Dacia Literară

prof. Barna Oana

Revista DACIA LITERARĂ
Mihail Kogălniceanu, mentorul generaţiei paşoptiste, publică în 1840, în primul număr al revistei ieşene Dacia literară, articolul-program Introducţie, considerat manifest literar (text cu valoare de document pentru începutul unei mişcări literare/curent literar) al romantismului românesc.

La începutul articolului, axat pe evidenţierea necesităţii unei literaturi originale şi naţionale, Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti, „foi periodice”, apărute anterior (Albina românească, 1 iunie 1829, Iaşi, din iniţiativa lui Gh. Asachi; Curierul românesc, 1829, Bucureşti, I.H. Rădulescu; Alăuta românească, Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte; Muzeul naţional, etc.). Faţă de aceste gazete, Dacia literară urmăreşte să aducă un suflu nou, sugerat şi de titlul revistei. Se respinge coloratura locală şi amestecul politicului, revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni pentru a publica scrisori originale: „…afară de politică, care li ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puţin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăţi deosăbite, nu este cu putinţă de a avea împărtăşire de înaintările intelectuale ce se fac în ambele principate”. Scopul acestei reviste este de a aduce „un repertoriu general al literaturii române”.

Kogălniceanu fixează 4 coordonate ale articolului-program, şi anume:

- întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmaşi ai arbitrariului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare”.

- afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii române: „În sfârşit, ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”.

- combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre, dorindu-se o literatură originală: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. (…) Traducţiile nu fac o literatură”. Kogălniceanu considera originalitatea ca fiind „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi” motiv pentru care combate traducerile „care nu fac o literatură” şi imitaţia „care omoară în noi duhul naţional”.

- promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiraţie în conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii.” Tematica literaturii paşoptiste va fi: natura, istoria, obiceiurile şi tradiţiile poporului român.

În încheierea articolului-program, autorul anunţă structura revistei, care va avea 4 părţi. Ideile enunţate în articolul-program şi promovate de revistă se reflectă în literatura română din secolul al XIX-lea.

Prin prezentarea temelor literare în ultimul punct al articolului, dar şi prin diversele trimiteri spre trăsături: aspiraţia spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului, îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari, arhaisme sau regionalisme; devin un manifest literar al romantismului românesc.