Curtea de Apel Constanta

21. In dubio pro reo. Achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a şi alin. 10, lit. d Cod procedură penală – faptei ii lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Mijloacele de probă administrate in cursul urmăririi penale şi de instanţa de fond nu au demonstrat mai presus de orice dubiu că recurentul inculpat a comis infracţiunea.
Prin sentinţa penală nr.197/din 26.02.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 23547/212/2009 s-a dispus:” În baza art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 lit. d) c.pr.pen achită pe inculpatul D .D. sub aspectul săvarsirii infractiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

In baza art. 192 al 3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. »

Pentru a pronunţa sentinţa penală menţionată prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 3644/P/2009 Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta s-a dispus punerea in mişcare a actiunii penale si trimiterea in judecată a inculpatului D.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se în fapt că în data de 09.03.2009, acesta a condus autoturismul marca Dacia, pe drumurile publice din localitatea Mihai Viteazu, jud. Constanţa, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost depusă adeverinţa nr. 1924/07.05.2009 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu din care rezultă că locul unde susţine inculpatul că a fost oprit de organul constatator, nu este drum public; a fost audiat inculpatul - dacă în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a fost oprit de către organele de poliţie după aprox. 50 metri, fără a indica dacă a fost oprit pe Strada P. din localitate, în faţa instanţei a declarat că locul în care a fost oprit de către organele de poliţie a fost la 6-7 metri înainte de a intra pe str. Principală, aflându-se încă în centrul civic care nu este drum public; în susţinerea celor declarate în faţa instanţei de inculpat, se reţin şi declaraţiile martorilor M.C. şi G.C. care au declarat că inculpatul a fost oprit de către organele de poliţie înainte de a intra pe Strada P. Martorul M.C. a fost audiat şi în faza de urmărire penală însă aşa cum a declarat şi inculpatul, şi acest martor a susţinut că inculpatul a fost oprit de către organele de poliţie după aprox. 50 metri, fără a indica dacă a fost oprit pe Strada P. din localitate sau în centrul civic. Martorul G.C. nu a fost audiat în faza de urmărire penală, însă aceasta a susţinut că a fost prezent când inculpatul a fost oprit de către organul de poliţie, prezenţa acestuia fiind atestată chiar de către agentul constatator U.C., care a fost audiat în faza de cercetare judecătorească.

Instanţa a constatat că atât inculpatul cât şi martorul M.C. nu şi-au contrazis declaraţiile date în faza de urmărire penală, nefiind întrebaţi în mod expres de către organul de urmărire penală de locul unde a fost oprit inculpatul în trafic.

În conformitate cu prevederile art. 87(1) din OUG 195/2002, unul din elementele constitutive ale acestei infracţiuni, este acela ca fapta să fie săvârşită pe drumurile publice.

În prezenta cauză, în faza de urmărire penală singurul mijloc de probă care atestă săvârşirea infracţiunii pe drumurile publice este procesul-verbal de constatare din data de 09.03.2009 şi având în vedere faptul că urmărirea penală a fost începută împotriva inculpatului la data 31.03.2009, s-a constatat că acest proces-verbal este în faza actelor premergătoare, fază care nu este parte componentă a procesului penal.

Din interpretarea art. 224 al. 3 c.pr.pen. s-a constatat că aferent acestei faze, doar procesul- verbal prin care se constată efectuarea actelor premergătoare poate constitui mijloc de probă, prin urmare nu pot fi efectuate alte acte care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 c.pr.pen.

Având în vedere că în prezenta cauză nu există un proces-verbal de constatare a actelor premergătoare în care să se consemneze toate actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv actul de constatare mai sus menţionat, procesul-verbal încheiat cu ocazia constatării nu constituie mijloc de probă şi nu poate fi luat în considerare de către instanţă cu ocazia soluţionării prezentei cauze.

În primul proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, procurorul a consemnat că inculpatul nu are de formulat cereri suplimentare, deşi în faţa instanţei acesta a declarat că a făcut menţiuni verbale cu privire la locul unde a fost oprit de către agentul constatator însă procurorul nu a dorit să facă menţiunile în scris. În susţinerea acestor alegaţii, instanţa a constatat din actele de procedură întocmite după primul proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (11.05.2009), că s-au efectuat acte suplimentare în susţinerea actului de învinuire, tocmai raportat la locul unde a fost oprit inculpatul in trafic.

S-a mai constatat că între cele două procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (11.05.2009, respectiv 15.05.2009), s-a solicitat adresa nr. 1942/11.05.2009 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, din care rezultă că strada care trece prin faţa A.F. este drum public şi s-a întocmit planşă fotografică din care rezultă traseul parcurs în com. Mihai Viteazu, de către inculpat, cu autoturismul marca Dacia, însă ambele aceste acte nu sunt în măsură să constituie mijloace de probă în susţinerea actului de sesizare. Adresa respectivă este un simplu răspuns la solicitarea organului de urmărire penală de a i se comunica regimul străzii din faţa A.F., din localitatea Mihai Viteazu, iar planşa fotografică nu este semnată de inculpat, fiind întocmită la cca 2 luni de la constatarea în trafic a inculpatului, făcând referire la această faptă dar fără a îndeplini niciuna din condiţiile impuse de legiuitor pentru a putea fi considerată mijloc de probă.

În susţinerea actului de sesizare există doar declaraţia din faza de judecată a agentului constatator U.C., potrivit căreia l-a observat pe inculpat conducând autoturismul marca Dacia, plecând dinspre parcarea Căminului Cultural, deplasându-se spre rondoul care se află între acea parcare şi strada P., cu intenţia de a intra pe această stradă. În momentul în care autoturismul se deplasa în rondoul respectiv, agentul constatator a pornit semnalele luminoase pentru a opri inculpatul în trafic. Când autoturismul a intrat pe strada P., în acel moment a ajuns şi autoturismul condus de agentul constatator în spatele acestuia, iar după aprox. 10 metri, înaintea AF, inculpatul a oprit autoturismul pe partea dreaptă.

Această declaraţie este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză în faza de cercetare judecătorească, respectiv declaraţiile inculpatului, ale martorilor M.C. şi G.C., adeverinţa nr. 1924/07.05.2009 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, şi nici nu este susţinută de mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, cu excepţia procesulu-i verbal de constatare, precum s-a arătat, nu constituie mijloc de probă, şi care de altfel a fost întocmit tot de martor.

În urma examinării tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că declaraţia martorului U.C. nu se poate aprecia ca fiind suficientă în susţinerea acuzaţiei penale adusă împotriva inculpatului.

Examinând astfel mijloacele de probă administrate in cauză prima instanţă a constatat că nu s-a făcut dovada mai presus de orice dubiu că inculpatul D.D. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost cercetat şi trimis in judecată.

Existând un dubiu real in ceea ce priveşte întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, neputându-se stabili cu certitudine din ansamblul probator administrat în cauză, că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prima instanţă a reţinut această împrejurare in favoarea inculpatului potrivit pricipiului “in dubio pro reo”, astfel că in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) c.pr.pen.rap. la art. 10 lit. d) c.pr.pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul savârsirii infracţiunii prev. de art. art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, apel care a fost soluţionat de Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr. 239 din 31 mai 2010, după cum urmează:

„În baza art.379 pct.2 lit.a)c.pr.pen;

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA împotriva sentinţei penale nr.197/din 26.02.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 23547/212/2009.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza dispune:

În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republ. Pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cu aplic.art.74 al.1 lit.c) al.2 rap.la art.76 al.1 lit.d) c.pen;

Condamnă inculpatul D.D. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art.71 alin.1, 2 c.pen, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) c.pen.

În baza art.81 c.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat conform art. 82 c.pen.

In baza art.359 c.pr.pen, atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.71 al.5 c.pen, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrarii prezentei decizii, art.11 pct.2 lit.a) rap.la art.10 lit.d) c.pr.pen,art.192 al.3 c.pr.pen.

În baza art.191 al.1 c.pr.pen;

Obligă inculpatul la plata sumei de 470 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanţa se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei - pentru fondul cauzei).

În baza art.192 al.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel rămân în sarcina statului (din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, în favoarea Baroului Constanţa se avansează din fondurile Min.Justiţiei).”

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.D., criticând-o pentru nelegalitate în sensul greşitei condamnări a sa în apelul declarat de către procuror pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă, prin care a fost achitat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Criticile formulate se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 cod pr. penală.

Verificând hotărârea recurată prim prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul ca fiind fondat.

Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere a probelor administrate pe timpul procesului penal, săvârşind o gravă eroare de fapt ce a avut ca şi consecinţă, pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Astfel, se constată că din materialul probator administrat nu rezultă neîndoielnic că inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul proprietatea sa, instanţa de apel a dat o greşită valoare probatorie menţiunilor agentului constatator care nu se coroborau cu ansamblul probelor administrate în cauză, din ansamblul probelor rezultând îndoială cu privire la locul în care inculpatul a condus autoturismul, respectiv dacă l-a condus pe drumul public, constând în strada P. din satul Mihai Viteazu, ce avea caracterul de drum public, sau pe o porţiune de drum de acces în drumul public, drum ce nu îndeplinea condiţiile pentru a fi considerat ca având caracter public.

Ca atare, curtea apreciază că motivul de recurs invocat este întemeiat întrucât caracterul îndoielnic al săvârşirii faptei rezultă din contradicţiile existente în materialul probatoriu şi conduce la concluzia că hotărârea primei instanţe prin care inculpatul a fost achitat este legală şi temeinică.

Pentru aceste motive, curtea va admite recursul declarat de către inculpat, va casa decizia recurată şi va menţine sentinţa pronunţată de prima instanţă, făcând aplicarea corespunzătoare a disp. art. 189 şi art. 192 cod pr. penală.

Dosar nr. 23547/212/2009

Decizia penală nr. 603/P/30.09.2010

Judecător Marius Epure

9.