Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 68
— Nu-i aşa că a fost uşor? întrebă Midge când Brinkerhoff îi dădu cheile de la biroul lui Fontaine.

— O să şterg imaginile înainte de a pleca, promise ea. Doar dacă tu şi nevastă-ta nu vreţi caseta pentru colecţia voastră privată.

— Ia naibii lista aia, mârâi Brinkerhoff. Şi pe urmă şterge-o!

— Sí, señor, chicoti Midge cu accent portorican.

Îi făcu un semn jucăuş cu ochiul şi porni spre uşile duble ale biroului directorului.

Biroul privat al lui Leland Fontaine nu semăna cu nici o altă încăpere din aripa managerială. Nu existau tablouri, scaune sculp­tate, plante decorative sau orologii vechi. Spaţiul fusese amenajat pentru o maximă eficienţă. Biroul acoperit cu geam gros şi scau­nul din piele neagră se găseau chiar în faţa ferestrei enorme. În colţ erau trei fişiere cu dosare, lângă o măsuţă cu o cafetieră. Peste Fort Meade răsărise Luna, iar lumina ei blândă accentua aspectul spartan al camerei.

„Ce naiba fac eu aici?”, se întrebă Brinkerhoff.

Midge se îndreptă spre imprimantă şi luă lista tipărită. Miji ochii în întuneric:

— Nu pot citi datele, se plânse ea. Aprinde lumina.

— O citeşti afară. Acum, hai de aici.

Numai că Midge părea să se simtă foarte bine, aşa că se mai jucă puţin cu Brinkerhoff, ducându-se la fereastră şi înclinând hârtia ca să citească mai bine.

— Midge...

Însă ea continuă să citească.

Brinkerhoff se agită neliniştit în cadrul uşii.

— Midge... hai de aici. Sunt camerele private ale directorului.

— E aici, pe undeva, mormăi ea, studiind lista. Strathmore a scurtcircuitat Mănuşa, o ştiu.

Se apropie şi mai mult de fereastră.

Brinkerhoff începu să asude. Midge continua să citească.

După câteva clipe, ea scoase un icnet:

— Ştiam eu! Strathmore a făcut-o! Chiar a făcut-o! Idiotul! Ridică hârtia şi o scutură. A scurtcircuitat Mănuşa! Uită-te şi tu!

Brinkerhoff se holbă prostit o clipă, apoi traversă în fugă bi­roul directorului. Se înghesui la fereastră lângă Midge. Ea îi indică sfârşitul listei.

Brinkerhoff citi neîncrezător:

— Ce...?

Hârtia conţinea o listă cu fişierele care intraseră în TRANSLTR în ultimele treizeci şi şase de ore. După fiecare fişier se vedea un cod de patru caractere eliberat de Mănuşă. În orice caz, ultimul fişier de pe foaie nu dispunea de un asemenea cod. În dreptul lui scria simplu: „COMUTARE MANUALĂ.”

„Iisuse”, îşi zise Brinkerhoff. „Midge a dat din nou lovitura.”

— Idiotul! Ia priveşte aici! Mănuşa a respins de două ori fişie­rul! Şiruri mutante! Şi el totuşi a comutat pe manual! La ce dracu’ s-a gândit?

Brinkerhoff simţi că i se înmoaie picioarele. Se întrebă de ce Midge avea întotdeauna dreptate. Nici unul dintre ei nu observă imaginea reflectată în geamul ferestrei. În deschizătura uşii se afla o siluetă masivă.

— Doamne, icni Brinkerhoff. Crezi că avem un virus?

Midge oftă:

— Nu poate fi altceva.

— S-ar putea ca asta să nu fie treaba voastră! bubui o voce pro­fundă din spatele lor.

Midge se lovi cu capul de fereastră. Brinkerhoff se împiedică de scaunul directorului şi se răsuci în direcţia vocii. Recunoscu imediat silueta:

— Domnule director! icni el. Goni spre şeful lui şi îi întinse mâna. Bine aţi venit acasă, domnule.

Silueta masivă nu îl luă în seamă.

— C-credeam, îngăimă asistentul, retrăgându-şi mâna, credeam că sunteţi în America de Sud.

Leland Fontaine îşi privi cu asprime subalternul. Ochii lui aruncau săgeţi:

— Da... şi acum m-am întors.