Curtea de apel timişoara decizii relevante secţia penală

&.Drept procesual penal

1. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Soluţie nejustificat de blândă în raport de gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului. Respingerea acordului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale

Codul de procedură penală: art. 478 – art. 485

Codul penal : art. 301, art. 35, art. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., instanţa va putea respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Potrivit art. 479 C.pr.pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar potrivit art. 482 lit. e) și h), acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege, felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Faţă de limitele de pedeapsă şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei, criticile vizând aprecierea de către prima instanță a soluţiei consemnate în acord ca fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanță a apreciat ca nejustificat de blândă în principal modalitatea de executare, constând în amânarea aplicării pedepsei, fără a i se impune inculpatului nicio obligaţie, prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen., în special cea prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. j) C.pen.

Chiar dacă obligaţiile prev. de art. 85 alin. (2) C.pr.pen. sunt la aprecierea organului judiciar, greşita apreciere a oportunităţii aplicării lor în acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi cenzurată de instanţă în analiza pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 734/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 108 din 26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 539/290/2015, în baza art. 485 alin. (2) C.pr.pen., a fost respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul I.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen., în dosarul penal nr. 140/P/2013 şi s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că:

Pe rolul Judecătoriei Reşiţa, la data de 12.02.2015, a fost înregistrat sub nr. dosar 539/290/2015, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul I.V., cercetat, în dosarul penal nr. 140/P/2013, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, faptă prev. de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen.

S-a reţinut în esenţă, ca situaţie de fapt, că inculpatul, în calitate de primar al comunei Z. M., a încredinţat contracte de arendare către o societate agricolă la care fiul său era preşedintele consiliului de administraţie, realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane.

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţie s-a prevăzut felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C.pen., amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 83 C.pen. şi art. 84 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în data de 09.02.2015, în dosarul penal nr. 140/P/2013, între Parchetul de pe lângă Curtea de apel Timişoara şi inculpatul I.V., instanţa de fond a constatat că, în cauză, soluţia consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, motiv pentru care a respins acest acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru următoarele considerente:

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţie s-a prevăzut felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzute de art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 5 C.pen. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în temeiul art. 83 şi art. 84 C.pen., s-a convenit amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 85 alin. (1) C.pen., s-a dispus obligarea inculpatului la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor obligaţii:

• 
  să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;
  
• 
  să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  
• 
  să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
  
• 
  să comunice schimbarea locului de muncă;
  
• 
  să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
  

În baza art. 301 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), alin. (2) C.pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., instanţa va putea respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

În primul rând, considerarea pericolului social concret al infracţiunii şi al inculpatului se va realiza prin raportare la modalitatea de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată, natura şi gravitatea consecinţelor infracţiunii, precum şi natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedenţa penală a inculpatului, astfel cum acestea au fost evidenţiate în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Observând aceste criterii, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a înţeles să încredinţeze contractele de arendare către o societate agricolă la care fiul său era preşedintele consiliului de administraţie, realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane. Astfel, s-a reţinut că, în baza acelor patru contracte de arendare semnate din partea Consiliului Local al comunei Z.M. de către primarul I.V., fără a avea acordul Consiliului Local, Societatea Agricolă Z.B. Z.M. a încasat de la APIA plăţi în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.

Modalitatea concretă de comitere a infracţiunii de conflict de interese este de natură să imprime faptei şi inculpatului un grad ridicat de periculozitate. În acest context, dar şi prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C.pen., instanţa de fond a apreciat că pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de conflict de interese nu este adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Prima instanţă a apreciat că în cauză lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu poate fi identificată ca un element care să justifice orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedeşte un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum redus.

În al doilea rând, observând acordul de recunoaştere a vinovăţiei prin prisma modalităţii de executare, instanţa de fond a constatat că în cauză s-a stabilit amânarea aplicării pedepsei, însă inculpatului nu i-a fost impusă nicio obligaţie, dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen.

De asemenea, s-a remarcat faptul că, în cazul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, dispoziţiile art. 301 alin. (1) C.pen. stabilesc pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Respectând aceste dispoziţii legale, inculpatului i-a fost interzis, cu titlu de pedepse complementare, pe o perioadă de un an, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În raport de dispoziţiile art. 68 C.pen., care stabilesc modalitatea de executare a pedepselor complementare, instanţa de fond a constatat că, în cazul în care se dispune amânarea aplicării pedepsei, pedepsele complementare nu se vor executa pe durata termenului de supraveghere şi nici după expirarea acestui termen, cu excepţia situaţiei în care intervine revocarea sau anularea măsurii.

Prin urmare s-a dedus că, în speţă, prin faptul că s-a optat pentru amânarea aplicării pedepsei, executarea pedepsei complementare impusă inculpatului, ca pe o perioadă de un an să nu exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat nu va mai opera, inculpatul beneficiind în continuare de această prerogativă de exercitare a drepturilor vizate.

Ori, având în vedere, pe de-o parte textul de incriminare - art. 301 alin. (1) C.pen.-, din cuprinsul căruia se deduce intenţia legiuitorului, ca persoanelor care se fac vinovate de comiterea infracţiunii de conflict de interese, să le fie interzise drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C.pen., iar pe de altă parte pericolul social concret al infracţiunii şi contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de acest gen, instanţa apreciază că interzicerea acestor drepturi, cu titlu de pedepse complementare trebuie să fie una efectivă, care să fie aptă să producă consecinţe juridice.

În aceste condiţii, modalitatea de executare a pedepsei apare ca fiind blândă, pe de-o parte, prin prisma faptului că executarea pedepselor complementare este suspendată prin amânarea aplicării pedepsei, iar pe de altă parte, prin prisma faptului că, acestuia nu i-a fost impusă executarea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. j) C.pen., respectiv obligarea inculpatului, ca pe durata termenului de supraveghere să nu ocupe sau să nu execute funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În această ordine de idei, nu se poate face abstracţie contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o astfel de fapte a persoanelor care deţin funcţii publice, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.

Executarea pedepsei în modalitatea stabilită prin acord – lipsa obligaţiei de a nu ocupa sau de a nu executa funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii - nu corespunde pe deplin funcţiei de constrângere şi de reeducare, precum şi scopului preventiv al pedepsei, inculpatului inducându-i-se astfel ideea că poate persevera în acest comportament contrar legii, din moment ce, în continuare ar avea dreptul să exercite funcția publică de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Exemplaritatea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia trebuie să producă efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

În al treilea rând, s-a reţinut faptul că, deşi inculpatului i-a fost interzisă, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C.pen., exercitarea aceloraşi drepturi nu a fost interzisă şi cu titlu de pedepse accesorii, astfel cum impun dispoziţiile art. 65 alin. (1) C.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 108 din 26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 539/290/2015, a declarat apel inculpatul I.V., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 05.06.2015 sub nr. 539/290/2015.

În motivarea apelului inculpatul I.V. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate ca fiind netemeinică şi nelegală şi, pe fond, admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, aplicând soluţia prev. de art. 396 alin. (4) C.pr.pen., întrucât în speţă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 480 C.pr.pen., iar modul în care este reglementat acest acord de recunoaştere a vinovăţiei nu exclude încheierea acestuia în cazul comiterii de infracţiuni pentru care este prevăzută şi pedeapsa complementară. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei s-a avut în vedere că tragerea la răspundere penală a inculpatului intervine după 6 ani de la comiterea ultimului act material, astfel că soluţia propusă, de amânare a aplicării pedepsei, nu poate fi considerată nejustificat de blândă.

În ceea ce priveşte observaţia primei instanţe privind neimpunerea niciuneia din obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C.pen., a solicitat inculpatul să se observe că obligaţiile cuprinse în acest articol nu sunt reglementate imperativ, impunerea lor fiind lăsată la latitudinea organului de urmărire penală.

Referitor la limita de pedeapsă propusă prin acord, aceea de 1 an închisoare, s-a avut în vedere că, sub aspectul limitelor pedepsei, legea penală mai favorabilă este legea veche, iar din acest punct de vedere acordul este legal şi temeinic.

Examinând apelul formulat de către inculpatul I.V. prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanța apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 479 C.pr.pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Instanța a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul I.V., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Criticile formulate în apel vizează greșita respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției, solicitându-se admiterea sesizării instanţei privind încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 – art. 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar potrivit art. 482 lit. e) și h), acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege, felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției se constată că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, obiect al acordului a fost stabilită potrivit prev. art. 301 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen., are ca limite legale închisoarea între 1 an și 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Prin acordul menţionat s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 5 C.pen.

În temeiul art. 83 şi art. 84 C.pen., modalitatea de executare a pedepsei, convenită a fost amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., fiind stabilite doar obligaţiile imperative stabilite de art. 85 alin. (1) C.pen.

În baza art. 301 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), alin. (2) C.pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Faţă de limitele de pedeapsă şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei, criticile vizând aprecierea de către prima instanță a soluţiei consemnate în acord ca fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului nu pot fi avute în vedere.

Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul, primar al localităţii Z.M., a semnat din partea Consiliului Local al comunei Z.M., fără a avea acordul Consiliului Local în acest sens, patru contracte de arendare în anii 2007, 2008, 2009 cu Societatea Agricolă Z.B. la care fiul său era preşedintele consiliului de administraţie, prin aceste acte realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane, întrucât Societatea Agricolă Z.B Z.M. a încasat de la APIA plăţi în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.

Având în vedere caracterul continuat al actelor care s-au succedat pe parcursul anilor 2007-2009, perioada lungă de timp pe parcursul căreia inculpatul a perpetuat obţinerea de foloase materiale de către Societatea Agricolă Z.B la care fiul său era preşedintele consiliului de administraţie, această societate încasând de la APIA plăţi în campaniile 2008-2013, cuantumul mare al folosului material obţinut, respectiv plăţi în valoare de 2.152.183,91 lei, imprimă faptelor un caracter grav şi nu pot justifica aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.

Circumstanţele legate de persoana inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale nu pot fi valorificate în contextul gravităţii faptelor pentru care s-a încheiat acordul, reprezentând o rezultatul unei atitudini civice normale, mai ales faţă de funcţia de primar din care inculpatul a acţionat în conflict de interese.

În mod corect însă prima instanță a apreciat ca nejustificat de blândă în principal modalitatea de executare, constând în amânarea aplicării pedepsei, fără a i se impune inculpatului nicio obligaţie, prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen., în special cea prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. j) C.pen.

Deşi inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă complementară obligatorie potrivit art. 301 alin. (1) C.pen., prin modalitatea de executare stabilită, aplicarea pedepsei complementare obligatorii devine lipsită de conţinut, aceasta neputând fi executată în situaţia amânării aplicării pedepsei. Or, sistemul de pedepse principale, accesorii şi complementare au menirea ca împreună să asigure funcţiile de constrângere, exemplaritate, reeducare şi eliminare, iar pedepsele complementare complinesc şi completează represiunea, fiind cu atât mia importantă efectivitatea lor acolo unde legea prevede aplicarea obligatorie.

Prin urmare, contrar criticilor din apel, efectivitatea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică în situaţia săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, pe parcursul anilor 2007-2009, din postura de primar, este la fel de importantă ca şi pedeapsa principală, doar în acest fel putându-se realiza funcţia de reeducare a inculpatului care a suprapus interesele personale peste cele ale autorităţii publice, încălcându-şi obligaţia de probitate.

Chiar dacă obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C.pr.pen. sunt la aprecierea organului judiciar, greşita apreciere a oportunităţii aplicării lor în acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi cenzurată de instanţă în analiza pedepsei aplicate.

Prin urmare, soluția concretă din prezentul acord, a stabilit o soluție nejustificat de blândă privită ca ansamblu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 488 alin. (4) lit. a) C.pr.pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.V. împotriva sentinţei penale nr. 108/26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 539/290/2015.

2.