Curtea de apel timişoarA



Yüklə 1,84 Mb.
səhifə4/19
tarix26.10.2017
ölçüsü1,84 Mb.
#14330
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19

1.2. Încărcătura pe judecător

În cursul anului 2015, încărcătura pe judecător, pe schemă, pe volum de activitate se prezintă astfel: 43657/55 = 794 dosare/ judecător.

Curtea de Apel Timişoara a funcţionat constant cu un număr mediu de 53 de judecători.

Încărcătura pe judecător efectiv pe volum de activitate se prezintă astfel: 43657/53 = 824 dosare / judecător.

Raportat la secţiile instanţei, situaţia se prezintă astfel:



a) Secţia I civilă
Ca urmare a reaşezării competenţelor materiale ale instanţelor în materie civilă dar şi a aplicării, încă din faza iniţială a procesului, a măsurii de disciplinare a justiţiabililor constând în obligaţia de regularizare a cererilor (şi, pe cale de consecinţă, a trierii acestora şi al punerii pe rol doar a acelora întocmite cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 194 şi urm. C.pr.civ.), numărul cauzelor cu care a fost investită Secţia I Civilă a Curţii de Apel Timişoara a suferit modificări în raport cu anii anteriori.

În concret dacă până spre cea de-a doua parte a anului 2014 şi începutul anului 2015, pe rolul Secţiei figurau mai ales dosare de recurs (cale de atac posibil de exercitat în condiţiile vechiului Cod de procedură civilă, în majoritatea materiilor), începând cu cea de a doua jumătate a anului 2015, numărul acestora s-a diminuat ajungând la o proporţie sensibil egală cu cea a cauzelor înregistrate sub imperiul dispoziţiilor noului cod, (potrivit cărora curţile de apel au devenit, prin excelenţă, instanţă de apel în cauzele revenite în primă instanţă spre competenta soluţionare tribunalelor), pentru ca, în prezent, acestea din urmă să devină majoritare în cadrul şedinţelor de judecată.

A crescut, în schimb, în proporţie însemnată, numărul cauzelor de primă instanţă atribuite secţiei ( de la 68 la finele anului 2013 la 127 în 2014 şi la 238 în anul 2015) – tendinţă care se manifestă şi în continuare –, explicaţia constând în faptul consacrării unor noi norme atributive de competenţă în sarcina acesteia prin noul Cod de procedură civilă.

Mai precis, dacă până la data de 15.02.2013, cererile de strămutare pe motive de bănuială legitimă referitoare la dosare aflate pe rolul judecătoriilor sau al tribunalelor erau soluţionate de către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, după această dată, asemenea cereri – conform art. 142 alin. (1) C. pr. civ. - sunt de competenţa Curţilor de Apel.

Cealaltă cauză care explică creşterea numărului dosarelor de primă instanţă aflate pe rolul secţiei I civile a Curţii de Apel Timişoara o constituie numeroasele conflicte negative de competenţă declanşate între instanţele ierarhic inferioare în care Curtea, asumându-şi practic un rol în interpretarea unitară a legii, a fost chemată să intervină prin pronunţarea hotărârilor regulatoare de competenţă.

În termeni concreţi, încărcătura numărului de cauze specifice contenciosului secţiei, pe un judecător, (raportată la un număr scriptic de 10 judecători pentru întreaga perioadă a anului 2015, deşi în cel de a treilea trimestru au activat doar 9), a fost de 314,1 / judecător.

Luând însă în calcul activitatea efectivă de judecată a acestora, constând în participarea lor de-a lungul întregului an şi la soluţionarea unei părţi din cauzele atribuite Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, numărul cauzelor revenite spre soluţionare a fost de 710,5 dosare/judecător.

Această prezentare a fost necesară pentru a se putea concluziona corect că reducerea încărcăturii de dosare pe judecător la nivelul Secţiei I Civile în raport cu anii precedenţi a fost nu rezultatul unor deficienţe manageriale în înregistrarea la timp a dosarelor sau în circuitul lor de la instanţele ierarhic inferioare la instanţa de control judiciar ci consecinţa directă a modificării competenţelor acesteia din urmă, aspect de ordin obiectiv, neimputabil instanţei.




Nr. crt.

Numele şi prenumele

Total dosare

(stoc + intrate)

Civil I

CAF

Total



Gheorghe Oberşterescu

139

-

139



Lucian Lăpădat

145

299

444



Lidia Barac

206

2146

2352



Daniela Calai

335

228

563



Marinela Giurgincă

305

192

497



Maria Lăpădat

344

100

444



Ana-Maria Nica

334

100

434



Cristian Pup

282

699

981



Claudia Rohnean

356

40

396



Florin Şuiu

354

80

434



Media pe secţie ( Secţia Civil I) – 314,1 dosare/judecător

Media pe secţie ( dosare Secţia I Civilă + dosare CAF) – 710,5 dosare / judecător.
b) Secţia a II-a civilă
Încărcătura pe judecător în anul 2015 va fi evidențiată în varianta I, ce se referă doar la dosarele de competența acestei secții și varianta II care include și dosarele soluționate de judecătorii acestei secții în materia contencios administrativ și fiscal, astfel încât în prima variantă media în secţie a fost de 407,45 dosare/judecător, iar în varianta a II-a de 466,18 dosare/judecător.
Varianta I


Nr.

crt.

Numele şi prenumele

Stoc dosare

la

01.01.2015

Dosare

intrate în

2015

Încărcătură judecător



Marian Bratiş

100

163

263



Dorin Ilie Ţiroga

96

304

400



Anca Buta

122

305

427



Petruţa Micu

169

199

368



Ramona Ioţcovici

122

309

431



Maria Ofelia Gavrilescu

84

389

473



Romulus Adrian Stoian

123

288

411



Ştefan Lucaciuc

124

276

400



Maria Bacău

19

416

435



Florin Moţiu

59

365

424



Lucian Ciucur

64

386

450



Varianta II


Nr. crt.

Numele şi prenumele

Total dosare

(stoc+intrate)

Civ II

CAF

Total

1

Marian Bratiş

263

-

263

2

Dorin Ilie Ţiroga

400

75

475

3

Anca Buta

427

93

520

4

Petruţa Micu

368

95

463

5

Ramona Ioţcovici

431

23

454

6

Maria Ofelia Gavrilescu

473

41

514

7

Romulus Adrian Stoian

411

77

488

8

Ştefan Lucaciuc

400

131

531

9

Maria Bacău

435

35

470

10

Florin Moţiu

424

42

466

11

Lucian Ciucur

450

34

484

Aceste date sunt exprimate în cifre totale, în sensul că ele conţin, în funcţie de variantă, numărul total al dosarelor, şi anume atât cele înregistrate potrivit competenţei speciale a Secţiei a II- Civilă, cât şi dosarele repartizate acestei secţii de pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.



c) Secţia penală

Încărcătura pe judecător.

În cursul anului 2015 încărcătura medie pe judecător a fost de 571, 6 dosare.

Situaţia pe judecători este următoarea:


Nume judecător

Stoc

Dosare

nou intrate

Încărcătură

Constantin Costea

78

291

369

Flavius Ionescu

110

461

571

Florentina Pârvu

127

461

588

Codrina Iosana Martin

106

462

568

Dana Vişoiu

117

457

574

Laura Ani Bogdan

127

456

583

Anca Nacu

192

459

651

Gheorghe Bugarsky

129

457

586

Ioan Popescu

171

455

626

Flavia Florenţa

149

451

600


d) Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale

Încărcătura pe judecător şi pe complete relevă următoarele date:

- pe judecător :




Numele şi prenumele

L.M.A.S

Maria Biberea

640

Florin Dogaru

627

Ioan Jivan

333

Mircea Creţu

626

Carmen Puşa Pârvulescu

619

Camelia Lucaciuc

338

Raluca Panaitescu

639

Vasilica Sandovici

605

Dumitru Popescu

616

Din tabelul de mai sus rezultă o medie pe judecător de 560,33 dosare.


- încărcătura pe complete:


Complet

Stoc

Intrate

2015

Soluţionate

2015

CA1 + LA1

48

290

228

CA2 + LA2

48

274

214

CA3 + LA3

48

277

220

CA4 + LA4

47

278

222

CA5+LA5

48

305

240

CA6+LA6

47

268

210

CA7 + LA7

48

285

224

CA8 + LA8

48

289

226


NOTĂ:
În data de 3.07.2015 nu s-au mai putut repartiza dosare pe completele notate cu CA, datorită faptului că procedura de repartizare nu consideră eligibil un complet ce are data recomandată mai mult de 10 ani din ziua curentă, sens în care s-au creat noile complete notate cu LA, componența completelor rămânând aceiaşi.



Complet

Stoc

Intrate

2015

Soluţionate

2015

CLM1

58

66

21




CLM2

58

68

20




CLM3

58

61

21




PI 1




3

3




PI 2




0

0




PI 3




3

3




PI 4




1

1




PI 5




4

4




PI 6




0

0




PI 7




3

3




PI 8




0

0






e) Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
MEDIA PE SECŢIE –1420,6 dosare / judecător


Numele şi prenumele

TOTAL DOSARE

(stoc+nou intrate)



Nistor Erica

2320

Pătru Răzvan

1551

Olaru Rodica

1551

Pătraşcu-Duma Diana

1024

Dascălu Maria

1547

Codrea Ruxandra

1423

Istrate Monica

1433

Oana Cristian Daniel

720

Popescu Ştefania Emanuela

1002

Florea Nela Adelia

1513

Pokker Adina

1422

Lăsconi Diana

1528

Schnepf Aurelia

1771

Oberşterescu Gheorghe

358

Barac Lidia

2146



MEDIA PE SECŢIE –699,2 dosare / judecător
Media pe secţie (judecători de pe Secţia Civilă II şi Secţia Civilă I)


Numele şi prenumele

TOTAL DOSARE

(stoc+nou intrate)

Nistor Erica

2320

Pătru Răzvan

1551

Olaru Rodica

1551

Pătraşcu-Duma Diana

1024

Dascălu Maria

1547

Codrea Ruxandra

1423

Istrate Monica

1433

Oana Cristian Daniel

720

Popescu Ştefania Emanuela

1002

Florea Nela Adelia

1513

Pokker Adina

1422

Lăsconi Diana

1528

Schnepf Aurelia

1345

Barac Lidia

2146

Oberşterescu Gheorghe

358

Lucaciuc Ştefan

131

Ţiroga Ilie Dorin

75

Bacău Maria

35

Buta Anca

93

Micu Petruţa

95

Gavrilescu Ofelia

41

Stoian Romulus Adrian

77

Moţiu Florin

42

Ioţcovici Ramona

23

Ciucur Lucian

34

Lăpădat Lucian

299

Pup Cristian

699

Şuiu Florin

80

Giurgincă Marinela

192

Rambu Rujiţa

80

Nica Ana-Maria

100

Calai Daniela

228

Lăpădat Maria

100

Rohnean Claudia

40



Operativitatea pe secţii – materii
Ponderea cauzelor soluţionate pe materii la Curtea de Apel Timişoara







Situaţia statistică

privind media de soluţionare a cauzelor

la Curtea de Apel Timişoara şi la instanţele arondate

aferentă anului 2015


Nr. crt.

Denumire instanţă

Număr dosare

Durata de Soluţionare: Medie în zile

Complexitatea într-o şedinţă

Totală

Pronunţare

Redactare



CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

16404

94,3

135,5

58,8

12505



TRIBUNALUL ARAD

9071

18,2

96,5

21,7

6070



JUDECĂTORIA ARAD

16910

2,7

76,9

15,8

11591



JUDECĂTORIA CHIŞINEU-CRIŞ

1673

7,6

64,7

12,9

1335



JUDECĂTORIA GURAHONŢ

1547

00,6

86,7

13,9

1016



JUDECĂTORIA INEU

1678

19,6

96,7

22,9

733



JUDECĂTORIA LIPOVA

1805

23,7

111

12,7

850



TRIBUNALUL CARAŞ-SEVERIN

8514

74,8

334,5

40,3

3727



JUDECĂTORIA REŞIŢA

6204

03,1

150,9

52,2

2975



JUDECĂTORIA CARANSEBŞ

4702

37

98,3

38,7

2591



JUDECĂTORIA ORAVIŢA

2590

19,1

124

195,1

1541



JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ

1032

67,8

103,1

64,7

649



TRIBUNALUL TIMIŞ

16630

83,7

138,3

45,4

8287



JUDECĂTORIA TIMIŞOARA

32936

30,5

89,5

41

20898



JUDECĂTORIA LUGOJ

3681

37,2

95,3

41,9

2237



JUDECĂTORIA FĂGET

1138

26

87,3

38,7

660



JUDECĂTORIA DETA

2270

9,2

69,6

19,6

1539



JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU MARE

2647

38,1

64,3

73,8

1986


Situaţia statistică

privind media de soluţionare a cauzelor

la Curtea de Apel Timişoara - pe materia juridică

aferentă anului 2015



Nr. crt.

Materia juridică

Număr dosare

Durata de Soluţionare: Medie În Zile

Complexitatea într-o şedinţă

Totală

Pronunţare

Redactare



Civil

1055

45,6

114,7

130,9

665



Minori şi familiei

93

97,6

99,3

198,3

53



Litigii de muncă

1599

41,4

104,4

37,0

1249



Asigurări sociale

285

74,6

126,9

47,7

195



Litigii cu profesionişti

682

90,9

99,5

191,4

382



Faliment

1243

02,1

60,2

41,9

944



Contencios administrativ si fiscal

7890

37,0

201,9

35,1

6477



Penal

1243

02,1

60,2

41,9

944


Yüklə 1,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin