Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 112
— Ar fi bine să ştii ce naiba faci, directore, şuieră Jabba. Suntem pe punctul de a pierde posibilitatea de a închide manual.

Fontaine nu-i răspunse.

Uşa din spatele camerei de control se deschise ca la comandă, lăsând-o să intre pe Midge. Femeia alergă spre podium.

— Centrala face legătura chiar acum!

Fontaine se întoarse plin de speranţă spre ecranul de pe pere­tele frontal. Cincisprezece secunde mai târziu, ecranul prinse viaţă.

La început, imaginea era ceţoasă şi mişcată, însă se limpezi treptat. Era o transmisie digitală în QuickTime, cu o viteză de doar cinci cadre pe secundă. Imaginea lăsa să se vadă doi bărbaţi. Unul era un individ spelb, cu o pieptănătură militară, celălalt părea un american blond tipic. Şedeau cu faţa către camera video, ca doi prezentatori de ştiri aşteptând să intre în emisie.

— Ce naiba mai e şi asta? se repezi Jabba.

— Ai răbdare, comandă Fontaine.

Indivizii păreau a sta într-un fel de dubă. De jur-împrejurul lor atârnau cabluri electrice. Conexiunea audio se trezi şi ea la viaţă. Brusc, camera de control se umplu de zgomote de fond.

— Vine şi sunetul, anunţă un tehnician din spatele lor. Cinci secunde până la comunicare directă.

— Cine sunt? întrebă, neliniştit, Brinkerhoff.

— Ochiul protector de sus, replică Fontaine, uitându-se la cei doi oameni pe care îi trimisese în Spania.

Fusese o măsură de precauţie necesară. Fontaine crezuse în aproape toate aspectele planului lui Strathmore. Lichidarea re­gretabilă, dar necesară, a lui Ensei Tankado, rescrierea Fortăreţei Digitale, toate acestea fuseseră argumente solide. Un singur lucru îl neliniştise: folosirea lui Hulohot. Omul avea talent, dar era un mercenar. Putea fi el de încredere? Nu cumva avea să folosească în interes propriu cheia de acces? Fontaine dorise ca Hulohot să aibă o dublură, pentru orice eventualitate, şi luase măsurile de pre­cauţie necesare.