Curtea de apel timişoara decizii relevante secţia penală

Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestării la domiciliu. Criterii de apreciere: reducerea rezonanţei sociale a pericolului public al faptei, termenul rezonabil al duratei arestului preventiv, administrarea întregului probatoriu, stadiul procesual al cauzei în faţa judecătorului de Cameră preliminară

Codul de procedură penală : art. 202, art. 223, art. 242

Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art. 5

Dreptul la libertate şi siguranţă al persoanei este ocrotit de Convenţia europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă şi reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunţa, iar garanţiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenţie. Scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanţele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanţe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepţii privitoare la o garanţie fundamentală a libertăţii individuale.

Articolul 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispoziţiile Convenţiei, inclusiv cu principiile pe care le enunţă sau care rezultă din ele.

Potrivit art. 202 C.pr.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Condițiile prevăzute de art. 223 trebuie să fie îndeplinite și în cazul în care, față de inculpat se dispune o măsură privativă de libertate mai puțin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu, astfel cum rezultă din prevederile art. 218 alin. (1) C.pr.pen., judecătorul trebuind să verifice în plus și dacă această măsură este nu numai necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen., respectiv în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Potrivit art. 242 alin. (2) C.pr.pen. „măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură mai uşoară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen.

Curtea reţine că, potrivit art. 5 alin. (2) CEDO, orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la stadiul procesual şi la durata arestului preventiv în detenție executat până în prezent de către inculpat, Curtea apreciază că motivele ce iniţial au justificat luarea măsurii arestării preventive în detenție faţă de inculpat, datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru menţinerea arestului preventiv, acest interval de timp scurs de la data săvârşirii presupusei fapte şi arestării preventive a inculpatului fiind în mod evident suficient pentru a reduce rezonanţa socială a faptelor şi a înlătura starea de temere şi nesiguranţă generată societăţii, precum şi de a corija un eventual fond infracţional al inculpatului, acesta înţelegând în prezent care sunt consecinţele săvârşirii unor fapte de natură penală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Încheierea penală nr. 83/CP/CO din 21 august 2015, Conf.univ.dr. M.B

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 august 2015 pronunţată în dosar nr. 6310/30/2015, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Timiş, a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.N.P.

În baza art. 207 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen. a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul I.N.P., prin Încheierea penală nr. 147/DL din data de 25.07.2015 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, urmând ca legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 30 de zile, respectiv înainte de 15.09.2015.

În temeiul art. 242 alin. (1) C.pr.pen. a respins cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, iar în temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.pen. a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoara, respectiv arestul al domiciliul sau controlul judiciar.

Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Timiş a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timiş din data de 14.08.2015, emis în dosarul cu nr. 79/P/2015 al acestui parchet, inculpatul I.N.P., a fost trimis în judecată, în stare de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000.

În concret, s-a reţinut că inculpatul I.N.P., în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, și-a exercitat influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad pentru atribuirea contractului de achiziție publică privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență Arad" pentru ca acest contract să fie câștigat de asocierea în participațiune SC A.L.I. SA (finanțator) – SC M.T. SA (furnizor). Procedura a fost viciată de către inculpatul I.N.P. – președinte al C.J. Arad și de către inculpatul N.A. – director tehnic în cadrul C.J. Arad prin solicitarea și determinarea întocmirii unui caiet de sarcini care să fie favorabil asocierii formate din cele două societăţi comerciale mai sus arătate, astfel încât aceștia să câștige contractul. De asemenea, influența celor doi funcționari publici reprezentativi la nivelul județului Arad s-a manifestat și asupra membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziția publică având ca obiect "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență Arad", astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii asocierea formată din cele două societăți. De altfel s-a stabilit că această comisie a fost numită prin Dispoziția președintelui C.J. Arad – I.N.P. nr. 186/23.04.2012 și că valoarea contractului a fost estimată la suma de peste 1.600.000 euro. Urmare a acestei influențe exercitate contractul a fost câștigat în anul 2014 de către asocierea amintită și s-a înregistrat cu numărul 123/23.10.2014.

La data de 22.07.2015 denunțătorul colaborator D.C.I. din suma de 10.000 euro și 45.000 lei primită de la inculpatul P.A.M. – administrator la SC M.T. SA la data de 16.07.2015 a remis suma de 35.000 lei lui I.N.P., cu precizarea că această sumă a fost dată de P.A.M. – administrator la SC M.T. SA pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului 123/2014. În cursul aceleiaşi zile, martorul D.C.I. i-a remis şi inculpatului N.A. suma de 10.000 lei, reprezentând folosul propriu al acestuia primit din partea inculpatului P.A.M. pentru sprijinul direct acordat în câştigarea contractului de furnizare aparatură medicală la care s-a făcut referire supra.

Totodată, la data de 24 iulie 2015, inculpatului I.N.P. i s-a mai remis de către denunţătorul colaborator şi suma de 10.000 euro, din suma ce i-a fost lăsată în acest scop de către P.A.M..

Faţă de inculpatul I.N.P., prin ordonanţa din data de 24.07.2015 s-a dispus reţinerea acestuia pe o durată de 24 ore, începând cu data de 24 iulie 2015 ora 21³⁰, până la data de 25 iulie 2015, ora 21³⁰.

Prin încheierea cu nr.147/DL, Tribunalul Timiş – Secţia Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.N.P., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25 iulie 2015 şi până la data de 23 august 2015 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 59/UP din 25.07.2015.Contestaţia formulată de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr.106/DL/CO din data de 28 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timiş din data de 14.08.2015, emis în dosarul cu nr. 79/P/2015 al acestui parchet s-a propus menţinerea măsurii preventive dispusă faţă de inculpatul I.N.P.

S-au avut în vedere prevederile art. 348 C.pr.pen., raportat la art. 207 alin. (2) C.pr.pen., potrivit cărora după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, judecătorul de cameră preliminară este dator să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (4) C.pr.pen., atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, iar conform art. 207 alin. (5) C.pr.pen., în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

La luarea măsurii arestării preventive, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C.pr.pen., respectiv existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție, iar măsura arestului preventiv este, raportat la gravitatea faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (2) C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a reţinut că măsura arestului preventiv a fost luată în mod legal, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare menţinerea acestei măsuri preventive.

În acest sens, s-a avut în vedere că potrivit art. 202 C.pr.pen. – scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Coroborând aceste dispoziţii, judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru menţinerea măsurii preventive: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiunii; infracţiunea să fie din cele menţionate în art. 223 alin. (2) C.pr.pen., măsură preventivă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. La acestea s-a adăugat şi condiţia conformităţii dreptului intern cu exigenţele art. 5 paragraf 1 lit. c) al Convenţiei, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat şi condiţia conformităţii dreptului intern cu exigenţele art. 5 paragraf 1 lit. c) al Convenţiei, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

În privinţa primei condiţii necesare în luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive, s-a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiunii – dar şi din punctul de vedere al Convenţiei Europene – existenţa unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârşit o infracţiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a reţinut că subzistă şi în prezent motivele care au determinat arestarea iniţială a inculpatului.

Astfel, s-a constatat că există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000; avându-se în vedere că în sarcina inculpatului s-a reţinut că în cursul anului 2012 a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul P.A.M. a sumei totale de 40.000 euro şi a primit efectiv prin intermediul martorului D.C. sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 şi 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul determinării unor funcţionari asupra cărora îşi exercita autoritatea funcţiei în cadrul C.J. Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC M.T. SA în a câştiga contractul nr.123/2014 încheiat între C.J. Arad și Asocierea SC A.L.I. SA – SC M.T. SA, având reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează achiziţiile publice.

Sub acest aspect, s-a reţinut că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan şi Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestului preventiv aţă de o persoană nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii complete încă din momentul arestării. În consecinţă, s-a dedus că însuşi legiuitorul român a prevăzut faptul că pentru a se putea dispune luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de o persoană este suficientă existenţa unor probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârşirea unei infracţiunii pentru care este cercetat.

În consecinţă, s-a opiniat că, spre deosebire de condamnare, când instanţa de judecată trebuie să dovedească fără echivoc vinovăţia inculpatului, la luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv sunt suficiente anumite probe care să conducă către o concluzie plauzibilă că persoana în cauză este posibil să fi săvârşit o infracțiune. Rolul detenţiei preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumţiei de nevinovăţie, este considerată nevinovată.

Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş, a considerat că în prezenta cauză există suficiente probe cu privire la o posibilă comitere de către inculpatul I.N.P. a unei fapte de corupție, probe care să convingă un observator independent că inculpatul este posibil să fi comis această faptă.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 05.06.2015 denunțătorului D.C.I. a depus un denunț prin care a arătat că în urmă cu aproximativ o lună de zile a purtat o discuție cu inculpatul, care s-a arătat nemulțumit de faptul că, în contextul derulării unui contract având ca obiect furnizarea de echipamente medicale pentru Spitalul Județean de Urgență Arad, reprezentanții SC M.T. SA nu i-au dat nicio sumă de bani, deși înțelegerea a fost ca inculpatul să primească un procent de 5 % din valoarea contractului încheiat în 2014.

Această discuție a avut loc în contextul în care la data de 08.06.2015 a fost termenul limită de depunere a ofertelor pentru un alt contract de furnizare a echipamentelor medicale pentru Spitalul Județean de Urgență Arad.

După această discuție, denunțătorul a fost contactat de numitul P.A.M. – reprezentantul SC M.T. SA, cu care s-a întâlnit atât la București, cât și la Arad, iar în cursul acestei întâlniri această persoană i-a confirmat înțelegerea existent cu inculpatul I. și i-a transmis că va plăti sumele convenite în două tranșe.

Ulterior, la data de 15.07.2015 P.A.M. s-a întâlnit cu denunțătorul la locuința acestuia, ocazie cu care i-a și lăsat denunțătorului suma de 20.000 euro pentru a fi predate inculpatului.

La data de 16.07.2015 denunţătorul a predat banii primiți de la P.A. organelor de urmărire penală, ocazie cu care bancnotele au fost individualizate fiecare în parte, la data de 21.07.2015 banii fiindu-i restituiți pentru a fi predate mai departe inculpatului.

În seara zilei de 22.07.2015 inculpatul s-a deplasat la locuința denunțătorului, unde a primit suma de 35.000 lei din banii primiți de denunțător de la P.A.M. D.C.I. a mai arătat că banii au fost predați după ce în prealabil i-a pus într-o cutie în care se afla și o sticlă de whisky.

În sfârșit, denunțătorul a mai precizat că la data de 24.07.2015, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal de la Lipova la Arad, în mașină aflându-se și inculpatul, i-a comunicat numitului I.N.P. că restul banilor primiți de la P.A., respectiv suma de 10.000 euro, se află în torpedoul mașinii, situație în care inculpatul i-a cerut să meargă până la locuința sa pentru a lăsa banii. După ce a oprit autoturismul, inculpatul a luat banii și i-a introdus într-o coală de hârtie, iar după ce a coborât din mașină a fost oprit de organele de cercetare penală.

S-a remarcat că susținerile denunțătorului sunt confirmate și de celelalte dovezi existente la dosar.

În acest sens, s-a observat că potrivit procesului verbal întocmit de organele de urmărire penală la data de 16.07.2015, denunțătorul a predat organelor de urmărire penală, la data de 16.07.2015 suma de 10.000 euro și 45.000 lei primiți de la numitul P.A. pentru a fi predați inculpatului I.N.P. Conform procesului verbal banii au fost înseriați și fotografiați după care au fost restituiți denunțătorului pentru organizarea flagrantului.

De asemenea, s-a constatat că la dosarul de urmărire penală se regăsesc și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor purtate în mediul ambiental între denunțătorul D.C.I. și numitul P.A., procese verbale care confirmă existența întâlnirilor dintre denunțător și reprezentantul SC M.T. SA, precum și destinația banilor primiți de denunțător, precum şi procesul verbal de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, discuții purtate la data de 22.07.2015 la locuința denunțătorului. Din cuprinsul acestora s-a reţinut că în cursul acestor discuții, denunțătorul îi comunică inculpatului împrejurarea că a primit de la P.A. o primă tranșă de bani, ocazie cu care inculpatul îi răspunde că a înțeles. De asemenea, deși inculpatul a negat acest lucru, se poate observa că în prezența inculpatului denunțătorul a luat dintr-o piesă de mobilier din dulap o sumă de bani pe care a pus-o pe masă, inculpatul cerându-i denunțătorului să nu lase banii pe masă. În acest context, denunțătorul a adus dintr-o camera alăturată o plasă, din care a scos o sticlă de whisky pe care i-a arătat-o inculpatului, după care a reintrodus-o în cutie, a luat teancul de bani și i-a introdus în aceeași cutie cu sticla.

S-a mai remarcat că la dosarul de urmărire penală se regăsește și procesul verbal de redare a discuțiilor purtate între D.C.I. și I.N.P. la data de 24.07.2015, în autoturismul denunțătorului, pe drumul dintre Lipova și Arad. Cu această ocazie, denunțătorul i-a indicat inculpatului că în torpedoul mașinii se află suma de 10.000 într-un plic, aspect pe care inculpatul a arătat că l-a înțeles și i-a cerut denunțătorului să se oprească la el acasă. De asemenea, s-a reţinut că după cum rezultă din procesul verbal de redare, denunțătorul a deschis torpedoul mașinii, a luat un plic pe care i l-a remis inculpatului. Inculpatul a luat plicul cu mâna stângă, l-a așezat peste o coală de hârtie pe care o avea în mână și a coborât din autoturism, după care a avut loc intervenția organelor de urmărire penală şi că, potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în momentul intervenției organelor de urmărire penală inculpatul a aruncat plicul pe care l-a primit de la denunțător pe capota mașinii, el arătând inițial că nu știe nimic despre acel plic, după care a revenit și a arătat că l-a primit de la denunțător, dar că nu cunoaște conținutul acestuia.

Procedând la verificarea conținutului plicului, organele de urmărire penală au constatat că acesta conține suma de 10.000 euro, după care s-a constatat că seriile de identificare a bancnotelor sunt identice cu seriile bancnotelor primite de denunțător de la P.A.

Totodată, s-a constatat că inculpaţii N.A. şi P.A.M. au avut în cursul urmăririi penale o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor, iar inculpatul I.N.P. nu a recunoscut săvârșirea faptei. El a arătat că nu-și poate explica declarațiile denunțătorului, în contextul în care niciodată nu i-a cerut acestuia să facă ceva ilegal. În legătură cu sumele de bani despre care se afirmă că le-ar fi primit, inculpatul a arătat că în seara zilei de 22.07.2015 nu a primit niciun ban de la denunțătorul D.C.I., iar la data de 24.07.2015, în timp ce cobora din autoturismul denunțătorului, acesta i-a cerut să ia un pachet despre care a afirmat că-i aparține, fără ca el să cunoască conținutul acestui pachet, ulterior constatând că în plic se afla o sumă de bani.

Având însă în vedere procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele - verbale de redare a măsurilor de supraveghere tehnică, declarația martorului denunţător D.C.I., ale martorilor R.G.M., P.D.O., H.C., O.M.I., T.B.D., L.S.D., M.V.A., declaraţiile inculpaţilor N.A. şi P.A.M., judecătorul de camera preliminară de la Tribunalul Timiş a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente probe care să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpatul I.N.P. a săvârşit infracţiunea de corupţie reţinută în sarcina sa.

În continuare, tribunalul a reţinut că în speţa dedusă judecăţii, celelalte condiţii obligatorii – măsură preventivă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen., pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.

S-a reţinut astfel că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei, însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanţa trebuie să ţină seama de eventualele consecinţe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general al societăţii de a fi descoperite faptele antisociale şi sancţionate persoanele responsabile de comiterea acestora.

În acest context, s-a constatat că în momentul în care a fost dispusă măsura preventivă faţă de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravităţii deosebite a faptei pentru care este cercetat inculpatul, a modalităţii concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, s-a reţinut că, aşa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franţei, în situaţia în care măsura preventivă fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată.

Analizând actele existente la dosar, s-a constatat că aceste aspecte nu s-au modificat, iar măsura dispusă este proporțională cu gravitatea acuzaţiei adusă inculpatului şi necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, s-a constat că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

În egală măsură s-a reţinut că, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a acceptat faptul că datorită gravităţii deosebite şi a reacţiei publicului faţă de acestea, unele infracţiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica luarea unor măsuri privative de libertate cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată.

La aprecierea caracterului proporțional şi necesar al măsurii,judecătorul de cameră preliminară are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. (2) C.pr.pen., faptul că în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracţiuni, de modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, precum şi de impactul social al infracţiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire şi combatere ferme.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Timiş a reţinut că într-o societate democratică buna desfăşurare a activităţilor instituţiilor publice şi de interes public este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii publici sunt coruptibili, că pot fi influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de persoane care au trecere asupra lor doar prin simpla oferire a unor foloase care nu li se cuvin.

Astfel, s-a opiniat că prin infracţiunea reţinută în sarcina sa, inculpatul I.N.P. a încălcat în mod grav deontologia funcției publice deținute, producând un prejudiciu de imagine instituţiei pe care o conduce şi aducând o atingere importantă nu numai activităţilor de serviciu ale Consiliului Județean Arad, ci şi intereselor legale ale persoanelor.

De asemenea, s-a considerat că fapta inculpatului, dată fiind funcția deținută de inculpat și cuantumul foloaselor primite este de natură să determine în rândul opiniei publice o reacţie de nesiguranţă, de revoltă, care justifică luarea şi menținerea în continuare a unor măsuri ferme împotriva inculpatului având în vedere şi intervalul de timp scurs de la luarea acestei măsuri preventive.

Pentru motivele redate, s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat, iar cererea de revocare a măsurii arestării preventive, a fost respinsă de tribunal, constatând că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi nu au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive.

Totodată, pentru argumentele expuse la analiza caracterului proporţional şi necesar al măsurii arestării preventive, s-a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul al domiciliul sau controlul judiciar.

Împotriva încheierii penale, pronunţate de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş, la data de 17.08.2015 a formulat contestaţie inculpatul I.N.P., contestație ce a fost susţinută oral de către apărătorii săi aleşi, care au solicitat, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, pentru motivele susţinute oral şi redate în partea introductivă a prezentei încheieri.

Analizând încheierea contestată, se reţin următoarele:

Dreptul la libertate şi siguranţă al persoanei este ocrotit de către Convenţia europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă şi reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunţa, iar garanţiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenţie. Scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanţele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanţe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepţii privitoare la o garanţie fundamentală a libertăţii individuale.

Articolul 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispoziţiile Convenţiei, inclusiv cu principiile pe care le enunţă sau care rezultă din ele.

Potrivit art. 202 C.pr.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 alin.(2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultra,j ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Condițiile prevăzute de art. 223 trebuie să fie îndeplinite și în cazul în care, față de inculpat se dispune o măsură privativă de libertate mai puțin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu, astfel cum rezultă din prevederile art. 218 alin. (1) C.pr.pen., judecătorul trebuind să verifice în plus și dacă această măsură este nu numai necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen., respectiv în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Potrivit art. 242 alin. (2) C.pr.pen. „măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură mai uşoară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen.

Judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Tribunalului Timiş a avut în vedere faptul că în cauză inculpatul se află în continuare în situaţia prevăzută de art. 223 alin. (2) C.pr.pen. și, aşa cum rezultă din probele administrate, există suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit fapta pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii tribunalului referitoare la neanalizarea probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, Curtea constată faptul că în cadrul hotărârii primei instanţe se face referire la probele administrate respectiv denunţul numitului D.C.I., transcrierea unor convorbiri purtate între inculpat şi denunţător precum şi procesele verbale întocmite cu ocazia predării de către denunţător a sumelor de bani primite de la inculpatul P.A., şi ce urmau a fi date inculpatului I., şi procesul verbal întocmit cu ocazia prinderii în flagrant.

În ceea ce priveşte denunţul formulat, Curtea constată faptul că acest denunţ vizează pe inculpatul I., despre care denunţătorul D.C.I. are şi avea cunoştinţă de comiterea unor fapte de natură penală, atât anterioare formulării denunţului cât şi ulterioare.

Este adevărat faptul că denunţul regăsit în primele file ale dosarului de urmărire penală cuprinde o formulare generală „formulez denunţ privind fapte de corupţie săvârşite de către preşedintele Consiliului Judeţean Arad I.N.P., precum şi de alţi funcţionari din cadrul aceleiaşi instituţii”, însă textul legii nu prevede vreo cerinţă referitoare la modalitatea prin care anumite fapte să fie denunţate în mod expres.

Atât vechea reglementare cât şi actuala reglementare prevăd că denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracțiuni.

În cuprinsul denunţului se poate face vorbire atât despre fapte petrecute cât şi despre fapte prezente şi chiar viitoare, despre care persoana denunţătoare aluat la cunoştinţă prin diferite metode şi mijloace, organele judiciare fiind obligate să dea eficienţă denunţului şi să efectueze verificări în acest sens, fără a trebui să aştepte ca infracţiunea despre care au luat la cunoştinţă să fie terminată.

Aşteptarea organelor judiciare ca inculpatul să finalizeze activitatea infracțională ar putea avea consecinţe deosebit de grave nu doar în cazul infracțiunilor comise cu violenţă ci şi în cadrul infracțiunilor de corupţie sau chiar a celor îndreptate împotriva patrimoniului unei persoane.

Ca urmare a acestui fapt, se poate aprecia că denunţul formulat de către D.C.I., chiar dacă a fost redactat la modul general, a constituit o primă probă din care judecătorul de cameră preliminară a putut trage concluzia existenţei unei suspiciuni rezonabile că persoana arătată în denunţ a săvârşit o faptă de natură penală.

În ceea ce priveşte procesul verbal de prindere în flagrant, astfel cum s-a arătat şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, acesta a fost semnat şi de către denunţătorul D.C.I., textul legii nefăcând nicio menţiune în ceea ce priveşte obligaţia celor ce întocmesc şi a celor de a semna procesul verbal, ca fiecare parte din procesul verbal să fie redactat şi semnat cu aceeaşi formă grafică de scriere.

În situaţia în care avocaţii aleşi ai inculpatului de la momentul respectiv (momentul semnării de către aceşti avocaţi a procesului verbal) aveau îndoieli sau dubii cu privire la modalitatea întocmirii acestui proces verbal, sau a persoanelor ce au semnat respectivul proces verbal, aveau posibilitatea inserării unor obiecţiuni şi a semnării procesului verbal cu respectivele obiecţiuni.

Cu privire la provocarea invocată de către apărătorii aleşi ai inculpatului, Curtea constată că activitatea denunţătorului D.C. se înscrie în limitele prevăzute de lege şi de jurisprudenţa CEDO, denunţătorul oferind inculpatului o ocazie obişnuită (ce nu a avut caracter excepţional) de a comite o infracţiune, organele judiciare oferind „o tentaţie obişnuită”) o oportunitate ce nu a avut caracterul excepţional de a încălca legea de către inculpat.

Deşi inculpatul nu a deschis plicul, pentru a verifica conţinutul acestuia, din cuprinsul discuţiilor purtate între inculpat şi denunţător se putea aprecia ceea ce cuprindea respectivul plic, ce a fost primit de către inculpat (nu a fost refuzat) chiar şi pe lângă alte înscrisuri.

Rămâne a analiza dacă mai este îndeplinită și condiția necesității și proporționalității acestei măsuri cu gravitatea acuzației.

Judecătorul apreciază că, la acest moment procesual se impune luarea măsurii arestului la domiciliu, prevăzut de art. 202 alin. (4) lit. d) C.pr.pen., fiind apreciată ca o măsură necesară dar și suficientă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, prin aceea că este restrictivă de libertate, iar inculpatul trebuie să se supună obligațiilor de a se prezenta în fața organelor judiciare și de nu lua legătura cu celelalte părţi şi participanţi din cauză.

Este adevărat faptul că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş nu a procedat la analizarea efectivă a proporţionalităţii menţinerii măsurii arestării preventive prin raportare la persoana inculpatului şi la caracteristicile cauzei având în vedere numai gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi a limitelor de pedeapsă.

Cu toate acestea, se poate reţine faptul că până la această dată în cauză urmărirea penală a fost finalizată în întregime, iar inculpatul a fost trimis în judecată, iar raportat la specificul cauzei se poate constata că inculpatul nu mai poate influenţa probatoriul administrat, sau cel puţin prin impunerea unor restricţii, acesta nu mai are posibilitatea influențării probatoriului, astfel că instanţa, reţinând atât circumstanţele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, persoană bine integrată social, având studiile finalizate şi o viaţă profesională bogată), cât şi faptul că în mare parte probatoriul se întemeiază pe procesele verbale de transcriere a convorbirilor purtate de către inculpat cu diferite persoane, pe denunţul efectuat precum şi pe procesul verbal de prindere în flagrant, înscrisuri ce nu ar putea fi modificate de către inculpat, apreciază faptul că în speţă, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, însăşi substanţa art. 5 din Convenţie prevăzând dreptul inculpatului de a rămâne în libertate în aşteptarea unei soluţii ce se va pronunţa.

În cauză, temeiurile care au stat la baza luării şi, ulterior, menţinerii arestării preventive la primirea dosarului au vizat faptul că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o infracţiune de trafic de influenţă şi că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru această infracțiune de modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, precum şi de impactul social al infracţiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire şi combatere ferme şi că dată fiind funcția deținută de inculpat și cuantumul sumelor primite este de natură să determine în rândul opiniei publice o reacţie de nesiguranţă, de revoltă.

În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea reţine că acesta este ulterior săvârşirii faptei şi are un caracter limitat în timp, presupunând existenţa unor riscuri de natură a pune în primejdie funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora, fără a putea fi confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Ca atare, este evident că odată cu timpul petrecut în detenţie preventivă, gradul de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică descreşte, astfel că anumite motive ce iniţial puteau justifica luarea unei măsuri privative de libertate, este posibil ca odată cu trecerea timpului să nu mai fie suficiente pentru menţinerea acestora în stare de arest.

În acelaşi timp, Curtea reţine că, conform art. 5 alin.(2) CEDO, orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la stadiul procesual şi la durata arestului preventiv în detenție executat până în prezent de către inculpat, Curtea apreciază că motivele ce iniţial au justificat luarea măsurii arestării preventive în detenție faţă de inculpat, datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru menţinerea arestului preventiv, acest interval de timp scurs de la data săvârşirii presupusei fapte şi arestării preventive a inculpatului fiind în mod evident suficient pentru a reduce rezonanţa socială a faptelor şi a înlătura starea de temere şi nesiguranţă generată societăţii, precum şi de a corija un eventual fond infracţional al inculpatului, acesta înţelegând în prezent care sunt consecinţele săvârşirii unor fapte de natură penală.

Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi stadiul actual al procedurii, în condiţiile în urmărirea penală este finalizată, dosarul aflându-se în faza camerei preliminare, fiind administrat întreg probatoriul.

Pe de altă parte, având în vedere că, conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din CEDO, punerea în libertate a inculpatului în cursul procedurii poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului, constatând că este în interesul bunei desfăşurări a procesului penal şi al aflării adevărului a fi asigurată prezenţa inculpatului la judecată precum şi pentru a garanta aflarea adevărului şi a nu exista riscul denaturării adevărului, Curtea apreciază ca necesară luarea măsurii arestului preventiv la domiciliu, stabilind în sarcina inculpatului o serie de obligaţii pe care acesta trebuie să le respecte, sub sancţiunea revocării acestei măsurii.

Având în vedere că măsura preventivă a arestării preventive în detenție se impune a fi înlocuită pentru considerente ce ţin de termenul rezonabil, durata procedurii şi reducerea rezonanţei sociale a faptelor, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală va admite contestația formulată inculpatul I.N.P. împotriva încheierii penale din data de 17.08.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6310/30/2015.

În consecință, va desființa încheierea contestată, şi rejudecând:

În temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 205 alin. (10) C.pr.pen. raportat la art. 220 C.pr.pen., art. 218 C.pr.pen. şi art. 222 C.pr.pen. înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul I.N.P. cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.08.2015, până la data de 19.09.2015, inclusiv.

În baza art. 221 alin. (1) C.pr.pen. va impune inculpatului I.N.P. obligaţia de a nu părăsi imobilul din comuna V., str. T., jud. A., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În baza art. 221 alin. (2) C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul I.N.P. va avea următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, respectiv coinculpaţii N.A. şi P.A.M., precum şi cu martorii din dosar D.C.I., R.G.M., P.D.O., H.C., L.N., N.Ş.F. şi T.B.D.

În baza art. 221 alin. (4) C.pr.pen.. va atrage atenţia inculpatului I.N.P. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Va încredința supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu a inculpatului I.N.P., Poliţiei Municipiului Arad.

De asemenea, va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului I.N.P. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 59/UP/25.07.2015 dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză şi punerea de îndată în executare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

În temeiul art. 242 C.pr.pen. va respinge cererea de revocare formulată de către inculpat prin apărătorii aleşi.

6.