Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 23
Susan stătea de una singură în Node 3, cu un ceai de lămâie alături, şi aştepta răspunsul de la copoiul trimis.

În calitatea ei de criptograf senior, avea parte de terminalul cu cea mai bună poziţionare din încăpere. Se găsea pe partea din spate a inelului de terminale, cu faţa spre imensa cameră Crypto. De acolo putea supraveghea întregul Node 3. Totodată, de cealaltă parte a geamului despărţitor, putea zări monstrul TRANSLTR înălţându-se din mijlocul podelei Crypto.

Se uită la ceas. Aşteptase aproape o oră. Celor de la American Remailers Anonymous le lua cam mult să îşi facă treaba şi să înainteze mesajul către North Dakota. Oftă din rărunchi. În ciuda eforturilor de a uita conversaţia de dimineaţă cu David, cuvintele îi răsunau permanent în minte. Ştia că fusese dură cu el. Se ruga ca lui să-i meargă bine în Spania.

Gândurile îi fură întrerupte de fâşâitul uşilor de sticlă. Susan ridică privirea şi gemu. În cadrul uşii apăruse criptograful Greg Hale.

Hale era un bărbat înalt şi musculos, cu păr blond şi des şi cu o bărbie marcată de o gropiţă adâncă. Era un tip zgomotos, cărnos şi mereu exagerat de bine îmbrăcat. Colegii criptografi îl porecliseră Halite — după numele mineralului întâlnit mai ales pe coastele mărilor şi ale oceanelor. Hale presupusese întotdeauna că numele se referea la cine ştie ce piatră preţioasă rară, singura cu care se putea compara intelectul lui fără rival şi fizicul lui de atlet. Dacă ego-ul i-ar fi permis să consulte o enciclopedie, individul ar fi descoperit că numele nu însemna altceva decât un reziduu salin rămas după evaporarea apei de mare.

La fel ca toţi criptografii din NSA, Hale câştiga foarte bine. Avea însă probleme mari cu menţinerea secretă a acestui lucru. Conducea un Lotus alb decapotabil, cu un sistem acustic care te asurzea. Era pasionat de tot felul de gadget-uri, astfel încât maşina lui devenise un spectacol în sine. Instalase un sistem global de poziţionare prin computer, broaşte activate de voce, un interceptor de radar ultrasofisticat şi un telefon-fax celular, astfel încât să poată menţine permanent contactul cu serviciile de mesagerie. Pe plăcuţa de înmatriculare a maşinii scria, ca o culme a vanităţii, MEGABYTE, în chenar din neon violet.

Marina americană îl salvase de o adolescenţă petrecută în lumea infractorilor mărunţi. Acolo învăţase despre computere. Se dovedise unul dintre cei mai buni programatori din Forţele Armate Navale şi astfel dobândise perspectiva unei strălucite cariere mi­litare. La un moment dat însă, cu două zile înainte de completarea celei de-a treia etape de pregătire, viitorul i se schimbase pe neaş­teptate. Hale îşi ucisese din greşeală un coleg în timpul unei încăierări la beţie. Arta coreeană a autoapărării, Taekwondo, se dovedise mai degrabă ucigaşă decât defensivă. Ca urmare, Hale fusese prompt eliberat de orice îndatoriri militare.

După un scurt stagiu pe la închisoare, a început să îşi caute de lucru în sectorul privat, ca programator. La interviuri i se punea întotdeauna problema incidentului din armată, aşa că omul ajun­sese să le propună potenţialilor angajatori o lună de probă fără plată, numai ca să-şi dovedească valoarea. Cu o astfel de propunere nu i-a fost greu să găsească un loc de muncă, ba chiar s-a trezit că nu i se mai dă drumul să plece, o dată ce angajatorul respectiv îşi dăduse seama ce putea face el cu un computer.

Pe măsură ce experienţa sa în domeniul informatic s-a acumulat, Hale a început să îşi facă cunoştinţe în toată lumea prin Internet. Făcea parte din noua generaţie de ciudaţi ai spaţiului cibernetic, cu prieteni electronici în fiecare naţiune a lumii, intrând şi ieşind din tot felul de liste de discuţii şi buletine electronice dedicate. Fusese concediat de doi angajatori fiindcă folosise conturile firmelor pen­tru a trimite poze porno unor prieteni.

— Ce faci tu aici? se repezi Hale, oprindu-se în cadrul uşii şi holbându-se la Susan.

Era clar că se aşteptase ca Node 3 să intre astăzi doar sub inci­denţa uzului său personal.

Susan se luptă cu sine pentru a rămâne calmă:

— Azi e sâmbătă, Greg. Ţi-aş putea pune aceeaşi întrebare.

Însă ea ştia de ce se afla Hale acolo. Era dependent de compu­ter. În ciuda regulii zilei de sâmbătă, Hale se strecura adesea în Crypto pe timpul week-end-urilor cu scopul de a folosi puterea de procesare fără egal a Agenţiei ca să ruleze noi programe la care lucra independent.

— Voiam doar să verific un program şi să mă uit peste poşta electronică, zise el, uitându-se curios la Susan. Tu ce spuneai că faci aici?

— Eu n-am spus nimic, îi răspunse Susan. Hale înălţă surprins din sprâncene:

— Nu trebuie să te ruşinezi. În Node 3 nu există secrete, nu-ţi aminteşti? Toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

Susan sorbi din cana ei cu ceai şi îl ignoră. Hale înălţă din umeri şi porni către cămara din Node 3. Cămara reprezenta întot­deauna prima lui oprire. Traversând încăperea, oftă din rărunchi şi se prefăcu că soarbe din ochi picioarele întinse sub terminal ale lui Susan. Fără a-şi ridica privirea, aceasta îşi retrase picioarele şi îşi continuă lucrul. Hale rânji.

Susan se obişnuise ca individul să se ia de ea. Replica lui favo­rită era ceva despre interfaţare pentru a testa compatibilitatea struc­turii lor hardware. I se întorcea stomacul pe dos când auzea asta. Era prea mândră ca să se plângă lui Strathmore în privinţa lui Hale; îi era mult mai uşor să îl ignore.

Tipul se apropie de cămară şi se năpusti ca un taur asupra uşilor. Trase din frigider o cutie plină cu tofu şi îşi băgă în gură câteva bucăţi de substanţă albă, gelatinoasă. După aceea se sprijini de ara­gaz şi îşi aranjă pantalonii gri Bellvienne şi cămaşa bine apretată.

— O să mai stai mult pe aici?

— Toată noaptea, replică, sec, Susan.

— Hmm..., rosti Hale cu gura plină. O sâmbătă intimă în Ţarc, doar noi doi.

— Doar noi trei, îl corectă Susan. Sus e comandantul Strath­more. Poate că ai vrea să dispari înainte să te vadă.

Hale înălţă din umeri:

— Nu pare să-i pese că te vede pe tine aici. Probabil că se bucură cu adevărat de compania ta.

Susan se forţă să nu riposteze.

Hale chicoti şi puse deoparte cutia de tofu. După aceea înşfăcă o sticluţă de ulei de măsline şi trase câteva înghiţituri. Era un maniac al sănătăţii şi susţinea mereu că uleiul de măsline îi curăţa intestinul gros. Atunci când nu încerca să dea tuturor celorlalţi de băut suc de morcovi, se îndeletnicea cu propovăduirea virtuţilor deosebite ale plantelor exotice.

Individul puse la loc uleiul de măsline şi se duse să se aşeze la computerul lui, aflat chiar vizavi de Susan. Mirosul coloniei lui se putea simţi chiar şi de la o asemenea distanţă. Susan încreţi din nas.

— Bună colonie, Greg. Foloseşti toată sticluţa? Hale pomi terminalul.

— Doar pentru tine, dragă!

În timp ce el aştepta să se încălzească terminalul, lui Susan îi trecu un gând neliniştitor prin minte. Dacă Hale accesa monitorul de control al lui TRANSLTR? Nu exista nici un motiv logic ca el să facă aşa ceva, şi cu toate astea Susan ştia prea bine că Hale n-ar fi crezut nici o clipă povestea cu un diagnostic capabil să blocheze TRANSLTR vreme de şaisprezece ore. Ar fi cerut să afle adevărul. Iar adevărul era un lucru pe care Susan nu intenţiona să i-l măr­turisească. Nu avea încredere în Greg Hale. Tipul nu era croit după stofa NSA. De fapt, ea fusese împotriva angajării lui chiar de la început, însă Agenţia nu avusese de ales. Hale reprezenta pro­dusul unei nevoi de control al dezastrului.

Eşecul Skipjack.

Cu patru ani înainte, în urma unui efort intens de a crea un standard unic de criptare pentru chei publice, Congresul dăduse celor mai buni matematicieni din ţară, cei de la NSA, sarcina de a scrie un nou superalgoritm. Planul prevedea ca instanţa supremă legislativă americană să adopte prevederile legale necesare ca noul algoritm să devină standard naţional, prin asta eliminându-se incompatibilităţile existente, cauzate de faptul că diversele corpo­raţii foloseau algoritmi diferiţi.

Bineînţeles că a cere NSA să ajute la îmbunătăţirea criptării cheilor publice însemnase ceva echivalent cu a cere unui condam­nat la moarte să îşi confecţioneze propriul sicriu. TRANSLTR nici măcar nu se găsea în fază de concepţie, iar un standard de criptare nu ar fi ajutat decât la proliferarea folosirii codurilor şi la îngre­unarea sarcinii şi aşa dificile a Agenţiei.

EFF înţelesese imediat conflictul de interese şi anunţase pe toate canalele că NSA era în stare să genereze un algoritm de proastă ca­litate, doar pentru a-şi păstra abilităţile de a-l sparge. Ca să calmeze spiritele şi temerile, Congresul anunţase că, după finalizarea algo­ritmului, NSA avea să-l publice spre examinare, astfel încât mate­maticienii din întreaga lume să poată atesta calitatea lui.

Fără entuziasm, echipa Crypto a Agenţiei, condusă de coman­dantul Strathmore, crease un algoritm botezat Skipjack. După finalizare, Skipjack a fost prezentat Congresului spre aprobare. Matematicieni din întreaga lume au testat programul şi toţi au rămas impresionaţi. Cu toţii au răspuns că algoritmul era puternic şi curat, având şanse să devină un standard excelent de criptare. Însă cu trei zile înainte de aprobarea finală a algoritmului de către Congres, un tânăr programator de la Laboratoarele Bell, pe numele Greg Hale, a şocat lumea întreagă anunţând că a găsit un cal troian ascuns în program.

Calul troian consta în câteva linii de cod inteligente, pe care Strathmore le inserase în algoritm. Fuseseră adăugate cu atâta dibăcie, încât nimeni nu le zărise, cu excepţia lui Greg Hale. Sur­plusul adăugat de Strathmore, odată activat, însemna că orice cod scris prin intermediul lui Skipjack putea fi decriptat via o parolă secretă cunoscută doar de NSA. Strathmore ratase la mustaţă trans­formarea standardului naţional de criptare în cea mai mare lovitură a serviciilor secrete din istoria NSA. Agenţia ar fi deţinut cheia de acces către orice cod scris în Statele Unite.

Utilizatorii obişnuiţi ai computerului au sărit ca arşi. EFF s-a năpustit asupra scandalului precum o ceată de vulturi, făcând Con­gresul zdrenţe pentru naivitatea sa şi proclamând NSA cea mai mare ameninţare la adresa lumii libere, de la Hitler încoace. Stan­dardul de criptare a fost abandonat.

Nu a fost nici o surpriză faptul că, două zile mai târziu, NSA l-a angajat pe Greg Hale. Strathmore simţise că ar fi fost mai bine ca el să lucreze în interiorul NSA, pentru Agenţie, decât în afara şi împotriva ei.

Strathmore înfruntase scandalul Skipjack cu capul sus. Îşi apă­rase acţiunile cu vehemenţă în faţa Congresului. Argumentase că dorinţa publicului de a dispune de intimitate se va întoarce împo­triva naţiunii. Insistase asupra faptului că opinia publică avea nevoie de un supraveghetor şi un paznic; publicul avea nevoie de NSA în spargerea de coduri, pentru a menţine pacea. Grupările precum EFF au declarat altceva. Din acel moment, lupta s-a declanşat pe viaţă şi pe moarte.