Ion Creangă: a o paşli, a furlua, a şparli, a hali, a se cărăbăni, baftă, sanchi.
I. L. Caragiale: gogoşi, a încălţa („a păcăli”), tinichea, catifea etc.
Liviu Rebreanu, cu nuvela Golanii (1910), Tudor Arghezi cu Poarta neagră (1930), evocare a experienţei sale de detenţie, Mateiu I. Caragiale, cu Craii de Curtea Veche (1926-1927). Poezia lui Arghezi, din Flori de mucigai, conţine teme şi imagini din mediul carceral, dar foarte puţine elemente de argou propriu-zis. Multe argotisme se întâlnesc la scriitori ca I. Pelz, care evocă lumea periferiei evreieşti, sau G.M. Zamfirescu, romancier al mahalalei bucureştene.
Liviu Rebreanu, cu nuvela Golanii (1910), Tudor Arghezi cu Poarta neagră (1930), evocare a experienţei sale de detenţie, Mateiu I. Caragiale, cu Craii de Curtea Veche (1926-1927). Poezia lui Arghezi, din Flori de mucigai, conţine teme şi imagini din mediul carceral, dar foarte puţine elemente de argou propriu-zis. Multe argotisme se întâlnesc la scriitori ca I. Pelz, care evocă lumea periferiei evreieşti, sau G.M. Zamfirescu, romancier al mahalalei bucureştene.
în 1957 apare romanul Groapa, al lui E. Barbu
- Paul Goma
- generaţia ’80
- un ciclu de poezii scrise la mijlocul anilor ’50 de Nichita Stănescu – „Cântece la drumul mare”, publicat postum abia după 1990, sub titlul Argotice (Stănescu 1992).
- Dragoş Bucurenci, Adrian Schiop, Ionuţ Chiva, Alexandru Vakulovski,Ioana Bradea, Dan Lungu,
George Astaloş, în Cânturi de ocnă (versuri publicate în volum în 1999, însoţite de mini-glosare argotice).
- Textele produse de argotizanţi autentici sunt încă rare: o excepţie o constituie cele ale fostului deţinut Mihai Avasilcăi, Fan-fan, rechinul puşcăriilor, 1994 (ediţia a doua, amplificată, 2005)
În anii ’30, încep să apară tot mai multe studii despre argou în revistele de lingvistică: la Cluj (Dacoromania), Iaşi (Buletinul Institutului “Al. Phipippide”) şi Bucureşti (Bulletin linguistique).
În anii ’30, încep să apară tot mai multe studii despre argou în revistele de lingvistică: la Cluj (Dacoromania), Iaşi (Buletinul Institutului “Al. Phipippide”) şi Bucureşti (Bulletin linguistique).
primul glosar de argou – V. Cota, Argot-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor, Bucureşti 1936:
Prima monografie a argoului românesc – Al. V. Dobrescu, Argotul, 1938 – distinge, corect, între „argotul pungaşilor”, „argotul sportiv” şi „argotul modern”
Al. Graur, despre cuvintele ţigăneşti din română (1934)
Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a “greşelilor” (1943) şi Stilistica limbii române (1944)
În ultimii ani au apărut câteva glosare şi dicţionare de argou, nu totdeauna ireproşabile din punct de vedere ştiinţific, dar foarte utile prin materialul bogat pe care îl conţin: Traian Tandin, Limbajul infractorilor (1993), Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române (1996, ediţia a II-a: 2003), George Volceanov, Anca Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române (1998), Dan Dumitrescu, Dicţionar de argou şi temeni colocviali ai limbii române (2000).
Evident, lipsa de interes oficial nu avea nicio legătură cu dinamica reală a fenomenului: în oralitatea colocvială, în mediile caracteristice – lumea interlopă, grupurile de tineri –, argoul a continuat să circule şi să se înnoiască, chiar cu o vitalitate sporită de nevoia de a se opune rigorilor regimului (producând desemnări ironice pentru poliţia secretă – Cooperativa Ochiul şi Timpanul, Mânăstirea Secu, băieţii cu ochii albaştri – , sau pentru diverse mărfuri simbolizând penuria generalizată: adidaşi, calculatoare, fraţii Petreuş etc.).
Evident, lipsa de interes oficial nu avea nicio legătură cu dinamica reală a fenomenului: în oralitatea colocvială, în mediile caracteristice – lumea interlopă, grupurile de tineri –, argoul a continuat să circule şi să se înnoiască, chiar cu o vitalitate sporită de nevoia de a se opune rigorilor regimului (producând desemnări ironice pentru poliţia secretă – Cooperativa Ochiul şi Timpanul, Mânăstirea Secu, băieţii cu ochii albaştri – , sau pentru diverse mărfuri simbolizând penuria generalizată: adidaşi, calculatoare, fraţii Petreuş etc.).
În ultimii douăzeci de ani, a luat amploare, mai ales în limbajul tinerilor, un argou al drogurilor, bazat în prima fază pe împrumuturi lexicale din engleză şi pe traducerea terminologiei metaforice. Împrumuturi sunt trip sau joint; calcuri semantice (traduceri) – iarbă, verde, vegetală („cannabis, marijuana”), zăpadă („cocaină”), făină, zahăr etc. Majoritatea denumirilor nu sunt foarte spectaculoase, mai mult etichete metonimice, care indică forma sau aspectul dozelor (timbre, sugativă, bastonaşe) sau specializări ale unor termeni generici: substanţă, chimicală, material, marfă. Şi acest limbaj are acum o dezvoltare internă, organizându-şi familii lexicale (a tripui, tripuist, tripangiu) şi producând inovaţii pprin asociere metaforică sau metonimică: a ninge, a merge la iarbă verde etc.
În internet, spaţiile de comunicare spontană (forumuri, bloguri etc.) depozitează un mare număr de argotisme, care ar fi avut în mod normal doar circulaţie orală. Se manifestă mai multe iniţiative spontane de explicare a termenilor argotici şi au apărut două site-uri consacrate limbajului familiar şi argotic, inovaţiilor şi cuvintelor la modă (123urban.ro şi dictionarurban.ro).
