Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 18
Stând în faţa imensei ferestre din biroul firmei, Numataka trase cu putere din trabuc şi zâmbi. Nu-i venea să creadă ce noroc avea. Vorbise din nou cu americanul, iar dacă totul mergea conform orarului, Ensei Tankado era deja mort, iar copia cheii lui de acces se găsea în siguranţă.

Numataka se minună de ironia sorţii care făcea ca el să deţină cheia de acces a lui Ensei Tankado. Cu mulţi ani înainte, Tokugen Numataka îl întâlnise pe Tankado. Tânărul programator venise la Corporaţia Numatech direct din facultate, căutând o slujbă. Numataka îl refuzase. Fără îndoială că Tankado era strălucit, dar în acele vre­muri se lua şi altceva în considerare. Chiar dacă Japonia se schim­ba, Numataka fusese educat în spiritul şcolii vechi. Trăia după codul onoarei, menboku. Imperfecţiunea nu putea fi tolerată. Anga­jarea unui infirm însemna o pată de ruşine pe chipul firmei. Arun­case CV-ul lui Tankado fără a se uita măcar la el.

Numataka îşi verifică din nou ceasul. Americanul, North Dakota, ar fi trebuit să sune deja. Simţi un fior de nelinişte. Spera să nu se fi întâmplat nimic.

Dacă acele chei de acces erau atât de bune precum i se promisese, ele aveau să descuie taina celui mai căutat produs din era com­puterelor — un algoritm de criptare digitală invulnerabil. Numataka putea include algoritmul în microprocesoare rezistente la orice şoc şi sigilate, pe care apoi să le vândă în masă producătorilor de com­putere, guvernelor, industriaşilor şi poate chiar şi pieţelor mai puţin publice... piaţa neagră a teroriştilor mondiali.

Numataka zâmbi. Ca de obicei, părea a fi intrat în graţiile Shichigosan — cele şapte zeiţe ale norocului. Corporaţia Numatech era pe punctul de a controla singurul exemplar al Fortăreţei Digi­tale care va exista vreodată. Douăzeci de milioane de dolari erau o grămada de bani — însă faţă de produsul cumpărat reprezentau pomană pentru cerşetori.