Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 83
Fără îndoială că Vespa era cel mai mic vehicul care rulase vre­odată pe pista aeroportului din Sevilla. La viteza maximă, abia de 80 de kilometri la oră, motoreta suna mai degrabă a drujbă decât a motocicletă şi, din nefericire, era mult prea departe de un minim necesar pentru a şi zbura.

Becker zări în oglinda laterală taxiul cotind pe pista întunecată, la circa patru sute de metri în spate. Acesta începu imediat să prindă viteză. Privi înainte. Silueta hangarelor de avioane se decu­pa pe cerul nopţii undeva, la circa opt sute de metri distanţă. Becker se întrebă dacă pe o asemenea distanţă taxiul îl va ajunge din urmă. Ştia că Susan ar fi fost în stare să efectueze calculele în două secunde şi să-i spună şansele. Dintr-o dată i se făcu frică, aşa cum nu-i mai fusese niciodată.

Îşi lăsă capul în jos şi roti maneta de acceleraţie cât de tare putu. Vespa era în mod clar defavorizată. Becker bănuia că taxiul din urma lui gonea cu 130 de kilometri la oră, aproape dublul vitezei lui. Îşi fixă privirea pe cele trei structuri care se măreau în faţă. „Cel din mijloc. Acolo e Learjet-ul.” Se auzi o împuşcătură.

Glonţul se înfipse în pistă, în spatele lui. Becker privi în urmă. Asasinul ieşise pe fereastră, ţintindu-l. Schiţă o fentă cu motoreta şi oglinda laterală se frânse în mii de cioburi. Simţi impactul glonţului în toată jumătatea de sus a trupului. Se aplecă cu întreg corpul pe cadrul motoretei. „Doamne, ajută-mă, căci n-am să reuşesc!”

Asfaltul din faţa motoretei începuse să se mai lumineze. Taxiul se apropia tot mai tare, iar farurile acestuia aruncau umbre fantomatice pe pistă. Un nou foc de armă. Glonţul ricoşa de caroseria motoretei.

Becker se strădui să menţină linia dreaptă. „Trebuie să ajung la hangar!” Se întrebă dacă pilotul avionului îi vedea. „Oare are o armă? Va deschide uşile cabinei la timp?” Însă apropiindu-se de porţile deschise ale hangarului, văzu că întrebările pe care şi le punea erau inutile. Learjet-ul nu se zărea nicăieri. Miji ochii, care continuau să vadă ca prin ceaţă, şi se rugă să aibă halucinaţii. Nu avea. Hangarul era pustiu. „Oh, Doamne! Unde-i avionul?”

Ambele vehicule se năpustiră în hangar. Becker căută cu dis­perare o portiţă de scăpare. Nu exista nici una. Peretele din spate al hangarului, o foaie groasă de tablă ondulată, nu avea uşi sau fe­restre. Taxiul huruia aproape de el; privind în stânga, îl zări pe Hulohot ridicând arma.

În acea clipă, intră în funcţiune instinctul. Becker apăsă frânele cu putere. Abia dacă încetini puţin. Podeaua hangarului era plină de pete de ulei. Vespa intră într-un lung derapaj.

Lângă el se auzi un scârţâit asurzitor, când asasinul acţionă la rândul lui frânele maşinii, iar cauciucurile începură să patineze pe suprafaţa alunecoasă. Maşina se răsuci într-un nor de fum şi cauciuc arzând, la câţiva centimetri stânga de motoreta lui Becker.

Aflate acum unul lângă celălalt, vehiculele intrară, scăpate de sub control, pe un curs de coliziune cu spatele hangarului. Becker apăsă disperat pe frâne, dar fără nici un rezultat. Ca şi cum ar fi con­dus pe gheată. În faţa lui se înălţa, ameninţător, peretele de metal. Cu taxiul rotindu-se lângă el, Becker se postă cu faţa spre zid şi se pregăti de impact.

Se auzi un zgomot înfiorător de metale lovite între ele şi tablă sfâşiată. Însă fără nici un fel de durere. Becker se trezi brusc în spaţiu deschis, continuând să călărească motoreta peste un tăpşan alunecos de iarbă. Ca şi cum peretele hangarului s-ar fi evaporat. Taxiul con­tinua să-l urmărească, derapând pe tăpşan. De pe capotă zbură o foaie imensă de tablă ondulată şi trecu la câţiva metri peste capul lui.

Cu sufletul la gură, Becker roti din nou maneta de acceleraţie şi goni mai departe în noapte.