Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 60
Two-Tone parcurgea coridorul cu oglinzi dinspre terasa exteri­oară către ringul de dans. Răsucindu-se ca să-şi privească în oglindă acul de siguranţă, zări în spatele lui o siluetă ameninţătoare. Se în­toarse, dar era prea târziu. O pereche de braţe, dure ca nişte stânci, îl ţintui cu faţa lipită de oglindă.

Puştiul încercă să se răsucească.

— Eduardo? Omule, tu eşti? Two-Tone simţi o mână cercetându-i portofelul înainte ca silueta sa se proţăpească ferm în spatele lui. Eddie! ţipă el. Încetează cu prostiile! Un tip o căuta pe Megan.

Silueta continua să-l ţină strâns.

— Hei, Eddie, omule, las-o moartă!

Uitându-se însă în oglindă, Two-Tone văzu că individul care îl ţintuia nu era prietenul lui.

Chipul era pocit şi plin de cicatrice. Din spatele unor ochelari cu ramă de metal îl priveau doi ochi lipsiţi de viaţă. Omul se aplecă şi îşi lipi gura de urechea lui Two-Tone. O voce ciudată, înăbuşită, îl întrebă:

— Adónde fué? Unde s-a dus?

Cuvintele sunau gutural, aproape nearticulate.

Punkistul încremeni, paralizat de spaimă.

— Adónde fué? repetă vocea. El Americano.

— Ăă... aeroportul. Aeropuerto, îngăimă Two-Tone.

— Aeropuerto? zise individul, urmărind în oglindă buzele băiatului.

Puştiul încuviinţă.

— Tenía el anillo? Avea inelul?

Îngrozit, Two-Tone clătină din cap:

— Nu.

— Viste el anillo? Ai văzut inelul?

Two-Tone se gândi o clipă. „Care era răspunsul corect?”

— Viste el anillo? insistă vocea înăbuşită.

Two-Tone dădu afirmativ din cap, sperând ca sinceritatea să-l salveze. Greşit. Câteva secunde mai târziu, alunecă pe podea, cu gâtul rupt.