Curtea de Apel Constanta

3. Cazul fortuit. Imprevizibilitatea absolută a imprejurării care a determinat producerea rezultatului. Conduita culpabilă a inculpatului.

Pentru a reţine existenţa „cazului fortuit” conform art.47 Cod penal, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană.

În cauză, pe lângă caracterul notoriu al problemelor prezentate de drumurile naţionale, implicit şi DJ 228, pe direcţia Ovidiu – Medgidia, inculpatul şi martorii au arătat că „şoseaua era plină de gropi, inculpatul încercând să încadreze gropile între roţi” la o viteză a autoturismului de peste 100 km/h. În aceste condiţii, neadaptând viteza de deplasare a autoturismului la caracteristicile drumului, încălcând prevederile art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, posesor al permisului corespunzător de conducere auto, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale - intrarea pe contrasens şi impactul cu autovehiculele ce circulau regulamentar din sens contrar, dar a socotit fără temei că nu se va produce, fiind răspunzătorul exclusiv al accidentului.

Pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, într-adevăr, fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu vinovăţie de acesta trebuie să prezinte şi pericolul social concret al infracţiunii.

În consecinţă, sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu viteză neadaptată condiţiilor de drum, lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanţilor la traficul rutier şi integritatea bunurilor materiale, pedeapsa să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Prin sentinţa penală nr.957/22.05.2009 pronunţată în dosarul penal cu nr. unic 1934/256/2007, Judecătoria Medgidia a hotărât:

„În baza art.184 alin.2 şi 4 cod penal cu aplicarea art. 74 cod penal raportat la art.76 lit.e cod penal:

Condamnă pe inculpatul L.S., cetăţean român, studii superioare, necăsătorit, inginer cu loc de muncă, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă din 20.01.2006.

În baza art. 81 cod pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului L.S., pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat conform disp. art.82 cod penal.

În baza art.71 cod penal, interzice inculpatului L.S. drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a şi b cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art.359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului L.S. asupra disp. art.83 şi art.84 cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

Ia act că partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu s-a constituit parte civilă.

Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată A.I.

În baza art.14-art.15 şi art.346 cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil, art. 50 şi urm. din Legea nr. 136/199:

Obligă pe inculpatul L.S. în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC C.A. SA Sibiu prin Sucursala Constanţa, cu sediul în Constanţa, să plătească părţii civile A.I. suma de 6.000 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, suma de 1.200 EURO în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri materiale, şi suma de 7.000 EURO în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri morale.

În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002;

Dispune prelungirea dreptului inculpatului L.S. de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile.

În baza art.193 cod procedură penală, obligă inculpatul L.S. să plătească părţii civile A.I. suma de 750 lei – contravaloarea onorariului apărător.

În baza art. 191 cod procedură penală, obligă pe inculpatul L.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat de 800 lei.”

Pentru pronunţarea hotărârii, Judecătoria a stabilit situaţia de fapt următoare:

La data de 20.01.2006, în jurul orelor 13⁰⁰-14⁰⁰, inculpatul L.S. se deplasa cu autoturismul marca Seat pe DJ 228, pe direcţia Ovidiu – Medgidia, cu o viteză de 121 km./h.

În acelaşi timp, pe sens opus circula partea vătămată A.I. cu autoturismul marca Dacia cu o viteză de 69 km./h.

Partea carosabilă era acoperită de asfalt, uscat, vizibilitate specifică pe timp de zi.

Pe direcţia de deplasare a inculpatului, se aflau mai multe gropi în carosabil.

Astfel, inculpatul a iniţiat un proces de ocolire a gropilor, intrând pe sensul opus de mers.

Partea vătămată A.I. a sesizat schimbarea direcţiei de deplasare a autoturismului condus de inculpat astfel că a iniţiat un proces de frânare, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpat pe contrasens.

În urma impactului, partea vătămată A.I. a suferit leziuni care au necesitat 180 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a respectat disp. legale în vigoare la momentul accidentului, art.124 din reg. de aplic. OUG 195/2002, înainte de rep. - Vehiculele se conduc pe partea dreaptă a drumului public, în direcţia de mers, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, care circulă pe partea stângă.

Situaţia de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: procesul verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare a accidentului şi cercetare la faţa locului, însoţit de planşa fotografică aferentă; raportul de constatare medico-legală nr.57/AC/2006, emis de S.M.L. Constanţa, din care rezultă că partea vătămată A.I. a prezentat la data de 20.01.2006 mai multe leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, pentru care a necesitat 120 zile de îngrijiri medicale; raportul de expertiză medico-legală nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanţa, în urma traumatismului produs la data de 20.01.2006, potrivit căruia partea vătămată A.I. a necesitat circa 6 luni (180 zile) de îngrijiri medicale de la data producerii accidentului, fractura produsă la data de 12.08.2007 neavând legătură de cauzalitate cu traumatismul din 20.01.2006, ea survenind pe acelaşi os, dar sub fractura iniţială, care era consolidată şi pentru care necesită îngrijiri medicale în continuare; declaraţiile părţii vătămate A.I.; declaraţiile inculpatului L.S.; declaraţiile martorilor S.M.D. şi B.E.; efectuat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert O.P.

Prin decizia penală nr.527 din 15.12.2009, Tribunalul Constanţa a decis:

„În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate apelantul inculpat intimat L.S. şi apelantul intimat asigurător de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu împotriva sentinţei penale nr.957/22.05.2009 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr.1934/256/2007.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, reduce cuantumul despăgubirilor morale acordate apelantului intimat parte civilă A.I., de la suma de 7000 euro la suma de 5000 euro echivalent în lei la data plăţii.

În baza art.346 rap.la art.14 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-999 cod civil şi art.50 şi următoarele din Legea nr.136/1995, republicată, obligă pe apelantul inculpat intimat L.S., alături de apelantul asigurător de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu, la plata sumelor de 6000 lei şi 1200 euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale, şi 5000 euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, către apelantul intimat parte civilă A.I..

Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare deciziei de faţă şi menţine celelalte dispoziţii.

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi apelantul intimat parte civilă A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca nefondate.

În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, dispune prelungirea dreptului de circulaţie a apelantului inculpat L.S. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 23.12.2009 până la data de 21.01.2010 inclusiv.

Măsura se comunică şefului Poliţiei Rutiere Constanţa.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile declarate de apelantul inculpat intimat L.S., apelantul intimat asigurător de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu si Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia rămân în sarcina statului.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelantul intimat parte civilă A.I. la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”

Instanţa de apel a apreciat că întinderea cuantumului sumei reprezentând daune morale este una excesivă, justificându-se acordarea de despăgubiri morale într-un cuantum mai redus, respectiv 5.000 EURO în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, din perspectiva vătămărilor produse şi duratei tratamentului medical-natura leziunilor suferite de partea vătămată (politraumatism prin accident rutier, TCF acut deschis, fractură diafiză femur stg. Operată. Contuzie toracică), durata îngrijirilor medicale necesitate de 180 zile, zilele de spitalizare respectiv 16 astfel încât pe această cale să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză în dauna debitorului;totodată, apelul asigurătorului de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu este întemeiat numai în parte referitor la modalitatea de angajare a răspunderii societăţii de asigurare, aceasta răspunzând alături de inculpat pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri morale şi materiale, în afara unui raport juridic întemeiat pe solidaritatea pasivă.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul L.S., partea civilă A.I. şi asigurătorul de răspundere civilă S.C. C.A. S.A.

Recursul Parchetului a vizat redozarea pedepsei în sensul majorării acesteia, în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, evidenţiat prin modul de producere al accidentului- viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat fiind excesivă şi neadaptată stării carosabilului şi urmările cauzate- distrugerea în totalitate a celor două autovehicule şi vătămarea corporală a pasagerilor aflaţi în interior, leziunile cauzate părţii civile A.I. necesitând pentru vindecare un număr de 180 de zile de îngrijiri medicale, iar reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului nu este motivată în drept şi în fapt.

Recurentul parte civilă A.I. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu aceeaşi motivare susţinută şi prin apelul Ministerului Public, iar pe latură civilă majorarea cuantumului daunelor morale, apreciate ca disproporţionate în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi intensitatea suferinţelor cauzate, soldate cu infirmitate permanentă.

În susţinerea recursului, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.e Cod de procedură penală, considerând că accidentul s-a datorat cazului fortuit, deoarece locul impactului nu era semnalizat şi nu a putut efectua o altă manevră de evitare a obstacolului.

Recurenta asigurător S.C. C.A. S.A. a motivat că are o răspundere subsidiară celei a inculpatului, iar cuantumul despăgubirilor civile este prea mare faţă de dovezile făcute pentru daunele materiale, respectiv suferinţele părţii civile pentru cele morale.

Examinând hotărârile prin prisma criticilor formulate de către cei 4 recurenţi şi din oficiu în limitele art.385⁶ Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Conform art.345 Cod procedură penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 din Constituţie.

Neformulându-se critici cu privire la respectarea garanţiilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, şi, verificând din oficiu în limitele competenţelor legale aceste aspecte, s-a constatat că toate părţile, atât inculpatul L.S., asigurătorul S.C. C.A. S.A. cât şi partea civilă A.I. au dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, au beneficiat de asistenţă juridică calificată şi au avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării - martori, înscrisuri, examinări medico-legale cât şi a probelor apărării-audieri, martori, înscrisuri privind circumstanţele personale.

Sub aspectul acţiunii penale, pe baza probelor administrate în condiţii de legalitate - procesul verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare a accidentului şi cercetare la faţa locului, însoţit de planşa fotografică aferentă, raportul de constatare medico-legală nr.57/AC/2006, emis de S.M.L. Constanţa, raportul de expertiză medico-legală nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanţa, declaraţiile părţii vătămate A.I., declaraţiile martorilor S.M.D. şi B.E., raportul de expertiză tehnică întocmit de expert O.P., declaraţiile inculpatului L.S., rezultă că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare prin aceea că, la data de 20.01.2006, a condus autoturismul marca Seat pe direcţia Ovidiu – Medgidia, cu o viteză de 121 km/h, viteză superioară celei admise de dispoziţiile legale şi, astfel, a pătruns pe contrasens intrând în impact cu autoturismul condus de partea vătămată A.I. care, în urma accidentului, a suferit leziuni ce au necesitat aprox. 180 zile de îngrijiri medicale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.2 şi 4 cod penal.

Pentru a reţine existenţa „cazului fortuit” conform art.47 cod penal, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană.

În cauză, pe lângă caracterul notoriu al problemelor prezentate de drumurile naţionale, implicit şi DJ 228, pe direcţia Ovidiu – Medgidia, inculpatul şi martorii S.M.D., B.E. au arătat că „şoseaua era plină de gropi, inculpatul încercând să încadreze gropile între roţi” la o viteză a autoturismului de peste 100 km/h. În aceste condiţii, neadaptând viteza de deplasare a autoturismului la caracteristicile drumului, încălcând prevederile art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, posesor al permisului corespunzător de conducere auto, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale-intrarea pe contrasens şi impactul cu autovehiculele ce circulau regulamentar din sens contrar, dar a socotit fără temei că nu se va produce, fiind răspunzătorul exclusiv al accidentului; concluziile expertului tehnic auto C.G.I. referitoare la viteza autoturismul marca Seat de numai „60 km/h” indicată de vitezometru ulterior accidentului sunt contrazise chiar prin declaraţiile inculpatului care a precizat că viteza nu putea fi mai mică de 90 km/h coroborate cu ale martorului S.M.D. Ori, când inculpatul afirmă explicit că „ştiam că sunt gropi pe şosea”, că drumul era plini de gropi, impactul cu autoturismul de pe contrasens nu poate fi atribuit unei împrejurări imprevizibile şi cu atât mai puţin părţii civile care conducea regulamentar, nefiind aplicabile disp. art.47 cod penal referitor la cazul fortuit.

Pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, într-adevăr, fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu vinovăţie de acesta trebuie să prezinte şi pericolul social concret al infracţiunii.

În consecinţă, sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului aşa încât recursul acestuia este nefondat.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu viteză neadaptată condiţiilor de drum, lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanţilor la traficul rutier şi integritatea bunurilor materiale, pedeapsa să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.

Cum, instanţele (de fond, repectiv de apel) nu au indicat, iar de la pronunţarea hotărârilor nu au apărut împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante, nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art.74-art.76 cod penal.

Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei fiind întemeiate, în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.”d” Cod procedură penală, recursurile formulate de procuror şi partea civilă A.I. vor fi admise şi, casând hotărârile atacate, se va înlătura aplicarea art.74-art.76 Cod penal cu consecinţa majorării cuantumul pedepsei, menţinând dispoziţiile referitoare la modalitatea de executare cu aplicarea art.81 Cod penal; pe cale de consecinţă, se va majora termenul de încercare fixat prin adăugarea la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicată prin prezenta.

Totodată, recursul formulat de către partea civilă este admisibil şi cu privire la daunele morale.

Potrivit dispoziţiilor art.14-art.346 cod procedură penală, art.998 cod civil, naşterea atât a dreptului persoanei vătămate de a cere repararea prejudiciului cât şi, corelativ, a obligaţiei autorului faptei ilicite (infracţiunii) de a-l repara presupune în mod necesar existenţa unui prejudiciu.

Alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are ca scop repararea prejudiciilor generate prin infracţiune părţii vătămate constituită parte civilă.

Partea vătămată constituită parte civilă A.I. a suferit mai multe daune fizice, morale şi pentru care trebuie să fie despăgubită.

În cauză, s-a dovedit că partea civilă este îndreptăţit la daune materiale în sumă de 6000 lei şi 1200 € (cheltuieli spitalizare, cheltuieli cu recuperarea ulterior spitalizării, alimentaţie, medicamentaţie, transport spital, consultaţii medicale, reexaminări), firma de asigurare S.C. ”C.A.” S.A. nereuşind să demonstreze netemeinicia probelor –martori, înscrisuri administrate de partea civilă în dovedirea acţiunii.

Însă, suma de 5000 € cu titlu de daune morale (stabilită de către instanţa de apel) este insuficientă să compenseze durerea suferită din cauza leziunilor produse prin accident, disconfortul fizic şi psihic avut de către partea vătămată atât pe perioada vindecării cât ulterior în timpul procedurilor de recuperare.

Raportat la natura leziunilor suferite (politraumatism, TCF acut deschis, fractură diafiză femur stg. Operată, contuzie toracică), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 180 zile, zilele de spitalizare respectiv 16, se justifică majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 7.000 EURO sau echivalentul în lei de la data plăţii efective pentru a asigura o reparaţie echitabilă a suferinţelor produse părţii civile prin accident.

Se vor menţine celelalte disp. ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.

În ceea ce priveşte angajarea răspunderii asigurătorului S.C. ”C.A.” S.A., în condiţiile în care la dosarul cauzei se regăseşte dovada încheierii contractului de asigurare şi manifestarea de voinţă a părţii vătămate cu privire la angajarea răspunderii asigurătorului, iar modificările aduse Legii nr.136/1995 prin Legea nr.172/2004 şi O.U.G. nr.61/2005, aprobată prin Legea nr.113/2006, nu au avut ca scop înlăturarea răspunderii societăţilor de asigurare în procesul penal, cu privire la sumele ce reprezintă dezdăunări şi cheltuieli de judecată rezultate din accidente de circulaţie, în mod corect judecătoria a dispus obligarea firmei de asigurare la plata obligaţiilor civile alături de inculpat.

Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interesul legii nr.1/2005, poziţia acestor societăţi a fost asimilată asiguratorului de răspundere civilă, cu excluderea calităţii de parte responsabilă civilmente, însă acest fapt nu conduce la concluzia că citarea acestor societăţi în procesul penal s-ar face doar pentru asigurarea opozabilităţii hotărârii, fără a fi posibilă angajarea răspunderii civile, alături de răspunderea inculpatului, într-o modalitate specifică obligaţiilor „in solidum”, în absenţa unui text de lege care să prevadă solidaritatea pasivă.

Dimpotrivă, art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 prevede în mod expres posibilitatea exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva asigurătorului de răspundere civilă, iar referirea la o serie de instituţii specifice procesului civil, aşa cum este şi intervenţia, nu înlătură posibilitatea angajării răspunderii asiguratorului în procesul penal, atâta vreme cât repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, conform art.14 alin.3 cod de procedură penală.

Mai mult, fără a exclude răspunderea inculpatului, ci alăturată acestuia, în scopul protejării victimelor, răspunderea asigurătorului în procesul penal rezultă din existenţa celorlalte acte normative care stabilesc un plafon al răspunderii, voinţa legiuitorului fiind neechivocă.

Posibilitatea angajării răspunderii asigurătorului concomitente celei a inculpatului rezultă şi din antrenarea răspunderii sale dincolo de limita plafonului legal, ca şi din conţinutul dispoziţiilor art.55 alin.3 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, care statuează asupra posibilităţii de angajare a răspunderii asiguratului cu privire la sume acordate cu titlu de daune şi cheltuieli de judecată în caz de vătămări corporale, deces, avariere ori distrugere de bunuri, care, de regulă, sunt specifice unui proces penal.

În ceea ce priveşte semnificaţia prevederilor art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, scopul acestora este numai acela de a stabili destinaţia sumelor acordate cu titlu de daune, iar nu de a degreva pe asigurat sau asigurator de răspunderea ce le revine potrivit legii, întrucât despăgubirile se cuvin persoanelor vătămate, îndreptăţite la acoperirea prejudiciului, care sunt puse la adăpost de concursul altor creditori, în condiţiile art.55 alin.2 din lege.

Deci, celelalte 2 recursuri declarate de inculpat şi asigurătorul S.C. ”C.A.” S.A. fiind nefondate (aşa cum am arătat anterior), în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.”b” cod procedură penală, se vor respinge.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, vor fi obligaţi recurentul inculpat şi recurenta S.C. ”C.A.” S.A la plata sumei de 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Dosar nr. 1934/256/2007

Decizia penală nr. 545/P/17.09.2010

Judecător Adriana Ispas

4.