Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 46
Phil Chartrukian trânti receptorul. Numărul lui Jabba suna ocu­pat. Jabba nu suferea apelul în aşteptare, considerându-l o şmeche­rie introdusă de AT&T doar pentru creşterea profiturilor prin conectarea tuturor apelurilor; simpla frază „sunt pe o altă linie, vă sun eu imediat” aducea milioane de dolari anual companiilor tele­fonice. Refuzul lui Jabba de a accepta apelul în aşteptare reprezenta modul lui personal de a protesta faţă de faptul că NSA îl obliga să ducă cu el oriunde un telefon mobil pe care să poată fi apelat în caz de urgenţă.

Chartrukian se întoarse şi privi spre încăperea pustie din Crypto. Zgomotul generatoarelor de dedesubt părea mai puternic cu fie­care minut. Îşi dădu seama că nu mai are timp. Ştia că trebuia să plece, dar zgomotele tot mai puternice îi spuneau un singur lucru: „Acţionează mai întâi şi explică după aceea.”

În lumea cu imensă miză a securităţii computerelor, minutele în­semnau adesea diferenţa dintre salvarea unui sistem şi pierderea lui definitivă. Rareori se găsea timpul necesar pentru a explica o proce­dură defensivă înainte de a trece la acţiune. Tehnicienii Sys-Sec erau plătiţi pentru experienţa lor tehnică... şi pentru instinctul lor.

„Acţionează mai întâi şi explică după aceea.” Chartrukian ştia ce avea de făcut. Mai ştia şi că, după ce lucrurile se vor fi calmat, avea fie să devină un erou NSA, fie să îngroaşe rândurile şomerilor.

Marele computer de decodificare avea un virus. Era sigur de asta. Avea la dispoziţie o singură procedură adecvată. Închiderea computerului.

Chartrukian ştia că existau doar două căi de închidere a maşi­nii. Una era reprezentată de terminalul privat al comandantului, încuiat în biroul acestuia şi deci imposibil de abordat. Cealaltă era închiderea manuală a comutatorului principal aflat pe unul dintre nivelurile de sub podeaua Crypto.

Chartrukian îşi înghiţi nodul care i se pusese în gât. Ura acele subniveluri. Fusese acolo o singură dată, în timpul antrenamente­lor. Lumea de jos părea extraterestră, cu labirinturile ei lungi de pasarele, cu conductele de freon şi cu o prăpastie ameţitoare de patruzeci de metri până la sursele de putere de la bază...

Era ultimul loc în care avea chef să se ducă, iar Strathmore era ultima persoană din lume peste al cărei cuvânt să treacă, însă dato­ria era datorie. „O să-mi mulţumească mâine”, îşi zise el, între­bându-se dacă avea dreptate.

Inspirând adânc, Chartrukian deschise fişetul masiv de metal al şefului tehnicienilor. Pe un raft plin cu componente de computer, ascunsă în spatele unui concentrator media şi al unui tester LAN, se găsea o cană mare de metal. Fără a atinge marginea cănii, Chartrukian introduse mâna înăuntru şi scoase o cheie franceză.

— E uimitor, mormăi el, cât de multe lucruri despre securitate nu cunosc ofiţerii Sys-Sec.