Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 90
Sirenele continuau să urle în Crypto. Strathmore habar n-avea de cât timp plecase Susan. Stătea singur în umbră; huruitul TRANSLTR îl chema. „Eşti un supravieţuitor... eşti un supravieţuitor...”

„Da”, îşi zise el. „Sunt un supravieţuitor, dar supravieţuirea nu înseamnă nimic fără glorie. Mai degrabă aş muri decât să trăiesc în umbra dizgraţiei.”

Căci asta îl aştepta. Ascunsese informaţii directorului. Trimi­sese un virus în cel mai sigur computer al naţiunii. Fără îndoială că avea să fie expus oprobriului public. Avusese intenţii patriotice, dar nimic nu ieşise conform planului. Trecerea de la teorie la practică însemnase moarte şi trădare. Aveau să urmeze procese, acuzări, blam public. Îşi servise ţara cu cinste şi integritate atâţia ani, încât acum pur şi simplu nu putea îngădui un asemenea sfârşit.

„Sunt un supravieţuitor”, îşi zise el din nou.

„Eşti un mincinos”, îi răspunseră propriile gânduri.

Adevărat. Chiar era un mincinos. Existau oameni pe care îi minţise. Susan Fletcher se număra printre ei. Nu-i spusese atât de multe lucruri — lucruri de care el se ruşina cumplit acum. Ani de zile ea fusese iluzia şi fantasma vie a lui. O visa noaptea; ţipa după ea în somn. Pur şi simplu nu se putea abţine. Era mai strălucită şi mai frumoasă decât orice altă femeie din imaginaţia lui. Soţia lui se arătase răbdătoare, dar când o cunoscuse în sfârşit pe Susan, îşi pierduse imediat orice speranţă. Bev Strathmore nu-şi blamase ni­ciodată soţul pentru sentimentele lui. Încercase să îndure durerea cât putuse de mult, dar aceasta devenise cu timpul prea mare. Îi spusese că mariajul lor se terminase; nu-şi putea petrece restul vieţii în umbra altei femei.

Sirenele îl scoaseră treptat pe Strathmore din starea de reverie. Puterea lui de analiză preluă controlul, căutând căi de ieşire din dezastru. Mintea îi confirma ceea ce inima doar bănuia. Exista cu adevărat o singură scăpare, o singură ieşire.

Strathmore se uită la tastatură şi începu să scrie. Nu se deranjă să întoarcă monitorul ca să vadă literele. Degetele apăsau tastele încet şi cu hotărâre.

„Dragii mei prieteni, astăzi îmi iau viaţa...”

Aşa nu s-ar mai fi mirat nimeni, niciodată. N-ar fi existat în­trebări. N-ar fi existat acuzaţii. Va dezvălui lumii ce se întâmplase. Mulţi muriseră... însă mai exista o viaţă de luat.