Capitolul 11
Spania. „L-am trimis pe David în Spania.” Cuvintele comandantului o ardeau.
— David e în Spania? Lui Susan nu-i venea să creadă. L-aţi trimis în Spania? Tonul ei se înăspri. De ce?
Strathmore se uită prostit la ea. Părea a nu fie obişnuit să ţipe cineva la el, chiar dacă acel cineva era şefa criptografilor. O privi năuc. Susan era încordată ca o tigroaică apărându-şi puiul.
— Susan, începu el. Ai discutat cu David, nu-i aşa? Ţi-a explicat? Era prea şocată ca să vorbească. „Spania? De-aia a amânat David excursia noastră la Stone Manor?”
— Azi-dimineaţă am trimis o maşină la el. A spus că te va suna înainte de a pleca. Îmi pare rău. Am crezut...
— De ce l-aţi trimis în Spania?
Strathmore se opri şi o privi drept în ochi:
— Ca să ia cealaltă cheie de acces!
— Cealaltă cheie?
— Copia lui Tankado.
— La ce vă referiţi?
Strathmore oftă:
— Când a murit, Tankado avea mai mult ca sigur asupra lui o copie a cheii parolate. Ca atare, nu-mi convenea să aflu că se află undeva, în morga din Sevilla, la îndemâna oricui.
— Aşa că l-aţi trimis pe David Becker? Susan trecuse de momentul şocului. Numai că totul era ilogic. David nici măcar nu lucrează pentru dumneavoastră!
Strathmore părea uluit. Nimeni nu-i vorbise vreodată pe un asemenea ton directorului adjunct al NSA.
— Susan, rosti el păstrându-şi calmul, tocmai aici e clenciul. Aveam nevoie...
Tigroaica sări la beregată.
— Aveţi douăzeci de mii de angajaţi sub comandă! Cine vă dă dreptul să-mi trimiteţi logodnicul?
— Îmi trebuia un curier civil, cineva care să n-aibă nici o legătură cu guvernul. Dacă parcurgeam canalele obişnuite şi se prindea cineva...
— Şi David Becker e singurul civil pe care îl cunoaşteţi?
— Nu! David Becker nu e singurul civil pe care îl cunosc! Dar la ora şase azi-dimineaţă lucrurile se petreceau al naibii de repede! David vorbeşte limba, e deştept, am încredere în el şi mi-am zis că îi fac o favoare!
— O favoare? se stropşi Susan. A-l trimite în Spania e o favoare?
— Da! Îl plătesc cu zece mii de dolari pentru o zi de muncă. Nu trebuie decât să ia lucrurile lui Tankado şi să zboare înapoi acasă. Asta eu o socotesc o favoare!
Susan tăcu. Înţelegea. Totul se reducea la bani.
Gândul i se întoarse cu cinci luni în urmă, în noaptea în care preşedintele Universităţii Georgetown îi oferise lui David catedra de limbi străine. Preşedintele îl avertizase că orele de predare se vor reduce pe seama creşterii muncii birocratice, dar că asta însemna şi o creştere substanţială a salariului. Susan simţise nevoia să urle: „David, nu face asta! O să te simţi îngrozitor. Avem mulţi bani — cui îi pasă care dintre noi îi câştigă?” Însă nu trebuia să se amestece. În cele din urmă îl susţinuse în decizia de a accepta. Adormind alături de el în acea noapte, încercase să pară fericită pentru el, însă ceva dinăuntrul ei îi spunea că va urma un dezastru. Avusese dreptate — dar nu crezuse niciodată că poate avea atâta dreptate.
— L-aţi plătit cu zece mii de dolari? întrebă ea. Asta-i o şmecherie murdară!
Strathmore se înfuriase deja:
— Şmecherie? N-a fost nici o şmecherie! Nici nu i-am spus de bani. L-am rugat să-mi facă un favor personal. El a fost de acord să meargă.
— Bineînţeles că a fost de acord! Sunteţi şeful meu! Sunteţi directorul adjunct NSA! N-avea cum spune nu!
— Ai dreptate, i-o întoarse Strathmore. Tocmai de-aia l-am sunat. Nu-mi permiteam luxul să...
— Directorul ştie că aţi trimis un civil?
— Susan, zise Strathmore, evident pe punctul de a-şi pierde răbdarea, directorul nu e implicat. Nu ştie nimic despre toate astea.
Susan îl privi nevenindu-i să creadă ce auzise. I se părea că nu-l mai cunoaşte pe omul din faţa ei. Îl trimisese pe logodnicul ei — un profesor — într-o misiune NSA, după care nu-l informase pe director despre cea mai mare criză din istoria organizaţiei.
— Leland Fontaine n-a fost informat?
Lui Strathmore i se rupse filmul. Explodă:
— Ia ascultă, Susan! Te-am chemat aici pentru că am nevoie de un aliat, nu de o anchetă! Am avut o dimineaţă a naibii de grea. Azi-noapte am descărcat fişierul lui Tankado şi-am stat ore întregi lângă imprimantă rugându-mă ca TRANSLTR să spargă codul. În zori am trecut peste mândrie şi l-am sunat pe director — dă-mi voie să-ţi spun că aia era o conversaţie pe care cu adevărat abia o aşteptam. Bună dimineaţa, domnule. Îmi cer scuze că vă trezesc. De ce vă sun? Tocmai am descoperit că TRANSLTR a ajuns piesă de muzeu. Din cauza unui algoritm pe care întreaga mea echipă superdeşteaptă şi superplătită din Crypto nu s-a putut pricepe să-l scrie!
Strathmore izbi cu pumnul în birou.
Susan îngheţă. Nu scoase nici un sunet. În zece ani îl văzuse pe Strathmore pierzându-şi controlul doar de câteva ori, însă niciodată de faţă cu ea.
Timp de câteva secunde, nici unul nu scoase vreo vorbă. În cele din urmă, Strathmore se aşeză la loc pe scaun. Susan auzi cum respiraţia îi revine la normal. Când, într-un târziu, deschise gura, vocea lui păru ciudat de calmă şi de controlată.
— Din nefericire, zise el încet, s-a dovedit că directorul e plecat în America de Sud pentru a se întâlni cu preşedintele Columbiei. Pentru că el nu putea întreprinde absolut nimic de acolo, îmi rămâneau două opţiuni — să-i cer să-şi scurteze vizita şi să se întoarcă sau să rezolv eu însumi problema.
Se lăsă o lungă tăcere. Într-un târziu, Strathmore îşi înălţă privirea obosită şi o întâlni pe cea a lui Susan. Expresia de pe chip i se înmuie imediat.
— Îmi cer scuze, Susan. Sunt epuizat. E un coşmar care a prins viaţă. Ştiu că te-ai supărat în legătură cu David. N-am vrut să afli aşa. Credeam că eşti la curent.
Susan simţi un val de jenă inundându-i trupul:
— Am reacţionat prea dur. Îmi pare rău. David e o alegere bună. Strathmore încuviinţă, absent:
— O să se întoarcă diseară.
Susan îşi imagină toate dificultăţile prin care trecea comandantul — stresul responsabilităţii pentru TRANSLTR, orele nenumărate şi întâlnirile petrecute acolo. Se zvonea că soţia lui, alături de care petrecuse treizeci de ani, îl părăsea. Ca şi cum nu era îndeajuns, apăruse şi Fortăreaţa Digitală — cea mai mare ameninţare secretă din istoria NSA, iar amărâtul trebuia să le înfrunte singur pe toate. Nu era de mirare că părea pe punctul de a se prăbuşi.
— Luând în considerare circumstanţele, zise Susan, cred c-ar trebui să-l chemaţi pe director.
Strathmore clătină din cap. Pe birou căzu o picătură de sudoare.
— N-am să periclitez siguranţa directorului sau să risc o scurgere de informaţii contactându-l în legătură cu o criză majoră asupra căreia el nu poate întreprinde nimic.
Susan ştia că avea dreptate. Strathmore dispunea de cap limpede, chiar şi în astfel de momente critice.
— V-aţi gândit să-l sunaţi pe preşedinte?
Strathmore încuviinţă:
— Da. Şi am decis să n-o fac.
Susan îşi dăduse seama de asta. Oficialii de vârf ai NSA aveau dreptul de a rezolva urgenţe controlabile legate de serviciile secrete fără înştiinţarea executivului. NSA era singura organizaţie americană care se bucura de imunitate completă faţă de jurisdicţiile federale de orice fel. Strathmore se prevala adesea de acest drept; prefera să rezolve problemele în izolare.
— Comandante, protestă ea, problema e prea gravă ca s-o rezolvaţi singur. Trebuie să-i lăsaţi pe alţii să vă ajute.
— Susan, existenţa Fortăreţei Digitale are implicaţii majore pentru viitorul acestei organizaţii. N-am nici cea mai vagă intenţie să-l informez pe preşedinte peste capul directorului. Există o criză şi eu o gestionez. O privi gânditor. Eu sunt directorul adjunct însărcinat cu operaţiunile. Un zâmbet obosit îi încolţi pe chip. Şi, în plus, nu sunt singur. O am pe Susan Fletcher în echipa mea.
În acea clipă Susan îşi dădu seama de ce îl respecta atât de mult pe Trevor Strathmore. De zece ani el îi deschisese drumul şi îi fusese alături, la bine şi la rău. Cu mână fermă. Fără a ezita. Devotamentul lui o uimea — ataşamentul de nezdruncinat faţă de principiile, ţara şi idealurile lui. Orice s-ar fi întâmplat, comandantul Trevor Strathmore reprezenta o lumină călăuzitoare într-un univers al deciziilor imposibile.
— Căci eşti în echipa mea, nu-i aşa?
— Da, domnule, sunt. Sută la sută.
— Bine. Acum putem trece la treabă.
Dostları ilə paylaş: |