Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 47
— Un cod de un miliard de dolari? se minună Midge, întorcân­du-se împreună cu Brinkerhoff în biroul acestuia. Asta-i bună!

— Jur că aşa e, se apără el.

Ea îl privi ameninţătoare:

— Sper că nu e vreo şmecherie, ca să mă faci să-mi dau jos rochia.

— Midge, eu niciodată n-aş... rosti el ultragiat.

— Cunosc, Chad. Nu-mi mai aminti.

Treizeci de secunde mai târziu, Midge şedea pe scaunul lui Brinkerhoff şi studia raportul Crypto.

— Vezi, zise el, aplecându-se peste ea şi arătându-i cifra buclu­caşă, CPP-ul ăsta? Un miliard de dolari!

Midge chicoti.

— Chiar pare o cifră un pic deplasată, nu?

— Mda. Brinkerhoff gemu. Doar un pic.

— Pare o împărţire cu zero.

— O ce?

— O împărţire cu zero, repetă ea, cercetând restul datelor. CPP e calculat ca raport — cheltuieli totale împărţite la număr de decriptări.

— Bineînţeles.

Brinkerhoff dădu mecanic din cap şi încercă să se holbeze în decolteul femeii.

— Când numitorul este zero, se apucă Midge să îi explice, rezul­tatul este plus sau minus infinit. Computerele urăsc infinităţile, aşa că tipăresc şiruri de nouă cifre. Arătă spre o altă coloană. Vezi asta?

— Da.

Brinkerhoff se concentră la loc asupra hârtiei.

— Este producţia brută pe ziua de astăzi. Ia priveşte la numărul de decriptări.

Brinkerhoff urmări supus degetul ei, de-a lungul coloanei.
„NUMĂR DE DECRIPTĂRI = 0”
Midge bătu cu degetul în cifră:

— Exact cum am bănuit. Împărţire la zero.

Brinkerhoff îşi arcui sprâncenele:

— Deci totul e în regulă?

Midge înălţă din umeri:

— Asta înseamnă că astăzi nu s-au spart coduri. Probabil că TRANSLTR a luat o pauză.

— O pauză?

Brinkerhoff păru a avea dubii. Stătuse alături de director sufici­ent de mult ca să ştie că „pauzele” nu făceau parte din repertoriul lui preferat de muncă, mai ales când era vorba de TRANSLTR. Fontaine plătise 2 miliarde de dolari pe mamutul spărgător de coduri şi voia să scoată cât mai mult din investiţia făcută. Fiecare secundă în care TRANSLTR stătea însemna bani aruncaţi pe apa sâmbetei.

— Ah... Midge? rosti Brinkerhoff. TRANSLTR nu face pauze. Rulează zi şi noapte. Ştii prea bine şi tu asta.

Ea înălţă din umeri:

— Poate că Strathmore nu a avut chef aseară să pregătească meniul de week-end. Probabil că ştia de faptul că Fontaine nu e aici şi s-a făcut nevăzut mai devreme, ca să plece la pescuit.

— Fii serioasă, Midge, o admonestă el, uitându-se dezgustat la ea. Lasă-l pe individ în pace.

Nu mai era un secret pentru nimeni că Midge nu-l putea suferi pe Strathmore. Acesta încercase o manevră extrem de vicleană rescriind Skipjack, dar fusese prins. În ciuda intenţiilor curajoase ale lui Strathmore, NSA fusese cea care plătise scump oalele sparte. EFF prinsese noi puteri, Fontaine îşi pierduse credibilitatea în faţa Congresului şi, ceea ce era cel mai rău, agenţia îşi pierduse o bună parte din anonimat. Astfel ajunseseră brusc gospodinele din Minnesota să apeleze la America Online şi Prodigy cu plângeri legate de faptul că NSA le citea e-mail-ul — ca şi cum NSA ar fi dat vreun ban pe reţetele lor secrete de dulceţuri.

Manevra lui Strathmore costase NSA, iar Midge se simţea responsabilă — nu pentru că ar fi putut anticipa cascadoria coman­dantului, ci pentru că, la urma urmei, avusese loc o acţiune neau­torizată, fără ştirea directorului Fontaine, al cărui spate Midge era plătită să îl acopere. Atitudinea lui Fontaine de a se spăla pe mâini îl făcuse susceptibil în ochii altora şi o enervase pe Midge. Însă directorul învăţase de mult să se dea la o parte şi să îi lase pe deş­tepţi să se descurce singuri. Aceasta fusese atitudinea lui şi în cazul Trevor Strathmore.

— Midge, tu ştii prea bine că Strathmore nu e genul care să facă aşa ceva, îi zise Brinkerhoff. Exploatează TRANSLTR ca un nebun.

Midge dădu din cap. În sufletul ei simţea că era o absurditate să îl acuze pe Strathmore de delăsare. Comandantul era la fel de devotat ca şi ei — până la moarte. Socotea toate relele lumii ca pe o cruce pe care trebuie s-o poarte de unul singur. Skipjack fusese un plan născocit de mintea lui Strathmore — o tentativă îndrăzneaţă de a schimba lumea. Din nefericire, ca în multe alte cauze nobile, cruciada se terminase cu o crucificare.

— Bine, admise ea, poate că sunt un pic aspră.

— Un pic? se miră Brinkerhoff. Pe Strathmore îl aşteaptă o coadă de fişiere lungă de un kilometru. N-are cum să lase TRANSLTR să şomeze un week-end întreg.

— Bine, bine, oftă Midge. Greşeala mea. Se-ncruntă întrebându-se de ce TRANSLTR nu spărsese nici un cod toată ziua. Lasă-mă să verific ceva, continuă ea, după care începu să răsfoiască raportul. Găsi ce căuta şi cercetă cifrele. După o clipă, dădu din cap. Ai drep­tate, Chad. TRANSLTR merge la viteză maximă. Nivelul consu­mabilelor este chiar puţin peste limita superioară, de azi-noapte s-au consumat peste o jumătate de milion de kilowaţi/oră.

— Şi asta ce înseamnă?

Midge era nedumerită:

— Nu prea ştiu. E ciudat.

— Vrei să rulezi datele din nou?

Ea îl privi dezaprobator. Existau două lucruri pe care nimeni nu le punea la îndoială în legătură cu Midge Milken. Unul privea datele furnizate de ea. Brinkerhoff aşteptă cât timp Midge studie cifrele.

— Hm, mormăi ea în cele din urmă. Statisticile de ieri arată per­fect: 237 de coduri sparte. CPP — 874 $. Timp mediu per cod, pu­ţin peste şase minute. Nivelul consumabilelor — la medie. Ultimul cod care a intrat în TRANSLTR...

Se opri brusc.

— Ce e?

— Ce bizar! zise ea. Ultimul fişier din jurnalul pe ziua de ieri a rulat la ora 23.37.

— Şi?

— Şi TRANSLTR sparge coduri cam la fiecare şase minute. De obicei ultimul fişier al unei zile rulează în preajma miezului nopţii. Nu arată ca...

Midge se opri brusc şi căscă gura.

Brinkerhoff sări ca ars:

— Ce e??

Midge se holba la foaia de hârtie şi nu-i venea să creadă.

— Fişierul ăsta... Cel care a intrat în TRANSLTR azi-noapte...

— Ce-i cu el?

— N-a fost spart încă. A intrat la procesare la 23.37.08 — dar nu apare pe listă momentul decriptării. Midge răsfoi furioasă hârtiile. Nici ieri şi nici azi!

Brinkerhoff dădu din umeri:

— Poate că tipii ăia rulează un diagnostic dur.

Midge clătină din cap:

— O duritate de optsprezece ore? Făcu o pauză. Puţin probabil. În plus, jurnalul de aşteptare spune că e vorba despre un fişier din afară. Ar trebui să-l sunăm pe Strathmore.

— Acasă? Brinkerhoff înghiţi în sec. Într-o seară de sâmbătă?

— Nu, răspunse Midge. După cum îl cunosc eu pe Strathmore, probabil că acum tocmai se ocupă de chestia asta. Pun pariu pe cât vrei că e aici. O simt eu. Instinctul lui Midge erau celălalt lucru asupra căruia nimeni nu avea nici o îndoială. Hai, rosti ea, ridi­cându-se. Să vedem dacă am dreptate.
Brinkerhoff o urmă în biroul ei, unde femeia se aşeză şi începu să lucreze la tastele Fratelui cel Mare ca un maestru organist.

Apoi se uită în sus la şirul de monitoare video de pe perete, pe ale căror ecrane se puteau vedea imagini din toate cotloanele NSA.

— Ai de gând să arunci o privire prin Crypto? întrebă el nervos.

— Nţţ, replică Midge. Aş vrea eu să pot, dar Crypto e tărâm sfânt. Nu are video. Nu are sunet. Nu are nimic. Ordinele lui Strathmore. Nu dispun decât de statistici şi de chestii de bază despre TRANSLTR. Avem noroc dacă găsim şi aşa ceva. Strathmore a vrut izolare totală, dar Fontaine a insistat ca măcar chestiile de bază să rămână accesibile.

Brinkerhoff părea nedumerit:

— Crypto nu are camere video?

— De ce? întrebă ea, fără a-şi lua privirea de pe monitor. Tu şi Carmen căutaţi un loc mai intim?

Brinkerhoff mormăi ceva imposibil de auzit.

Midge apăsă pe alte taste.

— Mă uit peste jurnalul ascensorului lui Strathmore. Studie monitorul o clipă, apoi bătu cu pumnul în masă. E acolo, zise ea cu hotărâre. E în Crypto chiar acum. Ia uită-te aici, dacă tot vorbim despre program de lucru prelungit — a intrat ieri dis-de-dimineaţă şi de atunci ascensorul lui nu s-a mişcat din loc. Nu există nici un indiciu că ar fi ieşit cu cartela magnetică pe intrarea principală. Aşadar e limpede că e acolo.

Brinkerhoff scoase un oftat de uşurare:

— Deci, dacă Strathmore e acolo, atunci totul e în regulă, nu?

Midge medită o clipă:

— Poate că da, rosti ea în cele din urmă.

— Poate?

— Ar trebui să-l sunăm şi să ne asigurăm.

Brinkerhoff gemu:

— Midge, e director adjunct. Sunt sigur că are totul sub control. Hai să nu suflăm şi-n iaurt.

— Oh, fii serios, Chad, şi lasă copilăriile. Nu ne facem decât da­toria. Avem o problemă cu datele statistice şi încercăm să-i dăm de capăt. În plus, adăugă ea, mi-ar plăcea să-i amintesc lui Strathmore că Fratele cel Mare stă de veghe. Să-l fac să se gândească de două ori înainte de a mai concepe vreo cascadorie nesăbuită prin care să salveze lumea.

Midge apucă telefonul şi începu să formeze un număr.

Brinkerhoff părea neliniştit:

— Chiar crezi că ar trebui să îl deranjezi?

— Nu-l deranjez eu, zise ea, dându-i receptorul lui Brinkerhoff. Tu o s-o faci.