Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 37
Aflat încă în Hotelul Alfonso al XIII-lea, Becker se îndreptă obosit spre bar. Un barman cât un spiriduş aşeză un şerveţel în faţa lui.

— Qué bebe usted? Ce beţi?

— Nimic, mulţumesc, răspunse Becker. Vreau să ştiu dacă în acest oraş există cluburi de rockeri punk?

Barmanul se uită ciudat la el:

— Cluburi? De punkişti?

— Mda. Există vreun loc în care obişnuiesc să se adune?

— No lo sé, señor. Nu ştiu. Sigur însă nu aici! Zâmbi. Ce ziceţi de o băutură?

Lui Becker îi veni să-l scuture bine pe individ. Nimic nu mer­gea cum planificase el.

— ¿Quiere Vd. algo? repetă barmanul. ¿Fino? ¿Jerez?

De undeva, de sus, se auzeau acorduri fine de muzică clasică. „Concertele Brandenburgice”, îşi zise Becker. „Numărul patru.” El şi Susan asistaseră, cu un an în urmă, la universitate, la un concert cu Brandenburgicele interpretate de orchestra Academy of St. Martin in the Fields. Brusc îşi dori ca şi ea să fi fost cu el acum. Briza ră­coroasă de la un aparat de aer condiţionat montat în tavan îi aminti cum era afară. Se imagină plimbându-se pe străzile năduşite şi pline de drogaţi din Triana, în căutarea unei punkiste îmbrăcate cu un tricou cu steagul britanic. Se gândi iarăşi la Susan.

— Zumo de arándano, comandă el, aproape fără voie. Suc de coacăze.

Barmanul păru jignit.

— ¿Solo?

Sucul de coacăze era o băutură populară în Spania, dar nimeni nu auzise că s-ar bea fără nimic alături.

— Sí, zise Becker. Solo.

— ¿Echo un poco de Smirnoff? insistă barmanul. O picătură de votcă?

— No, gracias.

— ¿Gratis? se revoltă omul. Din partea casei?

În ciuda durerii de cap, Becker îşi imagină străzile murdare din Triana, căldură înăbuşitoare şi lunga noapte ce îl aştepta. „De ce nu?” Încuviinţă.

— Sí, échame un poco de vodka.

Barmanul păru uşurat şi se grăbi să prepare băutura.

Becker privi prin încăpere şi se întrebă dacă nu cumva visa. Adevărul deja devenise un nonsens. „Sunt un profesor universitar”, îşi zise el, „într-o misiune secretă”.

Barmanul se întoarse cu un nou elan şi îi întinse băutura.

— A su gusto, señor. Coacăze cu o picătură de votcă.

Becker îi mulţumi. Luă o gură şi aproape se înecă. „Asta e o picătură?”