Dacă Şi cu parcă

FATA: Tată!

BĂRBATUL (îşi astupă urechile): Iar bancul ăsta idiot?!

ILEANA: Nu-i banc!

BĂRBATUL: Dar ce-i?…

BUCUR: E sora mea!… (încântat de cuvînt) Sora… mea…

BĂRBATUL: De unde vine?

BUCUR: Nu… nu ştiu…

BĂRBATUL (Ilenei): De unde?

ILEANA: Nu… (ridică din umeri)

BĂRBATUL (Lenuţei): Vorbeşte, femeie!

LENUŢA: La asta mă tot gândesc şi eu!… De voi ştiu bine unde sunteţi!… De unde veniţi!… Eu aici, voi dincolo… Dar ea?… Ea pe unde… pe unde s-o caut?… Am tot căutat-o de-atunci… De douăzeci şi atâţi de ani!… Dar n-am dat de dânsa nicăieri… niciodată!… A venit acum!… Singură a venit!… Eu n-aş fi ştiut de unde s-o iau!… S-o chem!… Ca pe voi! Dragul meu! Nu ştiu de unde vine!… De-aş şti… (Fetei) De unde vii, fetiţo?

BĂRBATUL: Eu te întreb de la ce spital vine!… De la ce doctor ai dus-o ca să te lepezi de aşa mândreţe de fată!…

LENUŢA: De unde ştii?… Nici măcar n-ai privit-o!

BĂRBATUL: Tu răspunde-mi la întrebare!

LENUŢA: Parcă ziceai că n-ai nici o întrebare!

BĂRBATUL: Tu mă sileşti să ţi-o pun!

LENUŢA: Eu?!

BĂRBATUL: Cu bancurile tale!… Eu, eu şi uitasem!

LENUŢA: Şi eu, care credeam că tocmai pentru asta ai venit! Ca să întrebi!… Hai, întreabă-mă! Şi de Bucur, şi de… cum o cheamă!… Hai, zi cum o cheamă!

ILEANA: De unde să ştie?

LENUŢA: I-a dat el un nume, de când o aşteaptă! Hai, zi-ni-l şi nouă!… Destăinuie-te!… Că tu nu ai nici un secret! Ce-i în guşă, şi-n căpuşă!

BUCUR: Mamă! Nu fi rea!…

FATA: Măcar un nume de-aş avea!… De-aş avea să am… De-aş fi având!… De-aş fi avut!… De-aş fi avut să am!… De-aş fi avut să fi avut să am!… De-aş fi avut să mai va să am!…

ILEANA (Bărbatului): I-adevărat?

BĂRBATUL: Ce? Ce să fie adevărat din toate nebuniile astea?

ILEANA: Că-ţi vei fi dorit de fie oricare dată când am rămas, de tine lăsată, o fată?…

LENUŢA: Iar eu, băiat! Şi nu o dată, ci de patru ori!… De patru ori-surori, câte un băiat, fac patru fraţi!… Cine mai era ca mine în tot oraşul?…

BĂRBATUL: Patru care-s trei!…

LENUŢA: S-aud deci întrebarea!… (celorlalţi) Or să fie mult mai multe şi l-oi sătura eu de câte-o să asculte!…

BĂRBATUL: Ţi-am pus deja destule întrebări şi până acum nu mi-ai dat nici un răspuns!…

LENUŢA: Vreau să le-aud pe toate!… Cine ştie, poate că un singur răspuns se va potrivi la tot ce ai tu să mă întrebi de atâţia ani de zile!… Dă-le drumul!

BĂRBATUL: Eu nu vreau un răspuns care să se potrivească!… Eu vreau… Eu vreau… (se opreşte)

LENUŢA: De ce te opreşti?!… Zi ce vrei! Zi în gura mare aşa cum ai făcut şi-atunci, parcă anume ca să ajungi la închisoare!… Ce vrei tu? Hai, recunoaşte! Să-audă toată lumea!… Lume, lume!…

BĂRBATUL (ostenit, ruşinat): Eu vreau adevărul!… Iartă-mă!

LENUŢA (“căzând”): Nu eu să te iert! Ci fata asta!… (sforăit în fotoliu) Şi băiatul ăsta!… Care n-a avut de la cine să înveţe rostul băuturii!…

FATA: Vă rog, nu-mi mai spuneţi aşa… Spuneţi-mi pe nume, pe nenumele meu… După el am venit!…

ILEANA (Bărbatului): Daţi-i un nume!… Pierdem vremea cu prostii! N-auzi?

BĂRBATUL (Lenuţei): Ce vrei să spui când spui că să mă ierte… (evită sau nu reuşeşte să-i spună fetei pe nume şi arată doar spre ea)

ILEANA: …să te ierte… să te ierte… Cine? Zi! Zi-i pe nume!

FATA (încântată): Pe numele meu?… Am nume? Am?

BĂRBATUL (mai încearcă o dată): …să mă ierte…

LENUŢA: Cine?

BĂRBATUL: …să mă ierte…

BUCUR (băgând de seamă): Îi vine greu!

ILEANA: De ce oare?

BUCUR: Nu-i de mirare!

ILEANA: Dar n-o putem lăsa aşa!…

FATA: Nu mă lăsaţi!…

ILEANA: Ce-i de făcut?

BUCUR: Să mai încercăm o dată! (Lenuţei) Nu?

LENUŢA (n-are nimic împotrivă): Mă rog!

BUCUR: Tată!

ILEANA: Hai!

BĂRBATUL (se concentrează. Lenuţei): Ce-ai vrut să spui că să mă ierte… că să mă ierte…

LENUŢA (neîndurată): Cine?

ILEANA: Hai!

BĂRBATUL: …să mă ierte…

ILEANA: Te rog!

BUCUR: …să te ierte…

BĂRBATUL: …fata… asta!

FATA (îndurerată, aproape că ţipă): Ah!… Tată!… Tăicuţule drag!

BĂRBATUL (întunecat, Lenuţei): Răspunde!

LENUŢA: Eu, eu m-am tot rugat la Dumnezeu să mă ierte! Pe mine!… Tu trebuie şi tu să te rogi la cineva de iertare!… La Dumnezeu ştiu că n-ai să te rogi!… Roagă-te la… Cum o cheamă?

BĂRBATUL: Dacă n-ai dorit-o, ce mai contează cum ar fi fost s-o cheme?!…

ILEANA (se repede la Lenuţa): Ce-a spus?!… (o zgâlţâie) N-ai dorit-o? Răspunde! (cade-n genunchi) Doamne? Ce viaţă o să mai am şi eu, de-am să ajung să… (îmbrăţişează picioarele Fetei, ţinându-se) Iartă-mă!… Ucide-mă!… Ucide-mă şi tu!… (izbeşte cu pumnul în podea) Ce-am ajuns să ajung!… (Lenuţa pune mâna pe sticlă)

BUCUR: Mamă!

LENUŢA: Uite, dacă nu beam… (arată spre Fată) E prima oară când reuşesc să… Şi ce frumoasă era să fie!… Sora ta, măi Bucurelul mamii!… Iar câinele de taică-tu nu vrea să ne spună şi nouă cum o cheamă!… Parcă numai a lui ar fi fost să fie fata asta!…

BUCUR: Dar n-a fost să fie!…

LENUŢA: N-a fost!

BĂRBATUL: Din vina cui?!…

LENUŢA (necăjită): A mea, desigur!…

ILEANA (pe care Fata s-a aplecat s-o ridice): Ce mâini frumoase ai!…

BĂRBATUL: Şi de ce nu?

ILEANA (mirându-se): Cel puţin mâna asta!…

BUCUR: Pentru că nu!

LENUŢA: Ba da!…

ILEANA (idem): Dar şi astalaltă!

LENUŢA: Eu sunt de vină!… Şi pentru soră-ta, şi pentru tine!…

BUCUR: Mamă! Asta-i numai din pricina… (ia sticla de dinaintea ei) N-ai băut toată viaţa şi…

LENUŢA: …şi ce brânză am făcut?!…

ILEANA (Lenuţei): Tu vezi ce mâini are fata asta?…

LENUŢA (continuându-şi gândul): Mi-am… mi-am omorât băiatul!…

ILEANA: Ce spui?!

LENUŢA: Şi fata!…

ILEANA: Ai băut cam mult!… Ce vorbe-s astea?… Sau nu-s vorbe?!…

LENUŢA: Cum să fie vorbe?… Astea-s vorbe de vorbit?!… Băiatul… Fata… Oh, de-ar fi vorbe!…

ILEANA: Vorbeşte ca oamenii să te pricep şi eu!… Cum? Vrei să spui că şi Bucur?… Dar, dar era bărbat în toată firea când… (acestuia) Nu?

BUCUR: Fireşte! Mama n-a avut nici un amestec!… Un accident stupid! Eram la Bucureşti!

LENUŢA: N-a fost un accident!

BUCUR (liniştit): Accident a fost.

LENUŢA: Nu!…

BĂRBATUL: Vorbeşte! Ce-a fost?

LENUŢA: N-a fost un accident. A fost o nenorocire!…

BĂRBATUL: Şi care-i amestecul tău?

LENUŢA: Eu? Eu am stârnit-o… M-a pedepsit!… “Ai vrut deci să te lepezi de copilul tău, de carne din carnea ta s-o dai la canal, pe rigolă, la peşti, la gunoaie şi zoaie, în scursorile oraşului?…”

FATA: Nu!… Nu!… (reacţia fetei a însoţit replica dinainte)

ILEANA: Opriţi-o!… (Bărbatul se repede, dar Bucur îl opreşte decis)

LENUŢA: Nu mă poate opri nici Dumnezeu!… Ticălosul de gând!… Cine să-l oprească!…

BĂRBATUL: Nu putea să fie gândul tău!… Te cunosc!… Altcineva, altcineva te-a dus şi la doctor!… La care mama dracului ai fost?… Şi cine te-a dus?!… Că singură nu, nu făceai tu asta, habar n-aveai!… Erai, erai…

LENUŢA: Cum eram?…

BĂRBATUL: Când mă uit la tine nici nu-mi vine să-mi mai aduc aminte cât erai de… frumoasă! Parcă aş minţi!…

LENUŢA: Nu mai rămăsese nimic din mine aia când te-au ridicat de-acasă şi m-ai lăsat lăsată şi cu patru băieţi mari… Mă apropiam binişor de 50…

BĂRBATUL: Ţi-a fost ruşine să mai fii o dată mamă! Nu?!

LENUŢA: Nu, nu mi-a fost ruşine decât de tine, când te vedeam ce fudul eşti!…

BĂRBATUL (arată spre Fată, fără s-o privească mai departe): Fudul?… Fericit eram! Mă gândeam la…

FATA: Tată!… (Bărbatul închide ochii) Tată!…

BUCUR: Mamă… (Ileana închide ochii) Mamă…

FATA: Tăicuţă!

BUCUR: Măicuţă! (Ileana şi Bărbatul se apucă, înfriguraţi, de mână)

LENUŢA: Ia uite la ei!…

ILEANA (desfăcându-se de Bărbat): Caraghioasă eşti tu, nu noi!…

LENUŢA: Dar n-am zis nimic!

ILEANA: Tocmai!… Vorbeşti de două ceasuri întruna, dar de zis nu zici nimic!

LENUŢA: Iaca tac!

ILEANA: Ba să nu taci! M-ai chemat aici ca să-mi povesteşti cum o să-mi fie!…

LENUŢA: N-ai încotro! N-ai de ales, fata mea scumpă!

ILEANA: Nu vreau să aleg! Dar vreau să înţeleg! Ce legătură e între toate astea?… (arată spre Bucur) El, băiatul meu, dintâiul cel născut, mândreţea mea… De ce… De ce… (nu poate rosti cuvîntul)

LENUŢA (o ajută): De ce o să moară?

ILEANA: Ce vorbă?!…