Dan Mirahorian

O scrisoare primita în Spania în 1989 a confirmat faptul ca aceasta manifestare emana în întregime de la acest grup expediţionar. Scrisoarea avea drept scop sa întărească convingerea înalţilor demnitari de la Kremlin asupra necesităţii de a continua cu energii sporite eforturile pe calea dezarmării şi explica faptul ca aceste eforturi trebuiau extinse asupra tuturor tipurilor de arme nucleare, inclusiv asupra celor submarine, extrem de periculoase. Se ştie, în sfârşit ca submarinele din clasa Typhon sunt adevăraţi monştri marini (Leviatani). Ei exista atât în Est, cat şi în Vest şi adăpostesc un potenţial de distrugere absolut năucitor, evocat de pilda în cartea " In urmărirea lui Octombrie Roşu", după care s-a realizat un spectaculos film.

Ce concluzionam? Prăbuşirea economica a Uniunii Sovietice, cat se poate de reala, este efectiv suficienta pentru a justifica abandonarea unor costisitoare proiecte militare de către aceasta tara, fara a recurge la nişte contacte realizate cu extratereştri. Unii experţi estimează chiar ca Statele Unite, împingându-i neîncetat pe Sovietici în aceasta cursa a armamentelor, pe care-i arătau drept responsabili, şi-au atins în sfârşit scopul câştigând astfel primul război economic din istorie, cei putin de aceasta anvergura. Occidentul s-a dedat, în ultimile decenii, la o propaganda extrem de insistenta cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă în mod real ruşii. Fara îndoială ca toată lumea îşi aminteşte de acele pagini duble şi în culori ale revistelor ilustrate care înfăţişau arsenalul puterilor occidentale, modest, daca era privit prin comparaţie cu numărul copleşitor al submarinelor şi al rachetelor sovietice, arborând etern aceeaşi culoare kaki, stanţata cu nelipsita stea rosie, care dădea privitorului un sentiment confuz dar acut de nelinişte. Numai ca o buna parte din aceste submarine o constituiau navele cu propulsie convenţională, deloc silenţioase şi foarte uşor de detectat. Cu siguranţă ca ruşii nu erau nişte nevinovaţi copilaşi de cor de biserica, dar cert este ca din aceste prezentări oferite occidentalului nu lipsea totuşi o buna doza de trucaj abil.

Maeştri în informatica şi campioni ai recunoaşterii formelor şi ai inteligentelor artificiale, americanii înzestraseră rachetele de tip Pershing cu un ochi radar care, cuplat la un ordinator, permitea centrarea asupra tintei, a carei imagine o aveau în memorie, cu o toleranta de 80 de centimetri. O racheta sovietica, având o precizie de patru ori mai mica, avea nevoie de o încărcătură de şaisprezece ori mai mare, pentru a obţine acelaşi efect distructiv. Si, fiindcă veni vorba de capacităţile de apărare ale Uniunii Sovietice, sa ne amintim de isprava tânărului Mathias Rust din Germania, care a trecut fara să-1 deranjeze nimeni prin toată reţeaua de detectare sovietica şi a ajuns cu micul sau avion pana în Piaţa Rosie din Moscova, unde a aterizat liniştit.

Oare cele doua superputeri erau angajate, din 1975, în cursa pentru obţinerea armei cu antimaterie?

Multi cred ca da, mai ales în urma dezvăluirilor lui Gospner. In orice caz, este logic ca soluţiile aplicate în domeniul armamentului sa se modifice radical. Bomba H, oricât de cumplita ar fi fost, nu putea ramane veşnic "nec plus ultra", în materie de distrugere. Cum arma cu antimaterie este de zece mii de ori mai puternica, introducerea ei se impunea de la sine. Gospner, în articolul publicat în La Recherche, oferea o prima soluţie, dar fara îndoială ca trebuie sa existe şi altele, inclusiv pentru sintetizarea acestui produs, cel mai periculos care poate exista astăzi în lume, fiindcă, prin definite, toată masa angajata ar fi atunci capabila sa se transforme integral în energie, după relaţia E = mc2, prin mijlocirea unei anihilări reciproce cu o cantitate echivalenta de materie.*

Mult mai impresionanta ramane, în schimb, calitatea informaţiilor distilate de reţeaua UMMO intre 1975 şi 1979, informaţii referitoare la "războiul stelelor". Oricine ar fi autorii acestor texte, un lucru e sigur: ei au avut acces neîngrădit la toate aceste probleme.

Modelul cosmologic

A scrie o carte ca cea de fata înseamnă asumarea unei misiuni imposibile. Cum sa descriu în o suta de pagini un dosar care număra peste doua mii şi care a condus la numeroase cercetări, anchete şi evenimente?

Tot ce putem face e sa încercăm sa facem putina lumina cu o lanterna pe ici şi colo, evidenţiind anumite aspecte ale afacerii, fie în mod anecdotic, fie ştiinţific. Insa în privinţa acestora din urma este dificil sa mergem suficient de departe fara a intra în detalii complexe, accesibile numai specialiştilor. Intenţionez totuşi sa vorbesc de experienta mea personala în fizica teoretica şi de efortul de investigaţie pe care am putut să-1 aduc către o finalizare în domeniul cosmologiei. *

În ultimele decenii, în Spania s-au organizat mai multe congrese pe tema UMMO, al căror organizator a fost în cele mai multe cazuri Rafael Farriols. Aceste congrese nu urmăreau, cum ar fi fost de aşteptat, răspândirea de informaţii în rândurile publicului, ci constituiau doar un mod prin care contactaţii urmăreau sa activeze "sursa", atunci când aceasta rămânea tăcută o perioada prea lunga de timp. Sa menţionăm şi faptul ca aceste colocvii au constituit un prilej de a difuza informaţii extrem de importante în calitate şi în cantitate.

Prin intermediul doctorului Aguire, sute de pagini au fost transcrise şi fotocopiate, iar ansamblul pus în vanzar la preţul de cost, devenind astfel accesibil primului venit.*

Am participat la doua dintre aceste reuniuni. Colocviul de la Alicante, în 1979, a fost o reuniune destul de prost organizata, unde au venit mai multe sute de persoane. Erau numeroşi ziarişti, iar principalii contactaţi nu mai sfârşeau în a da interviuri unora sau altora.

În prezent, descrierea interacţiunilor fizice şi încercările de unificare a celor patru interacţiuni sau forte fundamentale (interacţiunea tare, interacţiunea electromagnetica, interacţiunea slaba şi interacţiunea gravitaţională) se realizează prin intermediul aşa-numitelor teorii de calibrare sau de etalonare ("Gauges theories"). Aceste teorii reprezintă formalisme matematice, care conţin un principiu de invarianta ce defineşte o simetrie interna şi implica existenta unei interacţiuni sau forte.

Cea mai veche teorie de etalonare este chiar teoria electro-magnetismului (Maxwell, 1863), care unifica forţa electrica şi forţă magnetica prin intermediul unei particule speciale, fotonul. Electromagnetismul poate fi considerat o teorie de simetrie U (l). Teoria de etalonare de simetrie SU (3), care a ales o simetrie ce a mediat interacţiunea unificata în marea familie a particulelor elementare cunoscute, este cromodinamica cuantica.

Fizicienii cauta în continuare un numitor comun al diverselor tipuri de interacţiuni, un nivel la care sa existe o singura interacţiune care sa exprime caracterul unitar al realităţii fizice. Visul lui Albert Einstein, de a unifica electromagnetismul cu gravitaţia, a rămas neîmplinit şi lucrurile s-au complicat şi mai mult după 1930, când au fost descoperite şi interacţiunile nucleare (tare şi slaba).

Astăzi s-a ajuns la "Marea teorie a unificării” (Grand Unified Theory – GUT) [care urmăreşte demonstrarea originii comune a grupului electroslab şi a forţei de culoare, părintele forţei tari] şi la teoriile de superunificare bazate pe teoriile de supersimetrie.

*Pentru a lamuri lucrurile, sa precizam ca 400 de grame de antimaterie echivalează cu întreaga capacitate termonucleara acumulata în ultimele decenii de toate marile puteri. (n. J. P. P)

* Fanaticul ştiinţei îşi va putea completa informaţia consultând doua surse. Una este anexa ştiinţifică, destul de anevoioasa, publicata în lucrarea mea Ancheta asupra OZN-urilor, iar a doua este o prezentare vulgarizatoare, dar didactica, a temei modelului cosmologic al calibrării, cuprinsa în albumul Le Chronologicon, apărut la editura Presence. Cat despre omul de ştiinţă într-adevăr specializat, acesta va putea studia cele trei comunicări publicate în Modern Physics Letters A., a căror reproducere figurează în extenso la sfârşitul lucrării şi care sunt în buna măsură, piese concludente”. (n. J. P. P)

* Textul privitor la primele zile pe Terra provine din aceasta mana cereasca. (n. J. P. P) La câteva zile după încheierea congresului, a sosit o scrisoare UMMO în care expeditorii scriau ca se aflaseră la vremea respectiva în clădire – care de altfel fusese deschisa pentru oricine – în ziua deschiderii lucrărilor şi ca stătuseră cam douăzeci de minute, adică timpul necesar pentru a instala sisteme ultraminiaturizate de urmărire în sălile de conferinţe. Unele din aceste dispozitive miniaturizate fuseseră fixate, cu ajutorul unui adeziv special, chiar pe persoanele ale căror discuţii în interesau m mod special pe UMMO sa le aibă înregistrate. Mărimea şi aspectul acestor minuscule aparate făcuseră ca ele sa fie luate drept "paiete de grafit".

Textul preciza şi dimensiunile: un milimetru şi jumătate lăţime şi jumătate de milimetru grosime. Sălile de conferinţe se bucuraseră de sisteme de captare a informaţiilor mai importante, având dimensiunile de ordinul unui centimetru. Scrisoarea adăugă ca s-au descurcat cu uşurinţă în recuperarea de a doua zi a micilor dispozitive. Scrisoarea insa nu-i felicita pe contactaţi pentru nivelul discursurilor. UMMO concluzionau ca aceste rapoarte avuseseră un efect mai mult negativ decât altceva asupra acestei mici comunităţi, prin apariţia la unii participanţi a fenomenelor de credinţă şi dependenta similare cu cele pe care le găsim la sectele religioase. Contactaţii le-au cerut chiar şi titluri de licenţă sau diplome. în definitiv, chiar profesorii lor l-au ales!

După cum se observa, UMMO nu doresc adormirea hipnotica în credinţe şi dependente de tipul celor din sectele religioase ci trezirea conştiinţei oamenilor şi ieşirea din toate tiparele fie ele ştiinţifice, tehnologice ori religioase. Pencolul pentru civilizaţia de pe Terra vine din prelungirea unor ataşări, identificări, credinţe şi prejudecăţi, care susţin agresivrtatea, rasismul intoleranta şi fanatismul, în contextul existentei unei puteri de distrugeire (nucleara, chimica, bactenologica) ce ar putea anihila de mai multe ori orice forma de viaţă pe Terra.

Al doilea colocviu a fost mult mai intim şi a avut loc la Madrid. Membrii grupului din capitala Spaniei au prezentat concluziile studiilor întreprinse de ei, în timp ce Dominguez explica la tabla aspectele cosmologiei UMMO. Documentele în discuţie îmi erau cunoscute şi la fel şi datele care erau prezentate. Ştiam şi ca universul era prezentat ca o hipersfera cu curbura negativa. Luasem cunoştinţă de ideea aceasta în 1978 şi ma simţisem foarte tulburat, deoarece consideram şi eu, asemeni multor oameni de ştiinţă, ca un univers cu curbura negativa trebuia în mod necesar sa fie deschis, infinit. Insa acum pornind de la cercetările matematicianului Thurston, devenea limpede ca se putea ca lucrurile sa stea cu totul altfel: un univers cu curbura negativa se putea închide asupra lui însuşi. " Pluricosmosul", după cum il numeau UMMO în rapoartele lor, trebuia sa fie constituit dintr-un număr infinit de perechi de universuri, fiecare pereche fiind caracterizata printr-o valoare particulara vitezei luminii (c). Aceasta perspectiva implica o variabilitate a vitezei luminii, într-un fel sau altul. Era posibil ca un ansamblu de particule sa se găsească transferate dintr-unul din aceste cadre tridimensionale în altul. Într-un alt raport se arata ca entitatea energie-materie trebuia sa se conserve la trecerea de la unul din aceste cadre la altul. Sa amintim în treacăt ca aceasta informaţie cheie, care completa alte documente de cosmologie, era cuprinsa într-un text consacrat armelor cu plasma. Aceeaşi strategie obişnuită de risipire a pieselor mozaicului, atât de draga autonlor acestor documente.

Fara sa intram mai departe în detalii, sa arătăm ca la colocviul de la Madrid, Dominguez a făcut o expunere cu privire la datele ştiinţifice pe care le-a considerat accesibile şi pe care le selectase din ansamblul documentelor triraise de UMMO. Una din aceste informaţii se referea la relaţia dintre yaloarea razei de curbura a universului R şi valoarea vitezei luminii. In textele puse la dispoziţie de Sesma se afirma ca aceasta ar trebui sa varieze invers proporţional: atunci când cosmosul era „îndesat în el însuşi ", viteza luminii (c) trebuia sa fie infinita, iar când universul ajungea la o dilataţie infinita, valoarea lui (c) tindea către zero. Bazându-mă pe consideraţii de mecanica statistica, studiasem mult timp posibilitatea ca produsul Re sa fie constant. Dominguez insa m-a pus la punct spunând:

— Nu, asta în nici un caz. Adevărata lege ştiinţifică este ca Rc2 = constant.

Pe moment aceasta afirmaţie m-a surprins profund. Cititorul va găsi în anexa expunerea modului în care am înaintat pe drumul ce m-a condus la aceasta relaţie. Nu am introdus-o eu artificial, ci decurgea matematic din variaţia vitezei luminii (c) în ecuaţia campului a lui Einstein. O descoperisem în 1984 şi am publicat-o în 1988 şi 1989. Într-o serie de trei articole apărute în Modern Physics Letters A. Directorial acestei reviste era pe atunci Jean Audouze, azi consilier ştiinţific al preşedintelui Francois Mitterrand, iar referentul lucrărilor a fost matematicianul Jean-Marie Souriau, originar din Aix-en-Provence, profesor de matematica la Facultatea de Ştiinţe din Marsilia şi fost director al laboratorului de fizica teoretica din Marseille-Luminy, despre care se ştie ca nu are deloc obiceiul sa semneze referate de complezenta. De altfel, daca vreun matematician sau fizician ar găsi ceva de reproşat acestor lucrări, voi fi foarte bucuros sa le vad opiniile publicate într-o revista.

Am pornit de la unele fraze UMMO – tema conservani energiei, variabilitatea vitezei luminii (c) – şi am descoperit celelalte detalii ca pe nişte consecinţe directe ale acestora, m special faimoasa lege Re2 = constant şi faptul ca singura soluţie este cea a unui univers cu curbura negativa, ceea ce lămurea o disputa veche de o jumătate de secol.*

Eu consider ca şansele de a lansa la întâmplare informaţii atât de restrictive şi de a le vedea înlănţuindu-se intrun întreg coerent matematic sunt cu adevărat nule. Relativitatea generala, bazata pe ceea ce este numita ecuaţia campului, datorata lui Einstein, funcţionează ca un seif cu un cifru (sau combinaţie) deosebit de complicat.

Oameni precum Einstein. Robertson, Walker, au contribuit fiecare cu o cifra la o ecuaţie cu mai multe soluţii.

Seiful are deci diverse combinaţii ce descriu diferitele faţete ale universului. Combinaţia care a deschis seiful a fost data în final de rusul Friedmann. Toată cosmologia contemporana nu face decât sa se învârtească în jurul acestei soluţii, care a ieşit la suprafaţă m 1921. Cu ajutorul informaţiilor UMMO, eu am putut sa ofer o alta, la fel de valabila şi de solida matematic, care susţine observaţiile şi permite în plus sa avem un început de înţelegere asupra misteriosului fenomen al quasanlor.

Fara îndoială, cel ce a scris aceste documente, oricine ar fi el, ştia despre ce vorbea. Si. După cum am mai spus, nu prea vad posibil ca un om de ştiinţă, chiar susţinut de CIA, sa se amuze fumizând aceste informaţii importante, coerente, sub forma unui joc de urmărire ce s-a întins pe 29 de ani, fara sa caute sa le exploateze el însuşi.

SOS Extratereştrii!

Prin 1980 – nu-mi mai amintesc data exacta – am primit un telefon de la Antonio Ribera. Avea să-mi comunice lucruri importante, dar nu voia sa vorbească despre ele la telefon, aşa ca a venit la mine la Aix. Rafael ii destăinuise ca intre UMMO şi contactaţi se stabilise un nou mod de comunicare. Ceva care aducea cu o asistenta medicala. Deja ştiam de câtva timp de la Rafael ca primise o sensoare prin care era întrebat daca ar fi avut ceva împotrivă sa accepte ca în casa lui, mare cat toate zilele, sa fie instalat un sistem complet de ascultare şi de luat vederi. în cazul când îşi dădea asentimentul, trebuia sa se duca în biroul lui, cu vedere spre toată proprietatea, şi doar sa spună cuvintele acestea:

— Sunt de acord.

Zis şi făcut. După atâta timp cat comunicaseră cu oamenii în sens unic, onorabilii noştri corespondenţi păreau ca simt acum nevoia de a oferi unui pământean posibilitatea de a se exprima şi el. Farriols a luat aşadar obiceiul de a vorbi cu voce tare la el în birou de fiecare data când avea de pus diferite întrebări. Răspunsurile soseau după un timp, de fiecare data indirect, în cate o scrisoare adresata lui Baranechea sau Dominguez. Rafael e un om echilibrat şi nu-i lipseşte deloc simţul umorului, aşa ca a luat asta drept ceva foarte firesc şi a continuatsa-şi vadă de afacen. Insa într-o zi Hiltrud Franz, secretara lui, pe care toată lumea o alinta "Lou ", s-a îmbolnăvit. Era vorba de o maladie destul de grava, o forma de cancer care ameninţa ca în scurt timp sa reteze viaţa colaboratoarei lui. Rafael s-a dus atunci la el în birou şi a spus cu voce tare:

— Faceţi ceva, va rog din suflet! Nu mai pot suporta situaţia asta, e peste puterile mele!

Ribera mi-a povestit ca UMMO au vizitat-o discret pe Lou şi au tratat-o în modul lor. şi Lou s-a vindecat. Evident ca m-am gândit ca era vorba de informaţii primite la mana a doua sau chiar a treia, dar la un dineu la Madrid, peste ani de zile, Lou mi-a confirmat toată povestea.

*Una din temele centrale ale dezbaterilor din cosmologia teoretica clasica, bazata pe soluţia – sau mai exact spus pe cele trei soluţii – formulate în 1921 de savantul rus Friedmann, o constituie semnul curburii spaţiu-timp. De la acea data cercetătorii se întreabă daca aceasta curbura este pozitiva, negativa sau nula, căutând sa obţină răspunsurile prin observaţii. în noua soluţie a ecuaţiei canipului, care decurge din ideile extrase din documentele UMMO, exista o singura soluţie: curbura negativa. (n. J. P. P) In fata noastră se afla unul din membrii grupului lor, Jordan Pena, om destul de în vârstă, care mi-a părut a avea oarecare greutăţi în articularea cuvintelor. Il cunoşteam de câtăva vreme şi il văzusem şi într-o forma mai buna, drept care Lou mi-a spus:

— Ce vezi acum nu e nimic pe lângă starea în care s-a aflat, să-1 fi văzut acum câtăva vreme, când a avut atacul cerebral. Doctorii i-au spus verde sotiei lui ca e dus pe copca şi ca niciodată n-are sa mai poată vorbi sau merge. Acum e aproape normal, merge în baston, e drept, dar merge. Doamne, ei ni 1-au pus pe picioare

— Ei? Care ei?

— UMMO. Au venit să-1 vadă şi 1-au tratat. Au zis ca trebuie să-1 vindece încetul cu încetul, pentru ca daca-1 făceau bine dintr-o data, asta batea prea tare la ochi şi medicilor spanioli.

Nu pot sa redau aici decât ce am auzit. Se profilează astfel o trăsătură a atitudinii generale a membrilor unui asemenea grup. Latura asistentei medicale. Nimeni nu e scutit de bătrâneţe si, odată ce omul a trecut de cincizeci de ani sau de şaizeci, încep necazurile vârstei. Ba cancer, ba inima, ba altceva. Daca UMMO au intervenit o data, ei puteau s-o mai facă. "Te gândeşti, îmi spunea Lou, ei au investit atâta în noi, încât nu ar vrea sa ne vadă dispărând ca un fum".

Aceasta era convingerea ei. Eu nu aveam vreo opinie fata de toate astea.

Ma decisesem o data pentru totdeauna, şi Jean-Jacques de asemenea, sa ne limitam doar la analizarea conţinutului mesajelor. Noi căutăm doar ceea ce puteam înţelege. Am strâns rezultatele ştiinţifice inspirate de aceste texte şi le-am publicat. Ne-am rezumat la atât

Cazul aeroportului din Viena (1985)

Într-o scrisoare sosita într-o zi în Spania, UMMO pomeneau de un eveniment dramatic în care se văzuseră amestecaţi. După toate aparentele, un grup de expediţionari vadea un interes deosebit pentru oraşul Ierusalim* şi călătorea destul de frecvent cu avioane ale companiei israeliene El Al.

Atunci când palestinienii grupaţi într-un comando sinucigaş au năvălit pe aeroportul din Viena, înarmaţi cu automate Kalaşnikov, şi au deschis focul asupra unui sir de pasagen ai companiei israeliene, poliţiştii au răspuns cu foc şi masacrul a fost indescriptibil. UMMO puteau sa prevadă multe lucruri, dar nu şi genul acesta de evenimente. Doi din ei au fost foarte grav răniţi, dar, din fericire, tovarăşii lor au putut să-i recupereze dându-se drept medici. în caz contrar, exista riscul ca medicii austrieci sa le descopere adevărata identitate.

Ca şi în cazul Albaceta, ne întrebam: era aici ceva real sau UMMO treceau pe socoteala lor un fapt divers pentru a ţese o noua poveste? Asta n-o putem şti. Ar fi trebuit sa mergem la fata locului, sa avem acces la lista pasagerilor care aşteptau îmbarcarea şi la lista răniţilor, sau sa consultam rapoartele politiei. Daca totuşi m-am oprit asupra acestui episod a fost din pricina unei fraze din scrisoare care m-a făcut sa zâmbesc: "Nu cu metode de genul acesta îşi vor putea rezolva palestinienii problemele".

Implantarea UMMO pe planeta noastră nu era deci lipsita de o anume vulnerabilitate

Sa ne amintim începuturile acestei istorii. Un grup de expediţionari stabilit în zona Madridului intra în legătură cu un ezoterist destul de surescitat, Femando Sesma, punându-i acestuia la dispoziţie o cantitate importanta de documente, de rapoarte.

— Sesma le amesteca fara discernământ cu o masa confuza de intuiţii telepatice şi de elucubraţii personale, adăugând, daca e sa dam crezare rapoartelor UMMO, informaţiile obţinute de el în cursul a cel putin un contact personal avut cu o alta civilizaţie extraterestra.

Ce găsim în aceste prime scrisori? Anunţul unui contract apropiat cu guvernele statelor de pe Terra.

Toate aceste documente, răspândite în cele patru colturi ale planetei, se prezintă ca piesele unui gigantic mozaic de şase mii de pagini. Grupurilor din diferite tari li s-a pus în vedere sa nu intre în legătură unele cu altele, în caz contrar riscând sa se vadă "scoase din joc", adică lipsite de scrisori şi de rapoarte. Contactaţii nu erau decât nişte simpli depozitari ai unora din piesele mozaicului şi UMMO, netulburaţi, făcuseră deja cunoscut faptul ca, la momentul ales de ei, va fi suficient ca grupurile risipite în lume sa adune la un loc toate documentele pentru ca informaţia globala sa devina inteligibila, daca nu pentru toată lumea, cel putin pentru câţiva oameni de ştiinţă aflaţi în avangarda cercetării, care sa fie în stare sa descifreze tot.

* Mai târziu aveam sa aflam ca UMMO făcuseră studii arheologice foarte extinse în toată Palestina. (n. J. P. P) De asemenea, ar mai fi existat şi alte materiale, datând din timpul primei expediţii şi lăsate intenţionat în faimoasa grota din apropiere de Digne, pentru a putea sluji la nevoie drept proba de necontestat în momentul când expediţionarii aveau sa se hotărască să-şi dezvăluie existenta în fata guvernelor statelor de pe Terra, sau cel putin sa demonstreze realitatea contactului cu pământenii.

Toate lucrurile acestea s-au întâmplat, în linii mari, în anii 1962-1973. Apoi, pe măsura trecerii anilor, UMMO

Au reuşit sa culeagă informaţii din statele majore ale marilor puteri, folosind sonde ultraminiaturizate – fapt pe care noi il cunoaştem tot din documentele lor. şi din mai toate aceste texte se desprinde consternarea şi spaima lor. Scrisorile primite în Spania după 1975 repetau fara încetare: "Sunteţi conduşi de nişte nebuni periculoşi.

Majoritatea responsabililor acestei lumi sunt nişte adevăraţi bolnavi. Egoismul, cinismul şi inconştienţa statelor majore ale marilor puteri depăşesc tot ceea ce voi v-aţi putea imagina."

Expediţionarilor UMMO le-au trebuit douăzeci de ani buni ca sa ajungă la asemenea constatare. Noi ne-am străduit sa aflam care era efectivul exact al acestor expediţionari. Daca e sa ne luam după aceleaşi texte, s-ar zice ca echipa lor nu a cuprins niciodată mai mult de câteva zeci de membri şi ca uneori s-a redus doar la patru. Pentru a supraveghea o planeta întreagă, acest număr poate sa para mic. A mai fost o penoada în care UMMO afirma ca au părăsit cu totul planeta noastră. Într-o ultima scrisoare anunţau: "Părăsim Terra, fara vreo speranţă de reîntoarcere". Era în perioada unei alarme foarte serioase cu privire la izbucnirea unui război nuclear, căreia UMMO, conform regulii lor, ii calculaseră probabilităţile, ajungând la concluzia ca exista 28% şanse ca noi sa ne autopulverizam, drept care au hotărât sa părăsească un teren de studiu atât de instabil şi declarau pur şi simplu, ca ne abandonează tristului nostru destin. Probabil ca totuşi nu au plecat, fiindcă după doi ani documentele curgeau din nou – ne referim la cele privitoare în mod special la armament. Apoi din nou o perioada de tăcere. Spaniolii au organizat un nou colocviu (cel de la Alicante) şi maşina a pornit din nou, şi mai tulburata (pentru soarta civilizaţiei de pe Terra), decât fusese vreodată.