Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 62
Comandantul şi Susan stăteau lângă trapa închisă şi discutau ce urmau să facă.

— Phil Chartrukian e mort acolo jos, zise Strathmore. Dacă che­măm ajutoare, Crypto se transformă în circ.

— Deci, ce propuneţi să facem? îl întrebă Susan, vrând doar să plece. Strathmore se gândi o clipă:

— Nu mă întreba cum s-a întâmplat, zise el, privind spre trapa încuiată, dar se pare că din întâmplare l-am localizat şi neutralizat pe North Dakota. Clătină neîncrezător din cap. O lovitură a naibii de norocoasă, dacă vrei părerea mea. Părea încă şocat de ideea că Hale era implicat în planul lui Tankado. Eu cred că Greg a ascuns cheia de acces undeva în terminalul lui — poate că are o copie acasă. Oricum, e prins în capcană.

— Şi atunci, de ce să nu chemăm oamenii de la securitate şi să-i lăsăm să-l înhaţe?

— Nu încă, o potoli Strathmore. Dacă ei descoperă cât de mult a mers TRANSLTR fără oprire, o să avem cu totul alte probleme. Înainte de a deschide uşile, vreau să şterg orice urmă a Fortăreţei Digitale.

Susan încuviinţă, şovăind. Planul era bun. Scos afară din sub­soluri de oamenii de securitate şi acuzat de moartea lui Chartrukian, Hale mai mult ca sigur că ar fi ameninţat cu dezvăluirea Fortăreţei Digitale. Dacă dovezile erau şterse, Strathmore putea face pe pros­tul. „Funcţionare fără oprire? Un algoritm impenetrabil? E absurd! Hale n-a auzit de Principiul lui Bergofski?”

— Uite ce avem de făcut, îşi expuse el planul, cu calm. Şter­gem toată corespondenţa dintre Hale şi Tankado. Ştergem toate înregistrările despre scurtcircuitarea Mănuşii, toate analizele lui Chartrukian din laboratorul Sys-Sec, toate înregistrările monitoru­lui de control, totul. Fortăreaţa Digitală dispare. N-a fost niciodată aici. Îngropăm cheia lui Hale şi ne rugăm la Dumnezeu ca David să găsească exemplarul lui Tankado.

„David”, îşi zise Susan. Se forţă să şi-l scoată din gând. Trebuia să se concentreze asupra problemei de moment.

— Eu mă ocup de laboratorul Sys-Sec, continuă Strathmore. Statisticile monitorului de control, statisticile de activitate, toată tărăşenia. Tu ocupă-te de Node 3. Şterge toate mesajele lui Hale. Orice corespondenţă cu Tankado, orice menţiune despre Fortăreaţa Digitală.

— Bine, îi răspunse Susan, concentrată. Şterg tot discul lui Hale. Reformatez totul.

— Nu! o opri comandantul cu fermitate. Nu face asta! Mai mult ca sigur că Hale are acolo o copie a cheii de acces. O vreau!

Susan căscă gura de uimire:

— Vreţi cheia de acces? Credeam că toată poanta era să dis­trugem cheile de acces!

— Aşa e. Dar vreau o copie. Vreau să sparg fişierul ăsta bleste­mat şi să arunc o privire peste programul lui Tankado.

Susan împărtăşea curiozitatea lui Strathmore, dar instinctul îi spunea că decriptarea Fortăreţei Digitale nu constituia o măsură înţeleaptă, oricât de interesant ar fi fost el. Acum programul ucigaş era încuiat bine în propriul seif cu cifru şi, deci, era inofensiv. Însă dacă el îl decripta...

— Comandante, n-ar fi mai bine ca noi să...

— Vreau cheia, i-o reteză Strathmore.

Susan trebuia să recunoască faptul că o încercase o anumită cu­riozitate academică legată de modul în care Tankado reuşise să scrie Fortăreaţa Digitală, îndată ce auzise despre ea. Simpla existenţă a algoritmului contrazicea regulile fundamentale ale criptografiei.

— O să ştergeţi algoritmul imediat ce-l vedem?

— Fără a lăsa vreo urmă.

Susan pufni. Ştia că găsirea cheii lui Hale cerea timp. Locali­zarea unei chei de acces pe unul din hard disk-urile din Node 3 semăna cu găsirea unui costum într-un magazin de haine de mări­mea statului Texas. Computerele căutau cu folos numai dacă pri­meau instrucţiuni precise de căutare; iar această cheie de acces era aleatorie. Din fericire, tocmai pentru că în Crypto se lucra cu mult material aleatoriu, Susan şi alţi câţiva dezvoltaseră un mod com­plex de lucru botezat „căutare neconformă”. În esenţă, computeru­lui i se cerea să studieze fiecare şir de caractere de pe hard disk, să compare fiecare şir cu un dicţionar imens şi să marcheze toate şirurile care păreau ilogice sau aleatorii. Era o muncă laborioasă de rafinare continuă a parametrilor, dar se putea face.

Susan ştia că ea era alegerea logică pentru găsirea cheii de acces. Oftă, sperând să n-ajungă să regrete că acceptase.

— Dacă totul merge bine, o să-mi ia cam o jumătate de oră.

— Atunci, hai la treabă, o îndemnă Strathmore, aşezându-şi o mână pe umărul ei şi îndrumând-o prin întuneric către Node 3.

Deasupra lor, cerul plin de stele se lăfăia peste dom. Susan se întrebă dacă David vedea aceleaşi stele din Sevilla.

Apropiindu-se de uşile masive de sticlă din Node 3, Strath­more înjură printre dinţi. Tastatura de acces era neluminată, iar uşile stăteau închise ermetic.

— La naiba, zise el. Am uitat că n-avem curent.

Comandantul inspecta uşile glisante. Îşi lipi palmele de geamuri, după care se opinti în ele, încercând să le desprindă. Avea mâinile transpirate şi alunecoase. Şi le şterse de pantaloni şi încercă din nou. De această dată uşile se întredeschiseră puţin.

Văzând că încercarea are sorţi de izbândă, Susan trecu în spa­tele lui Strathmore ca să-l ajute. Împreună reuşiră să depărteze geamurile cu circa trei centimetri. Rezistară câteva clipe aşa, însă presiunea era prea mare. Uşile se închiseră ermetic la loc.

— Staţi puţin, rosti Susan, repoziţionându-se în faţa lui Strath­more. Bun, să încercam acum.

Se opintiră amândoi. Uşile se deschiseră din nou, cam trei centi­metri. Din Node 3 apăru un fascicul slab de lumină albastră. Com­puterele funcţionau. Erau considerate vitale pentru TRANSLTR şi deci primeau energie din sursa auxiliară.

Susan înfipse tocul pantofului ei Ferragamo în podea şi împinse mai tare. Uşile se mişcară un pic. Strathmore se deplasă pentru a avea un unghi mai bun de atac. Centrându-şi palmele pe muchia din stânga, împinse înapoi geamul din dreapta. Susan procedă identic cu muchia din dreapta. Uşile începură să se separe încet şi cu mare greutate. Ajunseră la circa treizeci de centimetri una de cealaltă.

— Nu-i da drumul, rosti Strathmore, gâfâind. Încă puţin.

Susan îşi introduse umărul în crăpătură. Împinse din nou, de această dată dintr-un unghi mai bun. Uşile se încăpăţânau să opună rezistenţă.

Înainte ca Strathmore să o poată opri, Susan îşi strecură trupul zvelt în deschizătură. Strathmore protestă, dar ea era hotărâtă. Voia să plece din Crypto şi îl cunoştea suficient de bine pe comandant ca să ştie că nu putea pleca nicăieri fără să găsească cheia de acces a lui Hale.

Se plasă în centrul deschizăturii şi împinse cu toată puterea. Uşile păreau că împing înapoi. Brusc, Susan pierdu contactul. Uşile ţâşniră spre ea. Strathmore se luptă pentru a le ţine pe loc, însă era prea istovit. Exact în clipa în care uşile se loviră una de cealaltă închizându-se, Susan reuşi să treacă şi se prăbuşi pe podea, de cea­laltă parte a lor.

Comandantul se strădui să redeschidă geamurile cât de puţin. Îşi puse gura în dreptul întredeschiderii.

— Iisuse, Susan, ai păţit ceva?

Ea se ridică în picioare şi se aranjă puţin.

— Nu, n-am nimic.

Privi în jur. Node 3 era pustiu, luminat doar de ecranele compu­terelor. Umbrele albăstrui creau un decor fantomatic. Se întoarse către Strathmore, care continua să stea în dreptul deschizăturii. Chi­pul lui părea palid şi bolnăvicios în lumina albastră.

— Susan, zise el. Lasă-mă douăzeci de minute să şterg fişierele din Sys-Sec. După ce şterg toate urmele, mă duc la terminalul meu şi închid TRANSLTR.

— Aşa să faceţi, rosti Susan, privind spre uşile masive de sticlă.

Ştia că era prizonieră în Node 3, până în clipa în care TRANSLTR înceta să mai consume energie auxiliara.

Strathmore dădu drumul uşilor, care se închiseră ermetic. Susan urmări prin geam cum bezna din Crypto îl învăluie treptat şi apoi îl ascunde vederii.