Cuvântarea I'

Sufletul are nevoie de dragostea lui Dumnezeu

J-l. Nici inteleptii prin intelepciunea lor, nici invatatii prin inteligenta lor n-au putut pricepe subtilitatile sufletului, nici sa spuna cum este el. Daca nu cumva intelegerea si cunostinta exacta a sufletului se da numai acelora carora li se descopera prin (Sfantul) Duh. In privinta aceasta insa, ia bine seama, analizeaza ceea ce auzi, ca sa intelegi: Acesta este Dumnezeu, sufletul nu este Dumnezeu; Acesta este Stapanul, acela slujitorul; Acesta-i Creatorul acelor opere (creatiei). Nu exista nimic comun intre cele doua materii (firi). Dar, din dragostea si indurarea Sa, nemarginite, ne­graite si de neinteles. Acesta a hotarat sa creeze o astfel de faptura care sa fie si inteligenta si pretioasa si cea mai aleasa dintre toate cele zidite, cum zice Scriptura: „ pentru ca noi sa fim incepatura fapturilor Lui", spre unire si spre comu­niune cu Insusi Acesta, ca sa-i fim propriu-i salas, ca sa-i fim propria-i mireasa, cinstita si curata.
J-2. Asadar, pentru astfel de bunatati am fost planuiti si pentru asa fagaduinte am fost creati. Fiindca Dumnezeu a avut o asemenea dragoste pentru noi, surghiunitii, voi, co­piii mei, trecand El peste toata neglijenta si toata trandavia in elanul nostru catre vesnica viata si cautand doar la intregul nostru devotament de a placea Lui, sa-L rugam pe Domnul ca prin puternica si propria lui Dumnezeire, sa ne izbaveasca din temnita intunecata a patimilor care ne fac de ocara si sa faca sa straluceasca iarasi propriul Sau chip si lucrarea plasmuita de El, rodindu-ne sufletul deplin si pur, incat aceasta stare atingand-o, sa fim vrednici de impartasirea (Sfantului) Duh si pe drept sa fim demni de bu­curia cea fara de sfarsit a prezentei Sale, in vecii vecilor. Amin.
nota: Nu-i vorba aici de o dubla creatie a omului ca la Filon de Alexandria si Origen. Sfantul Macarie invata frecvent crearea dupa chipul lui Dumnezeu, dar fara sa traga aceleasi consecinte, adica fara sa adauge si diferentierea sexurilor dedusa din afirmata „... a facut barbat si femeie" (Fac. i. 27).
nota: Dupa Sfantul Grigorie de Nisa „virtutea este semnul prin ex­celenta al asemanarii sufletului cu Dumnezeu".
nota: Sfantul Macarie se fereste de orice idee panteista. Alipirea si „amestecarea cu Dumnezeu si cu sufletul sunt roadele harului, nicidecum consecinta unui drept fundamental la om, ci se bazeaza pe o asemanare cu Dumnezeu, ceea ce nu impiedica o inrudire" a sufletului cu Dumnezeu.

Cuvantarea XX

Raspunsul datorat dragostei parintesti a Duhului Sfant

1. 
   Copiii lui Dumnezeu sa fie insetati a asculta si a intelege cuvantul lui Dumnezeu
   

A-l. Iubitilor nostri frati (impreuna vietuitori) le este foame si sete de cuvantul adevarului si cu multa dragoste doresc sa-l auda si sa i se supuna. Cu toate ca unii dintre noi nu stiu carte, toti laolalta, insa, primesc cuvantul lui Dum­nezeu, doresc si-l indragesc, asemeni celor care s-au bucu­rat cand (pentru prima oara) s-a vestit cuvantul Sau in lume.
A-2. Chiar daca noul nascut e un bebelus, care inca nu poate vorbi limba mamei, aceasta se coboara la nivelul (pruncului) si discuta cu el, gangavind si ea ca el. Si mama se bucura cand pruncul ii vorbeste (intr-acest limbaj), pandind ea insasi (sa surprinda) dragostea copilului, Tot la fel suntem si noi fata de slava nemarginita si de neinteles a Domnului; in comparatie cu stiinta si puterea Lui, suntem copii si ne lipseste puterea sa descriem si sa rostim dupa vrednicie tainele Duhului (Sfant). Datorita insa acestui Duh, si mama (Biserica) sfintiilor voastre se bucura cand aude rostindu-se in lume cuvantul despre ea. Si aceasta, intrucat copiii nascuti din Duhul (Sfant) nu gasesc imbratisare si bu­curie decat in acest cuvant care i-a nascut.
A-3. Intr-adevar, fiecare vietate isi gaseste linistea si bucuria in patria si in locul unde s-a nascut. Exista felurite intocmiri (ale lui Dumnezeu) fiecare cu rostul ei. Pamantul, (de pilda), are toate (plantele) care cresc pe el, toate vietu­itoarele care se nasc aici, precum fiarele salbatice, reptilele, animalele domestice si inca altele. Apele au, de asemenea, pe cele ce ies din ele, atatea specii de pesti. La fel vazduhul cuprinde numeroasa si variata multime a zburatoarelor. Cerul (adica bolta cereasca) are asezat pe el propriile lui podoabe (iesite in relief si stralucitoare), iar dincolo de el (contine) tot ce se gaseste in apele cele mai presus de ceruri. Dar aceste trepte ale zidirilor (lui Dumnezeu) nu se aseama­na intre ele decat ca intocmiri cuprinse in fiecare treapta, caci unele sunt formele si comportamentul zidirilor tariei si altele ale celor de pe pamant. Si daca vreuna din aceste zidiri vrea sa se duca in mediul unde nu-si are intemeierea, aceasta se inabusa, moare si se nimiceste.
A-4. De pilda, pestii marii daca vor sa-si duca viata pe pamant, vor muri, fiindca nu-si au obarsia aici; si tot asa pa­trupedele daca ar voi sa-si stabileasca locuinta in ape, vor muri inecate, caci nu-i de-aici obarsia lor; pasarile cerului, daca inceteaza sa mai strabata vazduhul ca sa-si petreaca viata pe pamant, cad prada fiarelor salbatice, reptilelor si chiar oamenilor. Deci, fiecare din acestea (categorii de zidiri) traieste linistita doar in mediul ei natural, de unde ii este obarsia. In acelasi chip, si Cuvantul lui Dumnezeu, venit de sus, incalzeste, linisteste si hraneste pe copiii Duhului (Sfint), pe cand cuvantul lumii, asfixiaza, slabeste si aduce moartea. Caci n-are nimic comun si nici asemanator Cuvantul lui Dumnezeu cu acest cuvant al lumii.

nota: fiintele spirituale nu pot vietui decat in lumea spirituala a Cu­vantului lui Dumnezeu, cum animalele (sau orice specii din regnul animal) nu pot sa-si mentina viata decat in mediul lor originar. Pentru om, acolo unde-i centrul intereselor lui, acolo-i este si inima.

2. Neputinta comunicarii dintre fiii lui Dumnezeu si fiii lumii

B-l. Cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu este Insusi Dumnezeu, iar cuvantul lumii este insasi lumea si mare-i distanta si deosebirea intre Cuvantul lui Dumnezeu si cu­vantul lumii, ca aceea dintre copiii lui Dumnezeu si copiii lumii. Fiecare urmas se aseamana cu strabunii lui. Daca cel coborator din Duhul (Sfant) vrea sa se dedice celor din lume, respectiv afacerilor pamantesti si slavei acestui veac, acela moare si se nimiceste, fiindca nu-si poate gasi tihna unei adevarate trairi. Adevarata lui odihna este acolo de unde-si are obarsia. Si-ntr-adevar, cel apasat de grijile lumii si pus in lanturile si catusele pamantesti, acela „este sufocat" si devine neroditor fata de Cuvantul lui Dumnezeu.
B-2. Pe de alta parte cei care din propria alegere, s-a lasat robit de puterile trupesti - adica omul cei lumesc -, cand aude Cuvantul lui Dumnezeu, este sufocat si ajunge ca un lipsit de ratiune. Obisnuit sa traiasca in greseli vatamatoare, astfel de ins, cand aude vorbindu-se de Dumnezeu, arata un asa de mare dezgust, de parca mintea i-ar fi luminata de o stralucire nesuferita. Se petrece cu ei ceea ce zice Apos­tolul: „Omul firesc (adica cel care actioneaza numai prin organismul trupesc n.n.) nu primeste ceea ce vine de la Duhul lui Dumnezeu, intrucat pentru el aceasta-i o nebunie. In aces sens mai zice si profetul Isaia: „Cuvantul lui Dum­nezeu a ajuns pentru ei ca o vomare”. Vezi deci ca nu poti sa petreci viu in lumea in care nu te-ai nascut?!

3.