Curtea de Apel Ploieşti

3. Dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ prevăd că este obligatorie procedura prealabilă în cazul în care se solicită revocarea în tot sau în parte a actului administrativ, de o persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim.


În cazul refuzului comunicării unui act sau a solicitării unei cereri, nu este obligatorie procedura prealabilă reglementată de disp. art.7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, deoarece aceste dispoziţii se referă doar la revocarea în tot sau în parte a actului administrativ pretins nelegal.

Renunţarea la judecată a unei cereri de chemare în judecată, atunci când părţile au intrat în dezbaterea fondului, nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi, potrivit art. 246 alin. 4 Cod procedură civilă

Decizia nr.732 din data de 28 aprilie 2010

pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti–Secţia

Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin sentinţa nr. 65 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenientul C I, în contradictoriu cu pârâtul Instituţia Prefectului Judeţul V. şi pârâtul Consiliul Local F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C I şi prin care a solicitat respingerea cererii formulate de Instituţia Prefectului în ceea ce priveşte hotărârea de aprobare a PUZ –ului „atragere intravilan şi lotizare – str. Brăilei, DN 23 T56 P235A Focşani” al cărei beneficiar este, să se constate refuzul autorităţilor administrative de a-i comunica hotărârea adoptată, concomitent cu obligarea Consiliului Local al Municipiului F. la comunicarea hotărârii sus-menţionate este inadmisibilă.

Se reţine prin sentinţă că cererea formulată de intervenient este inadmisibilă, deoarece intervenţia unei persoane fizice sau juridice în acţiunea intentată de Prefect, are ca efect evitarea incidenţei dispoziţiilor legale referitoare la procedura administrativă prealabilă şi la termenul de introducere a acţiunii, astfel că intervenţia nu este posibilă şi intervenientul nu a urmat procedura prealabilă prev. de disp. art. 7, alin. 1 din Legea 554/2004, înainte de formularea cererii de intervenţie.

Se reţine prin sentinţă că în ceea ce priveşte obligarea Consiliului Local al mun. F. la comunicarea Hotărârii nr. 43/2009 de aprobarea a PUZ-ului, solicitat de intervenient, faţă de susţinerile pârâtului că i-a fost comunicat intervenientului hotărârea respectivă după renunţarea la judecată de către instituţia prefectului, susţinere necontrazisă de intervenient, acţiunea a rămas fără obiect şi a respins-o ca atare şi totodată a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate legalitatea şi temeinicia hotărârii Consiliului Local al mun. F. nr. 43/2009, ca lipsită de interes, deoarece după renunţarea instituţiei prefectului la acţiune, hotărârea respectivă se bucură retroactiv de prezumţia de legalitate, autenticitate şi adevăr, nefiind necesară o hotărâre judecătorească care să constate acest aspect.

Se mai reţine prin sentinţă că intervenţia se priveşte a fi inadmisibilă şi în situaţia în care intervenientul a solicitat anularea actului înregistrat sub nr. 2101/9.02.2009, prin care s-a refuzat avizarea pentru legalitate a HCL nr. 43/2009 şi a actului preparator al Serviciului juridic al prefecturii, acte distincte de hotărârea Consiliului local şi pentru care era necesară parcurgerea procedurii prealabile, prev. de art. 7 din Legea 554/2004, nefiind admisibil de a se acorda nici daune materiale şi morale, ori penalităţi solicitate de intervenient de vreme ce procedura instituită de lege nu a fost respectată.

Împotriva sentinţei şi a încheierii din 26.06.2009, pronunţată de Tribunalul Vrancea, a declarat recurs intervenientul C. I., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Într-un prim motiv de recurs a arătat că în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu, deşi cererea de intervenţie fusese deja admisă în principiu de Tribunalul Vrancea, instanţa de fond la care s-a strămutat pricina erijându-se într-o instanţă de recurs şi pronunţându-se asupra unui aspect deja soluţionat, fiind incident motivul de casare prev. de disp. art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, instanţa de fond pronunţând o hotărâre prin care a încălcat competenţa instanţei superioare.

Arată recurentul că, cererea de intervenţie nu era inadmisibilă, deoarece nu se impunea ca intervenientul să iniţieze procedura prealabilă împotriva actului administrativ, reprezentat de Hotărârea Consiliului local F. nr.43/2009, atacat de prefect, pentru nelegalitate, el nesolicitând anularea hotărârii atacate în instanţă de prefect ci, dimpotrivă a considerat că actul este legal, astfel că nu trebuia urmată procedura prealabilă, prev. de art. 7 din Legea 554/2004.

Astfel, arată recurentul, în ce priveşte hotărârea nr. 43/27.01.2009, el a dovedit prin copiile cererilor formulate refuzul comunicării actului administrativ adoptat, situaţie în care nu era necesară procedura prealabilă, procedură ce nu era necesară şi nu se impunea nici în ceea ce priveşte actul nr. 2109/2009, de neavizare pentru legalitate a hotărârii nr. 43/2009, act atacat în cererea de intervenţie, el solicitând instanţei de fond să constate pe calea excepţiei de nelegalitate,în baza art. 4 din Legea 554/2004, nelegalitatea alin. 3 al actului administrativ emis de prefect, sub nr.2109/27.01.2009, constând în refuzul avizării HCL nr. 43/2009, acţiunea intentată pe această cale nefiind condiţionată nici de data emiterii actului administrativ atacat şi nici de termenul introducerii acţiunii.

Totodată, arată recurentul, instanţa nu a observat că nici pentru refuzul comunicării actului administrativ, legea nu cere îndeplinirea procedurii prealabile, aşa cum prevăd disp. art. 7 alin. 5 din Legea 554/2004 cu referire la art. 2 alin 2 din legea contenciosului administrativ.

A doua critică adusă sentinţei de recurent se referă la greşita considerare a instanţei de fond, ca fiind lipsit de interes capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate legalitatea şi temeinicia HCL Focşani nr. 43/2009, reţinând greşit că prin faptul renunţării la judecată de către Instituţia Prefectului V., acest capăt de cerere este lipsit de interes,în cazul intervenientului nefiind aplicabile disp. art. 246 (2) Cod procedură civilă, pentru că el nu a renunţat la judecata acestui capăt de cerere.

Prin al treilea motiv de recurs, arată că greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă şi pentru capătul de cerere, referitor la anularea actului nr. 2101/9.02.2009,prin care s-a refuzat avizarea pentru legalitate a HCL nr. 43/2009, pentru motivele arătate la dezvoltarea primului motiv de recurs cât şi pentru faptul că declanşarea procedurii prealabile urmată de iniţierea unei acţiuni distincte ar fi fost lipsită de sens şi de eficienţă juridică.

Prin al patrulea motiv de recurs arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, apreciind eronat ca rămas fără obiect, capătul de cerere privitor la obligarea Consiliului local F. să comunice hotărârea şi să dezdăuneze intervenientul, obiectul acestui capăt de cerere subzistă până la data comunicării, dată care trebuia reţinută în hotărâre şi până la care ar fi trebuit calculate daunele pricinuite intervenientului de Consiliul local F., privându-l pe intervenient de dreptul la un proces corect şi desfăşurat cu celeritate.

În ce priveşte încheierea din 26.06.2009 a Tribunalului Vrancea, recurentul arată că este greşită, deoarece s-a luat act de renunţarea la judecată a cererii reclamantului Instituţia Prefectului V., fără a avea acordul recurentului cu privire la cererea de renunţare, deoarece se intrase în dezbaterea fondului.

Recursul este fondat.

Primul motiv de recurs vizând greşita respingere a cererii de intervenţie în interes propriu ca inadmisibilă, este fondat.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată de recurent, la data de 29.04.2009, intervenientul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, formulată de Instituţia Prefectului V. împotriva Consiliului local F., pentru anularea hotărârii ce priveşte aprobarea PUZ-ului, să se constate refuzul autorităţilor administrative să-i comunice hotărârea adoptată în şedinţa din 28.01.2009, să fie obligat Consiliul local F. să-i comunice hotărârea, obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi în subsidiar şi-a rezervat dreptul de a solicita repararea pagubelor cauzate prin necomunicarea actului solicitat.

Prin completarea la cererea de intervenţie în interes propriu, recurentul a solicitat la data de 19.06.2009, să se constate pe cale de excepţie nelegalitatea şi netemeinicia alin. 3 al actului nr. 2109/9.02.2009, emis de Instituţia Prefectului V., nelegalitatea refuzului Consiliului Local al mun. F., de a-i comunica hotărârea nr. 43/2009, să se dispună anularea adresei nr. 2109/2009, obligarea Consiliului local să-i comunice hotărârea şi obligarea Consiliului Local al mun. F. şi a Instituţiei Prefectului V. la plata daunelor materiale 63.541,7 lei şi a penalităţilor de 1000 RON.

Prin urmare, în ce priveşte primul capăt de cerere din cererea de intervenţie în interes propriu, vizând respingerea ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, intentată de instituţia prefectului, nu erau incidente disp. art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziţii care prevăd procedura prealabilă înainte de formularea acţiunii de contencios administrativ, în cazul în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, situaţie în care trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Ori, în ce priveşte primul capăt de cerere, intervenientul nu se află în situaţia prevăzută de disp. art. 7 alin 1 din Legea 554/2004 şi prin urmare nu trebuia să urmeze procedura prealabilă reglementată de aceste dispoziţii.

Cel de-al doilea capăt de cerere din cerere de intervenţie, constând în refuzul autorităţilor administrative de a-i comunica hotărârea adoptată în şedinţa din 28.01.2009, intervenientul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de disp. art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, solicitând prin cererea înregistrată sub nr. 1008/25.02.2009 şi nr. 16900/3.04.2009 să i se comunice HCL prin care s-a aprobat PUZ-ul, pârâtul Consiliul local al mun. F. răspunzând cererilor formulate intervenient cu adresa nr. 16800/30.04.2009, fără însă a i se comunica hotărârea solicitată, acesta fiind un refuz de comunicare a actului solicitat.

Pe de altă parte, împotriva refuzului comunicării unui act sau a soluţionării cererii, nu este obligatorie procedura prealabilă prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ, dispoziţii în temeiul cărora este obligatorie procedura în cazul în care se solicită revocarea în tot sau în parte a actului administrativ, de o persoană ce se consideră că este vătămată într-un drept sau interes legitim.

Prin cererea de completare a cererii de intervenţie, formulată la 19.06.2009, recurentul a solicitat să se constate pe cale de excepţie nelegalitatea şi netemeinicia alin. 3 al actului nr. 2109/2009 şi nelegalitatea refuzului Consiliului local F. de a-i comunica hotărârea nr. 43/2009,în temeiul art. 4 alin 1 din Legea 554/2004 situaţie în care nu era obligatorie, plângerea prealabilă, aşa cum prevăd disp. art. 7 alin. 5 din Legea 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, Curtea consideră că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de recurent.

Cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la greşita considerare a instanţei de fond, ca fiind lipsit de interes capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate legalitatea şi temeinicia HCL nr. 43/2009, este fondat.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind legalitatea şi temeinicia HCL Focşani nr. 43/2009, ca lipsit de interes, pe motiv că Instituţia Prefectului a renunţat la acţiune, disp. art. 246 alin. 2 Cod procedură civilă, nefiind însă aplicabile în cazul intervenientului recurent, deoarece acesta nu a renunţat la judecata cererii de intervenţie în interes propriu, privind acest capăt de cerere.

Cel de-al treilea motiv de recurs, vizând greşita respingere a capătului de cerere privind anularea actului nr. 2109/9.02.2009, ca inadmisibil, este fondat, prin completarea la cererea de intervenţie în interes propriu, intervenientul recurent, a solicitat să se constate pe cale de excepţie nelegalitatea alin. 3 al acestui act, în baza art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, situaţie în care potrivit disp. art. 7 alin 5 din Legea 554/2004 nu este obligatorie procedura prealabilă.

Cel de-al patrulea motiv de recurs, vizând greşita aplicare a legii de instanţa de fond ce a apreciat eronat că este rămas fără obiect capătul de cerere privitor la obligarea Consiliului local F. să-i comunice Hotărârea nr. 43/2009, este fondat, de vreme ce hotărârea nu a fost comunicată recurentului intervenient, instanţa neputând respinge acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

Critica recurentului că, nu era posibil să se dispună respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie în interes propriu, de vreme ce Tribunalul Vrancea a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, nu este fondată.

Instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, dispunând încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în temeiul art. 51 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţare ce se dispune de către instanţă înainte de soluţionarea pe fond a cererii de intervenţie sau de respingere ca inadmisibilă, pentru neefectuarea unei proceduri obligatorii prevăzute în lege, deci încuviinţarea în principiu nu împiedică respingerea pe fond a cererii de intervenţie sau respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

În ceea ce priveşte încheierea din data de 26.06.2009 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei Instituţia prefectului Vrancea, recursul este fondat, deoarece instanţa a luat act de renunţarea la judecată fără învoirea recurentului, întrucât disp. art. 246 al. 4 Cod procedură civilă, prevăd că atunci când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

Acestea au fost considerentele pentru care Curtea a admis recursul declarat de intervenientul în nume propriu CJ, în contradictoriu cu intimata reclamantă reclamantei Instituţia prefectului Vrancea şi intimatul pârât Consiliul Local F., a casat sentinţa nr. 65/18.01.20010 şi încheierea din 26.06.2009, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa şi respectiv Tribunalul Vrancea şi a trimis, cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa.

4. Aviz prealabil autorizării modificării unor lucrări pentru care fusese emisă autorizaţie de construire. Refuzul acordării acestuia în cazul lucrărilor deja executate
- art. 7 şi 15/1 din Legea 50/1991 rep.

- art.24 din Legea nr.422/2001

Avizul Ministerului Culturii şi Cultelor necesar în vederea autorizării intervenţiilor asupra clădirilor ce reprezintă monumente istorice sau sunt situate în zona de protecţie a monumentelor istorice se solicită înaintea eliberării autorizaţiei de construcţie, iar în situaţia în care survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, titularul are obligaţia solicitării unei noi autorizaţii de construcţie

Decizia nr. 757 din data de 03 mai 2010

pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia

Comercială şi de Contencios Administrativ şi

Fiscal

Prin sentinţa nr.108/28.01.2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis acţiunea reclamantei M.S. şi a obligat pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului D. la eliberarea avizului necesar obţinerii autorizaţiei de construcţie necesară autorizării executării modificărilor executate deja de reclamantă la imobilul proprietatea sa.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că potrivit art.7 alin.15 şi 15/1 din Legea nr.50/1991, în situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.

A constatat prima instanţă că în această situaţie, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentaţie tehnică – D.T., elaborată în condiţiile modificărilor de temă intervenite, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale competente să decidă emiterea noii autorizaţii de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială, precum şi reluarea procedurii de autorizare în condiţiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depăşesc limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială.

În ceea ce priveşte atribuţia pârâtei, s-a constatat că aceasta este reglementată de art.24 din Legea nr.422/2001, care prevede că intervenţiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecţie a monumentelor istorice sau în zone construite protejate, se autorizează pe baza avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi a celorlalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Tribunalul a stabilit că pârâta a refuzat eliberarea avizului pentru că respectiva construcţie, motivând că nu s-ar fi încadrat în nivelul de înălţime maximă admis de Regulamentul local de urbanism, ceea ce nu corespunde realităţii, având în vedere concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză.

Mai mult, instanţa a apreciat că potrivit legii, este posibilă obţinerea unei noi autorizaţii, în cazul în care are loc o modificare a caracteristicilor construcţiei iniţiale, neputându-se aplica o sancţiune în acest sens, prin neemiterea unui alt aviz pentru o nouă autorizaţie, aşa cum s-a procedat în cauză, de către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că obligarea sa la emiterea retroactivă a avizului de specialitate pentru o construcţie deja executată, creează un precedent periculos, care va fi speculat pe viitor de toţi beneficiarii ce ar dori să obţină retroactiv acest aviz, prin eludarea restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare, referitoare la monumente istorice, zone construite protejate, rezervaţii de arhitectură.

Astfel, recurenta a arătat că potrivit art. 24 alin. 2 din Legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, intervenţiile ce se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar se află în zone de protecţie a monumentelor istorice sau în zone construite protejate, se autorizează pe baza avizului Ministerului Culturi şi Cultelor, sau după caz al Serviciilor publice deconcentrate ale acestei instituţii, şi a celorlalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Recurenta, a susţinut că intimata a încălcat deliberat avizul nr. 130/2005, care i-a fost eliberat la cerere, pentru lucrări de etajare şi extindere locuinţă P+1, însă aceasta a executat şi mansardă la imobil, fără avizul de specialitate impus de normele legale în vigoare şi fără a ţine cont că se află în zona de protecţie a Rezervaţiei de Arhitectură Ansamblul Bulevardul Carol I, cod în LMI 2004- DB- 2a-B-17202.

S-a învederat că potrivit art. 6 alin. 15 şi 15/1 din Legea 50/1991, în situaţia în care, în timpul executării lucrărilor şi în perioada de valabilitate a autorizaţiile de construire survin modificări de temă, privind lucrările autorizate, care conduc la modificarea acestora, titularul poate obţine o nouă autorizaţie de construire, proprietarul având obligaţia să întocmească şi să depună documentaţia aferentă, pentru obţinerea acesteia, odată cu constatarea necesităţii eventualelor modificări şi în nici un caz ulterior.

În aceste condiţii,solicitarea unui nou aviz din partea intimatei reclamante, în momentul în care construcţia neavizată – mansarda – era deja executată şi nu în momentul constatării deficienţelor privind scurgerea apelor pluviale şi a protecţiilor parazăpadă este nelegală, punând recurenta în faţa faptului împlinit, intimata fiind sancţionată contravenţional în urma depistării acestei situaţii de reprezentaţii primăriei Târgovişte.

S-a arătat că intimata a modificat întreaga arhitectură, noile faţade neîncadrându-se în specificul arhitectural al zonei, aşa cum rezultă din planşele foto anexate, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Prin decizia nr. 757 din data de 03 mai 2010 Curtea de Apel Ploieşti, a admis recursul pârâtei, a modificat în tot sentinţa atacată şi a respins acţiunea reclamantei M.S ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Intimata reclamantă a obţinut autorizaţia de construcţie nr.714/29.12.2005 – fila 13 dosar fond în baza căreia s-a autorizat etajarea şi extinderea locuinţei P+1 situată în Târgovişte str. M I A nr. 60, judeţul Dâmboviţa, pentru care a obţinut avizul favorabil din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.422/2001 – art. 24 alin. 1, imobilul autorizat fiind situat în Rezervaţia de Arhitectură Ansamblul Urban Regele Carol I din Târgovişte, cod în LMI 2004 –DB-II- a- B-17202.

Intimata reclamantă nu a respectat autorizaţia de construcţie, a executat lucrări neautorizate, respectiv mansardă la imobil, fiind sancţionată contravenţional prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 47 din 16.12.2008 încheiat de Primăria Municipiului G - fila 18 dosar fond.

Prin acest act s-a dispus ca intimata să întocmească documentaţie pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire pentru intrarea în legalitate – pct. 7 final din procesul verbal, însă, de această dată Ministerul Culturii şi Cultelor i-a refuzat eliberarea avizului favorabil, necesar obţinerii unei noi autorizaţii de construire, astfel că intimata reclamantă s-a adresat instanţei de judecată.

Curtea a constatat că, susţinerea intimatei cum că a fost nevoită să modifice înălţimea şi forma acoperişului, prin amenajarea unei mansarde care nu a fost prevăzută în proiectul iniţial, chiar dacă este verosimilă, nu justifică încălcarea de către intimata reclamantă a dispoziţiilor art. 7 alin. 15 şi 15/1 din Legea nr., 50/1991, potrivit cărora, dacă în timpul executării lucrărilor şi în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările autorizate, care conduc la modificarea acestora, titularul poate obţine o nouă autorizare de construire, după întocmirea şi depunerea documentaţiei prevăzută de lege.

În speţă, intimata reclamantă nu a sesizat autorităţilor îndreptăţite să-i elibereze o nouă autorizaţie asupra problemelor survenite pe parcursul executării lucrărilor şi în perioada de valabilitate a autorizaţiei, astfel încât a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea Legii nr. 50/1991.

Chiar dacă în raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul A D se concluzionează că înălţimea imobilului modificat de intimată se încadrează în cea impusă de Regulamentul de urbanism şi de certificatul de urbanism, din planşele foto depuse la dosar de către intimată rezultă în mod evident că arhitectura extinderii imobilului intimatei şi noile faţade ale acestuia deja construite în Ansamblul Urban „Bulevardul Castanilor”devenit „Bulevardul Regele Carol I”,înscris înscris în Lista monumentelor istorice a jud.Dâmboviţa la poziţia 498, contrastează cu specificul arhitectural al zonei, caracterizat prin imobile edificate într-un anumit stil, ceea ce alterează grav caracteristicele ansamblului clădirilor din această zonă.

Legea 422/2001 rep. privind protejarea monumentelor istorice, enumeră la art.3 categoriile de monumente istorice care intră sub incidenţa acestui act normativ,la lit.b fiind nominalizat  “  ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale, care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic”.

Potrivit art.8 din acest act normativ, clasarea monumentelor istorice cuprinde monumentele istorice de valoare naţională şi universală- grupa A şi monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local-grupa B,din care face parte şi Ansamblul urbanistic de clădiri din „Bulevardul Regele Carol I” Târgovişte,în care se situează şi imobilul intimatei reclamante.

Conform art.23 din Legea 422/2001 „ Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor”,în cadrul noţiunii de „intervenţie” fiind cuprinse şi, lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice şi de punere în valoare, care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice,aşa cum rezultă din alin.2, pct.a al acestui text.

Art.23,alin 3 din Legea 422/2001 prevede că autorizaţia de construire, autorizaţia de desfiinţare, precum şi autorizaţiile referitoare la intervenţiile prevăzute la alin. (2) se eliberează numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, autorizaţiile emise fără avizul instituţiilor abilitate prin lege şi fără respectarea condiţiilor acestora, fiind nule de drept,potrivit alin.4 din text.

S-a concluzionat că în mod cert intimata reclamantă nu a respectat autorizaţia de construire nr.714/2005,executând o extindere neautorizată a imobilului proprietatea sa,situat într-un ansamblu arhitectural urbanistic protejat din municipiul Târgovişte,fără respectarea proiectului autorizat şi fără a avea avizul recurentei - Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului D., edificând o construcţie care este pregnant diferită de ansamblul cu arhitectură specifică acestei zone,creând o notă discordantă, după cum rezultă din planşele foto aflate la dosar.

Instanţa a apreciat că această împrejurare echivalează cu o „deteriorare a mediului”, definită de art. 2 pct. 22 din OUG nr. 195/2005, ca fiind reprezentată şi de amenajarea necorespunzătoare a teritoriului, ceea ce contravine obligaţiei generale, impusă autorităţilor centrale şi locale şi tuturor persoanelor fizice şi juridice de a asigura o protecţie adecvată a mediului înconjurător, potrivit art.6 din acelaşi act normativ, încălcându-se dreptul constituţional al oricărui cetăţean la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, prevăzut de art. 35 din Constituţia României.

S-a conchis de către instanţa de recurs că această constatare nu înseamnă că intimata reclamantă nu mai poate obţine un aviz favorabil din partea Ministerului Culturii şi eliberarea unei noi autorizaţii de construcţie, inclusiv cu privire la modificările pretins necesare, în raport cu proiectul iniţial de extindere, însă este obligatoriu ca intimata reclamantă să prezinte autorităţilor un proiect de modificare care să corespundă specificului istoric al zonei, să se armonizeze cu celelalte construcţii, eliberarea avizului fiindu-i corect refuzată de către autorităţi, în condiţiile în care intimata nu a respectat dispoziţiile legale în vigoare.

În temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional T., a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea intimatei reclamante ca nefondată.