Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 92
Susan coborî scara către nivelurile inferioare. Carcasa TRANSLTR era învăluită de şuvoaie groase de abur. Pasarelele erau ude de la condens. Susan fu cât p-aci să cadă; pantofii nu o ajutau prea mult. Se întrebă cât timp mai avea să reziste TRANSLTR. Sirenele îşi continuau plânsetul lor intermitent. Luminile de urgenţă clipeau la intervale de două secunde. Generatoarele de rezervă tremurau cu trei etaje mai jos. Susan ştia că undeva, în acel adânc, ascuns în penumbra ceţoasă, se găsea un întrerupător. Simţea că timpul nu mai avea răbdare.
Sus, Strathmore ţinea pistolul în mână. Îşi reciti mesajul tipărit şi îl puse pe podea. Era pe punctul de a comite un act de laşitate, iar în privinţa asta nu existau dubii. „Sunt un supravieţuitor”, îşi zise el. Se gândi la virusul din baza de date NSA, se gândi la David Becker, se gândi la planul lui de a crea o poartă secretă. Spusese atâtea minciuni! Era atât de vinovat! Ştia că asta era singura cale de a evita să dea socoteală... singura cale de a evita ruşinea. Potrivi cu grijă arma. Apoi închise ochii şi apăsă pe trăgaci.
Susan abia coborâse şase rânduri de scări când auzi împuşcătura. Fusese undeva, departe, abia sesizabilă pe fondul sonor al genera­toarelor. Până atunci nu auzise împuşcături decât pe micul ecran, însă sunetul nu lăsa loc îndoielilor.

Se opri scurt, cu sunetul continuând să-i reverbereze în urechi. Se temu, îngrozită, că se întâmplase ce era mai rău. Îşi imagină visele comandantului — poarta secretă din Fortăreaţa Digitală şi ce lovitură senzaţională ar fi însemnat ea. Îşi imagină virusul din baza de date, căsătoria lui Strathmore care se ducea de râpă, încuviinţarea lui bizară de la plecarea ei. Simţi că i se înmoaie picioarele. Se roti pe platformă şi apucă balustrada. „Comandante! Nu!”

Pe moment, Susan se simţi paralizată, cu mintea golită de orice gând. Ecoul împuşcăturii părea să limpezească haosul din jurul ei. Creierul îi spuse că trebuie să meargă mai departe, dar picioarele refuzară să se supună îndemnului. „Comandante!” O clipă mai târziu se trezi împleticindu-se înapoi pe scări, în sus, uitând cu totul de pericolul din jurul ei.

Alergă orbeşte, alunecând pe metalul umed. Deasupra ei, picătu­rile de condens cădeau ca ploaia. Când ajunse la ultima scară şi începu să urce, se simţi împinsă de jos de un val imens de abur, care o azvârli practic prin trapa de intrare. Se rostogoli pe podeaua Crypto şi simţi aerul răcoros cum o inundă. Bluza albă i se lipise, udă, de trup.

Era întuneric. Susan se opri, încercând să se orienteze. În minte îi răsuna, ca o buclă nesfârşită, zgomotul împuşcăturii. Prin trapă năvălea aburul fierbinte precum gazele unui vulcan pe punctul de a erupe.

Susan se blestemă că lăsase pistolul pe mâna lui Strathmore. l-l lăsase, nu? Sau se găsea în Node 3? În vreme ce ochii i se obişnuiau cu întunericul, privi spre gaura căscată în peretele Node 3. Licărul monitoarelor se zărea vag, iar în depărtare îl putea vedea pe Hale stând nemişcat pe podea, acolo unde îl lăsase. Nu se vedea nici urmă de Strathmore. Îngrozită de ce putea descoperi, Susan porni spre biroul comandantului.

Însă ceva i se păru ciudat. Se dădu înapoi câţiva paşi şi se zgâi din nou în Node 3. Putea zări braţul lui Hale în lumina albăstruie. Braţul nu stătea lipit de trup. Hale nu mai eră legat ca o mumie. Braţul îi stătea deasupra capului. Iar Hale era întins pe spate pe podea. Oare reuşise să se elibereze? Nu se întrezărea nici o mişcare. Hale părea încremenit în moarte.

Susan privi spre postul de lucru al lui Strathmore.

— Comandante?

Tăcere.

Ezitând, pomi spre Node 3. În mâna lui Hale se vedea un obiect. Lucea în lumina ecranelor. Susan se apropie... şi mai mult. Dintr-o dată văzu clar ce avea Hale în mână. Era pistolul Beretta.

Susan icni. Urmând conturul braţului lui Hale, privirea i se opri pe chipul lui. Ceea ce zări era o mască grotească. Jumătate din capul lui Greg Hale era îmbibat de sânge. Pe covor se răspândea o pată întunecată.

„Oh, Doamne!” Se trase înapoi, împleticindu-se. Nu auzise împuşcătura comandantului, ci pe cea a lui Hale!

Se apropie de cadavru ca în transă. Hale părea să fi reuşit să se elibereze. Cablurile de imprimantă erau îngrămădite pe podea, lângă el. „Probabil că am lăsat arma pe canapea”, îşi zise ea. În lu­mina albăstruie, sângele care se scurgea prin gaura din craniu părea negru.

Lângă Hale, pe podea, se vedea o foaie de hârtie. Susan se duse într-acolo şi o ridică. Era o scrisoare.
„Dragii mei prieteni, îmi iau viaţa astăzi, ca ispăşire a urmă­toarelor păcate...”
Susan se holbă la biletul de rămas-bun, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Îl citi încet. Era ireal — atât de deosebit de Hale — o listă de crime ca o notă de la spălătorie. Individul recunoştea totul — că descifrase farsa cu NDAKOTA, că angajase un mercenar pentru a-l ucide pe Ensei Tankado şi a lua inelul, că îl împinsese pe Phil Chartrukian, că plănuise să vândă Fortăreaţa Digitală.

Susan ajunse la ultimul rând. Nu era pregătită pentru aşa ceva. Ultimele cuvinte ale scrisorii dădeau lovitura de graţie:

„Mai presus de orice, îmi pare cu adevărat rău de David Becker. Iertaţi-mă, am fost orbit de ambiţie.”
Stând şi tremurând deasupra trupului lui Hale, Susan auzi zgo­mot de paşi apropiindu-se din spate. Se răsuci pe călcâie, cu mişcări încete.

În cadrul spart al peretelui de sticlă se ivi Strathmore. Era palid şi gâfâia. Se uită la cadavrul lui Hale, părând şocat. — Oh, Doamne! izbucni el. Ce s-a întâmplat?