Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 24
David Becker se afla într-o cabină telefonică vizavi de intrarea în La Clinica de Salud Publica. Tocmai fusese azvârlit afară pentru că îl agresase pe pacientul cu numărul 104, Monsieur Cloucharde.

Lucrurile deveniseră brusc mult mai complicate decât antici­pase el. Mica lui favoare pentru Strathmore — colectarea câtorva lucruri personale — se transformase în vânătoarea disperată a unui inel bizar.

Tocmai îl sunase pe Strathmore ca să-i povestească despre turis­tul german. Veştile nu fuseseră primite bine. După ce solicitase amănunte, comandantul tăcuse o bună bucată de vreme.

— David, rostise el într-un târziu, găsirea acelui inel este o chestiune de securitate naţională. Totul depinde de tine. Să nu mă dezamăgeşti.

După aceste vorbe, legătura telefonică murise.

David rămase în cabină şi oftă. Apucă ghidul telefonic jerpelit de pe tejghea şi începu să caute.

— Aici nu găsesc nimic, murmură el pentru sine.

În cartea telefonică nu erau decât trei anunţuri pentru servicii de escortă, aşa că David n-avea prea mult de căutat. Nu ştia decât că partenera neamţului era roşcată, din fericire o nuanţă de păr rară în Spania. În delirul lui, Cloucharde îşi amintise că numele fetei era Dewdrop. Becker se strâmbă — Dewdrop? Părea mai degrabă numele unei vaci, decât al unei fete frumoase. Nu era deloc un nume catolic; probabil că Cloucharde se înşelase.

Becker formă primul număr.

*

— Servicio Social de Sevilla, răspunse o voce plăcută de femeie.

Becker îşi nuanţă spaniola cu un puternic accent german.

— Hola, ¿hablas alemán?

— Nu. Dar vorbesc engleză, veni răspunsul.

Becker continuă într-o engleză stricată:

— Mulţumesc. Mă întreb dacă tu poţi ajuta la mine?

— Cum vă putem servi? Femeia vorbea rar, încercând să îşi ajute clientul potenţial. Poate că doriţi o escortă?

— Da, vă rog. Astăzi fratele meu, Klaus, el are fata, foarte fru­moasă. Păr roşu. Vreau la fel. Pentru mâine, vă rog.

— Fratele dumneavoastră Klaus vine pe aici? Vocea era brusc efervescentă, ca şi cum ar fi fost vechi prieteni.

— Da. El foarte gras. Vă amintiţi, nu?

— Spuneţi că a fost aici astăzi?

Becker o auzea cum verifică registrele. Probabil că nu se găsea nici un Klaus acolo, dar Becker îşi imagina că rareori în astfel de cazuri clienţii îşi dădeau numele reale.

— Hmm, îmi pare rău, îşi ceru scuze femeia. Nu-l zăresc aici. Care era numele fetei cu care era fratele dumneavoastră?

— Avea păr roşu, rosti Becker, evitând întrebarea.

— Păr roşu? repetă femeia. Urmă o scurtă pauză. Aici este Servicio Social de Sevilla. Sunteţi sigur că fratele vine aici?

— Sigur, da.

— Señor, noi nu avem roşcate. Avem doar frumuseţi pure, andaluziene.

— Păr roşu, repetă prosteşte Becker.

— Îmi pare rău, nu avem deloc roşcate, dar dacă...

— Numele e Dewdrop, izbucni Becker, simţindu-se şi mai idiot ca înainte.

Stupidul nume nu păru că îi spune ceva femeii. Aceasta se scuză din nou, zise că era posibil ca Becker să fi confundat agenţia şi închise politicos.

Prima lovitură.
Becker se încruntă şi formă numărul următor. Primi legătura imediat.

— Buenas noches, Mujeres España. Vă pot ajuta cu ceva?

Becker porni să recite acelaşi text, un turist german care era dispus să plătească bine pentru roşcata care fusese cu fratele lui mai devreme, în acea zi.

De această dată primi răspunsul într-o germană politicoasă, dar fără succes:

— Keine Rotköpfe, îmi pare rău.

Femeia închise.

A doua lovitură.

Becker privi cartea de telefon. Rămăsese un singur număr. Se vedea deja capătul drumului.

Formă numărul.

— Escortes Belén, răspunse un bărbat pe un ton mieros.

Din nou Becker îşi recită poezia.

— Sí, sí, señor. Eu sunt Señor Roldán. Aş fi încântat să vă ajut. Avem două roşcate. Minunate fete.

Becker simţi că îi stă inima în loc.

— Foarte frumoase? repetă el cu accentul lui german. Păr roşu?

— Da, cum se numeşte fratele dumneavoastră? Vă voi spune cine a fost escorta lui astăzi. Şi v-o putem trimite la dumneavoas­tră mâine.

— Klaus Schmidt, lătră Becker un nume dintr-o carte citită demult. O pauză lungă.

— Ei bine, domnule... Nu văd nici un Klaus Schmidt în registru, dar poate că fratele dumneavoastră a decis să fie discret — poate are o nevastă acasă?

Individul râse cu totul nepotrivit.

— Da, Klaus căsătorit. Dar el foarte gras. Soţia nu culcă cu el. Becker se minună în oglinda cabinei de propria prestaţie. „Dacă m-ar auzi Susan acum”, îşi zise el. Eu singur şi gras de asemenea. Vreau culc cu ea. Plătesc o groază de bani.

Becker îşi juca excelent rolul, dar mersese prea departe. Prosti­tuţia era ilegală în Spania, iar Señor Roldán era un om prudent. Se mai arsese înainte cu agenţi ai Guardiei pozând drept turişti pofti­cioşi. „Vreau culc cu ea.” Roldán ştia că e o înscenare. Dacă spunea da, putea fi amendat din gros şi, ca întotdeauna, forţat să livreze una dintre cele mai talentate fete ale lui comisarului de poliţie, gratuit, pentru întreg week-end-ul.

Când Roldán se hotărî să vorbească, vocea îşi pierduse tonul prietenos.

— Domnule, aici este Escortes Belén. Pot să întreb cine sună?

— Ăăă... Sigismund Schmidt, inventă pe loc Becker.

— De unde aveţi numărul nostru?

— La Guía Telefónica — ghidul telefonic.

— Da, domnule, dar asta pentru că suntem un serviciu de escortă.

— Da. Vreau escortă.

Becker sesiză că era ceva în neregulă.

— Domnule, Escortes Belén este un serviciu care furnizează escortă oamenilor de afaceri pentru mese de prânz sau cină. De aceea suntem listaţi în cartea de telefoane. Ce facem noi este legal. Dumneavoastră căutaţi o prostituată.

Cuvântul ţâşni dintre buzele individului ca şi cum ar fi fost vor­ba de o maladie periculoasă.

— Dar fratele meu...

— Domnule, dacă fratele dumneavoastră şi-a petrecut ziua săru­tându-se cu o fată, acea fată nu era de la noi. Avem regulamente stricte privind contactul dintre client şi escortă.

— Dar...

— Ne-aţi confundat cu altcineva. Avem doar două fete roşcate, Inmaculada şi Rocío, dar nici una nu s-ar culca cu un bărbat pen­tru bani. Asta se numeşte prostituţie şi este ilegală în Spania. Bună seara, domnule.

— Dar...

CLIC.

Becker înjură printre dinţi şi puse cartea de telefon la locul ei. A treia lovitură. Era convins că bătrânul Cloucharde spusese că neamţul închiriase fata pentru tot week-end-ul.
Ieşi din cabina telefonică, la intersecţia dintre Caile Salado şi Avenida Asunción. În ciuda traficului intens, parfumul dulce al portocalelor de Sevilla îl învăluia. Peste oraş se lăsă amurgul — cea mai romantică oră a zilei. Se gândi la Susan. Cuvintele lui Strath­more îi reveniră în minte: „Găseşte inelul”. Becker se lăsă amărât să cadă pe o bancă şi medită asupra următoarei mutări.

„Care mutare?”