Dacă Şi cu parcă

BĂRBATUL (Lenuţei): Ce te mai ascunzi?!… Doar nu-i nici o ruşine să te arăţi şi tu mai… simţitoare!

LENUŢA: Şi ce? Nu sunt?!

BĂRBATUL: Dar de ce nu arăţi şi tu, măi femeie?!

LENUŢA: Cu ce, cu mâinile astea?!

BĂRBATUL: Pune-ţi mănuşile alea de dantelă! De la logodnă!

LENUŢA: Mănuşi eu?… Da’ ce-ţi veni?

BĂRBATUL: Măcar o dată! Azi!

LENUŢA: Da’ ce-i azi? (fără să se ridice de pe scaun, aplecând uşor capul, ca şi cum ar privi din tren) Ei? Ce-i? (Ileana se repede la fereastră)

ILEANA: Aah!… (Bate din palme) A cui e? (către Lenuţa) O maşină?… Dar ce maşină!… O limuzină, nu?

LENUŢA: De unde-o ai?

BĂRBATUL: “De unde-o ai, cât ai dat pe ea, de unde banii?” Ce atâtea întrebări? Urcă-n ea şi hai!…

ILEANA: Şi unde mă duci?

BĂRBATUL: Ţi-am spus doar! La Paris!… (Ei) În două ore suntem la Paris!…

LENUŢA: Astea-s haine să mă duci la Paris?

ILEANA: Pune-ţi-le pe alea bune!

LENUŢA: Care?

ILEANA: Alea negre! Doar nu mergi de două ori la Paris!

LENUŢA: Nu se poate! Alea sunt pentru… pentru călătoria cealaltă!

BĂRBATUL: Dacă mergi acum cu mine la Paris, scapi de cealaltă călătorie!…

LENUŢA: N-a scăpat nimeni!…

BĂRBATUL: Aşa crezi tu!… Ehe, câţi nu scapă?…

LENUŢA: Cum să scape?…

BĂRBATUL: Uite-aşa! Plecând la Paris!… Ce bine-i acolo!…

LENUŢA: Da’ de ce tocmai la Paris?!

BĂRBATUL: Am eu o socoteală!…

LENUŢA: Nu-i bună socoteala ta!…

BĂRBATUL: De ce?

LENUŢA: La cine te gândeşti tu nu mai e la Paris!…

BĂRBATUL: Nu?…

LENUŢA: Nţ!…

BĂRBATUL: Dar unde?

LENUŢA: O fi murit!

BĂRBATUL: N-a murit! Acolo nu moare nimeni! Nu ţi-am spus doar?!

LENUŢA: Da, dar a plecat de-acolo!…

BĂRBATUL: De unde ştii?

LENUŢA: Ne-a trimis nişte vederi din America, cred, cu palmieri, cu…

BĂRBATUL: Ca să ne păcălească şi să-i pierdem urma!… Dar dau eu de ei!…

LENUŢA: Care ei?

BĂRBATUL: Păi n-a fost doar… Ci toţi trei! Dar asta am aflat-o abia… dincolo!… La anchetă!…

LENUŢA: Bată-i Dumnezeu să-i bată!

BĂRBATUL: Tot n-o să-i bată ca pe mine!…

ILEANA: Te-au bătut?…

LENUŢA: Eh, l-au mângâiat doar!…

ILEANA: Te doare?…

BĂRBATUL: Mă doare că pierdem timpul! Hai după ei! La Paris! În America! Oriunde vrei!… Nu vezi ce maşină am?!

ILEANA: Ce s-au mai strâns în jurul ei!…

BĂRBATUL: Ai grijă să n-o atingă nimeni! Strigă la ei!

ILEANA: Da’ de unde?… Îi dau târcoale de la distanţă, ca să o poată vedea toată lumea!… Şi ce se mai miră!… Ia uite-i, se uită la noi, încoace, îşi dau seama că la tine a venit maşina asta grozavă! Sclipitoare! Şi neagră! Tii, ce neagră mai e!…

LENUŢA: Păi, de-acum, de la 70 de ani…

BĂRBATUL: Hai, îmbracă-te, e atâta lume care a venit să te vadă!…

LENUŢA: Din partea mea!…

BĂRBATUL: Eh, da, din partea ta… Dar nu uita că ai şi tu o situaţie, eşti cineva şi tu, eşti mamă a trei ingineri!…

LENUŢA: O fi cum zici tu!… Să mă schimb atunci! (dă să se ridice) Zici că trebuie?… (îşi scoate halatul şi rămâne în haine negre)

BĂRBATUL: Să te ajut?

LENUŢA: Nu, nu, nu! Am eu cine să mă ajute! (apare Bucur. Arătându-l) Vezi!

BUCUR: Ce faci, mamă?

LENUŢA: Uite, plec puţin!

BUCUR: Acum, când abia am venit şi eu?!…

LENUŢA: Dar chiar! (către Bărbat) Cum să mai plec acum?… Am musafiri!… (făcând prezentările) Feciorul tău, Bucur! Taică-tu!… Nu vă mai ştiţi?

BUCUR: Aşa, numai din poze!

LENUŢA: Poza de la logodnă!… (arată spre Ileana) Ce zici, ce tânără am fost şi eu!

BUCUR (priveşte la Ileana cu drag): Şi ce frumoasă!

ILEANA (radioasă): Bucur?

BĂRBATUL: După ideea ta!… Pe naş-tu l-a chemat tot Bucur, nu?

LENUŢA: Dar de unde?! Nu pentru naşu’, Dumnezeu să-l odihnească! Ci ca să ne fie bucuria vieţii!… Aşa mi-a venit să-i zic încă de când…, ah!… (Ileana se apucă de pântece, crispată de durere)… a mişcat prima oară!…

BĂRBATUL (se repede la Ileana s-o susţină): Ce e?

ILEANA: Ooh!…

BĂRBATUL: E?… (Ileana face semn că da, se lasă pe spate, susţinută de Bărbat) Te doare?

ILEANA: Doamne, ce bucurie!…

LENUŢA (îşi acoperă faţa): Ooh!

BUCUR: Mamă!

ILEANA: Mamă, mamă!… Bucur, mamă!…

BUCUR: De când bei, tu, mamă?!…

BĂRBATUL: Nu vezi ce bea?

BUCUR (ridică sticla): Mastică?

LENUŢA (către Bărbat): Ţi-aduci aminte? De sfântul Ion parcă!

BĂRBATUL: Cum să nu?!…

LENUŢA: Numai Bucur nu se atinsese de sticlă!

BĂRBATUL: Aşa?… Uitasem!

LENUŢA: Deşi el era cel mai mare, sticla au băut-o dracii ăia mici!… De ce n-a băut Bucur deloc din mastică?!… Doar mastica le place copiilor!… Erau singuri, nu-i vedea nimeni!…

BUCUR: Tocmai de-aia, mamă!…

LENUŢA (ştie ea ce ştie): Ai fost tu cel mai cuminte, cel mai ascultător!… De mic ai fost înţelept!

BUCUR: Nu, mamă, n-am fost eu mai breaz decât ceilalţi! Pe urmă m-am făcut!…

LENUŢA: Când pe urmă?

BUCUR: În mintea ta, în gândurile tale… După ce… după ce…

LENUŢA (încearcă şi ea): …după ce… după ce… (Bărbatul s-a apropiat şi încearcă s-o ia de după umeri, liniştitor) Nici eu nu pot!… Fir-ar a dracului ea să fie de curvă!… Ce-a avut cu mine?!… Cu băiatul meu?!… (zgâlţâie măturoiul) Nimeni n-a mai avut băiat ca Bucur al meu în tot oraşul!… În toată lumea asta!, putoarea dracului ce eşti!… Ah!… N-o da Dumnezeu să dau eu ochii cu dumneaei?!… Ce-am s-o mai scuip, o dată, o singură dată, dar ştiu că am să mă răcoresc pentru toţi anii ăştia ce i-am trăit cu inima friptă!… Că doar n-am să mor ca o proastă în somn!…

BUCUR: Mamă!… (ea îşi toarnă iar în pahar)

LENUŢA: Dau eu ochii cu dumneaei!

BĂRBATUL: Nu mai bea!…

LENUŢA: Cred şi eu că-ţi pare rău că unii mai beau! Beie şi alţii dacă-s aşa de deştepţi cum se credeau de-au murit în somn, auzi, na! În somn!

ILEANA: De ce eşti rea?!

LENUŢA: Ştiu eu ce ştiu!

BĂRBATUL (zâmbind cu milă şi drag): Zi la toată lumea ce ştii!

LENUŢA: La toată lumea, sigur că da! Aşa-i place dumnealui, să ştie toată lumea! Să nu ascundem nimic! Ce-i în guşă, şi-n căpuşă!… De-aia ai ajuns să mori pe unde-ai murit! Cu toată lumea de faţă!… Nu? Acasă câţi eram? Eu şi copiii! Dar acolo?!… Ehe! Lumea de pe lume şi încă ce lume!… Nu?!… Câţi eraţi?

BĂRBATUL (acelaşi): Peste o sută!… Nu mai ţin minte exact.

LENUŢA: Asta nu mai ţii minte! Dar altele văd că nu le uiţi!…

BĂRBATUL: Care altele?

LENUŢA: Hai! Întreabă tot ce ai de întrebat! Nu mai face pe sfiitul! Nu eşti tu acela!… Că doar de aia ai venit!… Ca să întrebi!… Întreabă şi-ţi voi răspunde, fii pe pace, am răspunsuri pentru toate întrebările tale! De când le aştept?!…

BĂRBATUL: N-am ce să te-ntreb!… Nu de-aia am venit!

LENUŢA: Dar de ce, mă rog?

BĂRBATUL: Doar ca să-ţi urez la mulţi ani şi… jumătate!

LENUŢA: Ne-am dat dracului!…

BUCUR: E ziua ta!…

LENUŢA (oftând): Ziua mea, măi, Bucurelul mamii!…

BUCUR: Nu mi-ai mai spus niciodată aşa, mamă!

ILEANA: Bucurel, Bucurică, Bucuraş…

LENUŢA: Când era să-ţi spun aşa, să te dezmierd, să vă mângâi?!… Doar când dormeaţi, poate… Ce? Eu n-aş fi vrut? Mi-ar fi plăcut şi mie!… Dar mi-era teamă să nu vi se urce la cap!… Doamne, câte nopţi nedormite de grija voastră, să nu ieşiţi nişte derbedei!…

BĂRBATUL: Eh, da, numai derbedei vedeai tu în jur! Lumea toată, după tine!…

LENUŢA: Îi plină lumea de derbedei, neisprăviţi, puşlamale, golani… Numai pentru tine toţi erau oameni de treabă!… Ai văzut unde ai ajuns de pe urma lor!… Ooh! Gândeam să-mi leg un pietroi de gât şi să mă arunc în mare decât să-mi văd copiii nişte secături!… Câte mame nu şi-au nenorocit copiii?!… Cu ni-ni-ni şi la-la-la!… Că n-au răbdat să nu-şi răsfeţe odoarele!… Poate v-am asuprit prea tare… Pe tine, că erai cel mai mare şi după tine se luau şi ăştia micii!… Numai atunci, cu mastica, nu s-au luat după tine!

BUCUR: S-au ascuns şi de mine, eram în curte, spărgeam lemne… Când am intrat în casă, gata, mântuiseră sticla! (Bărbatul ascultă cu vădită satisfacţie)

LENUŢA: Ia uite la el ce fălos e!

BĂRBATUL: Straşnici băieţi!

LENUŢA: Că cine ştie ce grozăvie făcuseră feciorii lui că dormea acum fiecare pe unde apucase, nici unul în patul său!

BĂRBATUL (pufnind în râs): Iar Vasilică, sub masă!… Sub masă masă!… Mare şolticar, cât era de mic!…

LENUŢA: Nu s-a schimbat deloc!…

BĂRBATUL: Bravo lui!

LENUŢA: Uite-ţi podoaba! Auzi-o!… (sforăituri din fotoliu)

BĂRBATUL: Vasilică? (sforăituri mai puternice)

LENUŢA: Ce ziceam eu? Leit tat-su!

BĂRBATUL (încruntându-se): Beat?

LENUŢA: Cuc şi altă pasăre!

BĂRBATUL: Eh, cam devreme a început-o!…

LENUŢA: Care devreme, că-i mâine-poimâine om la patruzeci de ani!

BĂRBATUL: Oricum!

LENUŢA: Tu vorbeşti?

BĂRBATUL: M-ai văzut vreodată aşa?

LENUŢA: Ce contez eu?!… Ei să nu te fi văzut, dacă era ceva de capul tău!… Eu, o amărâtă de văduvă, ce puteam eu să-i învăţ cum îi şade bine unui bărbat?! Asta-i treaba lui taică-su! Rostul tău! Şi tu? Tu ce-ai făcut, mă rog?

BĂRBATUL: Ştii bine ce-am făcut!

LENUŢA: Bun! Şi după aia?

BĂRBATUL: Cum după aia?…

LENUŢA: După aia! Ce-ai făcut după ce-ai murit şi tu?

BĂRBATUL (se uită lung la ea): După ce-am… (schimb de priviri cu ceilalţi, Bucur face un pas îngrijorat către maică-sa) După ce-am…

LENUŢA: …murit, da! După ce-ai murit!… Ce, credeai că gata, nu mai ai de făcut nimic!… Bună socoteală!… Alţii cum au mai găsit ce să facă?!

BĂRBATUL: Alţii care?

LENUŢA: Atâţia!

BĂRBATUL: Care, domnule?! Şi ce, mă rog, au făcut?!… (se uită şi la ceilalţi, mirat)

LENUŢA: Alde Tănase, bunăoară!…

BĂRBATUL: Tănase?!

LENUŢA: Tănase Tănase! N-a murit?

BĂRBATUL: Ei şi?

LENUŢA: Şi nici n-au trecut şase luni şi-a câştigat fecior-su o maşină? La CEC? A câştigat?

BĂRBATUL: Adică datorită lui Tănase, vrei să zici?… (ea confirmă din cap) Dar tu ce-ţi închipui că-i… acolo?

LENUŢA: Eu nu-mi închipui nimic, că nu-s aşa deşteaptă ca alţii!… Dar aşa zic toţi ai lui… Că n-au trecut bine alte trei luni şi-a câştigat şi fie-sa o maşină! La loto! Eh?!…

BĂRBATUL: Ai jucat tu vreodată la loto?

LENUŢA: Cu ce bani?… De loto-mi ardea mie când împuşcam francul şi-l număram de şapte ori! Ia uite la el! (îşi toarnă în pahar) Loto, ai?!

BĂRBATUL (Ilenei): Eh, ce zici?

BUCUR: Nu mai bea, mamă!

LENUŢA: E mastică!… E tare bună!… Hai, bea şi tu!

BUCUR: Nu beau, mamă!…

LENUŢA: Nici atunci n-ai băut!… De ce?

BUCUR: Mamă, nu-i bună băutura!…

LENUŢA: Un păhăruţ numai!… Uite ce mic e!… Că-i ziua mea!… A fost! Ieri!… Dar ieri n-am băut deloc! Şi toată viaţa mea n-am băut!… Beau, mamă, şi eu, azi!… Poate că beau de dragul vostru! (se uită la fiecare zâmbind. Ilenei) Să fi fost eu aşa frumoasă?!… (îi ia mâinile) Ce mâini am avut!… Ia uite-le acuma!…

ILEANA (speriată): Astea-s mâinile mele?!… (se uită în jur, rugătoare) Nu se poate!…

LENUŢA: Draga mea!…

ILEANA (smucindu-se): Dă-mi pace!…

LENUŢA (Bărbatului): Dragul meu!…

BĂRBATUL (sever): Tot nu mi-ai răspuns!

LENUŢA (ostenită): Nici tu!

BĂRBATUL: Asta-i nebunie să crezi că mai puteam eu face ceva!… Dacă puteam de-acolo face ceva nu crezi că salvam băiatul ăsta? Nebuno!

BUCUR: Tată!

BĂRBATUL: Auzi la ea ce pricină îmi găseşte! Că n-a câştigat la Loto, la CEC!… Numai bani ai avut în cap de când te ştiu!

LENUŢA: Copiii cu bani se cresc!… Nu cu fluieră vânt prin buzunare!…

BĂRBATUL: Te-am lăsat acasă cu toţi patru sănătoşi! Sănătoşi şi frumoşi! Cei mai frumoşi băieţi din oraş!

LENUŢA: Şi din lumea toată!…

BUCUR (amuzat): Şi din sud-estul Europei!…

ILEANA: Dar de ce râzi!… Are dreptate!… (Lenuţei) Aşa băieţi frumoşi o să am?… (îl atinge uşor pe Bucur, mângâietoare, cercetătoare)

BĂRBATUL (scoate o fotografie din buzunar): Uite-i aici pe toţi patru!

ILEANA (privind fotografia): Doamne, dar cum poţi să fii atât de rea cu un bărbat care ţi-a făcut patru feciori!… (se strânge lângă Bărbat) Şi ce feciori!… (lui Bucur) Ăsta eşti tu?…

LENUŢA: Eh, da, că o fi vreo ispravă să-i faci!… (Bărbatului) Mi-e ruşine de băiatul ăsta, că ţi-aş spune eu una! Mare lucru e să-i creşti, cum se cuvine!…

BĂRBATUL: Şi ce vină-mi bagi în legătură cu asta?

LENUŢA: Că ai murit ca un prost!… Nu ca un deştept, cum te-ai crezut toată viaţa!

BĂRBATUL: Măi, femeie! Mă scoţi din toate săritele cu povestea asta!… Tu n-ai auzit ce-i aia să mori subit, în somn, fără să te ştii bolnav de nimica?!…

LENUŢA: Cum să nu fi auzit! S-au mai găsit proşti ca tine şi mai înainte! Nu eşti tu primul deştept care ai făcut-o!

BUCUR: Nu-l mai necăji, mamă!… Cine moare când vrea?…

LENUŢA: Nimeni nu moare când vrea, dar când eşti tată la patru copii caşti ochii bine la ce faci şi la ce ţi se întâmplă!… Nu te amăgeşti ca un elev de liceu!… O laşi dracului de dreptate s-o caute alţii, care n-au copii! Că de când îi lumea asta nu există dreptate şi adevăr! Asta o ştie orice om cu scaun la cap!

BUCUR: Pe noi ne învăţai altfel!

LENUŢA: Pentru că eraţi copii!… Dar el?

BĂRBATUL: Prima datorie a unui părinte e să nu le fie copiilor ruşine de ce-au făcut părinţii lor!

LENUŢA: Prima datorie a unui părinte e să aibă copiii lui ce mânca şi ce îmbrăca!

BĂRBATUL: Pentru ei am făcut-o! Ca să nu le pară rău că sunt copiii mei! Băieţii mei!… Feciorul meu!… (îl ia în braţe) Bucur, bucuria tatii, (Lenuţei) ce s-a întâmplat cu el? Când a… a… şi cum? Şi de ce? (începe să plângă la pieptul lui Bucur)

ILEANA (îngrozită): Aah!… Aah!… (Lenuţei) E adevărat? E adevărat… baborniţo?! (cade la picioarele lui Bucur, îmbrăţişându-le)

LENUŢA: Asta da, e adevărat!… Mai sunt şi lucruri adevărate pe lumea asta!… (îşi mai toarnă un pahar)

ILEANA: Băiatul mamii…

BUCUR: Nu mai bea, mamă!…

LENUŢA: E bună!… Bea şi tu!…

BUCUR: Nu beau, mamă!…

LENUŢA: Nici atunci n-ai băut!… Îţi aminteşti?… (El confirmă din cap) Hai, măcar acum!… Bea, bea dragul mamii, bea, bea-mi-aş zilele să-mi beau! Ce băiat! Ce băiat am putut eu să pierd!…

ILEANA: Şi cum? Eu nu-mi puteam salva feciorul? Aşa mândreţe de fecior?!… (se dă înapoi ca să-l privească mai bine)

LENUŢA: Ehe, şi încă au mai trecut nişte ani de atunci!… Vreo douăzeci, aproape… Cât aveai, mamă?… Tot aşa, vreo douăzeci şi cinci!… Nu?… Era şi mai chipeş ca acum!… Atunci să-l fi văzut, în ziua aceea, aia, nenorocita, ce mândreţe de băiat… Doamne, câte fete l-au mai putut plânge! Şi ce de prieteni!… (către Bărbat) Ţi-a semănat cel mai mult! Se umpluse strada de prieteni şi de colegii tăi!

BUCUR: Eh, mamă! La altceva nu te poţi gândi?

LENUŢA: Şi toţi te plângeau şi toţi la un loc nu te-au plâns nici a mia parte din cât te-am plâns eu, mamă, mamă, că nu trece zi de la Dumnezeu să nu…

BUCUR: Nici măcar ieri?

LENUŢA: Oh, păcatele mele, doar ce motiv aveam să mă veselesc că tu lipseai?… Toată noaptea ai lipsit… Da-i bine că ai venit măcar acum!… Ai umplut iar casa!… (Ilenei) Nu-i aşa? E ca un stejar de falnic!… Totdeauna unde era el, ceilalţi parcă nu se mai vedeau de el!… De dragul mamii!… Arăţi cam obosit, mamă… Te-ai mai trecut puţin… Acum ai fi având şi tu vreo cincizeci de ani!… Cincizeci!… Doamne, aş fi avut băiat de cincizeci de ani!… Tu mă făceai negreşit bunică!…

BUCUR: Încă nu eşti?…

LENUŢA: Păi nu sunt!… Ce crezi tu? Aşa uşor se fac azi copiii?

BĂRBATUL: Eh, numai pe vremea mea se făceau uşor!…

LENUŢA: Se făceau uşor şi se creşteau greu!… Azi se cresc uşor, dar se fac greu!… Nu ştiu de ce?!…

BĂRBATUL: Te pomeneşti că azi se fac altfel!…

LENUŢA: Păi sigur că da!… Mai întâi şi-ntâi trebuie să-ţi faci zilnic manichiura!… Şi mai ales pedichiura!… Că fără pedichiură… mă-nţelegi tu, Doamne, iartă-mă, ce-mi trece prin cap!… Deh, la aşa nurori, aşa soacră!… O să-mi fac şi eu pedichiura! (către Bărbat) Ce-ai zice?

BĂRBATUL: Ce-aş mai râde!…

LENUŢA: Ia mai râzi puţin!

BĂRBATUL: Eh, asta-i acum!

LENUŢA: Râdeai aşa de frumos!… De… bărbăteşte!… Chiar şi când sforăiai îmi plăcea!… Dar nu de la început, ci mai târziu a început să-mi placă… Adică să te suport!

BĂRBATUL: Când?

LENUŢA: Eh, când? După ce m-ai făcut mamă la patru găligani răi de foame ca nişte pui de lup!… Am început să te… mă rog… să te… aşa cum scriu ăia în cărţi, cu iubirea lor! Ce-o fi aia? Îi vezi că nu mai pot unul fără altul, leşină, vomită!… Dar asta până se însoară! Că după aia, la câteva săptămâni, li se şi face de divorţ!… Numai ai mei nu divorţează!… Proştii!… Adică Georgel a cam încercat el, săracu’, şi m-am pus pe capul lui cu gura…

BĂRBATUL: Aoleu, bietul băiat!

LENUŢA: Oi fi greşit că m-am băgat?!…

BUCUR: N-ai greşit, mamă!… Ai nurori bune!

LENUŢA: Aşa zic şi eu!…

ILEANA: N-ai nici o poză?

LENUŢA: Ce poză?

ILEANA: Cu nurorile! Cu toate trei!…

LENUŢA: S-o port cu mine?… (se închină) Doamne, fereşte!

BĂRBATUL: Măcar cu cuscra!…

LENUŢA: De mine râzi tu acum?!…

BĂRBATUL: Vrei să te plâng?

LENUŢA: Vreau să mă laşi în pace!

BĂRBATUL: Vrei să plec?

LENUŢA: Că-i după mine!…

BĂRBATUL: Atunci ce vrei de la mine?

LENUŢA: Să nu mai faci pe mutul! Te tot dai în altă vorbă şi niciodată nu mă întrebi ce vrei să mă întrebi!

BĂRBATUL: Ce să te întreb?

LENUŢA: Ştii tu ce!… Nu de Bucur! (pauză) Hai! Hai, că am băut şi-am să-ţi spun totului tot! (îşi mai pune în pahar)

BUCUR: Mamă!

ILEANA (întinde un pahar): Nu-mi pui şi mie?

LENUŢA: Bucuroasă!

BĂRBATUL: Măi, fetelor!

LENUŢA: Măcar pe lumea ailaltă să fie o dreptate şi să mai bem şi noi, iar ei să se uite la noi!… Să se uite şi atât!

ILEANA: Şi să nu bea nimic!

LENUŢA: Nuu! Şi să nu întrebe nimic!…

ILEANA: Ce să ne întrebe?

LENUŢA (bea din pahar): Unde-i…

BĂRBATUL: Taci!

LENUŢA: Tac eu tac, dar până la urmă tot am să-ţi răspund!

BĂRBATUL: Nu ţi-am pus nici o întrebare! (celorlalţi, luându-i de martori) Este?

LENUŢA: Că eu oi fi proastă şi nu pricep unde baţi!.. Ce? Nu văd?

BĂRBATUL: Ce să vezi?

LENUŢA: Puţin îţi pasă de Bucur!…

BĂRBATUL: Măi, femeie!

LENUŢA: Ori de ceilalţi!

BĂRBATUL: Vrei cu tot dinadinsul să plec?!

LENUŢA: N-ai să pleci!… Când mă mai găseşti tu aşa, cu păhărelul în mână, gata să-ţi spun orice?!

ILEANA (întinde un pahar): Nu-mi pui şi mie?

LENUŢA: Bucuroasă!

ILEANA: Ce-i asta?

LENUŢA: Mastică!

ILEANA: Mastica aia?…

LENUŢA: Aia! Aia-i!… Nu bei?

ILEANA: Să nu râzi de mine! N-am mai băut niciodată!

LENUŢA: Ştiu!… Bea!

ILEANA: Să nu mă afle soacră-mea!…

LENUŢA: Eh, soacră-mea!

ILEANA: E şi atâta lume aici!

LENUŢA: Sunt de-ai noştri! Bea!…

ILEANA: Nu pot!… Mi-e… (arată spre Bucur, care priveşte în altă parte) Se fereşte să se uite la noi cum bem!…

LENUŢA: Aşa a fost întotdeauna! Ruşine pentru alţii!… Dar nu-i ruşine!… Nu mai e ruşine, ca pe vremea… aceea!… Să-mi vezi nurorile cum beau!…

ILEANA: Nurorile?… Câte sunt?

LENUŢA: Trei!… Trei, Doamne, şi toate trei beau!… Hai, bea! Bea tu, măcar!…

BĂRBATUL: Măi, fetelor!

ILEANA: Dar spune-i o dată! Mă faci curioasă!

BUCUR: Mamă!

LENUŢA: Mai zi-mi o dată!

BUCUR: Ce?

LENUŢA: Mamă…

BUCUR: Mamă!… (ea îi face semn din cap, cu ochii închişi) Mamă!… Mamă!… Mai bea!….

LENUŢA: Mai beau, bucuria mamii, dar să ştii că-i degeaba! Tot nu uit!… Cum să te uit?… (către Bărbat) Căci eu pe Bucur nu-l pot uita! Pe Bucur, iar nu pe… Doamne, iartă-mă! Ca tine!… Că m-ai omorât, seară de seară cu aceeaşi întrebare! Iar acum te faci că nu!… Ţi-e frică de răspunsul meu c-o să te ardă la ficaţi când ţi l-oi spune!… Mai umblă tu mult cu şoalda şi vezi tu pe dracul!

ILEANA: Dar ce vorbe-s astea?…

LENUŢA: Ca şi mâinile, fătuco! Ale mele! Ale tale!… Uite că n-a fost cum ai crezut! Se mai schimbă omul şi nu ca să se facă mai frumos şi mai bun!… (se pipăie) o hoaşcă bătrână, rea şi ursuză, asta am ajuns! (priveşte într-o oglindă din perete)

BUCUR: Mamă!

LENUŢA: Mai zi-mi!

BUCUR: Oh, mamă, dulce mamă!… Dulce şi blândă şi frumoasă!… E ziua ta azi?

BĂRBATUL (cu necaz): Ptii! Iar ai uitat să-mi spui!… Aduceam şi eu o floare! (Ilenei) Parcă lalele îţi plac!

ILEANA: Ţi-au adus copiii flori? Lalele?

LENUŢA: Am uitat şi eu că mi-au plăcut vreodată florile!… Darmite ei?!

BĂRBATUL: Acoperă-i, că aşa ai făcut totdeauna!

LENUŢA: Mai zi, mai zi, nu te opri! Zi tot!

BĂRBATUL: Eh, da! Le-ai acoperit toate prostiile, i-ai lăsat să ţi se urce în cap şi aşa ai rămas şi după ce… după ce ai rămas să le fii şi mamă şi tată!

LENUŢA (sec): Când?

BĂRBATUL (se gândeşte puţin): Nu! Nu când am murit eu! Căci nu te-am lăsat singură! Mai era şi… şi Bucur!… Bărbat în toată firea!… Cu băiatul ăsta ce s-a întâmplat?… în el era toată nădejdea!

LENUŢA: A cui nădejde?!…

BĂRBATUL: A mea, a ta!… A noastră, femeie!

LENUŢA: A mea nu! Niciodată nu mi-am pus în altcineva nădejdea!… Tu ce-ai căutat să-ţi pui nădejdea, toată, în băiat?… De ce ţi-ai luat nădejdea de la tine? Cu ce drept? Cu a cui voie?

BĂRBATUL: Păi… nu murisem?!

LENUŢA: Cum? În somn?!… Şi unde?… Ce? Eu sau băiatul ăsta te trimisesem acolo sau gura ta, cea proastă, că a ta-i gura care te-a plimbat pe unde te-ai plimbat fără să mai ajungi acasă! A ta, nu a mea!… Mă tot certai că-s rea de gură!… Dar eu am ştiut totdeauna ce vorbesc, de-aia nici n-am înfundat puşcăriile! Şi, slavă Domnului, că-n toată viaţa mea n-am tăcut la nimeni şi nici n-am spus cuiva vreo minciună!… Auzi la el! Dumnealui îşi pune nădejdea în băiat şi moare liniştit!… Îşi ia valea de aici şi nu-i mai pasă de nimic!…

BUCUR: Mamă!

BĂRBATUL: De ce-mi vorbeşti aşa?

LENUŢA: De ce ai murit când aveai patru copii de crescut?!… Ca să nu zic mai mulţi!

BUCUR: Mamă, dar… (se aude o toaletă folosită în apartament)

LENUŢA (lăcrimând): Nu-i lua apărarea, bucuria mamii! Că aţi fi putut fi amândoi acum… dincolo! Mahmuri!… Beţi turtă!… Să sforăiţi ca nişte tauri! Dacă nu era gura lui mare şi bogată!… Să se-ncreadă prosteşte în prieteni!… Că totdeauna a ţinut mai mult la prieteni decât la casa lui!…

BĂRBATUL: Măi, femeie!…

LENUŢA: Ce e?

BĂRBATUL: Nu mai plânge!… E ziua ta!

LENUŢA: Lasă că n-ai venit tu de asta!… Nu duci tu proştii!…

BĂRBATUL: Acu, dacă tot am venit, te mai… te mai întreb şi eu de una, de alta!… Te superi?

LENUŢA: Decât să tot vii pe capul meu, aici, mai bine ţi-ai vedea de treabă acolo, pe lumea cealaltă!… De când te ştiu, cu fundu-n două luntri!

BĂRBATUL: Care treabă? Dincolo!

LENUŢA: Aia pe care-o fac alţii!

BĂRBATUL: Care alţii?

LENUŢA: Tănase! Ca să luăm un exemplu!

BĂRBATUL: Ia, uite, bietul Tănase! S-a prăpădit şi el, săracul!

LENUŢA: Nu-l mai sărăci tu atâta! Că nu e!

BĂRBATUL: De când a…

LENUŢA: Abia a făcut anul!… Abia-i un an de când e pe acolo, pe unde tu tai frunze la câini de atâta amar de vreme şi deja amândoi copiii lui Tănase i-au câştigat câte o maşină! Care la loto! Care la CEC! Eh?

BĂRBATUL (îl apucă râsul şi râde. Apoi): Mare eşti, Doamne!… (Lenuţei) Iartă-mă!

ILEANA (îi place. Îl încurajează): Mai râzi!…

BĂRBATUL: Da’ poţi să nu râzi?! (Râde iar)

LENUŢA (privind la Ileana): Cu râsul ăsta mi-a sucit capul!

ILEANA: Şi-ţi pare rău?…

LENUŢA: Eh!

ILEANA: Hai! Mie poţi să-mi spui!

BĂRBATUL (Ilenei): Ce rău să-ţi pară?!… Ia uite la băiatul!… (face puţin parada modei) Şi asta nu-i totul! Ia priveşte în stradă! (Ileana se repede la fereastră)

ILEANA: Oh!… Ce frumuseţe!… Unde ne duci?

BĂRBATUL: La Paris!… Hai! Îmbarcarea! (Ileana dă să-şi strângă lucrurile)

ILEANA (Lenuţei): Mergi aşa?

LENUŢA: Unde să merg, draga mea?

ILEANA: La Paris! Ne duce la Paris!

LENUŢA: De ce?

ILEANA: Cum de ce?

LENUŢA: Ah, nu ţi-a spus de ce?… Încă nu ţi-a spus?!… Eşti aşa de tânără!…

BUCUR: Şi de frumoasă!

ILEANA: Găseşti?… (îl ia de mână pe Bucur şi face câteva piruete pe sub braţul acestuia. Apoi arată spre Bărbat) Mi-a promis că mă duce la Paris dacă-i fac patru băieţi!

BĂRBATUL: Eh, patru!… De unul a fost vorba!… Măcar unul!

ILEANA: Şi eu am să-ţi fac patru! (Lenuţei) Nu?…

LENUŢA: Eh, atunci să te ducă la Paris de patru ori!

ILEANA: Pe tine aşa te-a dus?

LENUŢA: Da! M-a dus cu vorba!

ILEANA: Pe mine cu Mercedesul!

LENUŢA: Îi arde lui de plimbare!…

ILEANA: Adică, să nu fie sincer?!…

LENUŢA (privind-o): Doamne, ce naivă mai eram şi eu!

ILEANA: M-a minţit?

LENUŢA: Dar ce ţi-a spus?

ILEANA: Nu mi-a spus nimic, dar m-a lăsat să cred că…

LENUŢA: Că ce?

ILEANA: Că… mă rog!…

LENUŢA: Mie poţi să-mi spui!

ILEANA: Că mă iubeşte!…

LENUŢA: Ce-o fi şi iubirea asta?!…

BĂRBATUL: Chiar nu m-ai iubit şi tu, acolo, un pic?

LENUŢA: Eu l-am iubit pe tata şi copiii!… Pe tine, de ce?

ILEANA: Nu te cred!… (arată spre Bucur) Uite ce bine-i seamănă! La fel îi seamănă şi ceilalţi?

LENUŢA: Nu!… Ceilalţi nu-i seamănă!… Numai Bucur îi semăna!… Ei doi!… Şi-am rămas fără nici unul!… (începe să plângă încetişor) Dragii mamii!…

ILEANA: Hai, nu plânge acum!… Tocmai când plecăm la drum!… N-o să ne meargă bine!

LENUŢA: Draga mea, pentru mine e prea târziu să mai merg la Paris!… Duceţi-vă voi, sunteţi tineri!

ILEANA: Fără tine nu mergem! Nu?

BĂRBATUL: E cadoul meu de ziua ta!

LENUŢA: Dar de când ţii tu seamă că-i ziua mea?!

BĂRBATUL: Dacă băieţii au hotărât aşa!…

LENUŢA (se întoarce spre Bucur): Ce zici?…

BUCUR: Despre ce?

LENUŢA: Despre taică-tu ăsta! Vrea să mă ia la Paris!…

BUCUR: La Paris?

ILEANA: Răsplată pentru cei patru băieţi pe care am să i-i fac!

LENUŢA: S-o crezi tu!

ILEANA: Ce?

LENUŢA: Că-i pentru tine!

ILEANA: Dar pentru cine atunci?!

LENUŢA: Pentru alţii!… I-a intrat în cap că-i va găsi la Paris, la cafeneaua din centrul Parisului, aşteptându-l pe el să vie şi să le tragă la fiecare câteva perechi de palme!

BĂRBATUL: Nu!… Doar să mă uit la ei aş vrea!…

LENUŢA: Iar ei să cadă-n genunchi şi să-ţi ceară iertare că ai înfundat puşcăria în locul lor!… Nu merg!… Mă lipsesc!… N-am ce vedea!

ILEANA: Eh, noi mergem!

LENUŢA: Care noi? (se uită la cei trei, rămâne cu privirea la Bucur, adică “Pleci şi tu?”)

BUCUR: Nu, mamă! Eu rămân cu tine!…

BĂRBATUL: Ştii bine că nu putem merge decât toţi!

LENUŢA: Chiar toţi?… (crescând, aproape ameninţătoare) Vrei să mergem toţi?!… Te-ai gândit bine?…

BĂRBATUL (“pipăind” situaţia): Ce vrei să spui?…

LENUŢA: Chiar nu pricepi?

BĂRBATUL: Nu! (moment de aşteptare. Soneria de la intrare)

LENUŢA (pe acelaşi ton): Aşteaptă tu numai puţin!… (către Ileana) Ia vezi!… (până se va întoarce Ileana) Toţi, Doamne, şi toţi… (ţipătul Ilenei, apoi intră, mergând de-a-ndăratelea, speriată, scârbită. Lenuţa, îngăduitoare) Ce-i, draga mea?… (Aceasta nu mai are putere decât să arate cu degetul spre uşa în care apare o arătare diformă, dezgustătoare şi înfricoşătoare deopotrivă)

ARĂTAREA (articulând indistinct sunetele): Doamna Popescu?… (face câţiva paşi spre Ileana, punând-o pe fugă, se ascunde în spatele lui Bucur)

BĂRBATUL: Ai greşit adresa! Aici nu locuieşte nici o doamnă Popescu.

ARĂTAREA (Bărbatului): Doamna Popescu?… (face spre Bărbat câţiva paşi)

LENUŢA: Eu… Eu sunt doamna…

ARĂTAREA (către Lenuţa): Doamna Popescu?

LENUŢA: Da!

ARĂTAREA: Dumneavoastră sunteţi doamna Popescu?

LENUŢA: Da!…

ARĂTAREA: Şi dumneavoastră, în urmă cu 30 de ani, aţi făcut un chiuretaj?!… Un avort?

LENUŢA: Mda!…

ARĂTAREA: Mamă!… (îi cade la piept) Mamă!… (Ileana leşină în braţele Bărbatului)
ACTUL II
(Aceleaşi personaje, mai puţin Arătarea)

BĂRBATUL: Ce-a fost asta?

LENUŢA: Ce să fie?… Un… (îşi mai toarnă un păhărel) Un banc!… Ce de bancuri au mai spus toată noaptea!… Nu mai au nici o ruşine de anii mei!…

BĂRBATUL: Bancul ăsta văd că ţi-a plăcut cel mai mult!…

LENUŢA: Nu mi-a plăcut, dar e singurul pe care-l mai ţin minte!… Adică nu pot să-l uit!…

BĂRBATUL: De ce?

LENUŢA: De aia!…

BĂRBATUL: Cum aia?

LENUŢA: Aia că toţi au râs! Şi numai eu nu am râs!… Neobservată de nimeni!…

BĂRBATUL: De ce?

LENUŢA: Ce?

BĂRBATUL: N-ai râs?!… De ce n-ai râs?…

LENUŢA (răsuflă adânc, celorlalţi): Eh, iată că am ajuns şi unde a vrut dumnealui să ajungem, mi se pare!… întrebările!…

BĂRBATUL: Te ascult!

LENUŢA: De când?!… De când mă asculţi tu pe mine?!… Tu, care nu m-ai ascultat niciodată!…

BĂRBATUL: Aşa mi-a plăcut mie, să n-ascult de nimeni!… Dar acum te ascult! Sunt numai ochi şi urechi!

LENUŢA: Deci?

BĂRBATUL: De ce n-ai râs?

LENUŢA: Simplu! De ce nu râzi când auzi un banc?… (Ilenei) De ce?

ILEANA: Pentru că nu l-ai înţeles!

LENUŢA: Vezi!

BĂRBATUL: Şi tu ce n-ai înţeles?!… Femeie! Nu-ţi bate joc de mine!

LENUŢA: Uite-l, că nu mă crede!… Zău!.. Zău dacă am înţeles… ce era de râs!… (spune din nou bancul) Se aude, cică, nu?, soneria!… (Soneria) Şi doamna nu ştiu cum…