Curtea de Apel Ploiesti

2. Drept procesual penal. Partea specială.

Verificări privind menţinerea arestării preventive.

C.proc.pen., art. 160 lit.b, art. 300¹

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 5, art.6

Potrivit art. 300¹ alin.1 c.proc.pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Conform art. 300¹ alin.3 c.proc.pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri care să justifice privarea de libertat, instanţa, menţine, prin încheiere motivată arestarea preventivă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 127 din 13 februarie2009.

Prin Încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 5.02.2009, pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 595/114/2009, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul I.M. şi s-a menţinut această măsură.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art. 174-175 alin.1 lit i c.pen., cu aplic.art. 37 lit.b c.pen., constând în aceea că în seara zilei de 22.08.2008, a lovit-o în mod repetat, într-un loc public, cu pumnii şi picioarele, pe victima Ş.V., cauzându-i grave leziuni traumatice.

S-a mai reţinut că, nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică şi a solicitat în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin decizia penală nr. 127 din 13 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, recursul declarat de inculpatul I.M., a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut în esenţă că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, nr. 639/P/2008 din 2.02.2009, inculpatul I.M., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev.de art. 174-175 lit.i c.pen., cu aplic.art. 37 lit.b c.pen., constând în aceea că, în seara zilei de 22.08.2008, a lovit pe victima Ş.V., în mod repetat, într-un loc public, producându-i grave leziuni traumatice urmare cărora a decedat.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău, la data de 3.02.2009, sub nr. 595/114/2009, fiind acordat termen la data de 5.02.2009, pentru a se discuta în Camera de Consiliu, în conformitate cu dispoz.art. 300¹ al.1 c.proc.pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, într-adevăr nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Mai mult decât atât, fapta a fost săvârşită de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art. 37 lit.b c.pen., inculpatul fiind condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 1876/22.08.2003 a Judecătoriei Focşani, la 4 ani închisoare.

În cauză se configurează săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art. 174-175 lit.i c.pen. şi art. 37 lit.b c.pen., faptă recunoscută de inculpat pe întreg parcursul procesului penal.

Faţă de un fenomen care proliferează, organele judiciare abilitate în acest sens, sunt chemate să dea o ripostă fermă autorilor unui asemenea gen de infracţiuni, situaţie în care se impune ca mesajul transmis mediului infracţional să fie unul neechivoc, de natură să limiteze organizarea unor activităţi infracţionale apte să conducă la dezechilibre majore şi la reacţii necontrolate.

Soluţia dispusă de prima instanţă nu înfrânge principiile şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în cauza dedusă judecăţii existând raţiuni de genul celor exprimate anterior, care impun restricţii ale dreptului la libertate al inculpatului.

Astfel, potrivit practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deţinuţii continuă să se bucure de toate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de C.E.D.O., cu excepţia dreptului la libertate, atunci o detenţie regulată intră în mod expres în câmpul de aplicare a art. 5 din Convenţie.

Potrivit aceleiaşi practici orice restricţii de alte drepturi trebuie să fie justificate şi trebuie să se bazeze pe considerente de securitate, în special prevenirea crimei şi apărarea ordinii, aceste restricţii decurgând inevitabil din circumstanţele detenţiei.

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că încheierea instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele motiv pentru care, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b c.proc.pen., recursul declarat de inculpatul I.M., a fost respins ca nefondat.

3. Art. 149¹, art. 150 Cod Procedura Penala,

Art. 197 alin. 1 si 4 Cod Procedura Penala

In cazul propunerii de arestare preventivă a inculpatului, procurorul este obligat să procedeze la ascultarea acestuia înainte de a sesizarea instanţei pentru luarea măsurii.

Ne-audierea de către procuror, înainte de a face propunerea de arestare preventivă, conform art. 149 alin.l şi art. 150 Cod procedură penală, conduce la nulitatea relativă a actului procesual (referatul de propunere), întrucât după punerea în mişcare a acţiunii penale, învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat şi este obligatorie ascultarea lui în prezenţa apărătorului de către procuror.

Încheierea din 13 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin încheierea nr. 5 din Camera de Consiliu din data de 11.03.2009 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a respins excepţia nulităţii invocată de inculpaţi ca fiind neîntemeiată, s-a admis propunerea formulata de PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL PRAHOVA şi în temeiul disp.art. 149/1 c.p.p. s-a dispus arestarea preventiva pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 11.03.2009 şi până la data de 08.04.2009 inclusiv, a inculpaţilor I.F.E., R.C.,N.I.F., D.C., D.C., M.L., N. S.

S-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventiva a inculpaţilor.

Pentru a pronunţa această încheiere tribunalul a reţinut că inculpaţii, sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. şi ped.de art.20 rap. la art. 174, 175 lit.i C.pen. şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. şi ped. de art.321 alin.2 C.pen., infracţiuni pentru care prin Ordonanţa nr.61/P/2009 din 23.02.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a început urmărirea penală, apreciind ca există indicii temeinice din care rezultă că inculpaţii în noaptea de 25/26.12.2008, l-au atacat pe numitul C. R. care se afla în clubul „P" şi i-au aplicat lovituri în zona capului, a feţei şi pe corp cu pumnii, cu picioarele şi cu obiectele contondente pe care le-au avut asupra lor producându-i leziuni grave, care au pus viaţa victimei în primejdie.

Urmare a conflictului declanşat de inculpaţi în susmenţionatul club, liniştea publică a fost grav tulburată şi aproximativ 100 de consumatori care se aflau în club petrecând sărbătoarea Crăciunului au părăsit speriaţi locaţia respectivă.

Agresiunea asupra victimei R.C. s-a desfăşurat în trei episoade succesive în incinta clubului, în toaleta şi în curtea clubului.

Prin Ordonanţa nr.61/P/2009 din 10.03.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor, pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art. 174, 175 lit.i C.pen. şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. şi ped. de art.321 alin.2 C.pen., iar prin Ordonanţa din 10.03.2009, a fost luată măsura reţinerii inculpaţilor pe o durată de 24 de ore.

Deşi inculpaţii au negat comiterea faptelor din probele administrate în cauză pana la acest moment din faza de urmărire penală, respectiv din depoziţiile martorilor oculari, C.C.A., M.L., B.V., A.A.A., R.G.D., L.R.P.D., P.C.F., C.Ş., M. R.F., D.I.G., D.M., rezultă indicii că inculpaţii în data de 25/26.12.2008, în incinta, în toaleta şi în curtea clubului în jurul orelor 01,30 noaptea, tară motive l-au acostat în salonul clubului pe C.R. aplicându-i lovituri cu pumnul şi cu castetul telescopic, peste cap faţă şi corp, iar când acesta a căzut la podea inculpaţii au continuat să-1 lovească cu picioarele în aceleaşi zone, până când acesta a ajuns în stare de inconştienţă, după care l-au abandonat, fugind de la locul faptei cu diferite mijloace de transport.

Faptele comise prezintă un pericol social ridicat, în raport de modalităţile în care au fost săvârşite, pe timp de noapte şi în loc public, de numărul agresorilor care au acţionat asupra victimei, de obiectele contondente folosite la agresiune cu care inculpaţii au acţionat şi nu în ultimul rând de consecinţele faptelor lor, respectiv punerea în primejdie a vieţii părtii vătămate C.R., din concluziile raportului medico legal nr.948/30.12. 2008 efectuat de Serviciul de Medicină Legală Prahova, rezultând că leziunile traumatice create au pus în pericol viaţa victimei a cărei supravieţuire la acea dată era improbabilă.

Măsura arestării preventive se ia in scopul de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica comiterea unor alte fapte de acelaşi gen, care au un impact negativ asupra opiniei publice sub aspectul gradului ridicat de pericol social al acestui gen de infracţiuni.

Privitor la excepţia nulităţii invocate de inculpaţi prin apărători prev. de art. 197 C.p.p., tribunalul, reţine potrivit practicii judiciare în materie că neascultarea inculpaţilor înainte de a se face propunerea de arestare preventivă, nu atrage nulitatea nici relativă şi nici absolută a propunerii de arestare preventivă, aşa cum s-a invocat întrucât inculpaţii, trebuie să fie audiaţi (ascultaţi), de judecător, înainte de a se dispune arestarea preventivă a acestora, conform art. 150 C.p.p. şi fiind ascultaţi de judecător, se acoperă lipsa omisiunii procurorului.

Tribunalul, a constatat astfel că, nu au fost vătămate drepturile legale ale inculpaţilor din prezenta cauză, aşa încât nulitatea invocată să nu poată fi înlăturată.

S-a mai constatat că sunt întrunite toate cerinţele prev. de art. 136, 143 şi 148 lit.f C.p.p., existând indicii temeinice că inculpaţii au comis faptele, pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani şi existând indicii că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, în condiţiile în care aceste fapte s-au produs într-un loc public, pe timp de noapte şi cu folosirea de obiecte contondente.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului recursului toţi inculpaţii au invocat nulitatea propunerii de arestare preventivă întrucât, nu au fost audiaţi de procuror, în calitate de inculpaţi, înainte de a se face propunerea de arestare.

De asemenea, se mai arată de către inculpaţi că, deşi fapta a avut loc la data de 25/26.12.2008 nu s-a dispus în cauză nici o măsură preventivă.

În fine, mai critică, în esenţă, că în propunerea de arestare preventivă nu se descrie participarea fiecărui inculpat la comiterea faptei pentru care sunt cercetaţi.

Examinând încheierea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, de criticile invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea va constata că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În cauză prin referatul nr. 61/P/2009 din 11.03.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a solicitat instanţei, în baza art. 149/1 Cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii : I.F.E., R.C., N.I.F., D.C., D.C., M.L., N.S..

S-a reţinut în cuprinsul referatului că în noaptea de 25/26.12.2008 sus-numiţii l-au atacat numitul C.R., care se afla în clubul „P" şi l-au lovit cu pumnii, picioarele, obiecte contondente pe care le avea asupra lor, provocându-i leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie.

Agresiunea s-a desfăşurat în trei episoade succesive, respectiv în incinta clubului, în toaletă şi în curtea clubului, toate persoanele arătate contribuind 1-a lovirea părţii vătămate şi susţinându-se reciproc în comiterea agresiunii.

Urmare a conflictului declanşat, liniştea şi ordinea publică din local a fost grav tulburată şi circa 100 de consumatori care se aflau în club petrecând seara de Crăciun au părăsit speriaţi locaţia respectivă.

La solicitarea propunerii de arestare s-a invocat de către inculpaţi nulitatea actului, întrucât ei nu au fost audiaţi în calitate de inculpaţi de către procuror înainte de sesizarea instanţei, conform art. 149/1 alin. 1 Cod procedură penală, încălcându-i-se dreptul la apărare. De asemenea, s-a invocat încălcarea disp. art. 237 alin. 2 Cod procedură penală.

Curtea analizând excepţia invocată , în raport de textele legale incidente va aprecia că aceasta este fondată.

Astfel, potrivit art. 149/1 alin. 1 Cod procedură penală "procurorul din oficiu sau la sesizarea organelor de urmărire penală, dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prev. de art. 148, când consideră că în intereseul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii preventive a inculpatului ".

Din interpretarea literală şi logică a textului rezultă că, înainte de a se formula propunerea de arestare preventivă procurorul trebuie să îl audieze pe inculpat în această calitate, întrucât textul se referă la arestarea inculpatului, ceea ce înseamnă că deja de faţă de el s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Mai mult decât atât textul foloseşte adverbul numai, de unde rezultă că ascultarea inculpatului de către procuror este obligatorie şi nu facultativă.

Pe de altă parte după punerea în mişcare a acţiunii penale, învinuitul audiat în calitate de inculpat, dobândeşte totodată şi alte drepturi dar şi alte garanţii procesuale.

Ascultarea inculpatului de către procuror înainte de a se formula propunerea şi în prezenţa apărătorului, este una din aceste garanţii procesuale. în această calitate şi conştientizând faptul că se va dispune inculparea pentru săvârşirea unei (unor) infracţiuni şi că se va solicita una din măsurile preventive, inculpatul poate face şi alte declaraţii care pot conduce apoi la formularea sau nu, de către procuror, a propunerii de arestare preventivă.

De asemenea, art. 150 Cod procedură penală prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător (....).

Deci, prin aceeaşi interpretare a textului, se poate trage concluzia că ascultarea inculpatului atât de către procuror cât şi de către judecător este obligatoriu, garantându-se în acest fel dreptul la apărare prev. de art. 6 Cod procedură penală.

In speţa de faţă, cei şapte inculpaţi au fost puşi sub învinuire la data de 23.02.2009 (fila 169 şi urm.) pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174 şi art. 175 lit. I Cod penal şi prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal, după care, au fost audiaţi în această calitate (de învinuiţi) la data de 10.03.2009 până în jurul orelor 19,00.La aceeaşi dată s-a dispus prin ordonanţă reţinerea lor pentru o perioadă de 24 de ore măsură ce a început de la orele 18,00.

In continuare, prin ordonanţa nr. 61 /P/2009 din aceeaşi dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei şapte învinuiţi , aceştia dobândind astfel calitatea de inculpat. Totuşi, în această calitate de inculpaţi recurenţii nu au fost audiaţi, fiind întocmită propunerea pentru luarea măsurii arestării preventive.

Având în vedere această situaţie, Curtea apreciază că în cauză au fost încălcate disp. art. 149/1 alin. 1 şi art. 150 Cod procedură penală privind ascultarea inculpatului de către procuror înainte de a se formula propunerea de arestare preventivă, iar sancţiunea nu poate fi decât nulitatea relativă a actului procesual.

Art. 197 alin. 1 Cod procedură penală prevede că "încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act".

în speţa de faţă au fost încălcate dispoziţiile legale care garantează dreptul la apărare al inculpaţilor şi prezenţa apărătorului său la audiere, întrucât în calitate de inculpaţi şi asistaţi de apărător , recurenţii nu au fost audiaţi de procuror, iar acest lucru poate fi considerat o vătămare în drepturile lor procesuale,respectiv al dreptului la apărare garantat de art.24 din Constituţie.

In aceste condiţii, Curtea va constata încălcarea dispoziţiilor legale menţionate astfel că, fără a mai examina pe fond propunerea de arestare preventivă, va admite recursurile, va casa încheierea tribunalului şi va revoca măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi.

Ţinând totuşi seama că faţă de cei şapte inculpaţi există indicii temeinice de săvârşire a infracţiunii pentru care sunt cercetaţi (aspect ce rezultă din declaraţiile inculpaţilor N.I. şi M.L. şi ale martorilor), în baza art. 145 Cod procedură penală(care nu prevede condiţia de nulitate relativă analizată ca în cazul arestării preventive),Curtea, va dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei de judecată.

în baza art. 145/1 Cod procedură penală inculpaţii vor fi obligaţi să respecte măsurile preventive de acest text de lege, iar în baza art. 145 alin. Vi Cod procedură penală aceştia vor fi obligaţi să nu ia legătura între ei pe durata măsurii preventive.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală privind revocarea măsurii în cazul încălcării obligaţilor menţionate.

4. APRECIEREA PROBELOR ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL.

RETRACTAREA DECLARAŢIILOR DATE ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE DE CĂTRE PARTEA VĂTĂMATĂ ŞI SCHIMBAREA POZIŢIEI PROCESUALE A PĂRŢII VĂTĂMATE.

Partea vătămată, deşi sancţionată administrativ pentru mărturie mincinoasă, nu a putut justifica în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale cu atât mai mult cu cât potrivit art.63 c.pr.penală, probele neavând valoare dinainte stabilită, aprecierea acestora se face prin examinarea şi coroborarea acestora cu toate mijloacele de probă administrate.(Decizia penală nr.60/22.01.2009).

Prin sentinţa penală nr.551/30.06.2008, Judecătoria Buzău a dispus condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev de art.211 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.penal, faptă comisă la 15.05.2007, dispunând în baza art.334 C.pr.penală schimbarea încadrării juridice din disp. art.211 alin.1 şi alin.2/1 lit.c C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.penal.

S-a făcut aplicarea disp. art.71 şi 64 lit.a,b, C.penal, pe timpul executării pedepsei.

În baza art.8 c.penal a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii de 1 zi, 15.05.2007.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria, pe baza probelor administrate a reţinut în sarcina inculpatului M.I. că în ziua de 15 mai 2007 acesta a pătruns în curtea imobilului proprietatea martorului Ş.N unde prin acte de violenţă psihică a deposedat-o pe partea vătămată M.E.M. de două telefoane mobile şi un ceas de mână.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei susţinând că aceasta a fost săvârşită de făptuitorul minor G.C.C..

Susţinerea inculpatului a fost respinsă având în vedere declaraţiile părţii vătămate, ale făptuitorului G.C.C..precum şi ale martorilor Ş.S.D., Ş.I.S., Ş.C. şi M.L. şi în baza proceselor verbale de confruntare dintre inculpat şi martori , probe din care rezultă situaţia de fapt reţinută de instanţă.

S-a reţinut că în drept fapta inculpatului constituie infracţiunea de tâlhărie prev.în art.211 al.1 cod penal cu aplicarea art.37 lit.b cod penal şi nu cea reţinută în rechizitoriu respectiv art.211 al.1,2/1 lit.c cod penal având în vedere că deposedarea părţii vătămate nu s-a făcut în incinta casei de locuit ci în curtea locuinţei.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul M.I. care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie susţinând ca nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.pr.penală.

Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 194/23.10.2008 a admis apelul declarat de inculpatul M.I., împotriva sentinţei penale nr.531 din 30.06.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău, a desfiinţat în parte în latură penală sentinţa atacată şi a redozat pedeapsa aplicată inculpatului în baza art.211 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 37 lit.b Cod pen. la 3 ani şi 4 luni închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit.a teza a II-a şi lit. b Cod pen. pe durata executării pedepsei.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt si încadrarea juridică a faptei, iar din probele administrate in cauză a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni,astfel ca în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestuia.

A observat însă instanţa de apel că la individualizarea pedepsei s-au avut in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 cod penal, dar având in vedere valoarea redusa a prejudiciului cauzat părţii vătămate, limitele de pedeapsa prevăzute de lege şi gradul de pericol social al faptei, a apreciat ca pedeapsa aplicată este prea aspră in raport de gravitatea faptei astfel încât se impune reducerea acesteia spre minimul special prevăzut de lege, precum şi modificarea conţinutului pedepselor accesorii.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.I., criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie, susţinând, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, arătând că nu a exercitat asupra părţii vătămate nici un fel de violenţă sau ameninţări şi că bunurile nu i-au fost remise lui, ci numitului G.C.C., astfel că nu poate fi reţinută vinovăţia sa, solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.pr.penală. Şi-a întemeiat inculpatul apărarea pe declaraţiile părţii vătămate, date în cursul cercetării judecătoreşti, prin care aceasta a susţinut că inculpatul nu i-a solicitat să-i remită bunurile şi că o astfel de remitere s-a făcut către coparticipantul G.C.C. şi nu către inculpat.

Criticile inculpatului sunt nefondate.

Instanţele au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi au realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie în forma cerută de lege de către inculpat.

Au fost avute astfel în vedere plângerile şi declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate M.E.M, declaraţiile participantului G.C.C., depoziţiile martorilor oculari Ş.S.D., Ş.I., Ş.C şi M.L. procesele verbale de confruntare dintre inculpat şi martori.

Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că la data de 15.05.2007 în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla în curtea imobilului casă de locuit, proprietatea numitului Ş.N., inculpatul recurent prin exercitarea de acte de constrângere psihică a deposedat-o pe partea vătămată M.E.M. de două telefoane mobile şi un ceas, bunuri în valoare de 130 lei, precum şi de actul de identitate pe care îl avea asupra sa.

Încă din cursul urmăririi penale, inculpatul recurent a negat săvârşirea faptei, susţinând că partea vătămată ar fi remis aceste bunuri coparticipantului G.C.C. împreună cu care se afla inculpatul. Însă, apărările inculpatului, sunt contrazise de plângerile şi declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate M.E.M., declaraţiile participantului G.C.C., depoziţiile martorilor oculari sus menţionaţi, procesele verbale de confruntare dintre inculpat şi martori.

În mod judicios prima instanţă a constatat că apărările inculpatului, formulate şi în cursul cercetării judecătoreşti, sunt nefondate raportat la mijloacele de probă expuse mai sus, din care rezultă cu certitudine exercitarea de acte de ameninţare şi constrângere psihică asupra părţii vătămate, sub imperiul cărora aceasta a remis inculpatului bunurile menţionate precum şi actul său de identitate.

În concret, rezultă că la 16.05.2007, deci imediat după incident partea vătămată s-a adresat cu plângere penală Poliţiei municipiului Buzău, afirmând că inculpatul a deposedat-o prin acte de violenţă de bunurile sus menţionate.

Din mijloacele de probă administrate rezultă că la data de 15.05.2007, partea vătămată s-a întâlnit pe stradă în localitatea G., judeţ Buzău cu inculpatul M.I. care era însoţit şi de coparticipantul G.C.C.

Inculpatul i.-a cerut părţii vătămate să-i remită o sumă de bani ce reprezenta contravaloarea unor produse cosmetice pe care partea vătămată îi luase angajamentul să le distribuie la propunerea numitului M.G., inculpatul afirmând că de fapt aceste bunuri i-ar fi aparţinut lui.

Cum partea vătămată a refuzat solicitarea inculpatului şi a afirmat că nu a reuşit să valorifice toate produsele cosmetice şi nici să încaseze banii de la clienţi, inculpatul a început să devină din ce în ce mai iritat şi a hotărât să meargă împreună cu partea vătămată la domiciliul martorei Ş.S.D., unde partea vătămată intenţiona să se deplaseze, cu scopul de a încasa banii pe produsele cosmetice.

Ajunşi la domiciliul martorei şi pătrunzând în curtea locuinţei (proprietate numitului Ş.N.) inculpatul i-a cerut părţii vătămate să-i remită drept garanţie actul de identitate, cele două telefoane mobile şi un ceas, bunuri care să reprezinte o garanţie a plăţii produselor cosmetice.

Întâmpinat fiind de refuzul părţii vătămate, inculpatul a manifestat o conduită agresivă verbal împotriva acesteia, fapt confirmat de depoziţiile martorilor oculari enumeraţi mai sus.

Starea de temere insuflată părţii vătămate, a fost accentuată şi de faptul că inculpatul prezenta la acel moment pe abdomen şi pe membrele superioare mai multe plăgi tăiate care sângerau, astfel încât în condiţiile în care acesta a ameninţat partea vătămată cu exercitarea de violenţe asupra sa, ţinând seama de contextul în care aceste ameninţări au fost adresate, este evident că partea vătămată a acceptat să-i remită inculpatului bunurile solicitate doar în urma stării de temere ce i-a fost creată prin atitudinea ameninţătoare a inculpatului.

Împrejurarea că ulterior în cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată şi-a nuanţat declaraţiile încercând să-l exonereze pe inculpat de răspunderea penală şi afirmând că de fapt ar fi remis aceste bunuri celuilalt participant prezent şi anume G.C.C., a atras asupra părţii vătămate efectuarea de cercetări pentru comitere a infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1 Cod penal.

Prin ordonanţa nr.5808/P/2007 din 17.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, partea vătămată M.E.M. a fost scoasă de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 alin.1 cod penal, fiindu-i aplicată sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 700 lei constatându-se că atitudinea ulterioară nesinceră a acesteia nu este unicul criteriu şi nici cel determinat pentru aprecierea gradului de pericol social al faptei comisă de către aceasta.

Aşadar, cum împotriva părţii vătămate au fost desfăşurate acte de urmărire penală în legătură cu comiterea unei infracţiuni îndreptată împotriva justiţiei şi anume infracţiunea de mărturie mincinoasă, este evident că declaraţiile ulterioare ale părţii vătămate nu pot sta decât sub semnul neverosimilităţii, cu atât mai mult cu cât depoziţiile martorilor oculari confirmă cele susţinute iniţial de partea vătămată în plângerea penală, depusă la poliţie.

Prin urmare, nici susţinerile părţii vătămate, din faţa instanţei de recurs, (potrivit cărora bunurile au fost remise numitului G.C.C. şi nu inculpatului), nu pot fi considerate credibile şi nici nu pot atrage exonerare a inculpatului de răspundere penală.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, chiar în faţa instanţei de recurs partea vătămată a descris contextul în care fapta s-a petrecut şi a confirmat că inculpatul a exercitat ameninţări împotriva sa.

Ca atare, Curtea constată că în mod judicios apărările inculpatului au fost înlăturate de instanţele anterioare, câtă vreme existenţa faptei şi vinovăţia acestuia sunt confirmate de toate mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale.

Partea vătămată, deşi sancţionată administrativ, pentru mărturie mincinoasă, nu a putut justifica în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale cu atât mai mult cu cât potrivit art.63 c.pr.penală, probele neavând valoare dinainte stabilită, aprecierea acestora se face prin examinarea şi coroborare acestora cu toate mijloacele de probă administrate.

Ori, cum celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, date în această fază procesuală, confirmă pe deplin existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului, fără a se aduce dovezi privind exercitarea de acte de constrângere de către organele de cercetare împotriva părţii vătămate, aşa cum aceasta a susţinut, rezultă cu claritate că soluţia de condamnare a inculpatului este legală.