Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 10
— Ensei Tankado a murit? Susan simţi că îi vine să vomite. L-aţi ucis? Credeam că aţi spus că...

— Nu l-am atins, o asigură Strathmore. A făcut un atac de cord. COMINT m-a sunat azi-dimineaţă. Computerul lor a dat peste numele lui Tankado într-un jurnal al poliţiei din Sevilla, prin Interpol.

— Atac de cord? Avea treizeci de ani.

— Treizeci şi doi, o corectă Strathmore. Suferea de o malfor­maţie congenitală a inimii.

— Habar n-aveam.

— A apărut în cadrul testelor fizice de la NSA. Nu era ceva cu care să se laude.

Susan nu putea să accepte modul în care se potriviseră lucrurile:

— O inimă slăbită putea să-l omoare — pur şi simplu?

Totul părea prea convenabil.

Strathmore înălţă din umeri:

— Inimă slăbită... în combinaţie cu arşiţa Spaniei. Mai adaugă şi stresul indus de şantajarea NSA...

Susan tăcu un moment. În ciuda circumstanţelor, simţea un sentiment acut de pierdere ireparabilă prin moartea unui coleg criptograf atât de strălucit. Vocea gravă a lui Strathmore îi între­rupse şirul gândurilor.

— Singurul aspect bun al acestui adevărat fiasco e acela că Tankado călătorea singur. Există o şansă mare ca partenerul lui să nu fi aflat că a murit. Autorităţile spaniole au declarat că vor men­ţine informaţia secretă cât de mult se va putea. Noi am primit-o doar fiindcă COMINT se afla în stare de alertă. Trebuie să-l găsesc pe acest partener înainte ca el să afle de moartea lui Tankado. De aceea te-am chemat. Am nevoie de ajutorul tău.

Susan nu ştia ce să mai creadă. I se păruse că dispariţia la ţanc a lui Ensei Tankado le rezolvase întreaga problemă.

— Comandante, ripostă ea, dacă autorităţile susţin că a murit în urma unui atac de cord, atunci noi ieşim din cauză; partenerul lui va şti că NSA nu e responsabilă.

— Nu e responsabilă? făcu Strathmore cu ochii holbaţi, neve­nindu-i să-şi creadă urechilor. Cineva şantajează NSA şi moare câteva zile mai târziu, iar noi nu suntem responsabili? Pun pariu pe ce vrei că misteriosul amic al lui Tankado nu va vedea lucrurile aşa. Oricare ar fi cauza morţii, în ochii lui noi suntem vinovaţi. Putea foarte bine să fie vorba de otravă, autopsie măsluită, orice. Strathmore făcu o pauză. Care a fost prima ta reacţie când ţi-am spus că Tankado e mort?

Ea se încruntă:

— Am crezut că NSA l-a ucis.

— Exact. Dacă NSA poate monta cinci sateliţi ultramoderni pe o orbită geosincronă deasupra Orientului Mijlociu, cred că oricine poate presupune că NSA este în stare să mituiască o mână de poli­ţişti spanioli.

Comandantul îşi demonstrase punctul de vedere.

Susan scoase un şuierat. „Ensei Tankado e mort. NSA va fi învinovăţită.”

— Îl putem găsi pe acest partener la timp?

— Cred că da. Avem o pistă bună. Tankado a făcut multe anun­ţuri publice că lucrează împreună cu un partener. Cred că aşa spera că va descuraja firmele de software să-i facă vreun rău sau să încerce să-i fure cheia. A ameninţat că, în caz de joc murdar, parte­nerul lui va face cheia publică, şi astfel toate firmele se vor trezi în competiţie cu un software gratuit.

— Inteligent, observă Susan.

Strathmore continuă:

— De câteva ori, în public, Tankado a spus numele partenerului. L-a numit North Dakota.

— North Dakota? Evident că e un pseudonim.

— Da, dar din precauţie am efectuat o cercetare pe Internet uti­lizând North Dakota drept cheie de căutare. N-am crezut că voi da peste ceva, dar am descoperit un cont de e-mail. Strathmore făcu o pauză. Bineînţeles că am presupus că nu e acel North Dakota pe care îl căutăm noi, însă am cercetat contul doar ca să fiu sigur. Imaginează-ţi surpriza mea când am văzut că acel cont era plin cu mesaje de la Ensei Tankado. Strathmore ridică din sprâncene. Iar mesajele erau pline de referinţe la Fortăreaţa Digitală şi la pla­nurile lui Tankado de a şantaja NSA.

Susan se uită sceptică la Strathmore. Era uimită că şeful ei se lăsa aşa uşor dus de nas.

— Comandante, protestă ea, Tankado ştia prea bine că NSA poate deschide mesajele electronice prin Internet; n-ar fi folosit niciodată poşta electronică spre a trimite informaţii secrete. E o capcană. Ensei Tankado vi l-a dăruit pe North Dakota. El ştia că veţi cerceta. Orice informaţie ar fi trimis, voia ca voi s-o desco­periţi — e o pistă falsă.

— Ai un fler excelent, ripostă Strathmore, cu excepţia câtorva amă­nunte. N-am găsit nimic sub numele North Dakota, aşa că am rafinat cercetarea. Contul descoperit reprezenta o variaţie — NDAKOTA.

Susan clătină din cap:

— Permutările reprezintă o procedură standard. Tankado ştia că veţi testa variante până ce veţi da de ceva. NDAKOTA e o variantă prea simplă.

— Poate că da, admise Strathmore, scriind ceva pe o bucată de hârtie, pe care i-o pasă lui Susan. Dar uită-te la asta.

Susan citi bileţelul. Înţelese brusc modul de gândire a coman­dantului. Pe hârtie era scrisă adresa de e-mail a lui North Dakota:
„[e-mail]”
Literele ARA din adresă atrăseseră atenţia lui Susan. ARA în­semna American Remailers Anonymous, un bine cunoscut server anonim de e-mail.

Serverele anonime erau populare printre navigatorii pe Internet care voiau să-şi păstreze secretă identitatea. Contra unei taxe, aceste companii protejau intimitatea emiţătorului de mesaje, acţio­nând ca un intermediar pentru poşta electronică. Era ca în cazul unei căsuţe poştale obişnuite — un utilizator putea primi şi trans­mite mesaje, prin poştă fără a-şi dezvălui adevăratul nume sau adresa. Compania primea mesaje adresate unor nume false, după care le trimitea către contul real al clientului. Intermediarul era legat prin contract de confidenţialitate să nu dezvăluie niciodată identitatea sau locaţia reală a utilizatorilor.

— Nu e o dovadă, rosti Strathmore. Dar ridică multe semne de întrebare.

Susan încuviinţă, dintr-o dată mai convinsă:

— Deci spuneţi că lui Tankado nu-i pasă dacă îl caută cineva pe North Dakota, pentru că identitatea şi localizarea acestuia sunt pro­tejate de ARA.

— Chiar aşa.

Susan calculă în minte:

— ARA oferă servicii mai ales pentru conturi din Statele Unite. Credeţi că North Dakota s-ar putea găsi undeva în ţară?

Strathmore înălţă din umeri:

— S-ar putea. Alături de un partener american, Tankado putea păstra cele două chei de acces separate geografic. Ar fi o mutare deşteaptă.

Susan cântări situaţia. Se îndoia că Tankado ar fi împărtăşit cheia de acces altcuiva decât unui prieten intim, iar, din câte îşi amintea ea, Ensei Tankado nu prea avea prieteni în Statele Unite.

— North Dakota, rosti ea, creierul ei lucrând febril asupra posi­bilelor înţelesuri ale parolei. Cum sună mesajul lui către Tankado?

— Habar n-am. COMINT a dat doar de legăturile externe ale lui Tankado. În acest moment tot ce avem despre North Dakota se rezumă la o adresă anonimă.

Susan medită un minut:

— Vreo şansă să fie o diversiune?

Strathmore înălţă o sprinceană:

— Cum adică?

— Tankado putea trimite mesaje momeală către un cont gol, în speranţa că o să-l descoperim. Noi am fi crezut că e protejat, iar el n-ar fi fost niciodată nevoit să rişte să dea altcuiva cheia de acces. Poate că lucra singur.

Strathmore chicoti, impresionat.

— Bună idee, cu excepţia unui lucru. Nu şi-a folosit nici una dintre adresele obişnuite de acasă sau de la serviciu. A trimis totul de la Universitatea Doshisha, cuplându-se la computerul lor princi­pal. Se pare că a păstrat acolo un cont pe care a reuşit să-l menţină secret. E un cont foarte bine ascuns, pe care l-am depistat doar prin noroc. Strathmore făcu o pauză. Aşadar... dacă Tankado voia să-i frunzărim mesajele, de ce ar fi folosit un cont secret?

Susan medită asupra întrebării:

— Poate că a folosit un cont secret ca să nu bănuiţi o diversi­une? Poate că Tankado a ascuns contul doar îndeajuns cât să daţi peste el şi să credeţi că aţi avut noroc. Asta oferă credibilitate mesajului său.

Strathmore chicoti:

— Ar fi trebuit să te faci agent de teren. Ideea e bună. Din nefe­ricire, fiecare mesaj trimis de Tankado a primit un răspuns. Tankado scria, iar partenerul lui răspundea.

Susan ridică din sprâncene:

— Destul de corect. Deci spuneţi că North Dakota există.

— Mă tem că da. Şi trebuie să-l găsim. Cu discreţie. Dacă se prinde că îl vânăm, s-a sfârşit totul.

Susan ştia acum exact de ce o chemase Strathmore:

— Daţi-mi voie să ghicesc, zise ea. Vreţi să mă strecor în baza de date ARA şi să aflu identitatea reală a lui North Dakota?

Strathmore rânji:

— Domnişoară Fletcher, îmi citeşti gândurile.

Când era vorba de cercetare discretă pe Internet, Susan Fletcher se dovedea expertă. Cu un an înainte, o oficialitate de rang înalt de la Casa Albă se plânsese că primeşte ameninţări prin e-mail de la cineva cu o adresă anonimă. NSA fusese solicitată să localizeze persoană în cauză. Deşi îşi putea exercita influenţa pentru a cere companiei intermediare să dezvăluie identitatea utilizatorului, NSA optase pentru o metodă mai subtilă — un „copoi”.

De fapt, Susan crease un emiţător bidirecţional deghizat în mesaj e-mail. Trimitea mesajul spre adresa falsă a utilizatorului, iar compania intermediară îşi îndeplinea obligaţia din contract şi retransmitea mesajul către adresa reală a utilizatorului. Ajuns la destinaţie, programul ascuns în mesaj înregistra locaţia Internet a utilizatorului şi o transmitea înapoi către NSA, după care se auto­dezintegra fără a lăsa urme. Din acel moment, cel puţin din punc­tul de vedere NSA, intermediarii poştali anonimi deveniseră doar nişte inconveniente minore.

— Îl poţi găsi? întrebă Strathmore.

— Desigur. De ce aţi aşteptat atât de mult să mă chemaţi?

— De fapt, se scuză el, nu plănuiam să te chem. Nu voiam să amestec şi pe altcineva în povestea asta. Am încercat să trimit eu însumi o copie a copoiului tău, dar ai scris blestemăţia aia într-unui dintre noile limbaje hibride; nu l-am putut face să funcţioneze. Îmi tot returna date ilogice. În cele din urmă, a trebuit să-mi calc pe inimă şi să te aduc aici.

Susan chicoti. Strathmore era un criptograf strălucit, dar reperto­riul său se limita la lucrul cu algoritmi; chichiţele programării mai puţin „ortodoxe” îi scăpau adeseori. Mai mult, Susan îşi scrisese programul de urmărit ţinta în LIMBO, un nou limbaj de programare hibrid. Era de înţeles atunci că Strathmore întâmpinase probleme.

— O să am grijă de problemă, zâmbi ea, întorcându-se să plece. Mă găsiţi la terminalul meu.

— Ai idee cât o să dureze?

Susan se opri:

— Păi... depinde de cât de eficient îşi face treaba ARA. Dacă tipul e în State şi foloseşte servicii precum AOL sau Compuserve, o să-i „citesc” cartea de credit şi o să obţin o adresă în mai puţin de o oră. Dacă e într-o universitate sau o corporaţie, o să dureze puţin mai mult. Zâmbi stânjenită. După aceea, totul depinde de dumneavoastră.

Susan ştia că „restul” însemna o echipă de asalt NSA, tăierea curentului electric la domiciliul tipului şi pătrunderea cu arme de foc în casă prin spargerea ferestrelor. Probabil că echipei urma să i se spună că e vorba de un flagrant de trafic de droguri. Fără îndoială că Strathmore avea el însuşi să-şi facă apariţia printre res­turile de sticlă şi mortar, ca să localizeze acea cheie de acces de şaizeci şi patru de caractere. După care avea să o distrugă. Fortă­reaţa Digitală urma să rămână pentru totdeauna pe Internet, im­posibil de descifrat.

— Expediază copoiul cu atenţie, o avertiză Strathmore. Dacă North Dakota se prinde că îl urmărim, va intra în panică şi eu n-am să reuşesc niciodată să trimit o echipă înainte ca el să dispară cu cheia.

— Loveşte şi fugi, îl asigură ea. În clipa în care mesajul găseşte adresa, se dizolvă. Tipul nici nu va şti că l-am vizitat.

Comandantul dădu obosit din cap:

— Mulţumesc.

Susan schiţă un zâmbet. Era mereu surprinsă să vadă cum Strathmore putea afişa un calm suveran chiar şi în faţa dezastrului.

Era convinsă că această calitate îi definise cariera şi îl înălţase către eşaloanele superioare ale puterii.

Îndreptându-se spre uşă, Susan privi lung către TRANSLTR. Existenţa unui algoritm impenetrabil era un concept pe care ea încă încerca să îl înţeleagă bine. Se rugă să-l găsească la timp pe North Dakota.

— Termină repede, îi spuse Strathmore din urmă, şi până la căderea nopţii o să fii în Smoky Mountains.

Susan încremeni locului. Ştia că nu-i spusese nimic despre excursie. Se răsuci pe călcâie. „Oare NSA îmi ascultă telefonul?”

Strathmore zâmbi vinovat:

— Azi-dimineaţă David mi-a povestit despre excursie. A zis că o să fii destul de iritată de amânare.

Susan se simţi pierdută.

— Aţi vorbit cu David azi-dimineaţă?

— Bineînţeles.

Strathmore păru mirat de reacţia ei:

— Trebuia să-l instruiesc.

— Să-l instruiţi? întrebă ea. Pentru ce?

— Pentru călătoria lui. L-am trimis în Spania.