Dan Brown Fortăreaţa Digitală



Yüklə 3,06 Mb.
səhifə37/130
tarix03.01.2022
ölçüsü3,06 Mb.
#43952
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   130
Capitolul 36
„Anulare manuală?”

Susan se holbă la ecran, pierdută.

Ştia că nu dăduse nici o comandă de anulare manuală, cel puţin nu cu intenţie. Se întrebă dacă nu cumva tastase din greşeală sec­venţa de comenzi.

— Imposibil, murmură ea.

Conform afişajelor de pe ecran, comanda de anulare fusese executată cu mai puţin de douăzeci de minute în urmă. Singurul lucru tastat de ea în ultimele douăzeci de minute fusese codul per­sonal atunci când ieşise să discute cu comandantul. Ar fi fost o absurditate să creadă că acel cod personal putea fi interpretat drept o comandă de anulare.

Ştiind că pierdea timpul, Susan apelă jurnalul ScreenLock şi verifică încă o dată că introdusese codul personal fără greşeală. Totul fusese corect.

Şi atunci, de unde a primit comanda de anulare manuală? în­trebă ea, mânioasă, cu voce tare.

Închise fereastra ScreenLock. Ceva însă îi atrase atenţia cu o fracţiune de secundă înainte. Redeschise fereastra şi studie datele. N-avea nici o logică. Exista o intrare de „blocare” când ieşise din Node 3, însă momentul „deblocării” ulterioare părea ciudat. Cele două intrări se aflau la mai puţin de un minut distanţă. Susan era convinsă că stătuse afară, cu comandantul, mai bine de un minut.

Parcurse fereastra în jos. Ceea ce văzu o lăsă fără grai. Un al doilea set de intrări blocat-deblocat fusese înregistrat trei minute mai târziu. Conform jurnalului, cineva îi blocase terminalul câtă vreme ea nu fusese în încăpere.

„Nu e posibil!” se înecă ea de indignare.

Singurul suspect era Greg Hale, iar Susan era absolut sigură că nu-i dăduse niciodată codul ei personal. Respectând regulile proce­durilor criptografice, îşi alesese codul la întâmplare şi nu-l scrisese niciodată undeva. Era imposibil ca Hale să ghicească un cod alfa­numeric corect — numărul de posibilităţi depăşea treizeci şi cinci la puterea a şasea, adică peste şaizeci de milioane.

Numai că intrările ScreenLock erau limpezi ca lumina zilei. Susan se uită la ele întrebătoare. Hale stătuse la terminalul ei câtă vreme fusese plecată. El trimisese comanda de anulare.



Cum lăsă iute loc lui de ce? Hale n-avea nici un motiv să se furişeze în terminalul ei. Nici măcar nu ştia că Susan rulează un program-spion. Şi chiar dacă ar fi ştiut, de ce să se fi opus ca ea să urmărească un individ cu numele North Dakota?

Întrebările fără răspuns păreau să i se înmulţească în minte.

— S-o luăm cu începutul, rosti ea cu voce tare.

Avea să se ocupe de Hale puţin mai târziu. Preocupată de prio­rităţi, reîncărcă programul-spion şi apăsă tasta ENTER. Com­puterul scoase un sunet.


„COPOI TRIMIS”
Susan ştia că programului îi vor trebui ore întregi ca să se în­toarcă. Îl înjură pe Hale, întrebându-se cum reuşise acesta să obţină codul ei personal şi ce îl putea interesa pe el la programul ei spion.

Se ridică şi porni imediat spre terminalul lui Hale. Ecranul era negru, dar nu blocat, căci licărea vag pe la colţuri. Rareori criptografii îşi blocau terminalele; o făceau doar când plecau noaptea acasă. În schimb, micşorau luminozitatea ecranului — un cod de onoare univer­sal, semnificând că nimeni nu trebuia să deranjeze acel ecran.

Susan se apropie de terminalul lui Hale.

La naiba cu codul de onoare, zise ea. Ce dracu’ ai de gând?

Furişând iute o privire spre Crypto, activă controalele de lumi­nozitate ale monitorului. Ecranul se lumină, dar era complet gol. Susan se încruntă. Nesigură cum să procedeze, apelă un motor de căutare şi tastă:
„CAUTĂ: «COPOI»“
Era o încercare cu bătaie lungă, dar o astfel de căutare avea să găsească orice referire la copoi în calculatorul lui Hale, dacă aceasta ar fi existat. Aşa, poate ar fi apărut indicii despre modul în care Hale anulase manual programul ei. Câteva secunde mai târziu ecranul afişă un mesaj:
„N-AU FOST GĂSITE POTRIVIRI”
Susan rămase o clipă pe gânduri, nesigură pe ceea ce căuta de fapt. Încercă din nou:
„CAUTĂ «SCREENLOCK»“
Ecranul reacţiona şi afişă o serie de referinţe oarecare — nici un indiciu că Hale ar fi deţinut o copie a codului ei personal în calculator.

Susan oftă cu glas tare.

— Deci, ce programe a folosit el azi?

Se duse la meniul de „aplicaţii recente” pentru a găsi ultimul program utilizat de Hale. Era serverul de e-mail. Susan căută prin hard disk şi în cele din urmă descoperi directorul de poştă elec­tronică ascuns discret în interiorul altor directoare. Părea că Hale dispune de numeroase conturi şi identităţi de e-mail. Susan observă cu surprindere că unul dintre aceste conturi era anonim. Deschise contul, activă unul dintre mesajele dinăuntru şi îl citi.

Simţi cum i se taie respiraţia. Mesajul spunea:
„CĂTRE: NDAKOTA@ARA.ANON.ORG

DE LA: ET@DOSHISHA.EDU

PROGRES ENORM! FORTĂREAŢĂ DIGITALĂ E

APROAPE GATA. CHESTIA ASTĂ O SĂ DEA NSA

ÎNAPOI CU ZECI DE ANI!”
Ca în vis, Susan reciti mesajul de câteva ori. După aceea, tre­murând, deschise altul:
„CĂTRE: NDAKOTA@ARA.ANON.ORG

DE LA: ET@DOSHISHA.EDU

CLARTEXTUL ROTATIV FUNCŢIONEAZĂ!

TRUCUL CONSTĂ ÎN ŞIRURILE DE MUTAŢIE!”


De necrezut, şi totuşi erau acolo. Mesaje de la Ensei Tankado. Îi scria lui Greg Hale. Cei doi lucrau împreună. Susan simţi că amor­ţeşte pătrunzând cu mintea adevărul dezvăluit de acel computer.

„NDAKOTA este Greg Hale?”

Susan îşi fixă privirea asupra ecranului. Mintea ei căuta cu dis­perare o altă explicaţie, dar nu găsea nici una. Ce vedea însemna dovada, bruscă şi de neevitat, că Tankado folosise şiruri de mutaţie pentru a genera o funcţie de clartext rotativ, iar Hale conspirase cu el ca să doboare NSA la pământ.

— Nu..., îngăimă Susan. Nu... e posibil.

Ca şi cum ar fi contrazis-o, vocea lui Hale răsună din trecutul apropiat: „Tankado mi-a scris de câteva ori... Strathmore a riscat angajându-mă... O să plec de aici într-o zi.”

Şi totuşi, Susan nu putea accepta ce vedea. Într-adevăr, Greg Hale era un individ arogant şi insuportabil, dar nu un trădător. El ştia că Fortăreaţa Digitală ar fi distrus NSA; cu nici un chip nu s-ar fi implicat într-un complot de lansare a armei ucigaşe!

Cu toate astea, în afara onoarei şi a decenţei, nimic nu l-ar fi putut opri. Se gândi la algoritmul Skipjack. Greg Hale ruinase odată planurile NSA. Ce l-ar fi împiedicat să încerce din nou?

— Însă Tankado..., murmură ea, încurcată.

„De ce ar fi avut încredere un paranoic precum Tankado într-un uşuratic ca Hale?”

Ştia că nimic nu mai conta acum. Important era să ajungă la Strathmore. Printr-o ironie a sorţii, partenerul lui Tankado se aflase tot timpul sub nasul lor. Se întrebă dacă Hale avea habar că Ensei Tankado murise.

Începu să închidă cu repeziciune fişierele de e-mail ale lui Hale, ca să lase terminalul exact aşa cum îl găsise. Hale nu putea suspecta ceva — nu încă. Susan înţelese cu uimire că în interiorul acelui calculator se găsea undeva, bine ascunsă, cheia de acces la Fortăreaţa Digitală.

Tocmai închidea ultimul fişier, când o umbră trecu pe lângă fe­reastra Node 3. Susan îşi ridică privirea şi îl zări pe Greg Hale apropi­indu-se. O cuprinse spaima. Individul ajunsese aproape de uşă.

— La naiba! înjură ea, măsurând din priviri distanţa până la locul ei.

Ştia că n-are să reuşească. Hale era la intrare.

Se roti înnebunită, uitându-se prin Node după soluţii de sal­vare. Uşile din spatele ei scoaseră un zgomot, apoi începură să se deschidă. Susan simţi cum instinctul preia controlul. Înfigându-şi tocurile de la pantofi în covor, ţâşni şi alergă cu paşi mari spre că­mară. Când uşile se deschiseră complet, Susan se opri în faţa fri­giderului şi trase cât putu de minerul uşii. O cană de sticlă de pe frigider se scutură periculos, după care se opri.

— Ţi-e foame? întrebă Hale, intrând în Node 3 şi pornind spre ea. Vocea lui era calmă şi pusă pe glumă. Vrei să împărţim nişte tofu?

Susan expiră cu putere şi se întoarse cu faţa spre el:

— Nu, mersi, rosti ea. Cred că o să... Vorbele i se opriră în gât. Brusc, se albi. Hale o privi ciudat:

— Ce s-a întâmplat?

Susan îşi muşcă buza şi se uită ţintă la Hale:

— Nimic, reuşi ea să îngaime.

Era o minciună. Puţin mai departe, ecranul computerului lui Hale licărea viu. Uitase să-i reducă luminozitatea.




Yüklə 3,06 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   130




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin