Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, art. 18 alin. 2 lit. c
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, singurele persoane care au calitate procesuală de a acţiona, sunt creditorii, care însă nu au atacat actul de vânzare prin negociere directă, fiind de acord cu modalitatea de vânzare a bunurilor debitoarei.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 105 din 19 ianuarie 2011.
Prin sentinţa nr. 1322 din 30 septembrie 2010, Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostului administrator N V, invocată de lichidatorul judiciar, a respins contestaţia formulată de fostul administrator N V împotriva lichidatorului judiciar Extrem Insolv IPURL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, privind contestaţia împotriva vânzării prin negociere directă a bunurilor societăţii debitoare SC N SRL.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostului administrator N V, invocată de lichidatorul judiciar, este întemeiată întrucât singurele persoane care au calitate procesuală de a acţiona, conform legii 85/2006, sunt creditorii care în speţă au fost toţi de acord cu vânzarea prin negociere directă şi administratorul special potrivit art. 18 alin. 2 lit. c din lege, în speţă creditorii nu au atacat actul de vânzare prin negociere directă, iar administrator special nu a fost numit, din acest punct de vedere, lichidatorul judiciar trebuia să vegheze la respectarea intereselor debitoarei aflată în faliment, iar interesul primordial pentru satisfacerea creanţelor, îl au creditorii, care nu au înţeles să conteste actul de vânzare.

Se reţine prin sentinţă că acţiunea nu putea fi legal intentată de debitoare decât prin lichidator, iar contestatorul N V nu mai este administrator al debitoarei, din moment ce dreptul de administrare a fost ridicat din 03.02.2010 şi cum acesta nu este nici administrator special, pentru a putea intenta acţiunea în condiţiile art. 18 alin. 2, lit.c din Legea nr. 85/2006,privind procedura insolvenţei, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostului administrator N V, invocată de lichidatorul judiciar şi a respins contestaţia formulată de fostul administrator N V, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC N. SRL prin asociat unic N V, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că DGFP Prahova în calitate de creditoare trebuia să fie parte în contestaţia formulată şi să-şi spună punctul de vedere, respectiv de vânzare prin licitaţie publică, deoarece vânzarea prin licitaţie publică s-a făcut la preţul de 6354,6 lei cu TVA, un preţ mic, modic, la dosarul cauzei existând o ofertă publică făcută de către numitul C D, de cumpărare la licitaţie cu suma de 491.128 lei fără TVA, persoană care nu a fost citată la licitaţie, impunându-se raportat la dispoziţiile actuale a Codului de procedură civilă şi la contrarietatea de interese, numirea unui administrator special de către instanţă, mai înainte de judecarea cererii formulate, solicitând în acest sens ca potrivit art. 41 şi urm. C.pr.civ. şi dispoziţiile actuale ale Legii nr. 85/2006, să se dispună numirea unui administrator special, pentru a se evita fraudarea societăţii recurente şi a DGFP Prahova de către lichidatorul judiciar.

Recursul este nefondat.

Criticile aduse sentinţei de recurent vizează fondul litigiului, ori recurentului N V, fost administrator unic al SC N SRL Brazi, i s-a ridicat dreptul de administrare prin sentinţa nr. 202/03.02.2010, a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Prahova şi în această situaţie recurentul nu mai avea calitatea de reprezentant al societăţii debitoare şi prin urmare nu mai putea formula contestaţia împotriva vânzării prin licitaţie directă, cu care a fost investită prima instanţă, nemaiavând legitimare procesuală activă, astfel că în mod corect şi legal prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostului administrator NV, invocată de lichidatorul judiciar şi a respins contestaţia ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

O astfel de contestaţie putea să o formuleze creditorii şi administratorul special, ori creditorii nu au formulat contestaţie, fiind toţi de acord cu vânzarea prin negociere directă a bunurilor societăţii debitoare, iar administrator special nu a fost numit, aceasta se putea solicita la instanţa de fond şi nu în calea de atac a recursului împotriva sentinţei instanţei de fond, astfel încât criticile aduse sentinţei sunt nefondate.

Aceste au fost considerentele pentru care Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.

[68] Deschiderea procedurii de insolvenţă
Legea nr. 85/2006 privind procedura inolvenţei, art. 3 pct. 6, art. 31
Art. 31 din Legea 85/2006  - 1 Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza, cuantumul şi temeiul creanţei;

Art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006 - prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar pct. 12  valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 687 din 24 martie 2011.
Creditoarea AFPM Ploieşti a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC MI & S. P. SRL,în temeiul art. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi art. 197 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În motivarea cererii s-a arătat că debitoarea datorează bugetului de stat suma de 34.172 lei reprezentând impozite/ taxe şi amenzi stabilite potrivit legislaţiei fiscale, dovedită cu titlurile de creanţă ataşate cererii.

Prin sentinţa nr. 180 din data de 2 februarie 2011 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei, reţinând că pentru deschiderea procedurii de insolvenţă se impune dovedirea îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art.1 şi art. 3 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În baza art. 3 pct.1 lit. a din lege, insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, iar în baza art.3 pct.12 cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie.

Acest ultim articol privind valoarea prag a creanţei ca şi termenul ce se scurge de la data creanţei au fost modificate prin Legea 169 din 14 iulie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr.505 din 21 iulie 2010, care a intrat în vigoare la data de 25 iulie 2010.

Faţă de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, judecătorul sindic analizează starea de insolvenţă a societăţii, stare determinată de îndeplinirea condiţiilor amintite mai sus, la momentul la care acesta pronunţă sentinţa.

Modificarea acestor condiţii de către legiuitor, prin norme de drept substanţial şi nu de procedură, obligă instanţă să aplice imediat legea nouă chiar şi cererilor formulate anterior modificărilor legislative menţionate.

Astfel, în situaţia tranzitorie determinată de modificarea valorii prag între data introducerii cererii şi data soluţionării cererii, sunt incidente dispoziţiile legale în vigoare la data la care se soluţionează cererea de deschidere a procedurii. Prin urmare s-a reţinut că cererea vizând creanţa de 34.172 lei, situată sub valoarea prag prevăzută de lege, de 45.000 lei, nu îndeplineşte condiţia prev. de art. 3 pct.12 din Legea 85/2006.

Creditoarea AFPM Ploieşti, a declarat recurs, arătând că a solicitat ca debitoarea să fie supusă procedurii insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, având în vedere că este titulara unei creanţe constând in datorii către bugetul consolidat al statului în cuantum mai mare de 30.000 RON, valoare prag prevăzută de lege la momentul depunerii cererii, creanţa fiind certă, lichidă si exigibilă, neachitată nici până în prezent ca o consecinţă a stării sale de insolvenţă care durează de peste 30 de zile.

Consideră că judecătorul sindic a apreciat eronat probele administrate în cauza, întrucât valoarea prag a fost majorată de la 30.000 lei la 45.000 lei conform noului act normativ care a intrat în vigoare la dala de 24.07.2010, însă cererea a fost introdusă în data de 28.05.2010, adică cu mult timp înainte de apariţia ultimelor modificări.

Recursul este nefondat .

Dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 169/14.07.2010, prevăd că valoarea prag pentru deschiderea procedurii insolvenţei, este de 45.000 lei şi cum creanţa recurentei era de 34.172 lei, creanţa se situa sub valoarea prag prevăzută de lege, la data soluţionării cererii, si ca atare in mod corect şi legal prima instanţă a considerat că valoarea prag ce se are în vedere la declanşarea procedurii este de 45.000 lei.

În mod judicios judecătorul sindic a apreciat că modificarea valorii prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei reprezintă o normă de procedură, de imediată aplicare, inclusiv în perioada tranzitorie, cuprinsă între data înregistrării cererii şi data soluţionării acesteia, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a nu se solicita deschiderea procedurii insolvenţei pentru o valoarea modică în actualele condiţii economice de blocaj financiar, urmărindu-se şi degrevarea instanţelor de soluţionarea unor cauze de mică importanţă.

Pe de altă parte, adoptarea acestei soluţii înlătură discriminarea ce s-ar putea crea prin aplicarea unui tratament diferenţiat debitorilor aflaţi în aceeaşi conjunctură, înrăutăţindu-se situaţia celor care au o datorie mai mică, dar împotriva cărora ar trebui deschisă procedura insolvenţei, conform vechii legi, în raport cu cei care ar avea o datorie mai mare, în speţă de peste 30.000 lei, dar nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 85/2006 rep., aşa cum a fost modificată la data de 24.07.2010 prin OUG nr. 169/2010.


[69] Creanţe anterioare deschiderii procedurii. Majorarea creanţei iniţiale.
Legea nr. 85/2006, art. 76 alin.1
Creanţele anterioare deschiderii procedurii nu se pot înscrie în tabelul creditorilor ulterior termenului limită pentru înregistrarea creanţelor.

Creanţa care reprezintă o majorare a creanţei iniţiale, înscrisă în termen în tabelul creanţelor, este anterioară deschiderii procedurii, fiind fără relevanţă faptul că a fost stabilită urmare inspecţiei fiscale efectuate ulterior.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 106 din 19 ianuarie 2011.
Creditoarea AFPT a formulat în termen procedural cerere de înscriere a creanţei în sumă de 3.845 lei împotriva debitoarei SC DS SRL, iar ulterior a formulat cerere de modificare a creanţei, în sensul majorării acesteia, de la 3.845 lei la 739.715 lei, motivat de faptul că ulterior deschiderii procedurii societatea debitoare a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, ocazie cu care au fost stabilite debite suplimentare aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii.

Urmare refuzului lichidatorului judiciar de a admite în tabelul definitiv consolidat al creanţelor suma de 735.840 lei, creditoarea a formulat contestaţie, respinsă de Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa nr.476/11.10.2010.

Împotriva sentinţei nr.476/11.10.2010 a declarat recurs creditoarea AFPT, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod pr. civilă.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că cererea iniţială de înscriere a creanţei bugetare în Tabelul creanţelor a fost formulată şi depusă în termenul procedural. Organele fiscale de control au fost solicitate de organele de urmărire penală în vederea efectuării unei inspecţii fiscale, astfel încât prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere s-au stabilit debite suplimentare pentru perioada anterioara deschiderii procedurii în cuantum de 735.840 lei.

Având în vedere această situaţie şi faptul că administratorul statutar al societăţii debitoare nu a colaborat cu organele fiscale, a continuat activitatea cu persoane fără contract individual de muncă şi după deschiderea procedurii insolvenţei şi nu a colaborat nici cu lichidatorul judiciar, cererea este admisibilă, vizează modificarea cuantumului creanţei motivat de o situaţie atipică urmare căreia s-au născut creanţe aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii, după termenul limita de înscriere a acestora.

Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod întemeiat judecătorul sindic a constatat că cererea creditoarei AFPT de modificare a cuantumului creanţei înscrisă în tabelul creditorilor a fost depusă cu încălcarea termenelor stabilite de judecătorul sindic

Conform dispoziţiilor art. 76 alin.1 din Legea nr. 85/2006, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin.1 lit. b va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură.

Potrivit acestor dispoziţii legale, creanţele anterioare deschiderii procedurii nu se pot înscrie în tabelul creditorilor ulterior termenului limită pentru înregistrarea creanţelor.

Or, creanţa invocată de recurenta creditoare, chiar dacă reprezintă o majorare a creanţei iniţiale, înscrisă în termen în tabelul creanţelor, este anterioară deschiderii procedurii, fiind fără relevanţă faptul că a fost stabilită urmare inspecţiei fiscale efectuate ulterior.

Dispoziţiile art. 76 alin.1 din Legea nr. 85/2006 prevăd o singură situaţie de excepţie de la faptul că, ulterior expirării termenului prevăzut la art. 62 alin.1 lit. b, o creanţă poate fi înscrisă în tabelul de creanţe, şi anume când notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
[70] Penalităţi de întârziere. Caracterul cert al creanţei, condiţie de deschidere a procedurii insolvenţei.
Legea nr. 85/2006, art. 3 pct. 6
Creanţa reprezentând penalităţi de întârziere calculate în baza unei prevederi dintr-un contract a cărei durată a încetat şi nu a fost prelungit, nerecunoscute de debitoare, pentru facturile emise ulterior încetării contractului, nu este certă, nefiind îndeplinită condiţia art. 3 din Legea 85/2006 pct. 6 privind caracterul cert al creanţei, condiţie de deschidere a procedurii insolvenţei.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 420 din 25 februarie 2011.
Creditoarea SC BSS SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC CLD SRL pentru o creanţă în sumă de 94.879,64 lei, compusă din debit principal în cuantum de 35.417,52 lei şi penalităţi contractuale în cuantum de 59.462,12 lei.

Prin sentinţa nr. 1869 din 28 decembrie 2010 Tribunalul Prahova - Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins contestaţia debitoarei, a admis cererea creditoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs debitoarea SC CLD SRL.

Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1530/02.03.2007 şi actul adiţional nr.4779/18.06.2007, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de materiale de instalaţii termice şi sanitare, în baza căruia creditoarea a livrat debitoarei mărfuri, debitoarea având obligaţia de plată a preţului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea 85/2006, pct 6, creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 3, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.

Cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului este, potrivit art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006, de 45.000 lei.

Art. 3 pct. 12 a fost modificat prin Legea 169 din 14 iulie 2010 publicată în Monitorul Oficial la data de 21 iulie 2010, stabilindu-se un cuantum de 45.000 lei, anterior acest cuantum fiind de 30.000 lei.

Tribunalul a reţinut în mod neîntemeiat că debitoarea nu a administrat probatorii în sensul susţinerilor de contestare a penalităţilor şi ar fi recunoscut prelungirea tacită a contractului de vânzare-cumpărare nr.1530/02.03.2007, din moment ce a colaborat în continuare şi a cumpărat marfa livrată de creditoare.

Contractul de vânzare-cumpărare nr.1530/02.03.2007 a fost încheiat pentru o durată de 1 an.

La expirarea termenului de 1 an, contractul nu a fost prelungit, nefiind încheiat niciun act adiţional, însă şi după expirarea termenului creditoarea a continuat să livreze mărfuri debitoare, iar debitul principal în cuantum de 35.417,52 lei solicitat de creditoare, recunoscut de debitoare, rezultă din facturi emise începând cu 21.10.2008.

Rezultă că în ceea ce priveşte debitul principal reprezentat de contravaloarea mărfurilor livrate, în sumă de 35.417,52 lei, recunoscut de debitoare, creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, însă valoarea acestei creanţe este situată sub valoarea prag prevăzută de lege, de 45.000 lei, şi nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 3 pct.12 din Legea 85/2006.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, în sumă de 59.462,12 lei, calculate de creditoare, aceasta a invocat prevederile art. 7 din contract,

Contractul invocat a fost însă încheiat numai pentru perioada de 1 an, nefiind prelungit după trecerea acestei perioade, iar facturile din care rezultă debitul asupra căruia sunt calculate penalităţile de întârziere în baza prevederilor contractuale sunt ulterioare datei de expirare a termenului de 1 an pentru care a fost încheiat contractul.

Deşi creditoarea a continuat să livreze mărfuri debitoare, iar aceasta a acceptat mărfurile, în lipsa unei clauze exprese în acest sens nu se poate concluziona că a operat o prelungire tacită a contractului, astfel încât să fie aplicabilă facturilor neachitate clauza contractuală privind plata penalităţilor.

Aşadar, în ceea ce priveşte penalităţile, nerecunoscute de debitoare, calculate în temeiul unei prevederi dintr-un contract a cărei durată a încetat şi nu a fost prelungit, creanţa nu este certă.

Pentru aceste motive, s-au constat următoarele: creanţa reprezentând contravaloarea facturilor de livrare a mărfurilor, neachitate de debitoare şi recunoscută de aceasta, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nu depăşeşte valoarea minimă prevăzută de art. 3 pct.12 din Legea 85/2006, nefiind îndeplinită condiţia valorii prag, iar restul creanţei solicitate, reprezentând penalităţi de întârziere calculate în baza unei prevederi dintr-un contract a cărei durată a încetat şi nu a fost prelungit, nerecunoscute de debitoare, pentru facturile emise ulterior încetării contractului, nu este certă, nefiind îndeplinită condiţia art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006 privind caracterul cert al creanţei, condiţie de deschidere a procedurii insolvenţei.

Pentru aceste motive, curtea a constatat că tribunalul a constatat în mod nelegal şi netemeinic că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, printr-o greşită aplicare a dispoziţiilor legale si apreciere eronată şi interpretare a probelor administrate şi a prevederilor contractuale.

Decizii Relevante

Trimestrul I 2010
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale

[71] Ordonanţă preşedinţială exercitată de debitorul unei obligaţii fiscale.Condiţii de exercitare. Refuzul instanţei de fond de a verifica aparenţa dreptului.
Cod procedură civilă, art. 581

O.G. nr.92/2003, art. 136 alin.(1), art. 141
Câtă vreme, anterior executării silite, debitorul unei obligaţii fiscale are la îndemână căi legale pentru a se stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată precum şi posibilitatea de a cere şi obţine, la instanţa competentă, suspendarea executării actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie, o solicitare similară făcută pe calea dreptului comun, în cadrul procesual al dispoziţiilor art.581 cod pr.civ. nu poate fi acceptată.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,

Decizia civilă nr. 675 din 23 martie 2011.
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul D. C. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună suspendarea executării silite pornită în baza notificării nr. 30234/27.12.2010 emisă de pârâtă pentru plata sumei de 3460 lei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă, întrucât prin notificarea cu numărul de mai sus a fost avertizat că va fi executat silit de agenţia pârâtă pentru suma de 3460 lei, executare ce i-ar putea crea o pagubă iminentă, impunându-se a se lua măsuri grabnice, în contextul în care în baza a două acţiuni de drept comun în dosarele nr. 249/120/2011 şi nr. 250/120/2011 a solicitat a se constata ca neîntemeiate pretenţiile pârâtei şi a formulat separat contestaţie la executare.

S-au ataşat înscrisuri la cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat respingerea cererii ca atare faţă de dosarele nr. 3661/120/2010, nr. 4690/120/2010 şi nr. 2803/120/2010 având aceleaşi părţi, obiect şi aceeaşi cauză.

Pe fond pârâta a susţinut că reclamantul, pentru aceeaşi perioadă de timp nu poate deţine şi calitatea de asigurat obligatoriu prin efectele contractului individual de muncă (ca urmare a reintegrării la angajator) potrivit art. 19 lit. a din Legea nr. 76/2002, pentru care a primit drepturi salariale şi de beneficiar al indemnizaţiei de şomaj primite în baza prevederilor art. 16 lit.a coroborat cu art.5 pct.4 lit.c din Legea nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa tribunalul a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocat de pârâtă, iar pe fond a respins cererea formulată de reclamant.

Pronunţându-se asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea executării silite pe calea ordonanţei preşedinţiale în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă ca urmare a notificării nr. 30234/27.12.2010 emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în timp ce în dosarul nr. 3661/120/2010 invocat de pârâtă ca având acelaşi obiect, părţi şi cauză s-a solicitat suspendarea executării în temeiul prevederilor O.G. nr.92/2003 cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce presupune o altă cauză juridică iar în dosarul nr. 4690/120/2010 s-a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea executării silite a unor decizii(nr.5183/23.06.2010 şi 14156/15.06.2010) emise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarelor 3661/120/2010 şi respectiv 2803/120/2010 aflate pe rolul Tribunalului Dâmboviţa şi care au ca obiect anularea deciziilor menţionate, iar nu a notificării 30234/27.12.2010 ce face obiectul cauzei de faţă.

În ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată faţă de dosarul nr. 2803/120/2010 s-a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie contestarea răspunsului nr. 14156/15.06.2010 al pârâtei, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele art.1201 cod civil.

Pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că nu s-au făcut dovezi cu privire la punerea în executare silită a deciziei nr. 5183/23.06.2010, decizie contestată în dosarul nr. 2803/120/2010, aflat în recurs la Curtea de Apel Ploieşti astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, potrivit art. 172 alin. 2 din Codul de procedură fiscală „dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.

Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reiterând susţinerile din cererea de ordonanţă preşedinţială, recurentul-reclamant a susţinut că prevederile art. 581 Cod procedură civilă, privind dreptul şi scopul unei ordonanţe preşedinţiale, de a preveni o pagubă iminentă creată cu prilejul unei executări silite au fost greşit interpretate de instanţa de fond care, respingând cererea, i-a încălcat dreptul de acces la justiţie garantat de art.21 din Constituţie câtă vreme se află în posesia mai multor notificări emise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care l-a somat despre executarea silită iminentă.

Refuzul instanţei de fond de a analiza fondul dreptului sub aspectul verificărilor privind aparenţa dreptului este greşit deoarece pericolul iminent al unei executări silite a fost dovedit, la fel ca şi existenţa unor cauze aflate pe rol care privesc fondul dreptului, aşa încât se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială ale cărei cerinţe sunt în totalitate îndeplinite.

Intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată şi la instanţa de fond şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurent, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041 cod cod pr.civ.,a constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Sub un prim aspect, Curtea constată că intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin întâmpinarea depusă în calea de atac, nu a exercitat recurs, aşa încât dezlegarea dată de prima instanţă acestui mijloc de apărare, nu poată fi supusă controlului judiciar în lipsa unei critici a sentinţei formulate în cadrul legal de pârâtă.

Sub un alt aspect, în privinţa criticilor aduse hotărârii instanţei de fond de recurentul-reclamant, Curtea constată că acestea se referă în esenţă la aplicarea greşită a legii, putând fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art.304, pct.9 cod pr.civ., chiar dacă declaraţia de recurs nu indică nici un temei juridic pentru calea de atac exercitată.

Cu susţinerea că cerinţele ordonanţei preşedinţiale sunt îndeplinite în cauză, iar instanţa de fond a pronunţat o sentinţă netemeinică, respingând acţiunea, recurentul-reclamant a invocat şi încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a cerut reformarea soluţiei în sensul admiterii în fond a cererii sale.

Critica nu se justifică.

Tribunalul a dat o corectă interpretare textului de lege incident în cauză corespunzător cu situaţia de fapt constând în aceea că actul de executare contestat în cauza de faţă îl reprezintă notificarea nr.30234 din 27 decembrie 2010 emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă , depusă în copie la filele 5-6 dosar fond.

Prin intermediul acestei proceduri, reglementate de dispoziţiile codului de procedură fiscală, debitorul reclamant D.C. a fost înştiinţat despre expirarea termenului de plată a obligaţiei de plată a sumei de 3460 lei şi despre termenul stabilit pentru achitare, 15 ian.2011, pentru evitarea executării silite într-una din modalităţile prevăzute de actul normativ sus-citat.

Împotriva notificării debitorul are deschisă calea specială a contestaţiei la executare în conformitate cu art.172 din codul de procedură fiscală, aşa cum a fost înştiinţat expres prin chiar conţinutul înscrisului emis de pârâtă.

Potrivit acestui text de lege persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

Titlul executoriu emis împotriva recurentului D. C. este decizia nr.5183 din 23 iunie 2010 depusă în copie la fila 15 dosar de fond.

Aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul, în dosar nu există nicio dovadă că acesta a fost contestat în termenul şi condiţiile legii, aşa încât cerinţa de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale reglementate de art.581 şi urm.cod pr.civ. referitoare la vremelnicia măsurii, nu este îndeplinită.

În egală măsură Curtea retine că, la art. 136 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu îşi plătesc de bună voie obligaţiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedura fiscală, "executarea silita a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod, de către organele de executare [....]".

Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedura fiscală, "titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată stabilit de lege sau de către organul competent [...]".

Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în temeiul art. 205 din Codul de procedura fiscala.

Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscala, "instanţa competentă poate suspenda executarea, daca se depune o cauţiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate[...]", ceea ce presupune ca executarea silita nu mai poate avea loc.

Aşadar, acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanţă conferă garanţii suficiente în sensul efectivităţii dreptului de acces la justiţie, inclusiv posibilitatea suspendării oricărei executări pornite în cadrul acestei proceduri, cu condiţia ca debitorul să-şi exercite efectiv dreptul instituit de legiuitor în favoarea sa.

Cu toate acestea în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. 2 din Constituţie, legiuitorul are deplină şi exclusivă competenţă de reglementare prin lege norme de procedură speciale, cu condiţia ca acestea sa nu fie contrare dispoziţiilor art. 21 din legea fundamentală.

Câtă vreme, anterior executării silite, debitorul unei obligaţii fiscale are la îndemână căi legale pentru a se stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată precum şi posibilitatea de a cere şi obţine, la instanţa competentă, suspendarea executării actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie, o solicitare similară făcută pe calea dreptului comun, în cadrul procesual al dispoziţiilor art.581 cod pr.civ. nu poate fi acceptată, aşa încât în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantului.

(Judecător Simona Buzoianu)

[72] Suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale.