Curtea de Apel Constanta

11. Vătămarea corporală din culpă. Criterii generale de individualizare a culpei prevăzute de art. 72 Cod penal. Cuantumul daunelor morale acordae.

Pedeapsa aplicată de instanţă corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., atât din punct de vedere al circumstanţelor reale de comitere a faptei, cât şi al circumstanţelor personale ale inculpatului.

Inculpatul a comis fapta pe fondul erorii în aprecierea regulilor de circulaţie aplicabile, considerând că semaforul în trei culori ce indica culoarea verde pentru autoturisme exclude prezenţa unor pietoni pe marcajul pietonal, mai ales că şi semaforul pentru pietoni arăta culoarea roşie, deşi avea obligaţia de fi mai diligent înainte de a începe efectuarea virajului către dreapta; de asemenea, aşa cum a reţinut corect prima instanţă, inculpatul a acţionat din culpă simplă, împrejurări în raport de care fapta inculpatului nu prezintă un grad de pericol social sporit, care să justifice alegerea şi aplicarea pedepsei închisorii. Urmarea produsă pentru partea vătămată nu poate constitui criteriul primordial în alegerea pedepsei, observând totodată că partea vătămată nu a suferit leziuni numeroase, numărul mare al îngrijirilor medicale fiind specific naturii şi localizării fracturii suferite de partea vătămată.

Circumstanţele personale ale inculpatului - persoană integrată social, cu studii superioare, căsătorit, cu un loc de muncă stabil, fără antecedente penale – pledează în favoarea alegerii pedepsei amenzii penale în cuantum de 2.000 lei.

Scopul pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei. La alegerea pedepsei au fost valorificate suficient în favoarea inculpatului circumstanţele reale şi personale, aşa încât valorizarea acestora şi la individualizarea executării pedepsei nu ar permite atingerea scopului şi funcţiilor pedepsei. Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare al acestuia şi, totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni atât de condamnat, cât şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Aplicând un regim sancţionatoriu prea blând, inclusiv în cadrul operaţiunii de individualizare a executării pedepsei, prevenţia specială şi generală nu s-ar mai putea realiza.

La baza răspunderii civile delictuale stă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, însă prejudiciul invocat a fi reparat trebuie să fie cert, atât din punct de vedere al întinderii, cât şi al existenţei. De asemenea, prejudiciul invocat trebuie să fi fost afectat reparării prejudiciului produs prin fapta ilicită.
Prin sentinţa penală nr. 1253/13.11.2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. 1418/212/2008 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 184 alin. 2, 4 C.pen. cu aplic. art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. e teza I C.pen. rap. la art. 53 pct. 1 lit. c C.pen. condamnă inculpatul N.I.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei amenzii penale aplicată prin prezenta inculpatului N.I.C., pe durata termenului de încercare de 1 an, care se socoteşte de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen.

Conf. art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

Ia act că partea vătămată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu a formulat pretenţii civile în cauză.

Admite în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă B.E., prin reprezentant legal B.M.

În baza art. 14 şi art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 si urm. C.civ. obligă inculpatul, alături de asiguratorul S.C. A.R.A. S.A., acesta din urmă în limita plafonului legal, la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând daune materiale, şi a sumei de 9.000 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă B.E., prin reprezentant legal B.M.

În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

La data de 22.12.2006, in jurul orelor 11.30, inculpatul N.I.C. conducea autoturismul Peugeot 206 Break pe str. S. din mun. Constanta, din directia bdul. A.L. spre bdul. T.

In apropierea intersectiei semaforizate cu bdul. Tomis, inculpatul s-a incadrat pe banda intai a sensului sau de mers, intrucat intentiona sa vireze dreapta pe bdul. T., inspre statia peco OMV si hipermarketul Carrefour.

Concomitent, de pe trotuarul din partea stanga raportat la directia de deplasare a inculpatului, s-au angajat in traversarea marcajului pietonal minorul B.E., in varsta de 10 ani, mama sa B.M. si matusa minorului, martora G.C., impreuna cu alti pietoni.

Desi traversarea a fost initiata pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, dupa depasirea axului drumului, pietonii au fost surprinsi de schimbarea culorii semaforului in rosu. Intrucat refugiul era prevazut pentru pasagerii tramvaiului de pe linia 102 R.A.T.C., iar in topografia locului nu era prevazuta vreo alta zona interzisa accesului autoturismelor, pietonii au grabit traversarea, numita B.M. cerand fiului sau sa mareasca pasul.

In aceasta situatie, de accelerare a traversarii, combinata cu faptul ca inculpatul nu a oprit inaintea marcajului pietonal, pentru a acorda prioritate, desi semnalul galben intermitent si indicatorul „oprire” montate anterior marcajului il obligau sa procedeze astel, minorul a fost surprins de autoturismul condus de inculpat si acrosat cu aripa stanga fata.

In urma impactului dintre roata stanga fata a autoturismului si piciorul drept al minorului, acesta a suferit fractura ambelor oase ale gambei drepte, leziunile traumatice putand fi produse prin lovire cu si de corpuri dure si necesitand pentru vindecare 90 zile de ingrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legala nr. 25/AC/09.03.2007 eliberat de S.M.L. Constanta.

Raportul de expertiza tehnica intocmit in cauza, completat cu suplimentul la acest raport, a concluzionat ca inculpatul trebuia ca, la trecerea pentru pietoni, marcata regulamentar, sa acorde prioritate pietonilor angajati pe marcaj, cel putin celor care se aflau pe sensul sau de mers.

In esenta, apararea inculpatului N.I.C. vizeaza modalitatea de deplasare a minorului – in fuga –, precum si faptul ca, desi a acordat prioritate pietonilor surprinsi pe marcaj de schimbarea culorii semaforului, partea vatamata insasi s-a lovit de aripa stanga fata a autoturismului.

Instanţa nu a avut în vedere această apărare a inculpatului, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici unul dintre celelalte mijloace de probă, aşa cum prevede art. 69 C.proc.pen.

Instanţa de fond a apreciat că obligatia de prudenta si diligenta impusa conducatorilor auto, in domeniul circulatiei rutiere, este extrem de vasta. Astfel, avand in vedere schimbarea culorii semaforului si surpinderea minorului pe marcajul pietonal, avand in vedere locul concret al acrosajului (anume pe banda intai, cu putin inainte de a fi atins trotuarul), instanta a considerat ca nu poate fi imputata partii vatamte vreo vina anume. Dimpotriva, inculpatul este cel care, fata de directia pe care urma a se angaja (viraj dreapta pe bdul. Tomis), apropierea de marcajul de pietoni, precum si punerea treptata in miscare a autoturismelor invecinate de pe benzile a doua si a treia, subsecventa schimbarii culorii semaforului pentru autoturisme din rosu in verde, sa manifeste o grija sporita in realizarea asigurarii prealabile – atat fata de autoturismele care s-ar fi deplasat din stanga sa, pe drumul cu prioritate, cat si la eventualii pietoni de pe marcaj. Practic, inculpatul este ţinut sa raspunda pentru culpa cea mai usoara, ceea ce este cazul in speta.

Faţă de ansamblul cauzei, este aprecierea instanţei de fond că inculpatul a săvârşit fapta expusă anterior, prevăzută de legea penală, cu forma de vinovăţie cerută de legiuitor, culpa simplă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b C.pen., în sensul că, deşi nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acţiunilor sale – iminenţa producerii unui eveniment rutier cu victime vătămate corporal, pe fondul neatenţiei şi neacordării de prioritate la trecerea de pietoni – acesta trebuia şi putea să îl prevadă.

Referitor la fapta săvârşită din culpă, instanţa a apreciat întrunite în persona inculpatului ambele criterii de apreciere a acestei forme de vinovăţie: criteriul obiectiv – obligaţia legală de prevedere, pentru domeniul circulaţiei pe drumurile publice, şi criteriul subiectiv – posibilitatea concretă de prevedere, faţă de experienţa de viaţă, abilităţile şi dezvoltarea psiho-socială a inculpatului.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a constat în acţiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie de circulaţie rutieră, condiţii în care s-a consumat fapta penală –vătămarea corporală a numitului B.E.

În acest ultim moment, s-a produs şi încălcarea relaţiilor sociale ce vizează dreptul la integritate corporală şi sănătate al persoanei fizice.

La stabilirea şi la aplicarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen.: dispoziţiile părţii generale a Codului penale – referitoare la infracţiunea în formă consumată, limitele de pedeapsă – închisoare de la 6 luni la 3 ani, de gradul moderat de pericol social al faptei săvârşite, de urmările produse (exprimate în leziunile traumatice suferite de partea vătămată), de atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului.

Totodată, instanţa a avut în vedere că inculpatul este o persoană integrată social, cu studii superioare, căsătorit, cu un loc de muncă stabil, astfel încât va reţine circumstanţe atenuante judiciare, în sensul art. 74 alin. 2 C.pen., cu consecinţa schimbării naturii pedepsei aplicabile – respectiv, amenda penală într-un cuantum moderat; mai mult decât atât, aceste elemente, împreună cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale, vor determina instanţa să opteze pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii penale, ca şi modalitate de individualizare a executării, întrucât scopul preventiv – educativ al pedepsei – art. 52 C.pen. – poate fi atins fără ca pedeapsa să fie executată efectiv.

Partea civila B.E., prin reprezentant legal B.M., a formulat pretentii in cuantum de 5.000 lei daune materiale si de 30.000 lei daune morale.

Analizând elementele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi urm. C.civ., prima instanţă a constat că acestea sunt îndeplinite, respectiv fapta ilicită (dovedită pe latura penală a cauzei), prejudiciul suferit de partea civilă, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, respectiv vinovăţia inculpatului, care este ţinut să răspundă pentru culpa cea mai uşoară.

Totodată, s-a reţinut, potrivit poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. 5326986/29.12.2005, coroborate cu datele furnizate de Centrul de Informare Cedam al C.S.A., că autoturismul Peugeot 206 Break era asigurat pentru răspunderea civilă, pentru pagubele produse terţilor la S.C. A.R.A. S.A., potrivit Legii nr. 136/1995, cu modif. ulterioare, astfel că s-a dispus citarea acestei societăţi de asigurare, în cadrul procesului penal. Ideea care a stat la baza obligativităţii încheierii contractului de asigurare obligatorie este tocmai protejarea terţelor persoane păgubite prin accidente de circulaţie care, în caz de insolvabilitate a autorului, nu ar putea să recupereze paguba, astfel că au fost avute în vedere şi art. 54 din Legea nr. 136/1995. Totodată, instanţa a luat act că poliţa de asigurare era valabilă la data accidentului.

Cu referire la daunele materiale solicitate de partea civilă, văzând înscrisurile depuse, precum şi declaraţiile martorilor, instanţa le-a cenzurat conform criteriului legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În privinţa daunelor morale, este incontestabil prejudiciul nepatrimonial, trauma psihică produsă părţii civile, ce se impune a fi compensată prin acordarea unei sume care nu poate fi derizorie şi pe care instanţa a apreciat-o justă şi echitabilă la cuantumul de 9.000 lei.

Prin decizia penală nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008 s-au dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul inculpatul N.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 1253/13.11.2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. 1418/212/2008, ca nefondat.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,

Admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi partea civilă B.E., prin reprezentant legal B.M., împotriva sentinţei penale nr. 1253/13.11.2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. 1418/212/2008.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând,

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, condamnă pe inculpatul N.I.C. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cp.

În baza art. 359 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cp, privind revocarea beneficiului suspendării.

În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi b Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Majorează de la 2.000 lei la 5.000 lei suma acordată cu titlu de daune materiale şi obligă inculpatul alături de asigurătorul SC A.R.A. SA la plata acestei sume către partea civilă B.E., prin reprezentant legal B.M.

Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 lei, precum şi cele privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii penale şi aplicarea unui termen de încercare de 1 an şi obligarea inculpatului alături de asigurătorul SC A.R.A. SA la plata sumei de 2000 lei către partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M., reprezentând daune materiale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei către partea civilă B.E., prin reprezentant legal B.M., reprezentând cheltuieli judiciare făcute de către acesta.

Instanţa de apel a reţinut că apărarea inculpatului se centrează pe ideea lipsei oricărei culpe în producerea evenimentului rutier, culpa aparţinând în totalitate părţii vătămate care, surprinsă de culoarea roşie a semaforului pe trecerea de pietoni, continuă traversarea în fugă, fără să se asigure că pe banda întâi se deplasa autoturismul condus de inculpat şi astfel se izbeşte de aripa autoturismului, care se deplasa regulamentar întrucât avea culoarea verde la semafor.

Instanţa nu a avut în vedere această apărare a inculpatului, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Apărarea inculpatului potrivit căreia a oprit autoturismul la culoarea roşie a semaforului şi a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare, punând autoturismul în mişcare la apariţia culorii verzi a semaforului nu este fondată, în condiţiile în care inculpatul intenţiona să vireze la dreapta, şi pentru relaţia dreapta funcţiona o lampă cu semnal galben intermitent care îi permitea pătrunderea în intersecţie după acordarea priorităţii pietonilor şi autovehiculelor care rulau pe drumul prioritar şi cu care urma să se intersecteze, semnalul luminos roşu oprind autovehiculele care se deplasau pe direcţia înainte şi la stânga.

Nu a fost reţinută nici apărarea inculpatului potrivit căreia minorul şi-a continuat deplasarea în fugă pe trecerea de pietoni, surprins fiind de culoarea roşie a semaforului, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Audiată partea vătămată B.E. a declarat că s-a angajat în traversare pe culoarea verde a semaforului, împreună cu mama sa, dar până să ajungă pe trotuar au fost surprinşi de culoarea roşie a semaforului, astfel că mama sa i-a spus să se grăbească, iar el urmând indicaţia mamei sale a grăbit pasul, moment în care a fost lovit de autoturismul condus de inculpat.

Declaraţia părţii vătămate este susţinută de declaraţia mamei acestuia, Burlacu Mihaela, care îl însoţea, şi care confirmă că i-a spus fiului său să grăbească traversarea în momentul în care s-a schimbat culoarea semaforului, ceea ce partea vătămată a şi făcut, şi de declaraţia martorei G.C. care, de asemenea, declară că minorul a grăbit pasul la indicaţia mamei sale.

În concluzie, instanţa a apreciat că inculpatul, care intenţiona să vireze dreapta pe Bd. T., trebuia să respecte culoarea galben intermitent, care permite trecerea, cu respectarea semnalizării rutiere si a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc, în cazul de faţă cu respectarea indicatorul Stop şi a indicatorului „Trecere de pietoni”, astfel că, inculpatul trebuia să acorde prioritate pietonilor surprinşi de apariţia culorii roşii a semaforului, şi care nu aveau, in prezenta situaţie, o altă alternativă decât să continue traversarea grăbind pasul, neexistând în mijlocul şoselei un refugiu pentru pietoni sau de interdicţie pe autoturisme.

Inculpatul avea obligaţia, în zona trecerii de pietoni, să manifeste atenţie şi diligenţă sporită şi să se asigure cu privire la existenţa sau nu a pietonilor pe trecerea de pietoni, pe sensul său de mers şi trebuia să manifeste cu atât mai multă prudenţă cu cât pe banda a doua şi a treia erau oprite autovehicule pentru a permite pietonilor surprinşi pe trecerea de pietoni să-şi termine în condiţii de siguranţă traversarea, deşi culoarea semaforului pentru autoturismele care intenţionau să se deplaseze pe direcţia înainte şi la stânga era verde.

Nu se poate reţine nici o culpă în sarcina minorului, care s-a angajat în traversarea carosabilului regulamentar, pe culoare verde, prin loc semnalizat, şi care surprins de culoarea roşie a semaforului a grăbit traversarea, întrucât acesta nu avea posibilitatea să anticipeze faptul că pe banda 1 nu i se va acorda prioritate de trecere, în condiţiile în care i s-a acordat prioritate de trecere de conducătorii autoturismelor oprite pe banda a 2-a si a 3-a.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, deşi prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de Codul penal, raportându-se la dispoziţiile părţii generale a Codului penal – referitoare la infracţiunea în formă consumată, limitele de pedeapsă – închisoare de la 6 luni la 3 ani, la gradul moderat de pericol social al faptei săvârşite, de urmările produse (exprimate în leziunile traumatice suferite de partea vătămată), la atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului, la faptul că inculpatul este o persoană integrată social, cu studii superioare, căsătorit, cu un loc de muncă stabil, instanţa de apel a apreciat că se impunea a se acorda o greutate mai mare circumstanţelor reale ale săvârşirii faptei, pericolului social concret al faptei, raportat la urmarea produsă, respectiv vătămarea corporală a minorului Burlacu Eugen, în vârstă de numai 10 ani la data producerii accidentului, care a necesitat pentru vindecare un număr de circa 3 luni de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind circulaţia rutieră prin locul producerii accidentului, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special.

În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa de apel a constatat că din probele administrate în cauză rezultă existenţa unor leziuni în legătură directă cu accidentul produs de inculpat care au generat cheltuieli.

Faţă de înscrisurile existente la dosar şi depoziţiile martorilor: O.L., care a declarat că a împrumutat-o personal pe B.M. cu suma de 2000 lei necesară pentru spital şi cunoaşte faptul că aceasta a mai împrumutat de la rude suma de 3000 lei; A.N. care a declarat că părinţii părţii vătămate au împrumutat de la rude suma de aproximativ 5.000 lei şi declaraţiei reprezentantului legal al părţii vătămate, B.M., potrivit căreia a cheltuit 5000 lei cu intervenţiile chirurgicale, medicamente şi plata învăţătoarei care se deplasa al domiciliul minorului pentru a-i preda, instanţa de apel constată că există un prejudiciu material cert, în suma de 5000 lei.

Împotriva deciziei penale nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008 au declarat recurs partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. şi inculpatul N.I.C.

Partea civilă a criticata greşita soluţionarea a acţiunii civile, sub aspectul cuantumului daunelor morale, susţinând că se impune acordarea unor daune morale în cuantum mai ridicat, ţinând seama de consecinţele leziunilor traumatice pentru starea de sănătate a părţii civile.

Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 17 ind. 1 şi pct. 18 C. Pr. Pen., solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2,4 C. Pen., în temeiul art. 10 lit. d C. Pr. Pen., lipsind vivovăţia sa în producerea accidentului rutier; a mai criticat decizia penală din apel prin care s-a majorat cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile, solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe, sub acest aspect.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi din oficiu, conform art. 385 ind. 6 alin. 3 C. Pr. Pen., curtea constată că recursul formulat de partea civilă B.E. este nefondat, iar recursul inculpatului N.I.C. este fondat, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate şi cuantumul daunelor materiale stabilite de instanţa de apel .

Pentru a stabili căreia dintre părţile implicate în accidentul rutier îi aparţine culpa în producerea accidentului rutier în urma căruia partea vătămată a suferit fractura ambelor oase ale gambei drepte, leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 90 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico B.E., este necesar a se examina dispoziţiile legale aplicabile la data producerii accidentului rutier.

Potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 (în redactarea în vigoare la data producerii accidentului rutier), participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate: semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier; semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b); semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei; semnalele luminoase sau sonore; indicatoarele; marcajele; regulile de circulaţie.

Inculpatul era obligat să respecte dispoziţiile art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 47 alin. 2, art. 53 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin H. G. nr. 1391/2006 (intrat în vigoare la data de 01.12.2006 ), deoarece se deplasa pe banda întâi şi urma să efectueze virajul la dreapta, aşa încât nu era ţinut să respecte semaforul cu trei culori, ci pe cel cu o culoare, respectiv galben intermitent. În art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002 se prevede că la apropierea de o intersecţie conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept. Art. 53 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede că semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu viteză redusă, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc. Semaforul cu un singur corp de iluminat, cu culoare intermitentă, este un semafor de avertizare, potrivit art. 47 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi anexei nr. 2 a H.G. nr. 1391/2006.

În ceea ce priveşte partea vătămată, care era pieton, îi erau aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 59 alin. 1,2 din Regulament. În art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 este reglementată prioritatea de trecere a pietonilor faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. În art. 59 alin. 1, 2 din Regulament se prevede că semnalul de culoare verde permite trecerea pietonilor,iar când semnalul de culoare verde începe să funcţioneze intermitent înseamnă că timpul afectat traversării drumului este în curs de epuizare şi urmează semnalul roşu. În acest caz pietonul surprins în traversarea drumului trebuie să grăbească trecerea, iar dacă drumul este prevăzut cu un refugiu sau spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor, să aştepte pe acesta apariţia semnalului de culoare verde.

Din analiza tuturor acestor dispoziţii legale se constată că partea vătămată traversa în mod legal strada, chiar dacă a fost surprins de culoarea roşie a semaforului, fiindu-i permis să termine traversarea, deoarece a început traversarea pe culoarea verde a semaforului.

În ceea ce priveşte inculpatul, acesta avea obligaţia de a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care aveau acest drept, deci şi părţii vătămate, deoarece deplasarea sa era reglementată de semaforul de avertizare, iar nu de cel în trei culori, fiind irelevant că semaforul în trei culori arăta culoarea verde, deoarece era aplicabil pentru autovehiculele care se deplasau înainte.

În consecinţă, în mod corect s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier, urmare a încălcării dispoziţiile mai sus enunţate.

Împrejurarea că partea vătămată se deplasa în fugă nu este susţinută de mijloacele de probă administrate în cauză, întrucât acroşarea părţii vătămate cu aripa stângă a autoturismului este explicabilă prin aceea că atât pietonul, cât şi autoturismul erau în mişcare, ceea ce permitea pietonului care se deplasa în grabă să ajungă la locul impactului situat pe trecerea de pietoni, după ce şi autoturismul pătrunsese pe marcajul pietonal prin ignorarea obligaţiei de a acorda prioritate de trecere pietonilor aflaţi pe marcajul pietonal. Înfundarea aripii stânga a autoturismului este, de asemenea, justificată prin aceea că impactul dintre pieton şi autoturism a avut o suficientă forţă, în condiţiile în care pietonul se deplasa în grabă, cum de altfel îi şi impunea art. 59 alin. 2 din Regulament.

Nu prezintă relevanţă sub aspectul răspunderii penale a inculpatului faptul că acesta ar fi oprit la trecerea de pietoni şi ar fi acordat prioritate altor pietoni, ori faptul că partea vătămată ar fi intrat în autoturism, dat fiind că inculpatul trebuia să acorde prioritate de trecere tuturor pietonilor şi nu trebuia să se afle cu autoturismul pe marcajul pietonal până nu traversau toţi pietonii.

Recursul inculpatului este întemeiat sub aspectul individualizării pedepsei aplicate de instanţa de apel, care a apreciat că circumstanţele reale de comitere a faptei şi urmările produse impun aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanţă corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., atât din punct de vedere al circumstanţelor reale de comitere a faptei, cât şi al circumstanţelor personale ale inculpatului.

Inculpatul a comis fapta pe fondul erorii în aprecierea regulilor de circulaţie aplicabile, considerând că semaforul în trei culori ce indica culoarea verde pentru autoturisme exclude prezenţa unor pietoni pe marcajul pietonal, mai ales că şi semaforul pentru pietoni arăta culoarea roşie, deşi avea obligaţia de fi mai diligent înainte de a începe efectuarea virajului către dreapta; de asemenea, aşa cum a reţinut corect prima instanţă, inculpatul a acţionat din culpă simplă, împrejurări în raport de care fapta inculpatului nu prezintă un grad de pericol social sporit, care să justifice alegerea şi aplicarea pedepsei închisorii. Urmarea produsă pentru partea vătămată nu poate constitui criteriul primordial în alegerea pedepsei, observând totodată că partea vătămată nu a suferit leziuni numeroase, numărul mare al îngrijirilor medicale fiind specific naturii şi localizării fracturii suferite de partea vătămată.

Circumstanţele personale ale inculpatului - persoană integrată social, cu studii superioare, căsătorit, cu un loc de muncă stabil, fără antecedente penale – pledează în favoarea alegerii pedepsei amenzii penale în cuantum de 2.000 lei.

Nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. Pen., curtea apreciind că scopul pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei. La alegerea pedepsei au fost valorificate suficient în favoarea inculpatului circumstanţele reale şi personale, aşa încât valorizarea acestora şi la individualizarea executării pedepsei nu ar permite atingerea scopului şi funcţiilor pedepsei. Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare al acestuia şi, totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni atât de condamnat, cât şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei . Aplicând un regim sancţionatoriu prea blând, inclusiv în cadrul operaţiunii de individualizare a executării pedepsei, prevenţia specială şi generală nu s-ar mai putea realiza.

Curtea constată că în mod greşit instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile B.E., prin reprezentant legal B.M. Instanţa de apel a avut în vedere declaraţia martorei O.L., care a declarat că a împrumutat-o personal pe B.M. cu suma de 2.000 lei necesară pentru spital şi cunoaşte faptul că aceasta a mai împrumutat de la rude suma de 3000 lei, declaraţia martorei A.N. care a declarat că părinţii părţii vătămate au împrumutat de la rude suma de aproximativ 5.000 lei şi declaraţia reprezentantului legal al părţii vătămate, B.M., potrivit căreia a cheltuit 5000 lei cu intervenţiile chirurgicale, medicamente şi plata învăţătoarei care se deplasa al domiciliul minorului pentru a-i preda.

La baza răspunderii civile delictuale stă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, însă prejudiciul invocat a fi reparat trebuie să fie cert, atât din punct de vedere al întinderii, cât şi al existenţei. De asemenea, prejudiciul invocat trebuie să fi fost afectat reparării prejudiciului produs prin fapta ilicită.

Declaraţiile martorelor O.L. şi A.N. nu sunt suficiente pentru a contura producerea unui prejudiciu material în sumă de 5.000 lei, întrucât declaraţiile acestor martore pentru diferenţa de la 2.000 lei la 5.000 lei reliefează în mod indirect cunoaşterea unor elemente de fapt privind cheltuielile efectuate de familia părţii vătămate. Martora O.L. cunoaşte despre contractarea unor împrumuturi de părinţii părţii vătămate pentru cheltuieli medicale, iar martora A.N. a declarat că familia părţii civile B.E. a efectuat cheltuieli în cuantum total de 5.000 lei pentru îngrijirile medicale acordate minorului, fără a explicita cheltuielile ce compun această sumă .

Faptele probatorii din conţinutul acestor declaraţii prezintă un ridicat grad de incertitudine asupra cuantumului cheltuielilor materiale efectuate de familia părţii civile şi a destinaţiei sumelor la care fac referire martorele, motiv pentru care nu pot fundamenta acordarea daunelor materiale în cuantum de 5.000 lei. De altfel, numita B.M. a declarat că suma de 5.000 lei pe care a solicitat-o în calitate de reprezentant al minorului B.E. cuprinde şi cheltuieli cu intervenţiile chirurgicale şi plata medicilor, însă nu există nici un element de fapt care să susţină suportarea contravalorii serviciilor medicale de către părinţii părţii civile, exceptând bineînţeles cheltuielile cu caracter ilicit efectuate pe perioada îngrijirii medicale a părţii civile B.E., care însă nu pot fi acordate de instanţă.

Drept urmare, curtea constată că se impune acordarea către partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale, aş cum a stabilit prima instanţă.

Criticile părţii civile B.E. privind cuantumul redus al daunelor morale nu sunt întemeiate, motivele invocate în faţa curţii nefiind de natură să aducă elemente noi care să impună reaprecierea cuantumului daunelor morale.

Din raportul de constatare medico-legala nr. 25/AC/09.03.2007 eliberat de S.M.L. Constanta rezultă că partea vătămată a suferit o fractură 1/3 medie ambele oase gamba dreaptă, iar la controlul efectuat la 31.07.2007 nu s-au menţionat complicaţii care să afecteze dezvoltarea fizică ulterioară a părţii vătămate. În aceste condiţii, susţinerile părţii civile privind efectele de durată ale fracturii nu se confirmă, mai ales că fracturile la o vârstă tânără permit o regenerare osoasă corespunzătoare, care să nu producă sechele fizice.

Ca atare, în raport de leziunile suferite de partea civilă, intervenţiile medicale la care a fost supus, durata îngrijirilor medicale, suma de 9.000 lei asigură o justă compensare a prejudiciului nepatrimonial cauzat prin fapta inculpatului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. Pr. Pen., curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – parte civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. împotriva deciziei penale nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008.

În baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C. Pr. Pen. va fi admis recursul formulat de recurentul – inculpat N.I.C. împotriva deciziei penale nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008.

În baza art. 385¹⁷ alin. 2 C. Pr. Pen. se vor casa în parte sentinţa penală nr. 1253/13.11.2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008 şi decizia penală nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008 şi, rejudecând, se va dispune în baza art. 184 alin. 2,4 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C. Pen. şi art. 76 alin. 1 lit. e C. pen. condamnarea inculpatului N.I.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 14, 346 alin. 1 C. Pr. Pen. raportat la art. 998, 999 C. Civ. va fi obligat inculpatul N.I.C. alături de asigurătorul S.C. A.R.A. S.A. către partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale.

Se va menţine dispoziţia privind obligarea inculpatului N.I.C. alături de asigurătorul S.C. A.R.A. S.A. către partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de daune morale.

Se va înlătura din decizia penală nr. 142/07.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1418/212/2008 dispoziţia privind obligarea inculpatului N.I.C. către partea civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, având în vedere că în mod greşit a fost admis apelul părţii civile B.E. prin reprezentant legal B.M., condiţii în care nu se mai poate reţine culpa procesuală a inculpatului în raport de apelul promovat de partea civilă, pentru ca în acest fel acesta să suporte cheltuielile judiciare efectuate în apel de partea civilă.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. Pen. va fi obligat recurentul – parte civilă B.E. prin reprezentant legal B.M. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Dosarul 1418/212/2008

Decizia penală nr. 40/MP/18.06.2010

Judecător Mitea Damian

4.