Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 102
Strathmore ajunse la baza TRANSLTR şi păşi de pe pasarelă în apă adâncă de trei centimetri. Uriaşul computer tremura lângă el. Picături imense de apă cădeau ca o ploaie prin ceaţa învăluitoare. Sirenele de avertizare sunau ca nişte tunete.

Comandantul privi spre generatoarele principale scoase din funcţiune. Rămăşiţele lui Phil Chartrukian se vedeau împrăştiate peste nişte aripi de răcire. Scena părea desprinsă dintr-un soi de peisaj pervers de Halloween.

Deşi regreta moartea omului, Strathmore o socotea drept o „victimă a nevoii de asigurare”. Phil Chartrukian nu îi dăduse de ales. Când tehnicianul Sys-Sec venise în fugă din subsol urlând despre un virus, Strathmore îl întâlnise pe platformă şi încercase să-i bage minţile în cap. Însă Chartrukian trecuse de mult de orice logică. „Avem un virus! Îl sun pe Jabba!” Când încercase să treacă, Strathmore îi blocase drumul. Platforma era îngustă. Cei doi se luptaseră. Grătarul de fier fusese extrem de alunecos. Cea mai mare ironie, se gândi el acum, era aceea că Chartrukian avusese permanent dreptate în legătură cu virusul.

Plonjonul amantului fusese înfiorător — un urlet scurt de groază, apoi tăcere. Însă nu fusese la fel de înfiorător precum următorul lucru pe care îl văzuse Strathmore. Din umbrele de dedesubt, Greg Hale se holba la el, cu o expresie cumplită de groază pe chip. În acel moment, Strathmore ştiuse că Greg Hale trebuia să moară.

TRANSLTR pârâi, iar comandantul îşi îndreptă atenţia spre sar­cina pe care o avea de îndeplinit. Să taie curentul. Întrerupătorul se găsea de cealaltă parte a pompelor de freon, la stânga cadavrului. Strathmore îl vedea clar. Nu trebuia decât să tragă de mâner şi energia din Crypto s-ar fi stins. După aceea trebuia să aştepte câteva secunde şi apoi să repornească generatoarele principale. Toate uşile şi funcţiunile normale aveau să revină la viaţă. Freonul avea să curgă din nou, salvând imensul computer de la moarte.

Însă, în vreme ce îşi croia drum către întrerupător, Strathmore îşi dădu seama că în cale îi stătea un ultim obstacol: corpul lui Chartrukian, care zăcea pe aripile de răcire. Închiderea şi apoi repornirea principalului generator ar fi cauzat o nouă pană de curent. Cadavrul trebuia deplasat de acolo.

Strathmore se uită la rămăşiţele groteşti şi îşi croi drum până la ele. Ajungând, apucă o încheietură. Carnea fusese complet arsă. Întreg trupul fusese golit de lichid. Comandantul închise ochii, întări strânsoarea în jurul încheieturii şi trase. Cadavrul alunecă doi-trei centimetri. Trase mai tare. Cadavrul alunecă din nou. Comandantul se încordă şi trase cu toată puterea. Se trezi brusc că se dă înapoi, împiedicându-se. Se lovi cu spatele de o cutie metalică şi căzu. Luptându-se ca să se ridice în capul oaselor în apa care creştea, Strathmore văzu cu groază obiectul pe care îl ţinea în mână. Era antebraţul lui Chartrukian. Acesta se rupsese din cot.
Sus, Susan continua să aştepte. Şedea paralizată pe canapeaua din Node 3. La picioarele ei zăcea Hale. Nu-şi putea închipui de ce Strathmore întârzia atât. Minutele treceau în zbor. Încercă să-l alunge pe David din gânduri, dar fără folos. Cuvintele scrise de Hale răsunau în capul ei la fiecare nouă izbucnire a sirenelor: „Îmi pare cu adevărat rău de David Becker.” Susan crezu că avea să-şi piardă minţile.

Era pe punctul de a sări în picioare şi de a se repezi în încăpe­rea Crypto, când în sfârşit se întâmplă. Strathmore trase de mâner, oprind complet curentul.

Crypto fu instantaneu cuprinsă de linişte. Sirenele amuţiră în mijloc de vuiet, iar ecranele din Node 3 se înnegriră. Cadavrul lui Greg Hale dispăru în beznă; din instinct, Susan îşi ridică picioarele sus pe cana­pea. Îşi puse în jurul ei haina de la costumul lui Strathmore.

Întuneric.

Tăcere.

Niciodată nu fusese atâta linişte în Crypto. Întotdeauna se au­zea bâzâitul slab al generatoarelor. Acum însă, nu se auzea nimic în afara imensei bestii care ofta şi susura de uşurare. Pârâind, şuierând, răcindu-se încetul cu încetul.

Susan închise ochii şi se rugă pentru David. Rugăciunea era simplă — ca Dumnezeu să-l protejeze pe omul pe care îl iubea.

Nefiind o femeie religioasă, nu se aşteptase niciodată să pri­mească un răspuns la rugăciunile ei. Când simţi însă vibraţiile în dreptul pieptului, sări drept în sus. Îşi strânse mâinile la sân. O clipă mai târziu, înţelese. Vibraţiile simţite nu erau mâna lui Dumnezeu — ci proveneau din buzunarul hainei. Strathmore activase apelarea prin vibraţii la pagerul său. Cineva îi trimitea comandantului un mesaj.

Şase etaje mai jos, Strathmore stătea lingă întrerupător. Subsolul Crypto era acum la fel de întunecat ca o noapte adâncă. Strathmore rămase aşa o clipă, bucurându-se de beznă. De sus cădeau picături de apă. Ca o furtună tropicală de noapte. Îşi dădu capul pe spate şi lăsă picăturile calde să-i spele păcatele. „Sunt un supravieţuitor.” Îngenunche şi se descotorosi de ultimele rămăşiţe din carnea lui Chartrukian.

Visul lui despre Fortăreaţa Digitală eşuase. Putea accepta asta. Acum nu mai conta decât Susan. Pentru prima dată după zeci de ani, înţelegea cu adevărat acum că în viaţă exista şi altceva în afară de ţară şi onoare. „Mi-am sacrificat cei mai buni ani din viaţa mea pentru patrie şi onoare. Dar cum rămâne cu dragostea?” Se privase singur de aşa ceva de prea multă vreme. „Şi pentru ce?” Ca să vadă cum un profesoraş tânăr îi fură visul? Strathmore o cres­cuse pe Susan. O protejase. O câştigase. Iar acum, în sfârşit, urma s-o aibă. Susan avea să-şi caute adăpostul în braţele sale când nu va mai şti încotro să se îndrepte. Va veni la el neajutorată, rănită îngrozitor de pierderea suferită; cu timpul, avea să-i arate el că iubirea vindecă totul.

Onoare. Patrie. Dragoste. David Becker urma să moară pentru toate trei.