Curtea de apel timişoarA


Analiza activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă



Yüklə 1,84 Mb.
səhifə6/19
tarix26.10.2017
ölçüsü1,84 Mb.
#14330
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19

1.4. Analiza activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă




1.4.1. Analiza pe secţii a activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă



a) Secţia I civilă
În ceea ce priveşte indicatorul de eficienţă a activităţii secţiei constând în rata de soluţionare a dosarelor (operativitate), procentul de 119,75 % pentru materia cauzelor de drept civil propriu-zis şi cel de 136,76% pentru materia celor de dreptul familiei şi minori - încadrabile în gradul de eficienţă „foarte eficient” - îndreptăţesc concluzia că mobilizarea judecătorilor secţiei a fost exemplară, mai ales în cea de a doua parte a anului 2015 în intenţia – reuşită de altfel - de a depăşi rezultatul nesatisfăcător al primelor luni.

Calificativul de „foarte eficient” acordat gestionării stocului de dosare şi exprimat în procentul de 0,95%, este explicabil, pe de o parte, prin aceea că s-a realizat un management mai bun al şedinţelor de judecată (prin studiul temeinic al dosarelor, întocmirea notelor de şedinţă şi printr-o documentare adecvată în privinţa doctrinei şi jurisprudenţei) dar şi prin repunerea pe rol a dosarelor suspendate, ceea ce a condus la reducerea stocului de dosare înregistrat la începutul anului (448 dosare) la aproape jumătate (241 dosare), la sfârşitul acestuia.

Cu referire la calificativul de „foarte eficient” (81,99%) acordat dosarelor din materia civilă propriu-zisă închise într-un an, acest rezultat reflectă situaţia gestionării lor mai bune în raport cu dosarele din materia minori şi dreptul familiei al căror calificativ este doar „eficient” reprezentat de proporţia 72,04%.

Explicaţiile pentru aceste rezultate înregistrate la finele anului 2015 – după ce la finele primului trimestru pentru ambele materii calificativul a fost „foarte eficient” (conform coeficienţilor de 95,75% şi respectiv 100%) ţin atât de deficienţele constate în modul de închidere a multora din dosare în programul ECRIS cât şi de aspecte de ordin legislativ intervenite în cursul anului 2015, cu impact asupra activităţii de judecată.

Pe de altă parte, au existat situaţii de imposibilitate a soluţionării a unor dosare în mai puţin de un an ca urmare a pronunţării în cursul anului 2015, de către Curtea Constituţională, a două importante decizii cu efect direct şi imediat asupra activităţii instanţei.

Este vorba despre Decizia nr. 12/2015 şi Decizia nr. 380/2015 care au declarat neconstituţionale textele din Legea nr. 198/2004 şi, respectiv, din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte sintagma „la momentul efectuării expertizei” în raport cu care se stabileau până atunci despăgubirile pentru imobilele expropriate.

Întrucât în majoritatea covârşitoare a dosarelor cu un asemenea obiect aflate pe rolul secţiei expertizele efectuate la instanţele de fond avuseseră în vedere criteriul prevăzut în forma iniţială a textelor de lege menţionate, ca urmare a pronunţării acestor decizii, în toate aceste dosare s-a impus refacerea sau completarea expertizelor în sensul stabilirii despăgubirilor în raport cu data exproprierii, - criteriu temporal avut în vedere de Curtea Constituţională –, probe a căror administrare a prelungit durata de finalizare a judecării dosarelor.

Din moment ce procentul de operativitate caracterizează activitatea judecătorilor secţiei ca fiind foarte eficientă, nerealizarea la acelaşi parametru a indicatorului vizând numărul dosarelor închise într-un an rezultă că se datorează într-o mică măsură factorilor subiectivi ce ţin de o gestionare sau de o pregătire corespunzătoare a şedinţelor de judecată.

În ceea ce priveşte indicatorul referitor la redactarea hotărârilor peste termenul legal ce caracterizează activitatea din anul 2015 a Secţiei I Civile ca fiind „satisfăcătoare” pot fi identificate mai multe cauze ce explică acest lucru.

O primă cauză – despre s-a făcut vorbire anterior – este cea legată de modul de închidere în sistem a unor dosare soluţionate anterior anului 2015, care a alterat, de altfel, într-o măsură mai mare sau mai mică, toţi indicatorii de eficienţă a activităţii secţiei.

O altă cauză este omisiunea judecătorilor de a observa că în multe cazuri, datorită caracterului special al dispoziţiilor legale pe care se întemeiază anumite cereri, se impune nu numai soluţionarea lor cu celeritate ci şi redactarea hotărârilor în termene mult mai reduse decât cel de 30 de zile ( îndeobşte cunoscut în materie), termene pe care nomenclatoarele ECRIS le indică în mod expres.

În fine, o a treia cauză ce ţine tot de o conduită subiectivă vizează fie redactarea peste termen (justificată sau nu) de către judecători a conceptei hotărârii, fie tehnoredactarea ei peste termen de către grefieri (justificată sau nu) chiar dacă motivarea hotărârii de către judecător s-a făcut cu respectarea termenului legal.

În vederea îmbunătăţirii acestui criteriu de eficienţă au fost dispuse în cursul anului anumite măsuri care se impun a fi păstrate şi în continuare respectiv:


  • verificarea, la sfârşitul fiecărei luni, pentru luna anterioară şi pentru luna în curs (în ipoteza cauzelor cu procedură urgentă) a situaţiei redactărilor/tehnoredactărilor, inclusiv a modului în care dosarul este închis în programul ECRIS.

  • prezentarea lunară în şedinţele secţiei a situaţiei hotărârilor neredactate în termen pentru discutarea cauzelor care au permis acest lucru în vederea prevenirii lor în viitor.


b) Secţia a II-a civilă
Un prim indicator la care ne referim, reprezintă rata de soluționare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv ca fiind raportul dintre dosarele finalizate în perioada de referinţă şi dosarele nou intrate în aceeaşi perioadă de referinţă, cu mențiunea că acești indicatori la secției se referă distinct la cele două specializări respectiv, faliment și litigii cu profesioniști.

- la faliment, valoarea indicatorului a fost de 109,52% - foarte eficient;



- la litigii cu profesionişti, valoarea indicatorului a fost de 127,24% - foarte eficient.
Operativitatea pe secţie

Nr. crt.

Secţia

dosare intrate în

2015

dosare soluţionate

în

2015

Operativitate

%

1.

Secţia a II-a Civilă

1670

1961

117,42


Operativitate pe judecător / dosare din Secția a II-a civilă

Nr. crt.

Numele şi prenumele

dosare intrate în

2015

dosare soluţionate

în 2015

Operativitate

%

1

Marian Bratiş

163

208

127,60

2

Dorin Ilie Ţiroga

304

340

111,84

3

Anca Buta

305

330

108,19

4

Petruţa Micu

199

275

138,19

5

Ramona Ioţcovici

309

334

108,09

6

Maria Ofelia Gavrilescu

389

369

94,85

7

Romulus Adrian Stoian

288

329

113,04

8

Ştefan Lucaciuc

276

312

113,04

9

Maria Bacău

416

387

93,02

10

Florin Moţiu

365

388

106,30

11

Lucian Ciucur

386

400

103,62


Stocul de dosare în materia falimentului a avut valoarea de 156 dosare, din care mai vechi de un an - 0 dosare, valoare indicator - 0,00 %, rezultând gradul foarte eficient, în materia litigii cu profesionişti existând un stoc de 118 dosare, din care dosare mai vechi de un an 2 dosare, cu o valoare a indicatorului de 1,69 % ce s-a încadrat în gradul de eficienţă foarte eficient.

Un alt indicator vizează ponderea dosarelor închise într-un an, raportat la care în materia falimentului a reieşit o valoare a indicatorului de 96,70% încadrabilă în gradul foarte eficient, iar la litigii cu profesionişti cu o valoare de 78,74 % activitatea a fost încadrată la gradul eficient.

Litigiile cu profesionişti a presupus o soluţionare a cauzelor preponderent în faza de apel, ceea ce a implicat deseori administrarea de probe, gradul de complexitate a cauzelor fiind tot mai mare şi problemele de drept material şi de procedură dezbătute a determinat acordarea termenelor pentru soluţionarea excepţiilor, cererilor şi apărările părţilor, fiind efectuate deseori şi expertize judiciare.

Spre deosebire de rezultatele bune la indicatorii anteriori, situaţia este diferită în cadrul secţiei la indicatorul ce se referă la redactările peste termenul legal, întrucât din punct de vedere statistic, în materia falimentului dosare soluţionate prin hotărâre fiind de 1221 din care neredactate în termen un număr de 212 dosare, valoarea indicatorului fiind de 17,36 % rezultând grad de eficienţă satisfăcător, iar în materia litigii cu profesionişti, dosare soluţionate prin hotărâre fiind de 544 din care neredactate în termen un număr de 171 dosare, valoarea indicatorului fiind de 31,43 %, rezultând grad de eficienţă ineficient.

Referitor la această stare de fapt, trebuie precizat că în luna mai 2015 s-a întocmit un Raport privind constatările şi planul de măsuri referitoare la creşterea indicatorilor de eficienţă a activităţii Secţiei a II-a Civilă, în care s-a constatat că indicatorul „E. Redactările peste termen” nu exprimă realitatea activităţii secţiei. Din verificările efectuate rezultă că numai 20 de hotărâri au fost redactate peste termen, luând în considerare data pronunţării şi cea a închiderii poziţiei. În aplicaţia STATIS numărul acestor hotărâri este de 166, rezultând o diferenţă negativă de 146 de hotărâri.

În vederea îmbunătățirii activităţii Secţiei a II-a Civilă şi a creşterii gradului de realizare a indicatorilor de eficienţă, precum şi pentru a oferi o statistică care să reflecte cât mai fidel rezultatele obţinute de judecătorii secţiei, s-a propus între altele, următoarele măsuri:

Efectuarea la zi de către grefierii de şedinţă a operaţiilor electronice privind închiderea poziţiilor pentru fiecare dosare şi hotărâre, potrivit cerinţelor speciale de completare a câmpului descris în „Document final” şi verificarea închiderii acestei operaţiuni.

Măsura are scop eliminarea datelor nereale referitoare la stocul de dosare, dosare mai vechi de 1 an şi numărul hotărârilor redactate peste termen.

Verificarea de către preşedinţii completelor de judecată a modului de operaţionalizare a aplicaţiilor electronice din programul ECRIS referitoare la închiderea poziţiilor şi completarea corespunzătoare a câmpului „Document final”, de către grefierii de şedinţă, după redactarea hotărârilor.

Eliminarea numărului de hotărâri neredactate în termen se va realiza prin:

a) creşterea frecvenţei verificărilor efectuate de grefierul şef al secţiei asupra termenului de realizare a hotărârilor în concept de către grefierii de şedinţă;

b) întocmirea de către fiecare grefier de şedinţă a unei evidenţe la zi referitoare la numărul hotărârilor aflate în procedura redactării, pe complet de judecată şi judecător redactor, din care hotărâri în cauze urgente şi hotărâri în cauze de drept comun, cu indicarea pentru fiecare categorie a datei la care expiră termenul de redactare, închiderea poziţiei în aplicaţia ECRIS şi depunerea hotărârii la mapă;

c) efectuarea săptămânală de către grefierul şef al secţiei a unui control aplicat asupra respectării de către grefierii de şedinţă a termenului de redactare a hotărârilor în concept, a depăşirii termenului de motivare a hotărârilor de către judecătorii redactori şi asupra întocmirii şi ţinerii evidenţei arătate mai sus. Asupra aspectelor negative, grefierul şef de secţie va întocmi un raport care va conţine constatările rezultate din verificări, cauzele disfuncţiilor înregistrate, persoanele responsabile şi propunerile de măsuri, raport care va fi supus examinării preşedintelui secţiei:

d) verificarea de către judecătorii redactori a respectării de către grefierii de şedinţă a obligaţiilor regulamentare referitoare la termenul şi calitatea redactării hotărârilor în concept, data închiderii poziţiei dosarului în aplicaţia ECRIS şi completarea corespunzătoare a câmpului „Document final”;

e) asanarea evidenţei secţiei cu privire la dosarele înregistrate în sistem anterior introducerii aplicaţiei ECRIS privind închiderea prin document final a poziţiilor, pentru aducerea la zi a acestei evidenţe şi înlăturării statisticii nereale referitoare la preexistenţa dosarelor nesoluţionate mai vechi de 1 (un) an şi a stocului de dosare. Această activitate se va realiza sub coordonarea grefierului şef de secţie, prin completarea poziţiilor corespunzătoare de către grefierii de şedinţă însărcinaţi să efectueze aceste activităţi.

Aceste măsuri au fost implementate ulterior, însă ele au fost incluse şi în evaluarea gradului de eficienţă pentru Semestrul I 2015, când de asemenea au fost analizate cauzele unor întârzieri la redactarea hotărârilor şi prin Adresa nr. 909/17.07.2015 s-a menţionat că se va proceda la:

- identificarea tuturor situaţiilor de neînchidere a documentelor în evidenţele ECRIS, respectiv derularea succesivă a tuturor operaţiunilor în sistem până la cea finală şi verificarea săptămânală de către grefierul şef secţie a acestor situaţii şi luarea măsurilor de derulare a operaţiunilor respective;

- identificarea posibilităţii de evidenţiere a acelor situaţii în care redactarea hotărârii a avut loc în termen şi s-au realizat şi operaţiunile în sistem, însă ulterior intervin redeschideri a documentelor ca urmare a necesității îndreptării unor erori de cifre, nume, date, caz în care sistemul de evidenţă modifică data redactării şi apreciază că ultima operaţiune efectuată este cea de referinţă, care însă nu corespunde cu data reală a redactării;

- prin raportare la cazul particular în care un magistrat deţine procentul cel mai mare al hotărârilor neredactate în termen, se impune a fi monitorizată activitatea de redactare a acestuia, a fi luată în considerare şi posibilitatea ca în perioada critică, pentru un interval temporar de timp, a se reduce numărul de cauze repartizate pentru redactare la acest magistrat şi preluarea lor de către ceilalţi membri al completului.

Ca atare, în Semestrul II al anului 2015 s-au realizat în cea mai mare parte obiectivele propuse şi au fost rezolvate o parte din cauzele de întârziere, ceea ce a determinat ca în Trimestrul IV să se ajungă la o creştere a gradului de eficienţă în cele două materii, după cum urmează: faliment – gradul eficient şi respectiv litigii cu profesionişti – gradul satisfăcător; aceşti noi indicatori nu reflectă pe deplin creşterea gradului de realizare a indicatorilor de eficienţă, urmând ca şi în anul 2016 să fie urmărit îmbunătăţirea lui, mai ales că Preşedintele Curţii de Apel Timişoara a emis Dispoziţia nr. 26/6.11.2015 având ca obiectiv exercitarea unui management administrativ-judiciar aplicat şi centralizat asupra metodelor destinate să înlăture disfuncţionalitatea referitoare la redactarea în termen a hotărârilor judecătoreşti, ca urmare a Hotărârii nr. 24 din 2 noiembrie 2015 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Timişoara.

Prin această dispoziţie s-a implementat Planul de măsuri care a avut ca puncte de îndeplinit: monitorizarea permanentă a dosarelor la care s-a depăşit termenul de redactare, monitorizarea şi menţinerea unui echilibru permanent între numărul de dosare noi intrate pentru fiecare termen de judecată şi numărul de cauze soluţionate la acelaşi termen, crearea „timpilor liberi de redactare” a hotărârilor anterior pronunţate şi neredactate, timpi cu frecvenţă constantă, periodică, după 2 sau 3 şedinţe de judecată ori la intervale de timp situate la 30-40 de zile de activitatea de judecată, creşterea eficienţei metodelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti cu termen de redactare critic, monitorizarea judecătorilor şi grefierilor de către preşedintele instanţei în mod permanent şi luarea la timp a măsurilor de remediere/corectare a deficienţelor înregistrate cu privire la numărul de dosare şi numărul de zile având termen de redactare depăşit.
c) Secţia penală
În cursul anului 2015 la Secţia penală s-au înregistrat următorii indicatori de eficienţă:

a. Rata de soluţionare a dosarelor calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate.

În perioada 01.01.2015 -31.12.2015 au fost înregistrate un număr de 3010 de dosare nou intrate şi au fost soluţionate un număr de 3557 de dosare cu un grad de eficienţă de 118,17% - foarte eficient.



b. Stocul de dosare la data de 31.12.2015 a fost de 409 dosare din care 1 dosar mai vechi de 1 an-valoare indicator 0,24%- grad de eficienţă-foarte eficient.

c. Ponderea de dosare închise într-un an. Dintr-un număr de 3557 dosare pronunţate la secţia penală au fost închise un număr de 3349 de dosare-valoare indicator 94,15 % - grad de eficienţă-foarte eficient.

e. Redactări peste termen. Dintr-un număr de 1978 de dosare soluţionate şi vizualizate în programul ECRIS la poziţia „hotărâre” un număr de 502 nu au fost redactate în termen, fiind o medie depăşire în zile de 156,28- valoare indicator 19,74 %-grad de eficienţă –ineficient.

Fiind efectuate verificări s-a constatat că datele din STATIS nu sunt reale, în ce priveşte numărul de hotărâri neredactate în termen, întrucât au fost incluse şi un număr mare de hotărâi care în realitate au fost redactate în termen însă urmare a efectuării unor menţiuni greşite în programul informativ ECRIS au rezultat date eronate cu privire la momentul în care acestea au fost redactate.



d) Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale
Cu referire la indicatorii de eficienţă a activităţii secţiei în perioada de referinţă – 01.01.2015 – 31.12.2015 în ceea ce priveşte gradul de eficienţă „Satisfăcător” la materia juridică „litigii de muncă”, în ceea ce priveşte capitol - Rata de soluţionare, analiza Curţii de Apel” – rubricile – dosare intrate - soluţionate – se datorează faptului că în perioada 01.11 – 31.12.2015 pe rolul secţiei au fost înregistrate un număr de 440 dosare, din care un număr de 366 dosare au fost înregistrate în luna decembrie.

Aceste dosare s-au aflat în procedura administrativă a pregătirii judecăţii şi în mod obiectiv nu puteau fi soluţionate în cursul anului 2015 pentru că termenul de judecată nu se putea stabili decât în anul 2016.

Modul de evidenţiere a acestui indicator de eficiență de către aplicaţia STATIS – ECRIS aşa cum este reglementat în prezent va face în mod inevitabil ca în situaţia în care se înregistrează un număr mare de dosare înaintate în căile de atac la sfârşitul perioadei de referinţă , în cazul nostru perioada noiembrie – decembrie, să se înregistreze un indicator scăzut chiar ineficient.

Considerăm că nu se pune problema existenţei vreunei deficienţe şi nici nu există posibilitatea luării unor măsuri legale pentru creşterea gradului de operativitate, din această perspectivă, atâta timp cât subzistă acest mod de calcul a indicatorului de mai sus, iar dispoziţiile legale şi regulamentare privitoare la înaintarea dosarelor în căile de atac trebuie respectate [art.136 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti).

De asemenea considerăm că acest indicator în actualul mod de evidenţiere nu poate fi relevant atât timp cât poate face ca activitatea unei secţii, remarcabilă în decursul unui an, să apară „ineficientă” ca urmare a unor factori care nu pot fi influenţaţi în mod legal.
OPERATIVITATEA PE JUDECĂTORI



Numele şi prenumele

Intrate

2015

Soluţionate

2015

Operativitate

%

Maria Ana Biberea

486

474

97,53

Florin Dogaru

473

458

96,82

Ioan Jivan

228

239

104, 8

Mircea Creţu

473

455

96,19

Carmen Puşa Pârvulescu

465

445

95,69

Camelia Lucaciuc

232

238

102,58

Raluca Panaitescu

485

465

95,87

Dumitru Popescu

452

440

97,34

Vasilica Sandovici

463

445

96,11

În raport de aceste date, la nivelul secţiei s-a înregistrat la 31.12.2015 o operativitate de 97%.



  • Maria Ana Biberea, a participat la 27 de şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel şi recurs a rulat 640 dosare din care 486 la prim termen a pronunţat 474 dosare din care a redactat 244 dosare, având o operativitate de 97,53 %;

  • Florin Dogaru, a participat la 26 de şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel şi recurs a rulat 627 dosare din care 473 la prim termen, a pronunţat 458 dosare din care a redactat 220 dosare, având o operativitate de 96,82%;

  • Ioan Nicolae Jivan, a participat la 13 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel, 24 în recurs a rulat 333 dosare din care 228 la prim termen, a pronunţat 239 dosare din care a redactat 123 dosare, având o operativitate de 104, 8 %;

  • Carmen Puşa Pârvulescu, a participat la 26 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel şi recurs, a rulat 619 dosare din care 465 la prim termen, a pronunţat 445 dosare, din care a redactat 223 dosare, având o operativitate de 96,19%;

  • Raluca Panaitescu, a participat la 27 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel şi recurs, a rulat 639 dosare din care 485 la prim termen, a pronunţat 465 dosare, din care a redactat 233 dosare, având o operativitate de 95,87%. Dumitru Popescu, a participat la 27 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel şi în recurs, a rulat, a rulat 616 dosare din care 452 la prim termen, a pronunţat 440 dosare, din care a redactat 222 dosare, având o operativitate de 97,34%;

  • Camelia Lucaciuc a participat la 13 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel, 24 în recurs, a rulat 338 dosare din care 232 la prim termen a pronunţat 238 dosare din care a redactat 107 dosare, având o operativitate de 102,58%

  • Mircea Creţu, a participat la 27 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel, 24 în recurs, a rulat 626 dosare din care 473 la prim termen, a pronunţat 455 dosare, din care a redactat 206 dosare, având o operativitate de 96,19%.

  • Vasilica Sandovici, a participat la 27 şedinţe de judecată de litigii de muncă şi asigurări sociale în apel, 24 în recurs, a rulat 605 dosare din care 463 la prim termen, a pronunţat 445 dosare, din care a redactat 220 dosare, având o operativitate de 96,11%.

e) Secţia de contencios administrativ şi fiscal
În ceea ce priveşte operativitatea secţiei se constată o schimbare pozitivă, operativitatea pentru anul 2015 fiind de 209% conform evidenţei Statis, în timp ce pentru anul anterior – 2014 – a fost înregistrată o operativitate de numai 71,71%.

Principala cauză a creşterii semnificative a operativităţii a constat în reducerea importantă a volumului de activitate, în condiţiile în care în anul 2014 volumul de activitate al Secţiei contencios administrativ şi fiscal a fost de 15.270 dosare, dintre care 12.515 cauze noi şi 2755 dosare – stocul din anul anterior. Pe de altă parte, în anul 2015 volumul de activitate a fost de 8701 dosare, dintre care 3753 cauze noi şi 4948 stocul din anul anterior.

Se observă nu numai faptul că numărul de dosare nou înregistrate a scăzut de la 12.515 (2014) la 3753 (în 2015), dar şi faptul că s-a redus stocul de dosare la finele anului 2015, care a fost de 841 dosare, comparativ cu 4948 dosare – stocul la începutul anului 2015.

În ceea ce priveşte stocul de dosare, se observă, de asemenea soluţionarea în cursul anului 2015 a unui număr semnificativ de dosare din stocul anului anterior.

Astfel, stocul la 1 ianuarie 2015 era de 4948 dosare, iar la 31.12.2015 s-a înregistrat un stoc de numai 841 dosare, conform evidenţelor STATIS, reducerea numărului de cauze nou înregistrate permiţând judecătorilor secţiei să soluţioneze cauze din stoc.

Stocul de dosare a avut valoarea de 841 dosare, din care mai vechi de un an - 7 dosare, valoare indicator - 0,83 %, rezultând gradul foarte eficient.

Un alt indicator vizează ponderea dosarelor închise într-un an, a reieşit o valoare a indicatorului de 93,49% încadrabilă în gradul foarte eficient.

În ceea ce priveşte numărul de dosare soluţionate la nivelul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal, în anul 2015 au fost pronunţate un număr total de 7860 de hotărâri, în timp ce în anul 2014 au fost pronunţate 10.828 de hotărâri (din care 1550 au fost pronunţate de judecătorii celorlalte secţii, iar 9278 au fost pronunţate de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal). Scăderea numărului de hotărâri pronunţate la nivelul secţiei nu constituie un indice negativ, având în vedere faptul că s-a redus semnificativ numărul de cauze nou înregistrate, iar stocul de dosare s-a diminuat de la 4948 la 841 dosare.

În ceea ce priveşte indicatorul ce se referă la redactările peste termenul legal, întrucât din punct de vedere statistic, dosare soluţionate prin hotărâre fiind de 7639 din care neredactate în termen un număr de 752 dosare, valoarea indicatorului fiind de 9,84 % rezultând grad de eficienţă foarte eficient.




Yüklə 1,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin