Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 19
— Dacă mai caută şi altcineva inelul? întrebă Susan, brusc neli­niştită. Ar putea fi David în pericol?

Strathmore clătină din cap:

— Nimeni altcineva nu ştie de existenţa inelului. Tocmai de aceea l-am trimis pe David. Am vrut ca totul să rămână secret. De obicei fanaticii nu se apucă să-i urmărească pe învăţătorii spanioli.

— E profesor, îl corectă Susan, regretând imediat.

Uneori trăia senzaţia că David nu era suficient de bun pentru comandant şi că acesta credea că ea ar fi putut găsi ceva mai de Doamne-ajută decât un profesor.

— Comandante, continuă ea, trecând peste incident, dacă l-aţi instruit pe David azi-dimineaţă de la telefonul din maşină, cineva ar fi putut intercepta...

— E un risc de unu la un milion, ripostă instantaneu Strathmore pe un ton calm. Iar cel care trage cu urechea trebuie să se afle în imediata vecinătate şi să ştie precis ce anume să asculte. Îşi lăsă palma pe umărul ei. Nu l-aş fi trimis niciodată pe David dacă aş fi crezut că e în pericol. Zâmbi. Ai încredere în mine. La primul semn de pericol o să trimit echipa de experţi.

Cuvintele lui fură întrerupte de o bătaie în geam. Susan şi Strathmore se întoarseră spre fereastră.

Phil Chartrukian, tehnicianul de la Sys-Sec, îşi lipise faţa de geam, încercând să zărească ceva înăuntru, şi bătea cu putere. Se vedea cum aproape ţipă, însă fereastra izolată nu lăsa să treacă nici un sunet. Individul arăta ca şi cum ar fi văzut o fantomă.

— Ce naiba caută Chartrukian aici? mârâi Strathmore. Azi nu e de serviciu.

— Pare că s-a întâmplat ceva, rosti Susan. Probabil că a văzut monitorul de control.

— Fir-ar al naibii! sâsâi comandantul. Azi-noapte l-am chemat în mod special pe tehnicianul de gardă şi i-am spus să nu-l văd azi pe aici!

Susan nu părea surprinsă. Anularea datoriilor pe care le avea de îndeplinit un tehnician Sys-Sec însemna o excepţie de la regulă, însă probabil că Strathmore îşi dorise să rămână singur în dom. Ultimul lucru de care ar fi avut nevoie era un paranoic de la secu­ritate care să dea peste Fortăreaţa Digitală.

— Ar trebui să anulăm misiunea TRANSLTR, propuse Susan. Putem reseta monitorul de control şi să-i spunem lui Phil că a avut vedenii.

Strathmore păru că meditează la propunere, după care clătină din cap:

— Nu încă. TRANSLTR munceşte de cincisprezece ore. Vreau să încerce douăzeci şi patru de ore — doar ca să mă asigur.

Lui Susan i se păru o poziţie logică. Fortăreaţa Digitală era prima utilizare a unei funcţii cu clartext rotativ. Poate că Tankado trecuse ceva cu vederea; poate că TRANSLTR avea să-l spargă după două­zeci şi patru de ore. Deşi în privinţa asta Susan avea dubii.

— TRANSLTR continuă să ruleze, hotărî Strathmore. Trebuie să mă asigur că acest algoritm este de neatins.

Chartrukian continua să bată în geam.

— Aşa deci, gemu Strathmore. Acoperă-mi spatele.

Comandantul inspiră adânc şi se îndreptă spre uşile culisante din sticlă. Senzorul de greutate din podea se activă, iar uşile se deschiseră cu un şuierat.

Chartrukian aproape că se prăbuşi în încăpere.

— Comandante, domnule... Eu... Îmi cer scuze că vă deranjez, dar monitorul de control... Am lansat un test antivirus şi...

— Phil, Phil, Phil, îl linişti comandantul, lăsându-şi o mână să se odihnească pe umărul lui Chartrukian. Calmează-te. Care e problema?

După tonul de lejeritate al vocii lui Strathmore nimeni n-ar fi ghicit că, de fapt, întreg universul se prăbuşea în jurul comandan­tului. Se trase într-o parte şi îl lăsă pe Chartrukian să intre în Node 3. Tehnicianul păşi stângaci peste prag, ca un câine bine antrenat, care s-ar fi aşteptat la orice.

După expresia năucă de pe chipul lui Chartrukian se vedea clar că omul nu intrase niciodată în acel loc. Motivul panicii, cel pen­tru care venise până aici, fusese pe moment uitat. Cercetă cu privi­rea interiorul elegant, linia de terminale personalizate, canapelele, rafturile cu cărţi, luminile blânzi. Când privirea lui o întâlni pe regi­na din Crypto, Susan Fletcher, ochii îşi schimbară instantaneu di­recţia. Susan îl intimida de moarte. Mintea ei lucra într-o cu totul altă dimensiune. Era periculos de frumoasă, iar cuvintele lui pă­reau întotdeauna a nu se lega în preajma ei. Iar aerul ei relaxat nu făcea decât să înrăutăţească situaţia.

— Care-i problema, Phil? întrebă din nou Strathmore, deschi­zând uşa frigiderului. Bei ceva?

— Nu, ăăă... nu, mulţumesc, domnule. Tipul părea că are limba legată, neştiind dacă era binevenit acolo. Domnule... Cred că e o problemă cu TRANSLTR.

Strathmore închise frigiderul şi se uită nepăsător la subalternul său.

— Te referi la monitorul de control?

Chartrukian păru şocat.

— Vreţi să spuneţi că l-aţi văzut?

— Evident. Merge continuu de circa şaisprezece ore, dacă nu mă înşel.

Chartrukian păru încurcat.

— Da, domnule, de şaisprezece ore. Dar asta nu-i totul, dom­nule. Am efectuat un test antivirus şi acesta a dat nişte rezultate destul de ciudate.

— Zău? Strathmore părea lipsit de griji. Ce fel de rezultate? Susan urmărea discuţia, impresionată de actoria comandantului. Chartrukian continuă, poticnindu-se:

— TRANSLTR procesează ceva extrem de avansat ca tehnolo­gie. Filtrele n-au mai văzut în viaţa lor aşa ceva. Mă tem că TRANSLTR s-a infectat cu un soi de virus.

— Un virus? Strathmore chicoti cu o nuanţă de dispreţ în glas. Phil, apreciez grija ta, zău aşa. Dar domnişoara Fletcher şi cu mine rulăm un nou diagnostic, o chestie foarte avansată. Te-aş fi alertat în privinţa asta, dar nu ştiam că eşti de serviciu azi.

Tehnicianul încercă din răsputeri să iasă cu graţie din capcana întinsă.

— Am făcut schimb cu tipul cel nou. I-am luat eu tura din week-end. Ochii lui Strathmore se îngustară.

— Ce ciudat! Am vorbit cu el azi-noapte. I-am spus să nu vină azi. El nu mi-a raportat nimic despre schimbul de ture.

Chartrukian simţi că i se pune un nod în gât. Peste încăpere se lăsă o tăcere încordată.

— În fine, oftă Strathmore într-un târziu. Pare a fi o încurcătură nefericită. Puse o mână pe umărul tehnicianului şi îl conduse spre uşă. Vestea bună este că nu trebuie să mai rămâi. Domnişoara Fletcher şi cu mine vom fi aici toată ziua. O să stăm noi de pază.

Tu du-te şi bucură-te de week-end.

Chartrukian ezită.

— Comandante, cred cu tărie că ar trebui să verificăm...

— Phil, repetă Strathmore cu ceva mai multă fermitate în glas, TRANSLTR nu are nimic. Dacă testul tău a dat peste ceva ciudat este din cauză că noi am plantat ciudăţenia acolo. Iar acum, dacă nu te superi...

Se opri, iar tehnicianul înţelese. Timpul îi expirase.

— Diagnostic, pe naiba! mormăi Chartrukian pentru sine, îndrep­tându-se furios înapoi spre laboratorul Sys-Sec. Ce fel de funcţie poate ţine trei milioane de procesoare ocupate timp de atâtea ore?

Se întrebă dacă nu era cazul să-şi sune şeful cu securitatea. „Ai naibii criptografi”, gândi el. „Pur şi simplu nu le pasă de securitate!”

În minte îi reveni jurământul pe care îl depusese când se alătu­rase echipei Sys-Sec. Jurase atunci să îşi folosească experienţa, an­trenamentul şi instinctul pentru protejarea uriaşei investiţii NSA.

— Instinctul, rosti el sfidător, cu voce tare.

„Nu e nevoie de un ghicitor în stele ca să ştii că nu e vorba de nici un blestemat de diagnostic!”

Hotărât, Chartrukian se aşeză la terminal şi lansă întregul arse­nal software de evaluare a sistemului TRANSLTR.

— Bebeluşul tău a dat de necaz, comandante, mormăi el în barbă. Nu crezi în instinct? Îţi aduc eu dovezi!