D e s f ă Ş u r ă t o r u L



Yüklə 294,22 Kb.
səhifə1/6
tarix17.03.2018
ölçüsü294,22 Kb.
#45645
  1   2   3   4   5   6


PROCES -VERBAL

Încheiat azi, 28 ianuarie 2016, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului local Sighişoara.

Lucrările şedinţei sunt deschise de secretarul municipiului, doamna Bizo Anca, care urează bun venit tuturor la prima şedinţă ordinară din acest an, indiferent dacă o parte dintre dânşii au participat la celelalte şedinţe extraordinare. Anunţă că la şedinţă sunt prezenţi un număr de 14 consilieri locali, din totalul de 18 consilieri locali în funcţie. Şi-au anunţat absenţa domnii consilieri locali Burlacu Adrian, Oprean Petru, Enescu Dan - Constantin care sunt plecaţi în stăinătate şi domnul consilier local Hajdu Sebastian, care absentează din motive medicale.

Întreabă dacă în legătură cu modul de redactare a hotărârilor şi a procesului - verbal din şedinţa anterioară sunt obiecţiuni. Nu sunt obiecţiuni. Supune la vot procesul - verbal al şedinţei din luna decembrie 2015. Se aprobă cu unanimitate de voturi procesul - verbal de şedinţă.

Având în vedere problemele care au fost pe parcursul celorlalte şedinţe, înainte de a da cuvântul domnului preşedinte de şedinţă, doreşte să atragă atenţia, să se încerce pe cât posibil să se respecte unul pe celălalt, să se păstreze liniştea în sala de şedinţă, să se lase deoparte telefoanele, fiecare să se înscrie la cuvânt, conform regulamentului, prima dată vorbesc domnii consilieri, după care, cetăţenii care au venit şi au prezentat preşedintelui de şedinţă solicitarea de a li se da cuvântul. Vor lua cuvântul în momentul în care preşedintele consideră că problema lor este legată de un anume punct de pe ordinea de zi sau dacă nu, la diverse.

Doamna secretar se adresează domnului preşedinte de şedinţă căruia doreşte să-i comunice că CEDES a formulat recomandări potrivit Legii nr. 52/2003 în legătură cu patru proiecte înscrise pe ordinea de zi. Recomandările privesc următoarele proiecte : proiect de hotărâre privind planul de acţiuni şi lucrări de interes local, pentru cei care prestează muncă potrivit Legii nr. 416/2001, proiect de hotărâre privind participarea municipiului Sighişoara la Târgul ROMEXPO de la Bucureşti, în perioada 25-28 februarie 2016, proiect de hotărâre privind acordarea gratuităţi la transportul local de călători în perioada 1 februarie – 30 iunie 2016 pentru elevii din comunitatea romă, care domiciliază în Municipiul Sighişoara, str. Parângului nr. 115 şi str. Viilor nr. 125, 127 şi 129 şi proiect de hotărâre privind stabilirea numărului şi cuantunului burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016. Deci este vorba despre aceste patru proiecte pentru care CEDES a formulat recomandări. La momentul la care se va ajunge la acele proiecte, dacă dumneavoastră consideraţi, daţi cuvântul doamnei Anghel Nicoleta(reprezentant CEDES), dacă nu.....

Preşedintele de şedinţă: cum să nu-i dăm cuvântul.......vedeţi că se implică....pune suflet......

În continuare doamna secretar sugerează să se încerce pe cât posibil să se respecte şi, toţi cei care participă la şedinţă, aşa cum şi domnii consilieri trebuie să respecte regulamentul, roagă ca fiecare dintre participanţi, invitaţi, să-l respecte, să vorbească la momentul la care li se dă cuvântul, dacă sunt întrebaţi, în caz contrar se riscă ca şedinţa să fie perturbată. Domnul preşedinte de şedinţă are la dispoziţie toate pârghiile şi poate uza de prevederile legale potrivit cărora poate îndepărta din sala de şedinţă persoanele care perturbă şedinţa de consiliu. Regulamentul trebuie respectat, să nu se mai ajungă în diverse alte situaţii. Cine are acreditare din partea ziariştilor..... cine nu......asta e.....! Şedinţa se va înregistra de cine trebuie să înregistreze şi nu de alte persoane, pentru a nu mai avea alte situaţii şi.......

Atenţionează în legătură cu necesitatea respectării prevederilor art. 76 şi 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la existenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese a aleşilor locali în situaţia adoptării unor hotărâri înscrise pe ordinea de zi, consilierii având obligaţia să anunţe, înainte de a se intra în discuţii, acest aspect. Scopul pentru care dânsa la fiecare şedinţă a făcut acest anunţ este acela de a-i preveni. Pe parcursul şedinţei, dacă dânsa consideră că la un anume punct, votul vreunui consilier poate declanşa starea de incompatibilitate sau conflict de interese îi va atenţiona. Dacă doresc să voteze în continuare, este răspunderea dumnealor. Dânsa îşi face datoria, anunţând acest aspect la fiecare şedinţă. Acesta este rolul dânsei şi....

Anunţă că în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local Sighişoara, şedinţa de astăzi va fi condusă de domnul consilier local Pop Claudiu, căruia îi dă cuvântul.

Preşedintele de şedinţă mulţumeşte doamnei secretar şi anunţă că la şedinţă participă ca invitaţi domnul Oprea Mircea - Ţonu - directorul S.C. Apă, Termic, Transport S.A., domnul Moldovan Radu - director al S.C. ECOSERV SIG S.R.L., Cizmaş Ioan - Traian - comandantul Poliţiei municipale, domnul Misirgic Nelu - comandantul Unităţii de Jandarmi Sighişoara, domnul Alexa Alexandru - Serviciul Poliţia Locală Sighişoara, doamna Maşca Aurelia - managerul Spitalului Municipal Sighişoara, domnul Pavel Titu - delegat sătesc şi şefii serviciilor publice din cadrul Primăriei şi a unităţilor direct subordonate.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel intervine şi spune că s-a amintit la un moment dat ceva în legătură cu cei care sunt acreditaţi. Doreşte să propună tuturor colegilor din consiliul local ca azi pentru că este prima şedinţă din acest an, să fie aşa..., dar să-şi facă documentele pentru acreditare imediat după şedinţa de astăzi. Consideră că nu toţi au avut timp să-şi facă acreditarea.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian consideră că nu este nimic de ascuns dacă participă câţiva ziarişti din presă neacreditaţi, în acest moment, este practic o formalitate.....

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel roagă ca pentru şedinţa următoare să se intre în normalitate, pentru că altfel, noi vom avea probleme de procedură.



Intervine preşedintele de şedinţă...... a constatat că suplimentar nu mai sunt nici informări şi nici proiecte de hotărâre, ceea ce este foarte bine,.... să nu se mai introducă în şedinţe materiale pe ultima sută de metri.
Supune la vot următoarea
ORDINE DE ZI:



  1. Adresa Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.) nr. 46536/G/II/16.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 30033/22.12.2015, prin care trimite o copie a raportului de evaluare nr. 46535/G/II/16.12.2015, întocmit în lucrarea nr. 45918/A/II/18.11.2014 privindu-l pe d-l Ghercă Adrian - Constantin, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Sighişoara şi prezentarea informării cu privire la acest raport

  2. Adresa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş nr. 13920/SIV/22.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 30305/29.12.2015, prin care sesizează unele aspecte de nelegalitate privind Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 177 din data de 29.10.2015

  3. Adresa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş nr. 16245/SIV/30.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 270/7.01.2016, prin care solicită consilierilor locali să prezinte rapoarte de activitate şi pentru anii anteriori anului 2015.

  4. Informare privind situaţia comercializării florilor naturale pe raza municipiului Sighişoara.

  5. Raport de activitate prezentat de d-l Poşta Nicolae privind Festivalul National de Folclor ”DATINI”, ediţia a-IX-a, desfăşurat în perioada 30.11- 01.12.2015, în municipiul Sighişoara.

  6. Raport al Serviciului Public de Asistenţă Socială, asupra activităţii asistenţilor personali, pentru perioada iulie 2015- decembrie 2015


  1. Raport al Serviciului Public de Asistenţă Socială privind serviciile şi activităţile de asistenţă medicală comunitară derulate în municipiul Sighişoara în perioada iulie 2015- decembrie 2015.

  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general al unităţii administrativ – teritoriale pe anul 2016.

  3. Proiect de hotărâre privind acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unor bunuri mobile din partea Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara.

  4. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local care urmează a fi prestate de către beneficiarii de ajutor social în anul 2016.

  5. Proiect de hotărâre privind casarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar din evidenţele Spitalului Municipal Sighişoara

  6. Proiect de hotărâre privind acordarea gratuităţii la transportul local de călători în Municipiul Sighişoara, pe traseul str. Viilor – Centru, pentru elevii din comunitatea romă, care domiciliază în Municipiul Sighişoara, str. Parângului nr. 115 şi str. Viilor nr. 125, 127 şi 129, în perioada 1 februarie 2016 - 30 iunie 2016

  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Sighişoara la Târgul de Turism al României – Centrul Expoziţional Romexpo – ediţia XXXV, în perioada 25 - 28 februarie 2016

  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Apă Termic Transport S.A. Sighişoara pe anul 2016

  9. Proiect de hotărâre privind stabilirea cuantumului şi numărului burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2016

  10. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 177/29.10.2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016

  11. Proiect de hotărâre privind acordarea de scutire de la plata impozitului pe clădiri pentru Asociaţia ”Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” – Filiala Sighişoara

  12. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 107/29.11.2012 privind aprobarea prelungirii valabilităţii Planului Urbanistic General al Municipiului Sighişoara

  13. Proiect de hotărâre privind aprobarea cantităţii maxime de carburant pentru autoturismele din dotarea Municipiului Sighişoara

  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe anul 2016, al S.C. Ecoserv Sig S.R.L. Sighişoara

  15. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Pieţei Agroalimentare din Municipiul Sighişoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 19/28.02.2013 şi modificat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 186/30.10.2014

  16. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului autorităţii de a vota în Adunarea Generală a A.D.I. ”AQUA INVEST MUREŞ” modificarea preţurilor şi tarifelor aferente serviciului de apă şi de canalizare

  17. Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 4 la contractul de delegare a gestiunii prin atribuire directă a unor activităţi şi servicii comunitare de utilităţi publice ale Municipiului Sighişoara către S.C. Ecoserv Sig S.R.L. Sighişoara, nr. 16200/2.08.2012, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 11/12.07.2012, aşa cum a fost modificat şi completat

prin actul aditional nr. 1, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 67/27.09.2012, actul aditional nr. 2, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 55/28.03.2013 şi actul additional nr. 3, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr 6.02.2015

  1. Proiect de hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriere şi ulterior preluarea acestora.

  2. Proiect de hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice.

  3. Proiect de hotărâre privind inventarierea bunurilor materiale din patrimoniul propriu şi al unităţilor de sub autoritatea municipiului Sighişoara, pe anul 2015



  1. Proiect de hotărâre privind însuşirea şi aprobarea Listei cuprinzând nivelul de piaţă al preţurilor de referinţă pe specii, pe grade de accesibilitate şi pe sortimente, a coeficienţilor de ajustare a nivelului de piaţă al preţurilor de referinţă, a Borderoului masei lemnoase pentru anul de producţie 2016 şi a Listei partizilor propuse pentru aprovizionarea populaţiei cu lemne de foc pentru anul 2016.

  2. Proiect de hotărâre privind avizarea unor schimburi de locuinţe, aflate în administrarea S.C. Apă Termic Transport S.A.

  3. Proiect de hotărâre privind repartizarea în regim de închiriere a unor apartamente din blocurile construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe

  4. Proiect de hotărâre privind însuşirea unor documentaţii cadastrale.

Se aprobă ordinea de zi cu unanimitate de voturi.


La punctul 1 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul doamnei secretar pentru a prezenta Adresa Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.) nr. 46536/G/II/16.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 30033/22.12.2015, prin care trimite o copie a raportului de evaluare nr. 46535/G/II/16.12.2015, întocmit în lucrarea nr. 45918/A/II/18.11.2014 privindu-l pe d-l Ghercă Adrian - Constantin, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Sighişoara şi prezentarea informării cu privire la acest raport.

Doamna secretar precizează că dat fiind faptul că acest raport nu este definitiv, doreşte să se aducă la cunoştinţă aspectele ce ţin..... Nu va da citire la toate cele şapte pagini, va spicui puţin din fiecare capitol şi, concluziile pentru că acelea sunt foarte, foarte importante.... Raportul de evaluare este întocmit de domnul inspector A.N.I. Tudor Mitroi. În partea discriptivă a raportului se spune că la data de 18.11.2014, A.N.I. s-a sesizat din oficiu în lucrarea nr. 45918/A/II/18.11.2014, cu privire la faptul că domnul Ghercă Adrian Constantin, consilier local în Consiliul Local Sighişoara, nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese. Domnul Ghercă Adrian a fost informat în legătură cu procedura deschisă împotriva dânsului cu privire la nerespectarea acestui conflict de interese, activitate de evaluare desfăşurată de A.N.I., ce a avut ca şi perioadă 25.06.2012- 06.10.2015. A fost cerut punctul de vedere al domnului consilier pe care l-a şi prezentat şi a fost înregistrat la A.N.I. cu nr. 36570/G/II/06.10.2015, s-a prezentat şi punctul de vedere al persoanei care a făcut evaluarea, deci domnul inspector A.N.I. Tudor Mitroi. S-a trecut apoi la evaluarea elementelor de incompatibilitate, sens în care au fost solicitate documente de la O.R.C., Serviciul Fiscal Sighişoara, de la Primăria Sighişoara, în speţă de la Serviciul Administraţie Publică Locală, de unde au fost comunicate anumite hotărâri ale Consiliului Local cu privire la inverstirea dânsului în funcţie, au fost de asemenea solicitate informaţii şi de la S.C.L.E.P. al municipiului Sighişoara, identificându-se în urma analizării tuturor acestora, elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, mai exact este vorba de prevederile art. 90 alin.(1) din Legea 161/2003, „ consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţi comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ - teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale respective”.

Din analiza informaţiilor şi a documentelor de mai sus rezultă că, în perioada deţinerii de către domnul Ghercă Adrian Constantin a calităţii de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Sighişoara, judeţul Mureş, au fost încheiate contractele nr. 34/2012, nr. 37/2012, nr. 66/2013, între S.C. Ecoserv Sig S.R.L. şi S.C. Siref S.R.L. şi contractul nr. 71/2013 , între S.C. A.T.T. S.A. şi S.C. Siref S.R.L.

În concluzie, în urma activităţii de evaluare efectuată în lucrarea nr. 45918/A/II/18.11.2014 s-a constatat faptul că, persoana evaluată nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât, în perioada deţinerii calităţii de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Sighişoara, judeţul Mureş, au fost încheiate contractele nr. 34 din 01.11.2012, nr. 37 din 01.11 2012 şi nr. 66 din 03.06.2013, între S.C. Ecoserv Sig S.R.L. şi S.C. Siref S.R.L. şi contractul nr. 71 din 01.07.2013, încheiat între S.C. A.T.T. S.A. şi S.C. Siref S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 90 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece, în cadrul S.C. Siref S.R.L. persoana evaluată deţine calitatea de asociat alături de fiul său, care deţine de asemenea şi funcţia de director.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi alin.(2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative „ Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.” , iar „ Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu exceptia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.”

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) şi alin.(4) din acelaşi act normativ „(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective” şi „(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.”

În temeiul art. 10 lit. f), art.17 alin. (4), art. 21 alin.(4), art. 26. (1) lit.h) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, se dispune:

1. Comunicarea raportului de evaluare a persoanei evaluate.

2. Comunicarea raportului de evaluare Consiliului Local al municipiului Sighişoara, judeţul Mureş, pentru informare şi luarea măsurilor legale ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea 176/2010.

Doreşte să aducă la cunoştinţă că, printr-un înscris înregistrat la municipiul Sighişoara, domnul Ghercă Adrian Constantin, a făcut cunoscut şi a făcut dovada că a contestat acest raport A.N.I.

În continuare preşedintele de şedinţă îi dă cuvântul domnului consilier local Ghercă Adrian.

Domnul consilier local Ghercă Adrian arată că a contestat acest raport A.N.I., ca şi titlul informativ al societăţii al cărei acţionar este, ţine să precizeze că dânsul nu a încasat bani de la consiliul local, dimpotrivă a dat bani, unul „din marile contracte” este făcut cu proprietarul de la groapa de gunoi, bineînţeles plătind toate serviciile. Deci, a contestat acest lucru şi este convins, ca şi în cazul celor doi colegi care au fost şi sunt în situaţia dânsului că, potrivit legii lui Murphy „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

La punctul 2 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul doamnei secretar pentru a prezenta adresa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş nr. 13920/SIV/22.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 30305/29.12.2015, prin care sesizează unele aspecte de nelegalitate privind Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 177 din data de 29.10.2015.

Doamna secretar arată că se pare că domnul prefect ne sesizează din alte considerente decât cele pentru care dânsa nu a avizat de legalitate această H.C.L., este vorba despre taxele prevăzute în anexa nr. 7 la această hotărâre de consiliu privind taxele speciale în domeniul stării civile şi a evidenţei persoanelor, unde a considerat că toate acele taxe au sume foarte mari. Drept urmare ne-am coformat şi după cum se ştie, pe ordinea de zi de azi există un proiect de hotărâre care să modifice această hotărâre nr. 177/29.10.2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2016, unde această situaţie invederată de domnul prefect a fost avută în vedere, mai sunt şi alte două mici modificări, la momentul la care se va ajunge la acel proiect, dacă va fi nevoie de informaţii suplimentare, cei care au întocmit raportul de specialitate sau poate dânsa, vor da informaţii suplimentare. Deocamdată atât a avut de precizat la acest punct.

La punctul 3 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul doamnei secretar pentru a prezenta adresa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş nr. 16245/SIV/30.12.2015, înregistrată la municipiul Sighişoara cu nr. 270/7.01.2016, prin care solicită consilierilor locali să prezinte rapoarte de activitate şi pentru anii anteriori anului 2015.

Doamna secretar doreşte să reintereze ceea ce a spus şi la şedinţa din luna decembrie şi anume că este obligaţia domnilor consilieri locali prevăzută în statutul aleşilor locali şi în Legea nr. 215/2001, este o obligaţie pe care dânşii trebuie să o îndeplinească. Dânsa şi-a făcut şi îşi face datoria de a le comunica în fiecare an, respectiv la începutul anului că au obligaţia de a-şi depune rapoartele de activitate. Ele vor fi postate pe site, aşa cum s-a mai procedat. De exemplu, cu o zi în urmă, s-a primit un raport de activitate din partea unui domn consilier pe trei ani, 2013, 2014, 2015 care au şi fost postate pe site, pe restul îi aşteaptă, sunt în termen. În ceea ce priveşte raportul pe 2015, până în data de 16 februarie ac. pot să-l depună. Din câte îşi aduce aminte, fiecare dintre dânşii au primit, personal sau prin poştă, toată lumea a primit aceste adrese, pentru că nici una din ele nu s-a reîntors, rugămintea dânsei ar fi să se dea curs acestor solicitări şi să se depună aceste rapoarte de activitate, pentru că legea precizează că au această obligaţie. Dânsa nu are nici o măsură de coerciţie, în situaţia în care dânşii nu vor îndeplini această obligaţie,.... dacă ar fi avut ......dar nu are. Cei care îi vor pedepsi cândva vor fi probabil alegătorii. Aşa că dânşii vor face cum consideră, dânsa a atras atenţia, în scris, a spus de fiecare dată şi roagă frumos să se întocmească aceste rapoarte, dacă vor avea nevoie de ajutor le va sta la dispoziţie. Consideră că nu a refuzat pe nimeni, întotdeauna când a a fost nevoie de susţinere, în special a dânsei, personal, a dorit să ajute. Pentru adresa primită de dânşii în acest an, la recomandările celor de la CEDES, s-au prezentat şi alte sugestii despre cum s-ar putea întocmi acel raport. Important este să se facă. Cum? Rămâne la latitudinea dânşilor, dar îndemnul său este „ faceţi-le şi haideţi să le postăm, ......”

Preşedintele de şedinţă......pentru declaraţiile de avere parcă era şi o amendă?

Doamna secretar precizează că amenda o dă A.N.I., nu dânsa! Nu este treaba dânsei pentru declaraţia de avere. Atât a dorit să comunice.

La punctul 4 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului Maşca Petru, pentru a prezenta Informarea privind situaţia comercializării florilor naturale pe raza municipiului Sighişoara.
Domnul Maşca Petru precizează că faţă de ceea ce este stipulat în informare nu are nimic suplimentar de adăugat. Eventual în situaţia în care sunt probleme poate da unele informaţii.

Domnul consilier local Perţe Dan arată că se discută de foarte mulţi ani problema celor care vând în diferite perioade ale anului anumite produse şi nu s-a ajuns la nici un rezultat, în special faţă de condiţiile în care vând aceştia. Peisajul este destul de colorat, indiferent că sunt din oraş sau vin din alte părţi, dacă plouă, condiţiile sunt improprii. Nu s-a reuşit să se facă nimic pentru oamenii aceştia. Dacă se vorbeşte strict despre comercializarea florilor sunt câteva perioade de vârf respectiv 8 martie, de Paşti, Ziua florilor, când acestor oameni, care vin şi din alte localităţi le convine să plătească pe o zi sau trei zile anumite taxe, pentru că pentru ei este cumva cea mai bună perioadă de vâzare din an. S-a gândit la un soi de căsuţe din lemn, care estetic se prezintă destul de bine şi ar asigura şi condiţii de vânzare civilizate. Consideră că, trebuie să se acorde o atenţie sporită acestei informări.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel intervine şi precizează că ar trebui gândite module care să fie folosite şi cu alte ocazii, festivaluri( Medieval, Proetnica), târguri inclusiv pentru ceea ce se spune, flori, mărţişoare, etc. Consideră că mai devreme de rectificarea bugetară din iunie nu se poate realiza acest proiect, dar speră cu ocazia Festivalului Medieval şi a târgurilor ce urmează să se desfăşoare la Sighişoara după luna iunie să se realizeze acest proiect. Momentan nu sunt fonduri pentru aceste module, dar se va ţine cont de ceea ce s-a spus.

Domnul consilier local Perţe Dan arată că povestesc despre această situaţie de ani de zile şi de cele mai multe ori se gândeşte dacă mai are sens să spună sau nu, ceva!

Domnul consilier local Sîrbu Iulian propune ca aceşti comercianţi să aibă totuşi corturi şi umbrele adecvate, să nu se mai vină cu tot felul de umbrele rupte, cârpite, cu folii sprijinite de scâduri. Este jenant în centrul oraşului să vezi aşa ceva!. Nu este importantă numai închirierea domeniului public, dar şi cui i se închiriază. Estetic este oribil, jenant. Să nu mai vorbim despre fiscalitatea din acea zonă......

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel spune că este de acord, se va ţine cont de aceste propuneri şi în special pentru cei care vând flori să fie cât de cât protejaţi. Îl roagă şi domnul Maşca să acorde o mai mare atenţie acestor propuneri.

La punctul 5 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului Poşta Nicolae pentru a prezenta Raportul de activitate privind Festivalul National de Folclor ”DATINI”, ediţia a-IX-a, desfăşurat în perioada 30.11- 01.12.2015, în municipiul Sighişoara.

Nu sunt discuţii.

La punctul 6 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul doamnei Bădău Doina pentru a prezenta Raportul Serviciului Public de Asistenţă Socială, asupra activităţii asistenţilor personali, pentru perioada iulie 2015- decembrie 2015.

Nu sunt discuţii.

La punctul 7 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul doamnei Bădău Doina, pentru a prezenta Raportul Serviciului Public de Asistenţă Socială privind serviciile şi activităţile de asistenţă medicală comunitară derulate în municipiul Sighişoara în perioada iulie 2015- decembrie 2015.

Nu sunt discuţii.

La punctul 8 al ordinii de zi, aşa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al unităţii administrativ – teritoriale pe anul 2016.

Se dă cuvântul domnului Oltean Emil, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcţiei economice.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este nefavorabil.

Se trece la discuţii.

Preşedintele de şedinţă precizează că are câteva întrebări, şi-a făcut un întreg studiu pe buget, un fel de doctorat, este surprins că nu are nimeni nimic de spus, pentru că sunt foarte multe probleme, din câte se vede suntem în pragul colapsului, avem un deficit de 20 milioane de lei, care din nou se propune să fie acoperit cu excedent, excedent care nu se ştie de unde provine, se spune din secţiunea de dezvoltare. Dacă, domnul Oltean Emil ar putea să spună de unde din secţiunea de dezvoltare?

Domnul Oltean Emil precizează că deficitul bugetar din 2016 se realizează din excedentul anilor precedenţi. A explicat ce înseamnă excedent şi deficit în penultima şedinţă de consiliu local. Dacă acest excedent nu ar fi, nu s-ar face acest buget! Excedentul acoperă deficitul, aşa cum arată şi legea. Repetă că toate aceste explicaţii le-a dat în penultima şedinţă de consiliu local.

Preşedintele de şedinţă spune că deficitul bugetar reprezintă un mare pericol. Cheltuim mai mult decât producem......

Domnul Oltean Emil intervine şi spune că nu ai cum să consumi mai mult decât ai.... Cheltuim exact cât avem, altfel nu am putea plăti...

Preşedintele de şedinţă....... la venituri....observă că în anul 2015, domnul Oltean a fost mai optimist, a calculat 6,8% estimare, în 2016 vine cu 2,44%, diferenţa este de 1,4 milioane lei, deşi pare puţin. Întreabă pe ce se bazează aceste estimări?

Domnul Oltean Emil spune că aceste estimări se bazează pe încasările, pe veniturile anului precedent. Diferenţa se datorează cotelor defalcate din T.V.A. care au scăzut faţă de anul trecut. De acolo este şi o scădere a venitului.

În continuare preşedintele de şedinţă arată că avem controversatele studii de fezabilitate de care s-a mai discutat, ştie şi domnul viceprimar, iar anul acesta s-a prevăzut 8% din bugetul pentru investiţii pentru studii de fezabilitate, proiecte, etc. Comparativ cu alte localităţi suma este foarte mare.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că din păcate alţii şi-au făcut temele, noi nu! Ceea ce s-a alocat în bugetul pe 2016 este chiar pentru viitorul oraşului. S-au făcut multe studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru a se încerca să se deschidă în programul de dezvoltare tot ceea ce ar urma să se realizeze în viitor, indiferent de cine va veni la conducerea primăriei, se va bucura de ceea ce se va face acum. Bineînţeles că nu este varianta cea mai bună, se mai pot face ajustări, dar deocamdată ceea ce s-a cuprins, apropo de studii de fezabilitate, P.U.Z.-uri, din care se doreşte a se contura P.U.G. – ul, care după cum a mai spus, nu a fost făcut ....şi pe care se merge din 1994, corectat cu cel din 1997, ceea ce este foarte ruşinos...... În primul rând se discută de P.U.Z. de aceea s-au alocat bani în buget, ca toate să formeze un întreg, din care să rezulte P.U.G.-ul. Are speranţa că, cu ajutorul fostului guvern şi al parlamentului actual să se prelungească P.U.G-ul cu trei ani, iar în maxim doi ani acest P.U.G. să intre în normalitate şi repetă, de aceea s-au alocat bani pentru P.U.Z. Venchi, Hetiur....... Este ruşinos să ajungem în 2015 - 2016 ca Hetiur să nu fie cuprins în P.U.G., de asemenea Venchi, Rora, Miron Neagu. Banii alocaţi pentru studiile de fezabilitate sunt pentru a prinde cumva „ultimul tren” pentru banii europeni. S-au realizat D.A.L.I. pentru şcoli, pentru care s-au alocat la buget 2.300.000 lei. Pentru reabilitarea termică a şcolilor se doreşte accesarea de fonduri europene. Pentru spital şi aici, o poate lăuda pe doamna manager Maşca Aurelia, din fondul de rulment a reuşit să aducă la buget pentru finanţare suma de 1.200.000 lei, la care contribuţia noastră este de 850.000 lei din această sumă (discută în cifre rotunde). Pentru


spitalul din Sighişoara este nevoie de aparatură, lifturi, cele existente sunt foarte, foarte vechi şi este inadmisibil ca un spital să funcţioneze în condiţiile acestea. Precizează că impresia oamenilor despre interiorul spitalului din Sighişoara este destul de bună, dar şi exteriorul va trebui rezolvat. Pentru partea de investiţii, pentru strada Română lucrările vor trebui terminate în maxim o lună de zile, urmează Câmpului, unde vor începe lucrările, drumul spre Sefar, A.N.L.-urile, ....A fost întrebat de ce nu se poate amâna hotărârea de consiliu privind preluarea A.N.L.-urilor, dar fiecare oră ne-ar fi costat bani şi compromis....

Preşedintele de şedinţă spune că, zilele trecute s-a semnat hotărârea care era diferenţa între.....

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel......era vorba de costuri care nu puteau fi acoperite, respectiv paza........

Preşedintele de şedinţă întreabă dacă nu este valabil începând de azi, de când s-a semnat de către dânsul şi doamna secretar?

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că este foarte bine că s-a semnat, ceea ce s-a câstigat sunt contractele cu firma de pază.

Preşedintele de şedinţă spune că se putea dezbate acum (n.n. sedinţa de consiliu din 28 ianuarie 2016) şi se semna peste o oră. Era aceeaşi situaţie!

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că aceasta este părerea domnului preşedinte, ideea este că pentru A.N.L.-uri cheltuielile sunt foarte mari, iar aceşti bani se suportă din bugetul local. Este vorba de aproximativ suma de 1.500.000 lei şi altele.

Domnul consilier local Perţe Dan menţionează că suntem ţara cu cele mai multe studii de fezabilitate chiar ne putem denumi „ştiinţifico-fantastici”. Avem un istoric cu aceste studii, cu care, ulterior, nu se face numic. Costă bani, iar după doi ani îşi pierd valabilitatea. Ar fi fost bine să se facă o prioritizare a lucrărilor pe care vom fi siguri că le şi facem. Să nu expire din nou şi să nu se rezolve nimic.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că se va face o prioritizare a acestor studii de fezabilitate. Bine urmărite, se pot realiza. La grămadă, cu 13 - 18 studii de fezabilitate, cum s-a întâmplat în urmă cu 8 ani, se îndoieşte, nu au fost urmărite şi s-a rămas cu proiectele doar pe hârtie. Este necesară o cerere de oferte.Aceste proiecte nu trebuie să le facem „la grămada mare” ci sortate. Îl asigură pe domnul consilier local Perţe Dan că va ţine cont de sfaturi.

Domnul consilier local Ciucan Cristian consideră că dacă aceste proiecte au fost cuprinse în bugetul din anul acesta, ele trebuie făcute anul acesta. După ce acest buget va fi aprobat, trebuie date sarcini şi termene exacte şi pe această temă roagă măcar o dată pe trimestru să se informeze despre stadiul în care se găsesc, pentru a le putea urmări, dacă tot se vorbeşte despre prioritizări. În alte părţi aşa se întâmplă, toate acestea devin sarcini de serviciu, pe care cineva trebuie să le ducă la îndeplinire, nu să se povestescă în fiecare an. Aceste sarcini de serviciu, dacă nu se pot realiza, trebuie foarte bine argumentat de ce nu s-au făcut, pentru că altfel, se va lăsa cu alte calificative la sfârşitul anului. Să se concretizeze într-un fel, altfel, se va rămâne ca şi în alţi ani cu bugete aprobate, rectificări şi se va uita de ele....

Domnul consilier local Sîrbu Iulian intervine şi întreabă în acest moment pentru ce mai poate accesa primăria fonduri europene? Ar trebui să se pună accent pe acele studii de fezabilitate unde se pot accesa fonduri europene. Are impresia că suntem puţin întârziaţi....

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că suntem un pic pentru că nu am avut buget.....

În continuare domnul consilier local Sîrbu Iulian întreabă ce se va face cu asociaţiile sportive, cluburile, Clubul Copiilor, cu cei care au solicitat bani de la buget pentru anumite deplasări? Dă exemplu, campioana europeană la atletism Mădălina Florea, care este originară din Sighişoara, cu care ne mândrim cu toţii şi pentru care a înţeles că nu au fost cuprinse fonduri la buget pentru susţinerea ei financiară.

Domnul Oltean Emil precizează că primeşte bani de la asociaţia sportivă.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel menţionează că este o variantă!
Domnul consilier local Sîrbu Iulian spune că este o variantă, dar trebuie luat în calcul faptul că performanţa costă şi dacă ne mândrim cu sportivii noştrii, să se gândească şi la proiectele viitoare pe acest segment. Nu-i putem lăsa să se chinuie de unii singuri din banii proprii. Să sperăm că aceste eforturi sau deplasările se pot deconta de la buget.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel menţionează că s-a ţinut cont, este o listă cu 40 de poziţii, care reprezintă atât activităţile sportive cât şi cele culturale. S-au alocat „bani la grămadă”, dar se va merge pe Legea nr. 350/2005. Se va face şi o dezbatere publică în acest sens, pentru că nu mai doreşte suspiciuni, discuţii, în cazul evenimentelor mari, nu discută despre acest caz, pe care îl consideră minor.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian spune că sunt asociaţii care chiar sunt ale primăriei integral, nu vin din mediul privat, nu sunt O.N.G.-uri.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că ele vor fi reanalizate şi împreună (n.n.consilierii locali), la dezbaterea publică, când vor fi discutate punctual. Problema este că trebuie aplicată obligatoriu Legea nr. 350/2005, pentru că trebuie intrat în normalitate. Cei de la Reghin aplică această lege de 4 - 5 ani.....

Doamna secretar intervine şi spune că numai din 2014 se aplică Legea nr. 350/2005 la Reghin.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian întreabă de când este Legea nr. 350?

Doamna secretar precizează că legea este din anul 2005.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian......actualizată în 2005. Este din 2001....

Doamna secretar ...nu, este din 2005!

Domnul consilier local Sîrbu Iulian......noi acum am descoperit Legea 350...!

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că se poate intra cu această lege frumos şi elegant Este un început!

Domnul consilier local Sîrbu Iulian spune că după părerea dânsului sunt în aer cam toate evenimentele, festivalurile din anul acesta! Nu mai este timp!

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel arată că primul mare semn de întrebare este pentru Festivalul de Blues. A discutat cu organizatorii şi dacă vor putea lucra pe Legea nr. 350/2005 îi pot avea în vedere, dacă nu, o finanaţare din partea consiliului local nu este posibilă. Asta nu înseamnă că evenimentul nu va avea loc.

Preşedintele de şedinţă intervine şi precizează că festivalul are loc dacă-l plătesc organizatorii din buzunarul propriu!

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel spune că se mai încasează bani şi din vânzările de bilete. Un bilet costă 100 lei/persoană şi sunt două zile de festival.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian spune că nu este normal să se dea speranţă unor organizatori de evenimente că-i vom susţine şi să se trezească că vând doar bilete fără alt sprijin. Fiecare îşi face un propriu buget, asemeni domnului Poşta, care a avut un buget pentru festival şi...., s-a văzut că s-a descurcat, a fost totul în regulă.....

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel spune că doreşte să-i sprijine pe cei care organizează festivalul de blues. Va face tot posibilul!

Preşedintele de şedinţă intervine şi spune că dacă tot sunt la acest punct este şi domnul Câmpean Cornel care are o problemă similară.

Domnul Câmpian doreşte în primul rând să mulţumească pentru sprijinul acordat anul trecut, datorită căruia au putut participa la Campionatul European, unde din 900 de coregrafii au obţinut locul I. Consideră că este o performanţă extraordinară, anul acesta obţinând o calificare directă la Campionatul European din Slovacia. De asemenea, după cum spunea şi domnul consilier local Sîrbu, au nevoie de o garanţie, trebuie confirmată prezenţa la aceste campionate din timp, de aceea au făcut şi o cerere la începutul lunii ianuarie, nu au primit un răspuns şi au decis să vină în şedinţa de consiliu local să afle mai multe despre solicitarea lor, considerând că neprimind un răspuns, cererea dânşilor o pot considera refuzată.
Preşedintele de şedinţă spune că trebuia să primească un răspuns în 30 de zile dar, nu ştie unde s-a împotmolit!

Domnul Câmpian precizează că a dorit să-şi ia măsuri de siguranţă venind în această şedinţă, dat fiind faptul că mai sunt 2-3 zile şi se împlineşte o lună de când a depus această cerere. Anul trecut a avut o experienţă nefericită când a depus o cerere la începutul anului pentru o deplasare şi a aşteptat până în primăvară să se aprobe decontarea deplasării în şedinţa de consiliu local, dar dânşii nefiind siguri de aceste deconturi, au organizat între timp tot felul de evenimente (spectacol caritabil) pentru a strânge suma pentru această deplasare, obţinând până la urmă acea sponsorizare chiar în ziua plecării din Sighişoara. Dar au reuşit să ajungă, să obţină pentrul anul acesta calificarea direct în Slovacia şi o invitaţie în Macedonia la un Festival Internaţional unde la fel sunt peste 150 de formaţii. Sunt competiţii externe pentru care se solicită aceste sume. Pentru competiţiile naţionale nu a solicitat niciodată ajutorul primăriei, încearcă să se descurce cum pot, cu bani din bugetul părinţilor. Deplasările în străinătate sunt mult mai costisitoare şi atunci încearcă să solicite sprijinul autorităţilor locale şi al sponzorilor.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel intervine şi precizează că sunt printre ultimii care au depus astfel de solicitări, mulţi au venit încă din lunile octombrie, noiembrie, decembrie, dar nu este nici o problemă, i-a inclus, ar fi fost bine să aibă personalitate juridică, să aparţină oraşului. Din păcate Clubul Copiilor aparţine de Tg.Mureş şi ei nu alocă nici un leu. Bineînţeles că s-au cuprins bani pentru ceea ce îi interesează pe dânşii, dar în timp, vor trebui să facă demersurile necesare pentru recăpătarea identităţii, pentru că altfel, va trebui găsită o variantă pentru Clubul Copiilor, prin Legea 350/2005 va fi greu să fie finanţaţi.

Domnul consilier local Sîrbu Iulian spune că sunt asociaţii sportive finanţate de la buget care aparţin efectiv de primărie, unde consiliul local este partener 100% şi sunt în aceeaşi situaţie. Nu găseşte diferenţa personalităţii juridice în acest caz.

Domnul Câmpian precizează că peste tot pe unde merg dânşii reprezintă Clubul Copiilor Sighişoara, invitaţiile pentru participarea la competiţii vin pe adresa Clubului Copiilor din Sighişoara, directorul clubului este într-adevăr din Tg. Mureş.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel menţionează că trebuie rezolvată problema personalităţii juridice a Clubului Copiilor în Sighişoara.

Domnul Câmpian precizează că această situaţie nu depinde de dânsul şi de colegii dânsului. Dânşii s-au străduit să facă o mulţime de activităţii şi speră ca prin performanţele lor să convingă şi, din toamnă să-şi recapete personalitatea juridică, este un obiectiv comun. Faptul că aparţin de Tg. Mureş, este incomod, de orice ai nevoie trebuie să te deplasezi la Tg. Mureş.

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel arată că trebuie ajutaţi, în fond, sunt copiii noştrii.

În continuare preşedintele de şedinţă intervine şi spune că mai avea o întrebare pentru domnul Oltean în ceea ce priveşte P.U.Z.-ul pentru Hetiur. Constată că s-a modificat suma pentru P.U.Z.-ul Hetiurului. Pentru 2015 erau prevăzuţi 54 mii lei, în 2016 suma de 80 mii lei, în plus suma de 26 mii lei. Pentru ce? Nu a dorit să facă nimeni P.U.Z.-ul cu 54 mii lei?

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel precizează că în P.U.Z.-ul respectiv sunt incluse mai multe lucruri. Canalizarea care trebuia făcută în urmă cu şapte ani, s-a stopat. Cineva va trebui să dea cu subsemnatul? Reţeaua de apă despre care s-a discutat şi la cele două întâlniri avute cu cetăţenii la Hetiur, plus drumul care leagă centrul de E60, pe care doresc să-l asfalteze. De aceea este suma respectivă. Bineânţeles că şi acolo sunt estimări, nu se pot face „la bănuţi” aceste calcule. Se vor cere oferte şi cu oferte se va rezolva problema.

Preşedintele de şedinţă precizează că după părerea dânsului, bugetul din 2016 este foarte prost făcut, de fiecare dată când a atras atenţia i s-a spus să nu ne comparăm cu Tg. Mureş-ul, Sibiu-ul, Braşov-ul sau alte oraşe. S-a uitat peste bugetul comunei Floreşti, care este de aproximativ 14 milioane de euro, cu 20% mai mare decât bugetul Sighişoarei. Roagă să se ţină cont că 67% din bugetul acestei comune este alocat secţiunii de dezvoltare, faţă de 30% cât s-a alocat la Sighişoara
acestei secţiuni. Pe lângă aceasta comuna Floreşti are un contract de credit care produce valoare adăugată. Deci, cu alte cuvinte, adevărata dezvoltare! Sighişoara plăteşte 3,3% din buget, cheltuieli pentru credite, deci aproximativ 2,5 milioane pentru credite, dar unde este valoarea adăugată?

Domnul consilier local Perţe Dan intervine şi spune că diferenţa între Sighişoara şi Floreşti este că, Floreşti-ul este comună!

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel arată că Floreşti-ul este cu o dezvoltare pe verticală.....

Preşedintele de şedinţă......deci, nici Floreşti-ul nu-i bun, nici Tg. Mureş-ul, nici Sibiu-ul, nici Braşov-ul...

Domnul viceprimar Gavrilă Ionel...toate sunt foarte bune!
Preşedintele de şedinţă .......dă exemplu comuna Daneş care stă mai bine cu bugetul decât Sighişoara.

Domnul Oltean Emil.....în ce sens stă mai bine?!

Preşedintele de şedinţă...în tot ce v-am spus mai devreme.

Domnul Oltean Emil ....nu ne-aţi spus numic! Nu este concludent ceea ce aţi spus! Secţiunea de dezvoltare dezvoltă o sumă foarte mare. Ceea ce se vede acolo sunt numai vărsăminte din funcţionare. Lucrul acesta s-a înţeles. Sumele sunt foarte mari la dezvoltare.

Preşedintele de şedinţă ...la dumneavoastră niciodată nimic nu este concludent. După cum a văzut cum arată bugetul, are impresia că „mergem pe apa sâmbetei”. Dumneavoastră aveţi o părere bună despre dumneavoastră şi probabil....credeţi că faceţi bine ce faceţi. Nu faceţi!...

Domnul Oltean Emil spune că nu are păreri despre dânsul, bugetul se face prin însumarea tuturor bugetelor serviciilor de specialitate...

Preşedintele de şedinţă.....Bine!...Mulţumesc! Mulţumesc frumos!

În continuare preşedintele de şedinţă o întreabă pe doamna consilier local Balaş Ionela dacă doreşte să discute.... spunea ceva despre groapa de gunoi. Consideră că este legat tot de acest punct.

Doamna consilier local Balaş Ionela arată că degeaba discută despre groapa de gunoi acum.... la diverse!

Nemaifiind discuţii se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 12 voturi „pentru” şi două voturi împotrivă ale domnilor consilieri locali Sîrbu Iulian şi Pop Claudiu şi se adoptă


Yüklə 294,22 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin