Curtea de Apel Constanta

16. Calificarea corectă a cererii formulate de petent (plângere la ordonanţa de aplicare a amenzii judiciare) şi instanţa competentă conform art. 25 alin. 1 Cod procedură penală. Nulitatea absolută a incălcării dispoziţiilor privind competenţa materială.

Nu există nici un element caracterizant al cauzei care să atragă aplicarea unei dispoziţii procedurale vizând competenta materiala a tribunalului de a soluţiona plângerea in prima instanţa.

Amenda judiciară aplicată prin ordonanţa contestată a fost dispusă de către un procuror al Parchetului dpl Judecătoria Constanţa intr-un dosar de cercetare penala aflat pe rolul acestei unităţi de parchet.

Petentul nu si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 278/1 cod pr. penală care, eventual, ar fi putut atrage o alta competenţă materială potrivit art. art. 278/1 al. 1 cod pr. penală.

Potrivit art. 25 al. 1 C.p.p., instanţa competenta este Judecătoria Constanta, ce are plenitudine de competenta de judecata in prima instanţa in lipsa unor dispoziţii procedurale contrare si exprese.

Incălcarea dispoziţiilor privind competenta materiala sunt sancţionate cu nulitate absoluta potrivit art. 197 al. 2 cod pr. penală si atrag potrivit art. 379 pct. 2 lit. b cod pr. penală teza finala, admiterea ambelor apeluri, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei in vederea rejudecării la instanţa competenta, Judecătoria Constanţa.

Incidenţa acestei nulităţi absolute face inutilă examinarea celorlalte critici formulate de către apelanţi, urmând ca Judecătoria Constanta, cu ocazia judecării cauzei in prima instanţa, să stabilească natura penală sau civilă a plângerii, stabilind completul si materia in care se soluţionează, si urmând a examina cu privire la admisibilitatea plângerii respectarea dispoziţiilor art. 199 cod pr. penală sau incidenta disp. art. 399 al. 3 cod pr.civila.
Prin sentinţa penală nr. 50/12.02.2010, Tribunalul Constanţa a dispus următoarele:

„Admite plângerea formulată de petentul N.A. împotriva ordonanţei nr. 670/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Desfiinţează ordonanţa contestată.

Dispune reducerea cuantumului amenzii judiciare aplicată petentului prin Ordonanţa nr. 670/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa de la 5000 lei la 1000 lei.

Se comunică organului financiar învestit cu executarea debitului.”

Pentru a pronunţa această sentinţa, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 21.01.2010, petentul N.A. a formulat plângere împotriva Ordonanţei procurorului nr. 670/II/2/2008.

Petentul a susţinut faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei şi că plângerea sa este admisibilă, fiind vorba de un act administrativ al procurorului, ce nu poate excede controlului judecătorului.

Menţionează că s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru a asigura asistenţa juridică clienţilor săi şi după ce a aşteptat 45 de minute, a insistat să fie primit la procuror, însă după o perioadă de timp procurorul a ieşit din clădire şi a refuzat în continuare să îi permită să ia legătura cu clienţii. Întrucât i s-a refuzat accesul în sediu pentru a fi prezent la ancheta clienţilor săi, a afirmat că se va plânge la barou pentru modul în care a fost împiedicat să îşi exercite profesia, şi că va chema presa, motiv pentru care a fost sancţionat cu amendă.

Arată că a făcut simple afirmaţii şi nu crede că a fost jignitor, indiferent de tonul pe care l-a folosit.

Analizând plângerea formulată instanţa reţine următoarele:

Prin ordonanţa nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008 petentului, în calitate de apărător ales al învinuiţilor C.A.G., S.E. şi P.C.F., i s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 5000 lei.

La data de 17.03.2008, petentul a formulat cerere prin care a solicitat reanalizarea şi scutirea de amenda aplicată prin ordonanţa nr. 670/II/2/2008, cerere care i-a fost respinsă ca nefondată prin ordonanţa nr. 670/II/2/2008 din 27.03.2008.

La data de 01.04.2008, N.A. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva ordonanţei nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008 solicitând desfiinţarea acesteia şi restabilirea cadrului legal, plângere care prin rezoluţia nr. 623/II/2/2008 din 23.10.2008 a fost respinsă ca nefondată.

S-a reţinut că la data de 08.03.2008, ora 15,45, domnul avocat N.A. se afla în faţa sediului parchetului şi s-a manifestat ireverenţios, ridicând tonul şi l-a ameninţat pe procuror, spunându-i că va face plângere la barou, va chema presa şi televiziunea, ca să vadă oraşul ce se întâmplă la parchet. Fiind întrebat domnul avocat la ce se referă acesta pe un ton iritat şi vizibil agitat, l-a apostrofat pe procuror, întrebându-l de ce trebuie să dea declaraţie concubina învinuitului C.A.G.

I s-a explicat domnului avocat că procurorul a dispus ca organele de poliţie să ia o scurtă declaraţie concubinei învinuitului, din care să rezulte că are cunoştinţă despre faptul că acesta din urmă este reţinut, deoarece învinuitul a solicitat să-i fie anunţată concubina despre această măsură.

S-a mai reţinut că N.A. a folosit un ton ridicat, fiind vizibil supărat că procurorul a dispus ca persoanele care nu justificau prezenţa în faţa sediului parchetului şi care o însoţeau pe concubina învinuitului C.A.G. să fie legitimate şi audiate în legătură cu motivul prezenţei acestora la data şi la ora când se analiza referatul organelor de poliţie cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la sesizarea instanţei de judecată. De asemenea, s-a reţinut că domnul avocat a făcut remarci tendenţioase cu privire la lipsa de profesionalism a organelor de poliţie şi la presupuse abuzuri şi nerespectări ale drepturilor omului, afirmând că este torturată în sediul parchetului concubina învinuitului C.A.G.

Faţă de aceste considerente, s-a considerat că domnul avocat N.A. a avut o atitudine ireverenţioasă faţă de procuror, proferând ameninţări cu presa şi cu televiziunea, pentru a intimida procurorul.

Raportat la situaţia de fapt prezentată, la prevederile legale în materie, instanţa apreciază că plângerea de faţă este admisibilă pentru următoarele considerente:

Prin decizia LVII(57)/24.09.2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de aceasta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278¹ alin.1 Cod proc.pen., este inadmisibilă.

Din lecturarea considerentelor acestei decizii rezultă că s-a dorit a se stabili o regulă generală, şi anume, controlul actelor efectuate de procuror se poate face pe tot parcursul urmăririi penale, conform art. 275 Cod proc.pen, care dă posibilitatea atacării acestora prin plângere, de către persoana ale cărei interese au fost vătămate.

Instanţa va exercita un control de legalitate şi temeinicie doar asupra soluţiei finale de scoatere de sub urmărire penală sau neîncepere a urmăririi penale.

Situaţia supusă analizei în prezentul dosar nu este cea care a generat decizia 57/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, în concret, persoana ale cărei interese au fost vătămate, respectiv petentul N.A., nu a avut la îndemâna pârghia legală de contestare a amenzii care i-a fost aplicată de procuror, faza de urmărire penală sfârşindu-se prin emiterea rechizitoriului după amendarea sa, astfel că excede situaţiei premisă ce a generat luarea deciziei enunţate de către ÎCCJ.

Prin decizia nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea Constituţională în referire la excepţia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 199 din Codul de procedura penala, a statuat ca acestea nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constitutie si, respectiv, la art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Se arată în decizia Curţii Constituţionale cu privire la decizia organului emitent referitoare la cererea de scutire ori de reducere a amenzii judiciare, că partea interesata are la indemana procedura prevazuta de art. 275 - art. 278 din Codul de procedura penala pentru a ataca ordonanta procurorului, iar ulterior va putea contesta in fata judecatorului de fond in situatia in care cauza este finalizata cu emiterea unui rechizitoriu sau va putea uza de dispozitiile art. 278¹ din Codul de procedura penala in situatia in care cauza este finalizata cu o solutie de netrimitere in judecata.

S-a mai arătat că s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, daca pentru orice masura sau act care in esenta dinamizeaza procesul penal ar fi posibila o contestare imediata.

În acelaşi sens vine şi Decizia 830 din 26 mai 2009 a Curţii Constituţionale.

Faţă de aceste considerente, văzând şi prevederile art. 6 din CEDO, instanţa reţine că procurorul nu reprezintă o instanţă independentă şi imparţială care să asigure liberul acces la justiţie al petentului, ceea ce face ca soluţia pronunţată de acesta să aibă valoarea unui act administrativ jurisdicţional care poate fi supus controlului de legalitate al instanţei.

Pe fondul plângerii instanţa reţine următoarele:

Între petentul N.A., în calitate de avocat ales al inculpaţilor C.A.G., S.E., P.C.F. şi procuror care a instrumentat cauza au existat pe parcursul urmăririi penale, o serie de discuţii contradictorii, care au condus la aplicarea de către procuror a prevederilor art. 198 alin. 4 din Codul de procedură penală, referitoare la abaterea judiciară şi la formularea de plângeri penale reciproce.

Cauza penală avea ca obiect printre altele cercetarea inculpaţilor C.A.G., S.E., P.C.F., în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, proxenetism, iar domnul avocat N.A. a fost angajat să exercite profesia de avocat, şi implicit să promoveze şi să apere drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor săi.

Se constată că în cuprinsul ordonanţei de aplicare a amenzii judiciare se menţionează că petentul s-a manifestat ireverenţios, ridicând tonul, ameninţând spunând că va chema presa şi televiziunea, să vadă tot oraşul ce se întâmplă la parchet, că folosind un ton iritat şi fiind vizibil agitat, a apostrofat procurorul întrebându-l de ce trebuie să dea declaraţii concubina învinuitului C.A.G., că a făcut remarci tendenţioase cu privire la lipsa de profesionalism a organelor de poliţie şi la abuzuri şi nerespectări ale drepturilor omului.

Este adevărat că avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfaşurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii, însă avocatul care asistă ori îl reprezintă pe clientul său trebuie să adopte un comportament caracterizat prin ordine, disciplină şi loialitate, stările emoţionale şi stresul activat pentru părţi şi avocat nu trebuie să ducă la o atitudine agresivă.

Faţă de atitudinea petentului în cursul urmăririi penale, de gravitatea abaterilor, de împrejurările concrete în care au fost săvârşite, ţinând seama şi de faptul că în raporturile cu Ministerul Public şi cu celelalte autorităţi, cu care intră în contact, avocatul e dator să aibă un comportament demn şi civilizat, dar şi de contribuţia procurorului la declanşarea stării conflictuale, instanţa apreciază că cererea de scutire de amendă nu este întemeiată, însă se impune reducerea cuantumului acesteia, apreciind ca fiind mare, de la suma de 5000 lei la suma de 1000 lei.

Împotriva acestei sentinţe s-a promovat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de către petentul N.A.

Prin încheierea din 6.04.2010, pronunţata de Curtea de Apel au fost calificate căile de atac promovate in cauza ca fiind apeluri, pentru motivele expuse în respectiva încheiere.

Asupra apelurilor de faţă;

Apelantul petent N.A. si-a motivat calea de atac promovata oral, cu ocazia dezbaterii in sensul greşitei admiteri doar in parte a plângerii sale, apreciind ca in mod nelegal si fără sa existe o susţinere de fapt, procurorul prin ordonanţă a dispus sancţionarea abaterii judiciare cu amenda.

Apelantul procuror in motivele conţinute de memoriu scris depus, a formulat doua critici cu privire la sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanta, respectiv nulitatea absoluta a hotărârii datorata lipsei de competenta materiala a Tribunalului Constanta in judecarea in prima instanţa a acestei plângeri, si inadmisibilitatea plângerii întemeiata pe decizia 57 din 24.09.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite.

Examinând criticile formulate de către apelant curtea reţine următoarele:

Petentul N.A., in data de 8.03.2008, avea calitatea de apărător ales al numiţilor C.A.G., P.C.F. şi S.E., învinuiţi in dosarul penal nr. 7876/P/2007, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta.

In aceasta calitate, in data respectiva, s-a deplasat la sediul parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, intrând in legătura cu procuror M.H. ce supraveghea efectuarea urmaririi penale in respectiva cauza.

Ca urmare a celor întâmplate in acea împrejurare, prin ordonanţa nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008, emisa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, petentului i s-a aplicat amenda judiciara in cuantum de 5.000 lei.

Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat la primul procuror al Parchetului de pe lânga Judecătoria Constanta plângere împotriva acestei ordonanţe, plângere care i-a fost respinsa ca nefondata prin rezoluţia nr. 623/II/2/2008 din 23.01.2008.

Ulterior, la data de 21.01.2010 petentul a sesizat Tribunalul Constanta Secţia penala, cu o cerere introductivă prin care a solicitat admiterea plângerii împotriva ordonanţei prin care s-a dispus aplicarea amenzii judiciare, desfiinţarea acestei ordonanţe, reţinerea cererii spre judecare de către prima instanţa si pe fond, a solicitat scutirea de la plata amenzii judiciare, care i-a fost aplicata de procuror in faza de urmărire penala.

Prin sentinţa apelata Tribunalul Constanţa i-a admis plângerea petentului, a desfiinţat ordonanţa contestata si a dispus reducerea cuantumului amenzii judiciare de la 5000 lei la 1000 lei.

Argumentele de drept expuse de prima instanţă în ce priveşte admisibilitatea plângerii, se referă la decizia 830/26.05.2009 a Curţii Constituţionale, coroborate cu disp. art. 6 al. 1 din CEDO.

In sentinţa apelata prima instanţa nu si-a verificat competenta materiala de judecat in prima instanţa si nu a motivat în acest sens.

Din criticile formulate in prezentele apeluri prioritatea de examinare o are cea vizând lipsa de competenta materiala primei instanţe.

Aceasta întrucât înainte de a verifica admisibilitatea sesizării adresate instanţei, organul judiciar, in speţă instanţa, este obligata intâi sa-si verifice competenta.

In cauza, aceasta critica este întemeiată si conduce la admiterea apelurilor, la desfiinţarea sentinţei apelate si la trimiterea cauzei spre soluţionare in prima instanţa la instanţa competenta, Judecătoria Constanţa, pentru următoarele motive:

Nu exista nici un element caracterizant al cauzei care să atragă aplicarea unei dispoziţii procedurale vizând competenta materiala a tribunalului de a soluţiona plângerea in prima instanţa.

Amenda judiciara aplicata prin ordonanţa contestata a fost dispusa de către un procuror al Parchetului Judecătoria Constanţa intr-un dosar de cercetare penala aflat pe rolul acestei unităţi de parchet.

Petentul nu si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 278/1 cod pr. penală care eventual ar fi putut atrage o alta competenta materiala potrivit art. art. 278/1 al. 1 cod pr. penală.

Ca atare, întrucât nu este incidentă nici o dispoziţie procedurala care sa atragă competenta tribunalului, curtea constata că, în cauză, instanţa competenta potrivit art. 25 al. 1 c.p.p. este Judecătoria Constanta, ce are plenitudine de competenta de judecata in prima instanţa in lipsa unor dispoziţii procedurale contrare si exprese.

Incălcarea dispoziţiilor privind competenta materiala sunt sancţionate cu nulitate absoluta protrivit art. 197 al. 2 cod pr. penală si atrag potrivit art. 379 pct. 2 lit. b cod pr. penală teza finala, admiterea ambelor apeluri, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei in vederea rejudecării la instanţa competenta, Judecătoria Constanţa.

Incidenţa acestei nulităţi absolute face inutilă examinarea celorlalte critici formulate de către apelanţi, urmând ca Judecătoria Constanta cu ocazia judecării cauzei in prima instanţa, sa stabilească natura penala sau civila a plângerii, stabilind completul si materia in care se soluţionează, si urmând a examina cu privire la admisibilitatea plângerii respectarea dispoziţiilor art. 199 cod pr. penală sau incidenta disp. art. 399 al. 3 cod pr.civila.

Se va stabili in acest context, in vederea respectării atât a dreptului de acces la justiţie cât si a dispoziţiilor procedurale din dreptul intern, care este calificarea corecta a cererii formulate de petent si care este calea pusa la dispoziţie de legiuitor pentru ca acesta sa invoce in fata instanţei apărări de fond împotriva ordonanţei prin care s-a dispus amenda judiciara, ordonanţa ce are caracterulul si al unui titlu executoriu, conţinând o creanţa bugetara, iar organul emitent al acestui titlu nefiind o instanţa judecătoreasca.

Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 379 pct.2 lit.b cod procedură penală, va admite apelurile declarate de petent N.A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împotriva sentinţei penale nr.50 din 12.02.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Va desfiinţa sentinţa apelată şi va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, Judecătoria Constanţa.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în procesul penal vor rămâne în sarcina acestuia.

Dosarul 694/118/2010

Decizia penală nr. 59/P/12.05.2010

Judecător Marius Epure

4.