BĂRBATUL: La mulţi ani, stimată doamnă!…
LENUŢA (pufneşte în râs): “Stimată doamnă”… Ce-i mai plăcea să-mi zică aşa!… “Stimată doamnă, paştele şi dumnezeii mamii dumneavoastră, stimată doamnă!”…
BĂRBATUL: 70 de ani?!… Frumoasă vârstă!…
LENUŢA: Eh, da! Am împlinit şi eu 70 de ani!… Cine ar fi crezut, aşa plăpândă cum eram!… Iar el cât un munte!… Cine l-a pus să moară la 50 de ani?!… Şi să mă lase cu patru băieţi, nici unul la rostul lui!…
BĂRBATUL: A fost, deci, greu!…
LENUŢA (tot fără să-l privească): Dar tu ce-ai crezut?…
BĂRBATUL: Am mai avut timp să cred ceva?
LENUŢA: Asta cam aşa-i, săracul de tine!… De-aia te-am şi plâns! (îşi toarnă în pahar)
BĂRBATUL: Chiar!… M-ai plâns tare mult!… Nu m-am aşteptat!… Deşi cam prea pe ascuns!…
LENUŢA: Eh, da, tu voiai să te plâng dinaintea lumii, să ştie tot neamul cât te plânge nevastă-ta, proasta! Altfel, nu-ţi pica bine!… N-avea farmec!… Tot fălos ai rămas şi pe-acolo!…
BĂRBATUL: Ai fi vrut să mă schimb?… (Lenuţa nu ştie ce să răspundă) N-ar fi fost păcat?
LENUŢA: Daa!… Mare păcat, ce să zic?!… Mare pagubă-n ciuperci, zi mai bine!…
BĂRBATUL: Nici tu nu te-ai schimbat!… Chiar deloc!
LENUŢA (aproape visătoare): Te-am plâns de milă şi de necaz!… Tocmai când se făcuseră băieţii mari te-ai găsit şi tu să mori… Cum a fost? De ce te-ai lăsat? (iar îşi toarnă în pahar)
BĂRBATUL: Poate că dacă nu era în somn…
LENUŢA: E mai uşor în somn, nu?… Toată lumea zice aşa!… Că e cel mai bine!…
BĂRBATUL: Da’ de unde?!… N-am mai putut face nimic!… Şi nici nu-ţi poţi da seama cum e!… Trăieşti o viaţă întreagă curios de cum o să fie şi când e să fie nu-ţi dai seama de nimic, că dormeai tocma’!… Ăsta ghinion!…
LENUŢA: Ştii că ai dreptate?!… (între timp continuă curăţenia, se mai odihneşte, îşi mai toarnă un păhărel etc.)
BĂRBATUL (mirat): Dar ce-i cu tine? De când îmi dai dreptate?
LENUŢA: Ehe! Să fii tu sănătos de câte ori ţi-am dat dreptate în ăştia treizeci de ani! Treizeci au trecut!…
BĂRBATUL: Şi cu douăzeci ăilalţi!…
LENUŢA: Şi cu câţi aveai când ne-am luat…
BĂRBATUL: Eh?! Ce-i cu ei?
LENUŢA: Ai fi avut şi tu 80 de ani astăzi!
BĂRBATUL: Prea mulţi!… Nu mi-ar fi plăcut!… Nici ţie! Recunoaşte!
LENUŢA: Eh, bineînţeles că-mi placi mai mult aşa!… Eu numai aşa te mai ţin minte! Exact cu hainele astea!
BĂRBATUL (se priveşte pe sine): Eu le uitasem!
LENUŢA: Păi, ce să ţineţi voi minte, bărbaţii?…
BĂRBATUL: Cum erai tu îmbrăcată, de pildă!… (intră Ileana) Aşa?
LENUŢA (scrutând-o din cap până-n picioare, iar Ileana se roteşte uşor ca să fie mai bine văzută): Mda, aşa… (ceva o nemulţumeşte totuşi) Dar…
ILEANA: Dar ce?
LENUŢA (îi face semn să se mai rotească o dată): Ah, da!… Nu eram aşa despletită!… Doamne fereşte! Purtam părul împletit!
ILEANA (amuzată): Purtam codiţe? (începe să şi le împletească)
BĂRBATUL (se apropie de Ileana): Eh, da, purtai codiţe, aşa ai venit la întâlnire, (începe să-i desfacă coada, în timp ce Ileana o împleteşte pe cealaltă) dar ai uitat că ţi le-am despletit?… (către Lenuţa) Vezi ce ţin eu minte?…
LENUŢA: Porc bătrân! Lasă fata în pace? (Ei) Nu-l crede!… Auzi la el! Întâlnire?!… Cu mine, mă?
ILEANA: N-a fost aşa? Nu purtai codiţe?
LENUŢA: Ba purtam!… Dar de unde întâlnire?!… A venit în peţit de mână cu mă-sa, ca un mucea, atunci l-am văzut prima dată, cum ar fi azi, peste două săptămâni logodna şi peste alte două nunta!
ILEANA: Aşa repede?
BĂRBATUL: Ca să nu mă răzgândesc! Le-a fost o teamă!…
LENUŢA: Nu zice că s-a mirat şi neamul lui ce-am găsit la el!…
BĂRBATUL: Patru popi a tocmit socru-meu ca să-mi ţină cununiile!
LENUŢA: Să nu pierd aşa sculă de om!… (Zâmbind mirată) E neschimbat! Tot să se dea el mare!
BĂRBATUL: Ai fi vrut să mă schimb?
ILEANA: Ar fi păcat. (Bărbatul îi despleteşte şi cealaltă coadă)
LENUŢA: Lasă fata în pace!
BĂRBATUL: Te pomeneşti că iar te superi!
LENUŢA: Numai că acum am să mă supăr ca lumea, nu aşa, doar de ochii ei!… Şi aşa ar fi trebuit să fac de la început, când mi-am dat seama cu cine am de-a face şi să vă dau pe poartă afară!… Ce mi-o fi venit să-mi placă la tine?… Ceasul rău!
BĂRBATUL: Îţi pare rău?
LENUŢA: O mie de vorbe două parale nu mai face acum!
BĂRBATUL: Şi… spuneai că nu m-ai iubit?
LENUŢA: Eu?
BĂRBATUL: Da! Mai adineauri!…
LENUŢA: Iar tragi cu urechea?!…
BĂRBATUL: Ca să aflu că nu m-ai iubit?!…
LENUŢA: Eh, aşa, ca-n cărţi sau cum îi văd azi pe ăştia care se iubesc, chipurile!…
ILEANA: Cum?
LENUŢA: Cum ce?
ILEANA: Cum se iubesc azi?
LENUŢA: O aiureală, ăla nu-i iubit!… Văd eu la nurori!
ILEANA: Câte nurori ai?
LENUŢA: Trei!
BĂRBATUL: Bune?
LENUŢA: Una mai bună decât alta şi toate împreună mai bune decât mama dracului!
ILEANA: Te porţi rău cu ele, aşa-i?
LENUŢA: Oare?
ILEANA: Doamne, ce frică mi-era de soacră-mea!
BĂRBATUL (mirat, Lenuţei): Şi ce femeie blândă a fost mama!… Nu mi-ai spus niciodată că ţi-e frică!… Mama te-a plăcut înainte ca eu să ştiu că exişti!… (Lenuţei) Mama m-a pricopsit cu tine!… Dumnezeu s-o ierte, că alte păcate n-a mai avut!
ILEANA (Lenuţei): Dar mai ţii minte de ce mi-era frică?
LENUŢA (se gândeşte puţin): Nu! Am uitat!…
ILEANA: Mi-era frică să nu-şi dea seama că mi-e frică! (Bărbatului) Aprigă femeie a mai fost şi maică-ta!… Ar fi fost dezamăgită să ştie că mi-era teamă de ea!… Nu?
BĂRBATUL: Ce mult aţi semănat voi două! (Lenuţei) De-aia te-am luat şi eu!…
ILEANA (năzuroasă): Ah, deci nu pentru mine că eram cum eram!
BĂRBATUL: Erai cum erai şi nu semănai cu mama aşa, ca femeie!
ILEANA: Dar cum?
BĂRBATUL: Ca om semănai şi mai ales ştiam că vei semăna (către Lenuţa acum) şi mai bine cu trecerea anilor. Acum eşti chip leit mama… Mamă!…
LENUŢA: Ce-i, măi, Gheorghiţă drag?!…
BĂRBATUL: Mamă… (se apropie cu greu de Lenuţa)
LENUŢA: Gheorghe, Gheorghe!… Băiatul meu frumos şi nebun!…
BĂRBATUL: Dulce mamă!…
ILEANA: Ia uite la ei!…
BĂRBATUL (ducându-şi mâna la frunte): Uuff! Nici nu mai ştiu câteodată de cine mi-e dor, de tine sau de mama!… Iar de-o bucată de vreme nici nu vă mai pot deosebi pe una de cealaltă!… Tu chiar nu eşti mama?!…
LENUŢA: Din pricina mea… Că-s de douăzeci şi cinci de ani femeie văduvă, văduvie curată, măi, Gheorghe, Gheorghiaş… Băieţii mei mi-au fost bărbatul meu în toţi anii ăştia!… Şi parcă te-ai dat şi tu, înapoi, cu cât creşteau băieţii mai mari, mai bărbaţi şi te-ai făcut încet, încet frate cu ei!… Tot era ei să fie patru fraţi!…
BĂRBATUL: Patru, da, dar nu cu mine…
LENUŢA: La Bucur nu mă pot gândi decât singur!… Numai singur îl visez, măicuţa de mine!…
ILEANA: Cine-i Bucur?… (nu i se răspunde) Vine şi el?
LENUŢA: Ştiu eu?… O fi supărat pe mine!… De câteva zile n-am mai…
BĂRBATUL: Mai bea un păhărel!…
LENUŢA: Mai beau!… (îşi toarnă) Şi tu?… Pe-acolo? (adică “ce mai faci?”) Mai bei?
BĂRBATUL: Aşa şi-aşa!… Nu prea!
LENUŢA (cu reproş): Ce te-ai îmbrăcat aşa? Cu hainele astea?!… Ce haine-s astea?!…
BĂRBATUL: Nu le recunoşti?
LENUŢA (nu vrea să le recunoască): Da’ ce? Sunt hainele lu’ tata?!
BĂRBATUL: Nu! Sunt hainele mele, cu care te-am peţit!…
LENUŢA: Zău?!… Tu pe mine?…
BĂRBATUL: D’apăi pe cine?!
LENUŢA: Şi nu ţi-am arătat uşa?
BĂRBATUL: Chiar tu mi-ai deschis-o, (arată spre Ileana) ca un boboc de floare erai de frumoasă… Iar eu….
ILEANA: Iar tu!… Ce haine frumoase!…
LENUŢA: De unde Dumnezeu le-ai mai scos că eu nici nu mai ştiu pe unde le-am aruncat?!… Ori le-oi fi dat de pomană cuiva!…
BĂRBATUL: Nu le-ai dat!… Le-ai aruncat la fundul lăzii… Lada aia a ta, de zestre… Şi le-ai mai învelit şi-n pânză albă… Le-ai presărat cu levănţică!… (i-arată Ilenei să miroasă)
ILEANA: Ce frumos miroase!…
Dostları ilə paylaş: |