Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 110
Jabba se holbă prostit la lista de imprimantă pe care Soshi toc­mai i-o dăduse. Îşi şterse, palid, fruntea cu mâneca hainei.

— N-avem de ales, directore. Trebuie să închidem curentul la baza de date.

— Inacceptabil, replică Fontaine. Rezultatele ar fi devastatoare.

Jabba ştia că directorul avea dreptate. Baza de date era conec­tată cu întreaga lume prin mai mult de trei mii de conexiuni ISDN. În fiecare zi comandanţii militari accesau fotografii din satelit în timp real pentru a supraveghea mişcările inamicilor. Inginerii de aviaţie descărcau în permanenţă schiţe de armamente noi. Agenţii de teren accesau actualizări ale misiunilor. Baza de date NSA reprezenta coloana vertebrală pentru mii de operaţiuni ale guver­nului american. Închiderea ei fără nici un fel de avertisment ar fi provocat sincope cu efect poate letal în tot ceea ce însemna activi­tate cu caracter secret de pe întreg mapamondul.

— Sunt conştient de implicaţii, domnule, dar n-avem de ales.

— Explică-te, îi ceru Fontaine.

Directorul aruncă o privire scurtă spre Susan, care stătea lângă el, pe podium. Femeia părea plecată cu gândul la mii de kilometri depărtare.

Jabba inspiră adânc şi îşi şterse din nou fruntea. Din expresia de pe chipul lui, grupului de pe podium îi era limpede că lucrurile care urmau să fie dezvăluite n-aveau cum să producă satisfacţie.

— Viermele ăsta, începu Jabba. Viermele ăsta nu are un ciclu degenerativ obişnuit. Are un ciclu selectiv. Cu alte cuvinte, este un vierme cu gust.

Brinkerhoff deschise gura să vorbească, dar Fontaine îi făcu semn să tacă.

— Aplicaţiile cele mai distructive şterg complet baza de date, continuă Jabba, dar ăsta e mai complex. Şterge doar acele fişiere care se încadrează în anumiţi parametri.

— Vrei să spui că nu va ataca întreaga bancă de date? îl întrebă Brinkerhoff, plin de speranţă. Asta-i bine, nu?

— Nu! explodă Jabba. E rău! E al naibii de rău!

— Las-o mai moale! ordonă Fontaine. Ce parametri caută vier­mele ăsta? Militari? Operaţiuni sub acoperire?

Jabba clătină din cap. O privi pe Susan, care părea încă dis­tantă, apoi se uită în ochii directorului.

— Aşa cum ştiţi, domnule, oricine vrea să intre în această bază de date trebuie să treacă printr-o serie de porţi de securitate, înainte de a fi admis.

Fontaine încuviinţă. Ierarhiile de acces în banca de date fu­seseră concepute în mod strălucit; personalul autorizat putea acce­sa baza prin Internet sau prin portal Web. Depinzând de secvenţa de autorizare, personalului îi era permis accesul doar în zonele compartimentalizate proprii.

— Deoarece suntem legaţi la reţeaua globală Internet, explică Jabba, banca asta de date este supravegheată 24 de ore din 24 de hackeri, guverne străine şi de rechinii de la EFF. Toţi încearcă să o spargă.

— Mda, comentă flegmatic directorul, şi timp de douăzeci şi patru de ore filtrele noastre de securitate îi ţin la respect. Unde vrei să ajungi?

Jabba se uită la lista de imprimantă.

— Ce vreau să spun e că viermele lui Tankado nu ţinteşte datele noastre. Îşi drese glasul. El ţinteşte filtrele noastre de securitate.

Fontaine încremeni. Începea să înţeleagă implicaţiile — vier­mele viza filtrele care menţineau secretă banca de date a NSA. Fără aceste filtre, toate informaţiile din baza de date deveneau accesibile oricui din afară.

— Trebuie să închidem, repetă Jabba. Peste circa o oră, orice mucos de clasa a treia cu un modem va putea accesa cele mai secrete dosare americane.

Fontaine rămase locului o vreme, fără a scoate o vorbă.

Jabba aşteptă nerăbdător, după care se întoarse spre Soshi.

— Soshi! RV! ACUM!

Soshi se făcu nevăzută.

Jabba se baza adesea pe RV. În cele mai multe cercuri, RV semnifica „realitate virtuală”. În NSA însă, RV însemna rep-viz — adică reprezentare vizuală. Într-o lume plină de tehnicieni şi politi­cieni, fiecare dintre aceştia dispunând de un nivel propriu de cu­noştinţe tehnice, o reprezentare vizuală era adesea singura cale de a demonstra ceva; un singur grafic plonjând spre abis genera de obicei o reacţie de zece ori mai puternică decât un şir de tabele. Jabba ştia că o astfel de reprezentare a crizei din acel moment i-ar fi demonstrat instantaneu punctul de vedere.

— RV! urlă Soshi de la un terminal din spatele încăperii.

Pe peretele din faţa lor apăru o diagramă generată de computer. Susan o privi absentă, detaşată de nebunia din jurul ei. Ceilalţi îl imitară pe Jabba şi se uitară la ecran.

Diagrama semăna cu o ţintă de tir. În centru se vedea un cerc roşu marcat DATE. În jurul centrului se înşirau cinci cercuri con­centrice de grosimi şi culori diferite. Al cincilea cerc, cel aflat la exterior, era şters ca nuanţă, aproape transparent.

— Dispunem de un sistem de apărare pe cinci niveluri, explică Jabba. Mai întâi, o gazdă primară Bastion, apoi două seturi de pachete de filtrare pentru FTP şi X-unsprezece, apoi un filtru tunel şi în cele din urmă o fereastră de autorizare bazată pe PEM, chiar lângă proiectul Truffle. Scutul exterior care dispare reprezintă gazda expusă. Practic a dispărut. În mai puţin de o oră, o vor urma toate cele cinci scuturi de protecţie. După aceea, oricine va putea intra în voie în baza de date. Fiecare bit de informaţie NSA va deveni de domeniu public.

Fontaine studie diagrama cu ochii îngustaţi.

Brinkerhoff scoase un scâncet slab:

— Viermele ăsta poate deschide baza noastră de date pentru oricine?

— A fost o joacă de copil pentru Tankado, plesni Jabba. Mănuşa a fost soluţia noastră de salvare. Strathmore a aruncat-o în aer.

— E un act de război, pronunţă Fontaine cu voce gâtuită.

Jabba clătină din cap.

— Mă îndoiesc că Tankado a intenţionat vreo clipă ca lucrurile să ajungă atât de departe. Bănuiesc că a vrut să fie prin preajmă, ca să aibă timp să oprească totul.

Fontaine îşi ridică privirea spre ecran şi observă primul nivel de protecţie cum dispare.

— Gazda Bastion s-a dus! strigă un tehnician din spatele încă­perii. Al doilea scut e expus!

— Trebuie să începem operaţiunile de închidere, presă Jabba. După cum arată diagrama, mai avem circa patruzeci şi cinci de mi­nute. Închiderea e un proces complex.

Era adevărat. Banca de date NSA fusese construită într-o asemenea manieră, încât oprirea completă a alimentării electrice să nu fie niciodată posibilă — din accident sau în caz de atac. Undeva la mare adâncime în pământ se găseau îngropate cutii din oţel armat ce conţineau soluţii de salvare pentru sistemele telefonice şi cele de alimentare cu energie electrică; în plus faţă de dispozi­tivele de sub complexul NSA, mai existau o mulţime de stocări de rezervă în cadrul principalelor reţele publice. Închiderea presupu­nea o serie extrem de complexă de confirmări şi protocoale — sem­nificativ mai complicată decât cea necesară la lansarea unei rachete nucleare de pe un submarin.

— Dacă ne grăbim, zise Jabba, mai avem timp. Închiderea ma­nuală ar trebui să dureze circa treizeci de minute.

Fontaine continua să privească diagrama, meditând la celelalte opţiuni.

— Directore! exploda Jabba. După ce aceste ecrane de protecţie vor cădea, orice utilizator de computer cu o conexiune la Internet va putea intra în voie aici! Va putea vedea date la cel mai înalt nivel! Înregistrări ale operaţiunilor sub acoperire! Agenţi din stră­inătate! Numele şi localizarea tuturor celor înscrişi în programul federal de protecţie a martorilor! Coduri de confirmare a lansărilor nucleare! Trebuie să închidem! Acum!

Directorul părea impasibil.

— Trebuie să existe o altă cale.

— Da, ţâşni Jabba, există! Codul ucigaş! Dar unicul individ care îl ştie este un pic cam mort!

— Ce ziceţi de forţa brută? interveni Brinkerhoff. Nu putem ghici codul ucigaş?

Jabba ridică mâinile în semn de exasperare.

— Pentru numele lui Dumnezeu! Codurile ucigaşe sunt precum cheile de criptare — aleatorii! Imposibil de ghicit! Dacă tu crezi că poţi să tastezi 600 de trilioane de coduri posibile în următoarele patruzeci şi cinci de minute, eşti oaspetele meu!

— Codul ucigaş e în Spania, rosti Susan cu voce slabă.

Toată lumea de pe podium se întoarse spre ea. Era primul lucru pe care îl spunea după multă vreme.

Susan ridică privirea, cu ochii înlăcrimaţi.

— Tankado a dat-o când era pe moarte.

Ceilalţi o priviră pierduţi.

— Cheia de acces... Susan tremura când vorbea. Comandantul Strathmore a trimis pe cineva să o găsească.

— Şi? izbucni Jabba. A găsit-o omul lui Strathmore?

Susan se forţă să rămână calmă, dar lacrimile începură să i se rostogolească pe obraji.

— Da, rosti ea înecându-se, cred că da.