Nu poti sa nu admiri femeile curajoase care isi cladesc Fericirea din zidurile daramate ale Nefericirii,care saruta Mana Destinului,construind Acoperisul casei Credintei cu caramidele rosiatice ale Sperantei. Indiferent de situatie le auzi spunand aceste cuvinte:
“Totul va fi bine”!
Nu poti sa nu te intrebi de unde au puterea de a merge inainte,de a uita,de a ierta,dar mai presus de toate de a iubi. Pentru ca nimic nu se compara cu dragostea unei femei,a unei mame eroine. S-a vorbit mult despre curajul femeilor in trecut,un exemplu fiind Ioana D’arc.S-au facut si filme bazate pe aceasta tema,insa nu cred ca a reusit cineva sa desluseasca acest mister. Femeia. Femeia integra,aproape perfecta,stralucind de frumusete in interiorul fiintei sale,demna de a fi iubita,iubita pentru stralucirea ochilor sai,pentru privirea plina de mister,pentru unduirea corpului sau.
De multe ori provocatoare, putin excentrica si poate un pic prea posesiva,ea face ca sentimentul geloziei sa para frumos. Totul in jurul ei ia o anumita nuanta,de la florile colorate ale campului ce par a se transforma in fluturi ai Bucuriei,la Fericirea din ochii copiilor ce incepe a vorbi prin glasul lor de fiinte angelice.
Cel ce nu poate vedea frumusetea din ochii femeii asa cum a fost ea dinainte cladita de Dumnezeu,este un om nefericit. Eu ma simt insa un om norocos,deoarece reusesc sa privesc in trecut si sa vad ca-ntr-o oglinda Arhetipul Femeii Perfecte! Da,cu adevarat ea este intruchiparea Desavarsirii! N-o pot compara cu nimic altceva!
Sunt absolut convins ca cine priveste in aceste momente prin ochii mei,nu sunt eu,acest ego invaluit intr-o mantie a arogantei,care nici nu poate iubi si nici nu poate plange,caci,cum ar putea Iubirea excesiva de sine si indiferenta sa poata simti ceva? Exista insa ceva in mine,mai presus decat stelele Cerului. Eu exist cu adevarat in afara mea. Si numai atunci cand reusesc sa privesc dincolo de aceste porti ale existentei mele,ma regasesc printre stelele Cunoasterii,dand mana cu Mana intinsa a Universului pe care eu il numesc simplu : Tata.
Si iata ca am ajuns unde voiam poate sa ajung,reusind sa dezleg acest mister legat de Femeie,insa o fac doar in interiorul fiintei mele.
Am vorbit insa din nou mai mult decat poate ar fi trebuit…Scopul acestor cuvinte insa a fost acela de a arata din nou cat de mult TE (VA) IUBESC !