramureş, urmând ca această instanţă să se preocupe de a stabili în mod exact dacă traseul pe care pârâta urmează a construi pista de biciclete se află în totalitate în domeniul privat şi dacă obligaţia stabilită în contractul de concesiune trebuie sau nu îndeplinite de pârâtă. Nu în ultimul rând, fiind un bun al municipiului Baia Mare, instanţa de fond trebuie să se preocupe şi să verifice dacă reclamanta este titularul acţiunii având în vedere faptul că independent de semnarea contractului de concesiune, municipiul Baia Mare este persoană juridică de drept public proprietară a domeniului public şi privat şi titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor urmând a analiza calitatea procesuală activă a reclamantei.(Judecător Radu Duşa)