Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 107
Susan nu-şi putea da seama câtă vreme trecuse. Arsura din gât o trezi la realitate. Dezorientată, cercetă împrejurimile. Era întinsă pe un covor în spatele biroului. Singura lumină din încăpere pro­venea de la un ciudat licăr portocaliu. Aerul mirosea a plastic ars.

Încăperea în care se afla nici măcar nu semăna cu o cameră; părea mai degrabă o carcasă devastată. Draperiile luaseră foc, iar pereţii din plexiglas se topeau.

Atunci îşi aminti totul.

„David.”

Cuprinsă de panică, se ridică în picioare. Simţea cum o arde aerul în nări. Se îndreptă împleticindu-se către uşă, căutând o ieşire. Când traversă pragul, se trezi cu piciorul spânzurând deasupra unui abis; reuşi să se prindă în ultima clipă de minerul uşii. Pasarela metalică dispăruse. La cincizeci de metri dedesubt se vedea o masă informă de metal încins. Susan privi îngrozită podeaua Crypto. O mare de foc. Rămăşiţele topite ale celor trei milioane de proce­soare din siliciu erupseseră din măruntaiele TRANSLTR ca o lavă. Şuvoaie groase de fum acru se ridicau în aer. Susan recunoştea miasma. Fum de siliciu. O otravă mortală.

Retrăgându-se în ceea ce mai rămăsese din biroul lui Strathmore, simţi că i se face rău. Gâtul o ardea. Locul era plin de o lumină metalică. Crypto stătea să moară. „La fel şi eu”, îşi zise ea.

Se gândi pentru câteva clipe la singura cale de ieşire posibilă — ascensorul lui Strathmore. Numai că nu putea fi folosită; dispozi­tivele electronice n-aveau cum să fi supravieţuit exploziei.

Croindu-şi drum prin fumul înecăcios, îşi aminti însă cuvintele lui Hale: „Liftul primeşte energie de la clădirea principală! Am văzut planurile!” Susan ştia că era adevărat. Totodată, mai ştia că puţul liftului era îngropat pe toată lungimea lui în beton armat.

Fumul se rotea în fuioare de jur-împrejurul ei. Merse împleti­cindu-se printre vălătuci, către ascensor. Când ajunse acolo însă, văzu că butonul de apelare a liftului era negru. Susan apăsă fără rezultat pe panoul înnegrit, apoi căzu în genunchi şi începu să bată în uşă.

Se opri însă imediat. Ceva scotea zgomote în spatele uşilor. Privi în sus uluită. Părea că ascensorul era încă acolo! Susan apăsă din nou pe buton. Din nou un zgomot în spatele uşii.

Brusc, văzu.

Butonul de apelare nu era mort — fusese doar acoperit de ce­nuşă neagră. Acum sclipea vag sub urmele lăsate de buricele dege­telor ei.

„Există energie!”

Cuprinsă de speranţă, Susan apăsă din nou cu frenezie pe buton. Cu fiecare apăsare, primea un zgomot din spatele uşii drept răs­puns. Putea auzi ventilatorul din cuşca liftului. „Cuşca e aici! De ce nu se deschid blestematele astea de uşi?”

Zări prin fum cea de-a doua tastatură minusculă — cea cu litere de la A la Z. Disperarea o ajută să-şi amintească. Parola.
Fumul începea să năvălească prin ferestrele topite. Susan bătu din nou în uşile ascensorului. Acestea refuzară să se deschidă. „Parola!”, îşi zise ea. „Strathmore nu mi-a spus-o niciodată!” Mias­ma de siliciu ars umplea acum biroul. Înecându-se, Susan se prăbuşi lângă ascensor. Ventilatorul funcţiona la doar câţiva centimetri depăr­tare. Rămase acolo, ameţită, căutând aerul cu disperare.

Închise ochii, dar vocea lui David o trezi din nou. „Evadează, Susan! Deschide uşa! Evadează!” Deschise ochii, aşteptându-se să zărească chipul lui, ochii aceia de un verde sălbatic, zâmbetul ju­căuş. Privirea îi căzu însă pe literele de la A la Z. „Parola...”

Se uită ţintă la literele de pe tastatură. Abia putea să se concen­treze asupra lor. Dedesubt, cinci diode luminiscente aşteptau sec­venţa corectă pentru a deveni verzi şi a permite accesul. „O parolă din cinci caractere”, îşi zise ea. Ştia care îi sunt şansele: douăzeci şi şase la puterea a cincea. 11 881 376 variante posibile. Ghicind una pe secundă, i-ar fi trebuit nouăsprezece săptămâni...
În vreme ce Susan Fletcher zăcea sufocându-se pe podea sub tastatura salvatoare, în minte îi răsună vocea patetică a comandan­tului. O chema din nou: „Te iubesc, Susan! Te-am iubit dintotdeauna! Susan! Susan! Susan...”

Ştia că murise, şi totuşi vocea lui părea neobosită, strigându-i numele fără încetare.

„Susan... Susan...”

Într-un moment de limpezime, îşi dădu seama.

Tremurând uşor, se întinse către tastatură şi introduse parola.

S... U... S... A... N

O clipă mai târziu, uşile se deschiseră.