Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 13
Tokugen Numataka şedea în biroul elegant de la mansardă şi privea cerul de deasupra capitalei nipone. Angajaţii şi competi­torii îl numeau akuta same — rechinul ucigaş. Timp de trei decenii îşi depăşise concurenţa japoneză mituind mai mult, licitând mai sus şi plătind mai multă publicitate; acum se pregătea să devină un gigant al pieţei mondiale.

Era pe punctul de a încheia cea mai mare afacere a vieţii lui — o afacere care avea să transforme Corporaţia Numatech într-un Microsoft al viitorului. Sângele îi fierbea de la şuvoiul de adrena­lină. Afacerile însemnau război — iar războiul era incitant.

Acum ştia care e adevărul, deşi cu trei zile în urmă, când pri­mise apelul, fusese suspicios. Era binecuvântat de myouri — zeiţa norocului. Zeii îl aleseseră pe el.

— Am o copie a cheii de acces în Fortăreaţa Digitală, zisese vocea cu accent american. Vreţi s-o cumpăraţi?

Numataka aproape că izbucnise în râs. Ştia că era o capcană. Corporaţia Numatech licitase cu generozitate pentru noul algoritm al lui Ensei Tankado, iar acum unul dintre competitorii ei se ţinea de şotii, încercând să afle cât licitase el.

— Aveţi cheia de acces? se prefăcuse el interesat.

— Da. Mă numesc North Dakota.

Numataka îşi înăbuşise un hohot de râs. Toată lumea ştia de North Dakota. Tankado povestise presei despre partenerul lui se­cret. Acest partener reprezenta o mutare înţeleaptă din partea lui Tankado. Chiar şi în Japonia, practicile în afaceri nu mai aveau nimic în comun cu onoarea. Ensei Tankado nu se bucura de sigu­ranţă. Era de ajuns o mutare greşită din partea unei firme prea lacome şi cheia de acces avea să fie dată publicităţii. Toate firmele de software din lume aveau să sufere.

Numataka trăsese adânc din trabucul Umami şi se prefăcuse că intră în amărâta de şaradă a celui care îl sunase.

— Deci vă vindeţi cheia de acces? Interesant. Ce zice Ensei Tankado despre asta?

— N-am nici o datorie faţă de domnul Tankado. A fost o prostie să se încreadă în mine. Cheia de acces valorează de sute de ori mai mult decât mă plăteşte el ca să i-o păstrez.

— Îmi pare rău, zisese Numataka. Cheia dumneavoastră de acces n-are nici o valoare pentru mine de una singură. După ce va afla ce aţi făcut, Tankado va publica copia lui şi piaţa va fi inundată.

— Veţi primi ambele chei de acces, rostise vocea. Pe cea a dom­nului Tankado şi pe a mea.

Numataka acoperise receptorul cu palma şi izbucnise în râs. Nu se putuse abţine să nu întrebe:

— Cât cereţi pentru ambele chei?

— Douăzeci de milioane de dolari americani.

Aproape aceeaşi sumă pe care o licitase Numataka.

— Douăzeci de milioane? făcuse el, mimând oripilarea. Este revoltător!

— Am văzut algoritmul. Vă asigur că merită banii.

„Nu mai spune”, gândise Numataka. „Valorează de zece ori mai mult.”

— Din nefericire, zisese el cu glas tare, obosit să se mai prefacă, amândoi ştim că domnul Tankado n-ar accepta aşa ceva. Gândiţi-vă la repercusiunile legale.

Vocea de la celălalt capăt făcuse o pauză ameninţătoare:

— Dar dacă domnul Tankado nu ar mai intra în ecuaţie?

Numataka simţise din nou nevoia de a râde, dar observase hotărârea din voce.

— Dacă Tankado nu ar mai intra în ecuaţie? Atunci am încheia afacerea.

— Vă mai caut eu, rostise vocea, după care închisese.