Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 27
Pe podeaua încăperii Crypto, umbrele se alungeau tot mai mult şi deveneau tot mai subţiri. La înălţime, luminile controlate auto­mat erau tot mai intense, ca să menţină luminozitatea în limitele normale. Susan continua să şadă în faţa terminalului, aşteptând veşti de la programul ei spion. Dura mai mult decât crezuse.

Gândurile îi hălăduiau în voie — îi era dor de David şi ar fi vrut ca Greg Hale să plece acasă. Chiar dacă nu se clintise de acolo, Hale măcar avusese bunul-simţ să tacă din gură, cufundat în ceea ce făcea la terminalul lui. Câtă vreme nu accesa terminalul de control, Susan nu era interesată nici cât negru sub unghie de ce lucra el. Era evident că Hale nu se atinsese de monitorul de control, altfel ar fi ţipat până acum văzând că bestia cea mare lucra continuu de peste şaisprezece ore.

Tocmai îşi savura a treia ceaşcă de ceai când evenimentul mult-aş­teptat se petrecu — terminalul scoase un sunet. Pulsul i se acceleră. Pe ecran apăru simbolul pulsând al unui plic, amintind sosirea mesajului electronic. Susan privi scurt către Hale. Tipul era ab­sorbit de munca lui. Îşi ţinu respiraţia şi apăsă de două ori pe sim­bolul plicului.

— North Dakota, şopti ea pentru sine. Ia să vedem cine eşti...

Mesajul conţinea o singură linie. Susan o citi, după care o reciti.
„LUĂM CINA LA ALFREDO’S? LA 8 P.M.?”
De cealaltă parte a camerei, Hale îşi înăbuşi un chicotit. Susan verifica expeditorul.
„DE LA: [e-mail]”
Susan simţi cum începe să se înfurie, dar se stăpâni. Şterse mesajul.

— Un gest cu adevărat matur, Greg.

— Se mănâncă un carpaccio excelent acolo, rosti Hale zâmbind. Ce zici? După aceea am putea...

— Las-o baltă.

— Snoabă ce eşti.

Hale oftă şi se întoarse spre terminal. Fusese tentativa numărul optzeci şi nouă cu Susan Fletcher. Femeia cu o minte strălucită de criptograf era o sursă constantă de frustrare pentru el. Hale îşi ima­ginase adesea cum ar fi să facă sex cu ea — cum o ţintuieşte de silueta curbată a TRANSLTR şi cum o pătrunde chiar acolo, pe carcasa neagră şi caldă. Însă Susan nu voia să aibă nimic de-a face cu el. Iar lucrurile stăteau şi mai prost, cel puţin în mintea lui Hale, fiindcă ea iubea un profesoraş universitar care muncea ca un sclav pentru un salariu de nimic. Ce păcat pentru Susan, să-şi dilueze enormul potenţial genetic cu un idiot — mai ales când Greg îi stătea la dispoziţie. „Am face copii perfecţi împreună”, îşi spunea el.

— La ce lucrezi? o întrebă, încercând o abordare diferită.

Susan nu răspunse.

— Ce mai jucător de echipă eşti! Nu pot să trag şi eu cu privirea?

Se ridică şi începu să înconjoare inelul de terminale, spre ea.

Susan pricepu că acea curiozitate a lui Hale putea genera pro­bleme serioase. Luă instantaneu o decizie.

— E un diagnostic, zise ea, preluând minciuna comandantului.

Hale se opri:

— Diagnostic? Părea neîncrezător. Îţi petreci sâmbăta rulând un diagnostic în loc să te joci cu proful tău?

— Îl cheamă David.

— Mă rog.

Susan se uită urât la el:

— N-ai ceva mai bun de făcut?

— Încerci să scapi de mine? se prefăcu el jignit.

— De fapt, da.

— Ei, Sue, mă răneşti.

Susan îi îngustă ochii. Ura să i se spună Sue. N-avea nimic îm­potriva diminutivului, dar Hale era singurul care îl folosea.

— Ce-ar fi să te ajut? se oferi el. Brusc, porni din nou spre ea. Sunt nemaipomenit la diagnostice. În plus, mor de curiozitate să aflu ce diagnostic a fost în stare s-o determine pe forţoasa Susan Fletcher să vină la lucru sâmbăta.

Susan simţi un fior de panică. Privi spre programul-spion de pe ecran. Ştia că n-avea voie să-l lase pe Hale să îl vadă — ar fi avut prea multe întrebări de pus.

— Mă descurc singură, Greg, rosti ea.

Dar Hale continua să înainteze. În timp ce se apropia, Susan înţelese că trebuie să acţioneze rapid. Trecu la acţiune când Hale mai avea de parcurs doar câţiva metri. Se ridică în întâmpinarea lui, blo­cându-i drumul. Mirosul de colonie devenise aproape insuportabil.

Îl privi drept în ochi:

— Am spus nu.

Hale înclină capul, părând intrigat de secretomania afişată de ea. Se apropie în joacă şi mai mult. Însă nu era deloc pregătit pen­tru ce avea să urmeze.

Cu răceală nedisimulată, Susan îşi înfipse un deget în pieptul lui, oprindu-l din înaintare.

Hale înţepeni locului şi se dădu înapoi, şocat. Susan Fletcher părea cumplit de serioasă. Niciodată până atunci nu-l mai atinsese, niciodată. Era un început, chiar dacă nu semăna cu ceea ce avea el în minte pentru primul lor contact. Se uită la ea cu o lungă privire nedumerită, după care se întoarse la terminalul lui. Un lucru era cert: încântătoarea Susan Fletcher lucra la ceva extrem de impor­tant, ceva care n-avea cum să fie un simplu diagnostic.