Dan Brown Fortăreaţa Digitală



Yüklə 3,06 Mb.
səhifə93/130
tarix03.01.2022
ölçüsü3,06 Mb.
#43952
1   ...   89   90   91   92   93   94   95   96   ...   130
Capitolul 91
Într-o catedrală e noapte întotdeauna. Căldura zilei se trans­formă în răcoare umedă. Mişcarea este redusă lă tăcere în spatele zidurilor groase de granit. Oricâte candelabre s-ar monta, penum­bra imensă nu poate fi niciodată izgonită. Pretutindeni se văd umbre. Există doar ferestrele cu vitralii, sus de tot, cele care fil­trează urâţenia de afară în raze palide de albastru şi roşu.

La fel ca toate marile catedrale ale Europei, cea din Sevilla are forma unei cruci. Sanctuarul şi altarul sunt situate exact deasupra cen­trului şi se deschid în jos către sanctuarul principal. Axa verticală e marcată de bănci din lemn pe o uluitoare distanţă de 100 de metri, de la altar la baza crucii. La stânga şi la dreapta altarului, latura scurtă a crucii găzduieşte confesionale, morminte şi strane.

Becker se trezi înghesuit pe mijlocul unei bănci lungi de lemn, cam la jumătatea distanţei spre ieşire. În spaţiul ameţitor de dea­supra lui, o cădelniţă de argint de mărimea unui frigider se legăna în arcuri extrem de largi, la capătul unei frânghii tensionate, răspândind în urmă aromă de tămâie. Clopotele Giraldei continuau să bată, trimiţând uşoare unde de şoc prin piaţă catedralei. Becker îşi coborî privirea spre peretele aurit din spatele altarului. Avea pen­tru ce să mulţumească. Respiră. Trăia. Era un miracol.

În vreme ce preotul se pregătea să rostească rugăciunea de în­ceput, Becker îşi cercetă rana. Pe cămaşă se vedea o pată roşie, dar sângerarea se oprise. Rana era mică, semănând mai degrabă a zgârietură. Îşi îndesă cămaşa în pantalon şi întinse gâtul să vadă mai bine. Uşile imense ale catedralei se închideau în spatele lui. Ştia că era prins acum în capcană, dacă îl urmărise cineva. Cate­drala din Sevilla dispunea de o singură intrare funcţională, un model frecvent folosit pe vremea în care bisericile funcţionau şi ca fortăreţe contra invaziei maure. Cu o singură intrare, exista o sin­gură poartă de baricadat. Acum intrarea unică avea un alt rol — acela de a veghea ca toţi turiştii care intrau în catedrală să-şi cumpere bilet.

Uşile aurite, înalte de şapte metri, se trântiră cu un zgomot de lespede funerară. Becker era închis în Casa Domnului. Închise ochii şi se făcu mic pe bancă. Era singurul din clădire îmbrăcat în altceva decât negru. De undeva, se auziră voci care începeau să cânte.
Către spatele bisericii, o siluetă se deplasa încet în susul unei nave laterale, având grijă să rămână în umbră. Silueta se stre­curase înăuntru exact înainte de închiderea uşilor. Omul zâmbi. Vânătoarea devenea tot mai interesantă. „Becker e aici... o simt.” Silueta se deplasa metodic, inspectând un rând o dată. Cădelniţa imensă de deasupra tămâia în arcuri lungi şi leneşe. „Un loc superb ca să mori”, îşi zise Hulohot. „Sper să am şi eu parte de aşa ceva.”
Becker îngenunche pe podeaua rece a catedralei şi îşi feri capul de privirile altora. Omul aşezat alături se uită urât la el — era un comportament total nepotrivit în Casa Domnului.

Enfermo, se scuză Becker. Bolnav.

Trebuia să stea ferit. Zărise o siluetă cunoscută avansând pe rândul lateral. „El e! E aici!”

Chiar dacă se afla în mijlocul unei imense congregaţii, Becker se temea să nu fie o ţintă uşoară. Haina lui kaki contrasta izbitor cu marea de negru. Se gândi s-o dea jos, dar cămaşa de dedesubt era albă. Aşa că preferă să se ghemuiască şi mai mult.

Individul de lângă el pufni:

Turista. Se încruntă, apoi şopti, pe jumătate sarcastic: Llamo un médico? Să chem un doctor?

Becker se uită în sus la faţa plină de pistrui a bătrânului.

No, gracias. Estoy bien.

Bărbatul îi aruncă o privire mânioasă.

Pues siéntate! Atunci stai jos!

În jurul lor se auziră îndemnuri la tăcere, aşa că bătrânul îşi muşcă limba şi îşi întoarse privirea.

Becker închise ochii şi se ghemui mai mult, întrebându-se cât avea să dureze slujba. Crescut ca un protestant, avusese întotdeau­na impresia că romano-catolicii stăteau prea mult la slujbă. Acum se ruga să fie adevărat — de îndată ce slujba avea să se termine, el trebuia să se ridice şi să-i lase pe ceilalţi să iasă. Aşa cum era îmbrăcat, în kaki, era un om mort.

Becker ştia că nu dispunea de alte opţiuni pe moment. Stătea pur şi simplu îngenuncheat acolo pe pardoseala rece a imensei ca­tedrale. În cele din urmă, bătrânul îşi pierdu interesul pentru el. Congregaţia se ridica acum în picioare şi intona un imn. Becker rămase ghemuit. Picioarele începeau să-l doară. N-avea loc să le întindă. „Răbdare”, îşi spuse el. „Răbdare.” Închise ochii şi inspiră adânc.

Avu sentimentul că trecuseră doar câteva minute când cineva îl izbi cu piciorul. Se uită în sus. Bărbatul cu pistrui stătea în dreapta, aşteptând nerăbdător să iasă de pe şirul de bănci.

Becker intră în panică. „Deja vrea să plece? Trebuie să mă ridic!” Îi făcu semn omului să păşească peste el. Bătrânul abia îşi controla furia. Apucă poalele hainei lui negre, le trase în jos şi se lăsă pe spate, dezvăluind o întreagă coloană de oameni aşteptând să plece. Becker privi în stânga şi constată că femeia care stătuse lângă el dispăruse. Banca era pustie pe toată lungimea, până la coridorul din mijloc.

„Nu se poate ca slujba să se fi încheiat! E imposibil! Abia am ajuns aici!”

Îşi dădu însă seama ce se petrece abia atunci când văzu băiatul de altar şi cele două şiruri distincte de oameni îndreptându-se de-a lungul coridorului central, spre altar.

„Comuniunea.” Gemu el. „Cu asta încep blestemaţii ăştia de spanioli!”




Yüklə 3,06 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   89   90   91   92   93   94   95   96   ...   130




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin